Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂREA din 3 martie 2020 din 3 martie 2020  în Cauza Mircea împotriva României    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂREA din 3 martie 2020 din 3 martie 2020 în Cauza Mircea împotriva României

EMITENT: Curtea Europeană a Drepturilor Omului
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1004 din 29 octombrie 2020
    SECŢIA A PATRA
    (Cererea nr. 17.274/13)
    Strasbourg
    Hotărârea este definitivă. Poate suferi modificări de formă.
    În Cauza Mircea împotriva României,
    Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-un comitet compus din: Faris Vehabović, preşedinte, Iulia Antoanella Motoc, Carlo Ranzoni, judecători, şi Ilse Freiwirth, grefier adjunct de secţie, după ce a deliberat în camera de consiliu la 11 februarie 2020, pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
    PROCEDURA
    1. La originea cauzei se află Cererea nr. 17.274/13 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Armand Mircea („reclamantul“), a sesizat Curtea la 26 februarie 2013, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia“).
    2. Reclamantul, care a beneficiat de asistenţă judiciară, a fost reprezentat de M. M. Ciulinaru, avocat în Bucureşti. Guvernul român („Guvernul“) a fost reprezentat de agenţii săi guvernamentali, doamna S. M. Teodoroiu fiind ultima dintre ei, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
    3. La 13 octombrie 2015, capetele de cerere privind dreptul de acces la un avocat şi dreptul de a examina martori ai acuzării [art. 6 § 1 şi art. 6 § 3 lit. c) şi d) din Convenţie] au fost comunicate Guvernului, iar cererea a fost declarată inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere, în conformitate cu art. 54 § 3 din Regulamentul Curţii.
    4. Guvernul s-a opus examinării cererii de către un comitet. După examinarea acestei obiecţii, Curtea a respins-o.
    ÎN FAPT
    I. Circumstanţele cauzei
    5. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părţi, pot fi rezumate după cum urmează.
    6. Reclamantul s-a născut în 1975 şi are domiciliul în Otopeni.
    7. La 13 noiembrie 2011, la ora 18,20, a fost interpelat de o patrulă de poliţie pe când cobora de pe o schelă instalată lângă un imobil aflat în renovare. Agenţii de poliţie, procedând la o percheziţie corporală, au găsit asupra sa, între altele, o şurubelniţă şi o lamă de cutter, ceea ce i-a făcut să bănuiască că persoana în cauză a furat piese de cupru care proveneau de la mai multe aparate de aer condiţionat, aparate care erau dezinstalate pentru lucrările în curs. Au mai găsit, pe acoperişul clădirii, trei aparate de aer condiţionat demontate şi un sac alb ce conţinea piese din cupru de la aparatele menţionate. În plus, au identificat martorii D.T.C. şi M.J.
    A. Urmărirea penală îndreptată împotriva reclamantului
    8. În aceeaşi zi, la ora 22,30, reclamantul a fost invitat de agenţii de poliţie să dea o declaraţie scrisă, care a fost întocmită, aşa cum reiese dintr-o copie a acestui document, în absenţa unui avocat. În declaraţia sa, persoana în cauză menţiona următoarele: a decis să urce pe terasa imobilului în cauză ca să găsească deşeuri de cupru; după ce a ajuns acolo, a remarcat prezenţa mai multor aparate de aer condiţionat dezinstalate şi stivuite şi le-a examinat, apoi, negăsind materialele pe care le căuta, a decis, un sfert de oră mai târziu, să părăsească locul; în timp ce cobora de pe terasă, a fost abordat de o persoană aflată la baza imobilului şi care îl ameninţa că îl va lovi; a fost obligat să coboare la scurt timp după aceea, în momentul în care îşi făcuse apariţia o patrulă de poliţie.
    9. În noaptea dintre 13 spre 14 noiembrie 2011, reclamantul a fost informat despre faptele de care era acuzat, precum şi de încadrarea lor juridică, anume furt calificat. A mai fost informat cu privire la drepturile sale de a beneficia de asistenţa unui avocat şi de a nu da declaraţii. A fost audiat ulterior, acesta limitându-se să nege faptele de care era acuzat şi să precizeze că nu dorea un avocat ales. I s-a desemnat un avocat din oficiu şi a fost întocmit un proces-verbal. După această audiere, reclamantul a fost din nou audiat, în prezenţa avocatului din oficiu, dar nu a completat declaraţia iniţială. La 14 noiembrie 2011, ora 13,17, parchetul a dispus anchetarea reclamantului, care a fost informat de aceasta.
    10. Martorul D.T.C., care declarase că nu se putea deplasa la secţia de poliţie din cauza problemelor de sănătate, a fost audiat la domiciliu. A menţionat că aflase de la un vecin, în ziua faptelor, că o persoană era pe cale să golească interiorul mai multor aparate de aer condiţionat şi că, după ce se deplasase la faţa locului, văzuse pe schelă un bărbat, pe care l-a recunoscut ca fiind reclamantul. A precizat că mai multe furturi de piese scoase din aparatele de aer condiţionat avuseseră loc după începerea lucrărilor de renovare.
    11. În ceea ce priveşte martorul M.J., acesta a declarat că a văzut un bărbat pe terasa de la primul etaj al imobilului, care golea conţinutul unui aparat de aer condiţionat folosind instrumente dintr-o sacoşă şi punând piesele scoase astfel într-o pungă de plastic. În cursul procedurii de identificare, reclamantul nu a fost recunoscut de către acest martor ca fiind bărbatul văzut de el în ziua faptelor.

    B. Citarea martorilor D.T.C. şi M.J.
    12. Cauza reclamantului a fost înscrisă pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 din Bucureşti, care, în perioada 20 ianuarie - 30 mai 2012, a citat martorii D.T.C şi M.J. să se înfăţişeze de opt ori. După cum reiese dintr-o copie a dosarului penal, aceşti doi martori au fost citaţi iniţial conform procedurii obişnuite şi ulterior, dată fiind absenţa lor, cu mandat de aducere. Ţinând seama de absenţa lor, instanţa a aplicat fiecăruia dintre aceşti martori o amendă de 500 lei româneşti [RON - aproximativ 112 euro (EUR)] pentru lipsă nejustificată.
    13. Martorul D.T.C. (supra, pct. 10) a depus la dosarul penal documente medicale care atestau imposibilitatea sa de a se deplasa la instanţă, confirmată la 23 aprilie 2012 de către agenţii de poliţie însărcinaţi cu executarea mandatului de aducere. La 30 aprilie 2012, acest martor a formulat o cerere de scutire de la plata amenzii judiciare, întemeindu-se pe problemele sale medicale, care, conform documentelor furnizate în sprijinul cererii, îl împiedicau să se prezinte în instanţă.
    14. În ceea ce îl priveşte pe martorul M.J. (supra, pct. 11), agenţii procedurali însărcinaţi cu mandatul de aducere emis de judecătorie s-au prezentat fără succes, de mai multe ori, la domiciliul său. Iniţial, au fost informaţi de vecinii acestui martor că respectivul părăsise ţara pentru a se stabili în Belgia. Într-o a doua etapă, au fost anunţaţi de tatăl martorului că acesta din urmă locuia în Austria. Toate aceste informaţii reies din procesele-verbale întocmite de agenţii procedurali. Printr-o scrisoare din 25 aprilie 2012, M.J. a informat instanţa că nu mai locuia pe teritoriul României din ianuarie 2012 şi a solicitat scutirea de la plata amenzii judiciare care i-a fost aplicată pentru lipsă nejustificată.
    15. În şedinţa din 9 mai 2012, judecătoria i-a scutit pe cei doi martori ai acuzării de la plata amenzii judiciare (supra, pct. 12) şi a supus dezbaterilor problema eventualei aplicări a art. 327 alin. (3) din vechiul Cod de procedură penală (infra, pct. 24). Avocatul reclamantului nu s-a opus aplicării acestei dispoziţii în cazul martorului M.J. (supra, pct. 11), dar a insistat ca martorul D.T.C. (supra, pct. 10) să fie audiat. Instanţa a constatat că nu mai era posibilă audierea martorului M.J., deoarece nu era cunoscută data întoarcerii sale în România, şi a dat citire declaraţiei date de acesta în faţa organelor de urmărire penală. În ceea ce îl priveşte pe martorul D.T.C., ţinând seama de poziţia reclamantului faţă de acesta, instanţa a dispus continuarea citării acestuia.
    16. La 22 mai 2012, agenţii procedurali au constatat imposibilitatea executării mandatului de aducere eliberat în cazul martorului respectiv, pe motivul problemelor medicale prezentate de acesta din urmă.

    C. Condamnarea reclamantului
    17. La şedinţa de judecată din 23 mai 2012, reclamantul a contestat depoziţiile date de martorul D.T.C. (supra, pct. 10) şi a insistat ca martorul respectiv să fie audiat. Judecătoria a concluzionat că audierea respectivului martor nu era posibilă, date fiind constatările agenţilor procedurali, motivele medicale înaintate de acest martor, precum şi documentele aflate la dosar pentru justificarea neînfăţişării. În aplicarea Codului de procedură penală în vigoare la momentul faptelor (infra, pct. 24), instanţa a dat citire depoziţiei date de respectivul martor şi apoi a deliberat.
    18. Prin Hotărârea din 30 mai 2012, judecătoria l-a condamnat pe reclamant la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru furt. Revocând beneficiul suspendării executării pentru o pedeapsă anterioară, instanţa l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă totală de 7 ani şi 6 luni de închisoare. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a ţinut seama, în principal, de depoziţia reclamantului dată la 13 noiembrie 2011, ora 22,30 (din care a citat mai multe pasaje privind prezenţa persoanei în cauză la locul faptelor - supra, pct. 8), ca şi de declaraţiile lui D.T.C. (supra, pct. 10) şi M.J. (supra, pct. 11). În ceea ce priveşte declaraţia lui M.J., instanţa a considerat că apărarea reclamantului, conform căreia acest martor nu ar fi putut observa, din apartamentul său, situaţia de la locul faptelor, nu era convingătoare. Conform instanţei, acest martor locuia într-un apartament situat la primul etaj al imobilului, chiar în faţa locului faptelor, şi privise activitatea infracţională de la fereastra apartamentului său. Instanţa s-a bazat, de asemenea, pe un proces-verbal întocmit în urma cercetărilor efectuate la faţa locului de către poliţia judiciară, care permiseseră identificarea mai multor obiecte găsite pe terasa imobilului, între care un sac de plastic alb ce conţinea conducte de cupru. Înainte de a pronunţa condamnarea, instanţa a evidenţiat faptul că aceste elemente erau coroborate cu rezultatele percheziţiei corporale efectuate asupra persoanei reclamantului, care a dus la identificarea mai multor obiecte găsite în posesia persoanei în cauză. Instanţa a precizat că s-a aflat în imposibilitatea de a audia martorul M.J., care locuia în Austria, şi martorul D.T.C., care nu a putut să se înfăţişeze în instanţă din cauza problemelor de sănătate.
    19. Reclamantul a declarat apel împotriva acestei hotărâri în faţa Curţii de Apel Bucureşti. Acesta a susţinut, între altele, că declaraţia martorului D.T.C. conform căreia acesta îl văzuse pe schelă nu era credibilă, deoarece martorul respectiv le arătase poliţiştilor trimişi la domiciliul său pentru a executa mandatul de aducere emis de instanţă că nu se putea deplasa (supra, pct. 13). În plus, a criticat faptul că martorul M.J., care se afla în Austria, nu fusese audiat.
    20. În şedinţa publică din 29 august 2012 ţinută în faţa curţii de apel, reclamantul a solicitat audierea martorului D.T.C., reaudierea unuia dintre proprietarii aparatelor de aer condiţionat şi a administratorului imobilului, ca şi audierea angajaţilor societăţii însărcinate cu lucrările de renovare care demontase aceste aparate. Prin dovezile depuse intenţiona să demonstreze că fuseseră comise furturi de piese scoase din aparatele de aer condiţionat cu mult înainte de 13 noiembrie 2011, data faptelor de care era acuzat.
    21. Curtea de apel a admis cererea reclamantului, întrucât privea o nouă audiere a unuia dintre proprietarii aparatelor de aer condiţionat şi a administratorului imobilului. În şedinţa din 21 septembrie 2012, administratorul imobilului a fost audiat. În timpul dezbaterilor care au avut loc în această şedinţă, reclamantul a solicitat, printre altele, ca depoziţiile martorilor D.T.C. şi M.J. să fie eliminate din documentele depuse la dosar.
    22. Prin Hotărârea definitivă din 21 septembrie 2012, curtea de apel a confirmat hotărârea primei instanţe. Pentru a ajunge la această concluzie, a făcut trimitere la declaraţia reclamantului făcută la 13 noiembrie 2011, ora 22,30 (supra, pct. 8) şi la declaraţiile lui D.T.C. (supra, pct. 10) şi M.J. (supra, pct. 11).


    II. Dreptul intern relevant
    23. Prevederile relevante în speţă din Codul de procedură penală, în materia dreptului la un apărător, astfel cum erau în vigoare la momentul faptelor, sunt prezentate în Cauza Blaj împotriva României (nr. 36.259/04, pct. 58-59, 8 aprilie 2014).
    24. Dispoziţiile relevante din Codul de procedură penală referitoare la audierea martorilor, astfel cum erau în vigoare la momentul faptelor, sunt descrise în Cauza Colac împotriva României (nr. 26.504/06, pct. 28, 10 februarie 2015).

    ÎN DREPT
    I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 şi § 3 lit. c) din Convenţie
    25. Reclamantul se plânge că condamnarea sa s-a întemeiat pe declaraţii făcute la puţin timp în urma interpelării sale de către poliţie şi fără asistenţa efectivă a unui avocat. Invocă în această privinţă o încălcare a art. 6 § 1 şi § 3 lit. c) din Convenţie, formulat astfel în părţile sale relevante în speţă:
    "(1) Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] a cauzei sale, de către o instanţă [...], care va hotărî [...] asupra temeiniciei oricărei acuzaţii penale îndreptate împotriva sa. [...]
    3. Orice acuzat are, în special, dreptul:
    [...]
    c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;
    [...]"

    A. Cu privire la admisibilitate
    1. Argumentele părţilor
    26. Guvernul invocă neepuizarea căilor de atac interne, susţinând că reclamantul nu a formulat, în faţa instanţelor naţionale, o plângere întemeiată pe absenţa avocatului în momentul primei sale declaraţii.
    27. Reclamantul răspunde că dreptul la apărare este un drept garantat de legislaţia naţională şi că le revenea organelor de urmărire penală să respecte garanţiile procedurale într-un asemenea caz (supra, pct. 23).

    2. Motivarea Curţii
    28. Curtea subliniază că, în conformitate cu legislaţia naţională în vigoare la momentul faptelor, la data primei sale declaraţii (supra, pct. 8), reclamantul, care a fost prins în flagrant delict, nu avea dreptul de a beneficia de asistenţa unui avocat sau de a fi informat cu privire la drepturile sale la apărare, nici dreptul de a nu da declaraţii, dat fiind că încă nu fusese începută urmărirea penală împotriva sa (supra, pct. 23). De altfel, Guvernul nu contestă că restricţia din litigiu era fundamentată de dispoziţiile dreptului intern în vigoare la momentul faptelor.
    29. Este oportun să se reamintească aici că o asemenea situaţie a fost deja analizată de Curte într-o serie de cauze române, în care persoanele care se aflau într-un caz similar cu al reclamantului au invocat, fără succes, în faţa instanţelor interne, argumente întemeiate pe absenţa avocatului în momentul declaraţiilor lor. În aceste cauze, Curtea a concluzionat că persoanele respective nu aveau dreptul de a beneficia de asistenţa unui avocat sau de a fi informate cu privire la dreptul lor la apărare, având în vedere că nu fusese declanşată urmărirea penală împotriva acestora [Minculescu împotriva României (dec.), nr. 7.993/05, pct. 28, 74 şi 82, 13 noiembrie 2012, Argintaru împotriva României (dec.), nr. 26.622/09, pct. 25, 8 ianuarie 2013, Blaj împotriva României, nr. 36.259/04, pct. 91, 8 aprilie 2014].
    30. În aceste condiţii, Curtea nu poate reproşa reclamantului că nu a formulat, în faţa instanţelor naţionale, problema absenţei avocatului la momentul primei sale declaraţii şi respinge excepţiile ridicate de Guvern cu acest titlu.
    31. Constatând că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie şi că nu prezintă de altfel niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea îl declară admisibil.


    B. Cu privire la fond
    32. Curtea face trimitere la principiile generale în privinţa dreptului de a beneficia de un avocat, reafirmate de aceasta de mai multe ori [Salduz împotriva Turciei (MC), nr. 36.391/02, pct. 50-55, CEDO 2008, Ibrahim şi alţii împotriva Regatului Unit (MC), nr. 50.541/08, 50.571/08, 50.573/08 şi 40.351/09, pct. 255-274, 13 septembrie 2016, şi Simeonovi împotriva Bulgariei (MC), nr. 21.980/04, pct. 112-120, 12 mai 2017 (extrase)] şi reamintite în Cauza Beuze împotriva Belgiei ([MC], nr. 71.409/10, pct. 119-150, 9 noiembrie 2018).
    33. În speţă, în primul rând, Curtea constată că niciun element din dosar nu indică faptul că reclamantul fusese informat la data primei sale declaraţii (supra, pct. 8) despre dreptul de a fi asistat de un avocat sau că reclamantul ar fi renunţat să se prevaleze de acesta (a se vedea în acest sens Ahmet Engin Şatır împotriva Turciei, nr. 17.879/04, pct. 54, 1 decembrie 2009, şi, a contrario, Diriöz împotriva Turciei, nr. 38.560/04, pct. 33-35, 31 mai 2012).
    34. Curtea ia act de argumentul Guvernului, care susţine că prima declaraţie a reclamantului era necesară în sensul analizării oportunităţii de a începe urmărirea penală. De asemenea, ia act de poziţia reclamantului, care, în timpul observaţiilor sale, a subliniat valoarea probatorie acordată declaraţiei sale iniţiale de instanţele interne şi care consideră că, în principal, verdictul privind vinovăţia sa a fost întemeiat pe această dovadă.
    35. Curtea reaminteşte că existenţa unei restricţii în privinţa accesului la asistenţă juridică, ca drept general şi obligatoriu, decurgând din lege, nu poate să scutească autorităţile naţionale de a efectua o evaluare individuală şi circumstanţiată a eventualelor „motive imperative“ care justificau respectiva restricţie (Beuze, citată anterior, pct. 142). Or, în speţă, Curtea nu poate identifica niciun motiv imperativ (a se vedea, mutatis mutandis, Simeonovi, citată anterior, pct. 130).
    36. Absenţa motivelor imperative nu duce totuşi în sine la încălcarea art. 6 din Convenţie. Cu toate acestea, în lipsa unor motive imperative pentru restrângerea asistenţei juridice, Curtea trebuie să evalueze caracterul echitabil al procesului printr-un control foarte strict. Incapacitatea Guvernului pârât de a stabili existenţa unor motive imperative are o pondere mare în balanţă atunci când este vorba despre evaluarea caracterului echitabil al procesului în general şi poate înclina balanţa în favoarea constatării încălcării art. 6 § 1 şi § 3 lit. c). În acest caz, revine Guvernului pârât să explice în mod convingător de ce, în mod excepţional şi având în vedere circumstanţele specifice ale cauzei, restricţionarea accesului la asistenţă juridică nu a încălcat în mod iremediabil caracterul echitabil global al procesului (Ibrahim şi alţii, citată anterior, pct. 262 şi 264).
    37. Examinând, în măsura în care sunt relevanţi în speţă, diferiţii factori rezultaţi din jurisprudenţa sa, Curtea nu a identificat niciun element care să arate o vulnerabilitate deosebită a reclamantului sau o anumită constrângere exercitată asupra sa pe durata arestării preventive. Consideră, de asemenea, că argumente de interes public au justificat urmărirea penală a reclamantului, având ca obiect furtul (supra, pct. 8 şi 9).
    38. Cu privire la natura declaraţiei în litigiu, Curtea observă că, deşi aceasta nu era în mod clar autoincriminatoare şi deşi nu a fost retractată, nu este mai puţin adevărat că reclamantul a dat în faţa anchetatorilor o declaraţie circumstanţiată, importantă, prin care recunoştea că se aflase la locul faptei cu scopul de a recupera componente din cupru de la aparatele de aer condiţionat (supra, pct. 8). Privitor la folosirea probelor de către instanţele interne, având în vedere constatările făcute de acestea (supra, pct. 18 şi 22), Curtea consideră că respectiva declaraţie face parte integrantă din probele pe care se întemeia condamnarea reclamantului pentru capătul de acuzare reţinut împotriva sa (a se vedea, mutatis mutandis, Beuze, citată anterior, pct. 186) şi că a afectat vădit poziţia persoanei în cauză în mod substanţial în procedură (a se vedea, mutatis mutandis, Olivieri împotriva Franţei, nr. 62.313/12, pct. 37, 11 iulie 2019).
    39. În plus, Curtea consideră că argumentele prezentate de Guvern, conform cărora condamnarea reclamantului se baza pe mai multe probe, altele decât prima sa declaraţie, nu reuşesc să influenţeze concluzia acesteia cu privire la respectarea caracterului echitabil al procedurii în ansamblul său, din motivele indicate mai jos.
    40. Curtea observă că condamnarea reclamantului se întemeia şi pe procesul-verbal întocmit în urma cercetărilor efectuate la faţa locului (supra, pct. 18), care corobora, potrivit instanţelor interne, declaraţiile martorilor D.T.C. şi M.J. (supra, pct. 10 şi 11), pe care reclamantul nu a putut să îi interogheze şi nici nu a putut solicita audierea lor pe durata procedurii (a se vedea, a contrario şi mutatis mutandis, Bloise împotriva Franţei, nr. 30.828/13, pct. 58, 11 iulie 2019, unde instanţele naţionale au întemeiat condamnarea exclusiv pe alte elemente decât afirmaţiile reclamantului din timpul reţinerii). Făcând trimitere la principiile generale din materia dreptului de a examina martorii acuzării [Schatschaschwili împotriva Germaniei (MC), nr. 9.154/10, pct. 100-109, CEDO 2015], Curtea reţine că, dacă neprezentarea martorului D.T.C. era justificată, potrivit instanţelor interne, prin motive de natură medicală (supra, pct. 17), motivele aceloraşi autorităţi pentru a justifica absenţa martorului M.J. (supra, pct. 15) nu par să arate că autorităţile au depus toate eforturile la care ne-am putea aştepta în mod rezonabil din partea lor pentru a asigura înfăţişarea martorului (a se vedea, mutatis mutandis, Ben Moumen împotriva Italiei, nr. 3.977/13, pct. 45-51, 23 iunie 2016). Rezultă într-adevăr că, în ciuda prezenţei sale pe teritoriul unui alt stat, autorităţile române au continuat să convoace acest martor să se înfăţişeze prin procedura citării la adresa acestuia din România (supra, pct. 14; a se vedea, mutatis mutandis, Colac împotriva României, nr. 26.504/06, pct. 49-50, 10 februarie 2015, şi, a contrario, Tseber împotriva Republicii Cehe, nr. 46.203/08, pct. 50-52, 22 noiembrie 2012).
    41. Curtea observă, de asemenea, că simplul fapt că avocatul reclamantului nu s-a opus lecturii declaraţiei martorului M.J. (supra, pct. 15 ) nu poate să schimbe constatarea sa de la punctul precedent, ţinând seama, în special, de poziţia reclamantului, care ulterior criticase, în cadrul apelului său, lipsa înfăţişării acestui martor (supra, pct. 19).
    42. Având în vedere cele de mai sus, Curtea apreciază că Guvernul nu a explicat în mod convingător de ce, cu titlu excepţional şi având în vedere circumstanţele cauzei, restricţionarea accesului la asistenţă juridică nu a încălcat în mod iremediabil caracterul echitabil global al procesului (a se vedea jurisprudenţa citată supra, pct. 36). În opinia Curţii, procedura penală împotriva reclamantului, în ansamblul său, nu a permis remedierea deficienţei procedurale apărute în faza care a precedat procesul, care se referă în special la dreptul de a beneficia de prezenţa fizică a unui avocat pe durata declaraţiei date de reclamant la 13 noiembrie 2011, la ora 22,30, şi la notificarea dreptului de a păstra tăcerea [a se vedea, mutatis mutandis, Beuze citată anterior, pct. 193-194, şi K.C. împotriva României (Comitet), nr. 45.060, pct. 41-48, 30 octombrie 2018].
    43. În consecinţă, au fost încălcate art. 6 § 1 şi § 3 lit. c) din Convenţie.


    II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 şi 3 lit. d) din Convenţie
    44. Reclamantul se plânge că a fost condamnat pe baza declaraţiilor date de martorii D.T.C. şi M.J. în cursul urmăririi penale fără a fi avut ocazia de a interoga respectivii martori ori de a vedea instanţa făcând acest lucru. În acest sens, denunţă încălcarea art. 6 § 1 şi 3 lit. d) din Convenţie.
    45. Ţinând seama de constatarea sa în acest sens cu privire la analiza din perspectiva art. 6 § 1 şi 3 lit. c) din Convenţie (supra, pct. 40-41), Curtea apreciază că acest capăt de cerere trebuie să fie considerat admisibil, nefiind necesar să examineze dacă în prezenta cauză a existat o încălcare a dispoziţiei invocate (a se vedea, mutatis mutandis, Harun Gürbüz împotriva Turciei, nr. 68.556/10, pct. 88-89, 30 iulie 2019).

    III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
    46. Art. 41 din Convenţie prevede:
    "În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă."

    A. Prejudiciu
    47. Reclamantul pretinde un milion euro (EUR) pentru prejudiciul moral suferit din cauza stresului pe care l-ar fi suferit ca urmare a condamnării pentru un furt.
    48. Guvernul consideră că suma solicitată de reclamant este excesivă, că are un caracter speculativ şi că nu are nicio legătură cu încălcările pretinse. În opinia Guvernului, constatarea încălcării ar fi suficientă deoarece ar permite persoanei în cauză să redeschidă procedura la nivel intern.
    49. După cum a subliniat Curtea în repetate rânduri, constatarea unei încălcări a art. 6 § 1 şi 3 lit. c) din Convenţie nu duce la concluzia că reclamantul a fost condamnat pe nedrept şi este imposibil să se speculeze cu privire la ceea ce s-ar fi putut produce dacă încălcarea n-ar fi existat (Beuze, citată anterior, pct. 199). În circumstanţele cauzei, Curtea consideră că însăşi constatarea încălcării este suficientă pentru a compensa prejudiciul moral suferit de reclamant.
    50. În cele din urmă, aceasta subliniază că, în cazul în care o persoană, ca în speţă, a fost condamnată în urma unei proceduri viciate de încălcări ale cerinţelor art. 6 din Convenţie, un nou proces sau o redeschidere a procedurii, la cererea persoanei în cauză, reprezintă, în principiu, un mijloc adecvat de reparare a încălcării constatate [Gençel împotriva Turciei, nr. 53.431/99, pct. 27, 23 octombrie 2003, şi Moreira Ferreira împotriva Portugaliei (nr. 2) (MC), nr. 19.867/12, pct. 48-50, 11 iulie 2017]. În această privinţă, observă că art. 465 din noul Cod de procedură penală, intrat în vigoare la 1 februarie 2014, permite revizuirea unui proces pe plan intern în cazul în care Curtea a constatat încălcarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale unui reclamant (Ovidiu Cristian Stoica împotriva României, nr. 55.116/12, pct. 52-53, 24 aprilie 2018).

    B. Cheltuieli de judecată
    51. Reclamantul solicită şi rambursarea cheltuielilor cu avocatul, într-un cuantum pe care îl lasă la aprecierea Curţii, fără a prezenta niciun document justificativ în sprijinul cererii.
    52. Guvernul se opune acordării oricărei sume cu acest titlu.
    53. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabileşte caracterul real, necesar şi rezonabil al cuantumului acestora [Iatridis împotriva Greciei (reparaţie echitabilă) (MC), nr. 31.107/96, pct. 54, CEDO 2000-XI].
    54. În speţă, ţinând seama de absenţa documentelor justificative, Curtea respinge cererea prezentată pentru cheltuielile de judecată (Ocak împotriva Turciei, nr. 33.675/04, pct. 24, 19 martie 2019).

    C. Dobânzi moratorii
    55. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.


    PENTRU ACESTE MOTIVE,
    În unanimitate,
    CURTEA:
    1. declară cererea admisibilă;
    2. hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 şi § 3 lit. c) din Convenţie;
    3. hotărăşte că nu este necesar să examineze dacă a fost încălcat art. 6 § 1 şi 3 lit. d) din Convenţie;
    4. hotărăşte că în sine constatarea unei încălcări oferă un nivel suficient de satisfacţie pentru prejudiciul moral suferit de solicitant;
    5. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
    Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 3 martie 2020 în temeiul art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.


                    PREŞEDINTE
                    FARIS VEHABOVIĆ
                    Grefier adjunct,
                    Ilse Freiwirth


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016