Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 1.038 din 4 decembrie 2020  pentru modificarea şi completarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 967/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 1.038 din 4 decembrie 2020 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 967/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1177 din 4 decembrie 2020
    Ţinând seama de măsurile adoptate prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 56/2020 privind aprobarea listei ţărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea şi stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19,
    având în vedere Adresa Autorităţii Electorale Permanente nr. 29.730/2020, precum şi Adresa Biroului Electoral Central nr. 924/2020,
    în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
    ARTICOL UNIC
    Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 967/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1078 din 13 noiembrie 2020, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 2 alineatul (1), după punctul 2 se introduce un nou punct, punctul 2^1, cu următorul cuprins:
    "2^1. prin excepţie de la interdicţia prevăzută la pct. 2 este permisă circulaţia, fără restricţii, a:
    a) membrilor birourilor electorale, a personalului tehnic-auxiliar al acestora, a candidaţilor, a persoanelor acreditate şi a oricăror altor persoane implicate în organizarea alegerilor, precum şi a persoanelor care le asigură transportul înspre şi dinspre sediile secţiilor de votare, birourile electorale de circumscripţie şi/sau ale oficiilor electorale, în toate localităţile, în intervalul 6 decembrie 2020, ora 23,00-7 decembrie 2020, ora 5,00;
    b) persoanelor, în intervalul 6 decembrie 2020, ora 5,00- 7 decembrie 2020, ora 1,00, la nivel naţional, cu excepţia celor izolate şi/sau carantinate, la domiciliu sau la locaţia declarată, potrivit legii."

    2. La articolul 2, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:
    "(3^1) Pentru verificarea motivului deplasării în situaţia prevăzută la alin. (1) pct. 2^1 lit. a), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil, sau alt document justificativ privind implicarea în organizarea sau observarea alegerilor."

    3. La articolul 2, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(4) Declaraţia pe propria răspundere, prevăzută la alin. (2), (3) şi (3^1), trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura."

    4. La articolul 2, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:
    "(4^1) În situaţia prevăzută la alin. (1) pct. 2^1 lit. b) nu este necesară prezentarea documentelor doveditoare ale motivului deplasării, prevăzute la alin. (2) şi (3)."

    5. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 12
    (1) În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă activitatea târgurilor, bâlciurilor şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, activitatea pieţelor agroalimentare, inclusiv a pieţelor volante se desfăşoară în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi protecţiei sociale."





                    PRIM-MINISTRU
                    LUDOVIC ORBAN
                    Contrasemnează:
                    p. Ministrul afacerilor interne,
                    Raed Arafat,
                    secretar de stat
                    Ministrul sănătăţii,
                    Nelu Tătaru
                    Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei,
                    Ion Ştefan
                    Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
                    Victoria Violeta Alexandru
                    p. Ministrul agriculturii şi devoltării rurale,
                    Aurel Simion,
                    secretar de stat
                    p. Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente,
                    Vajda Zsombor

    Bucureşti, 4 decembrie 2020.
    Nr. 1.038.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016