Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTARIREA Nr. 299 din 23 iunie 1993 privind modul de stabilire a fondului de salarii pentru care societatile comerciale cu capital majoritar de stat si regiile autonome la care salariile se stabilesc prin negociere nu au obligatia sa plateasca impozit suplimentar, in temeiul art. 6 din Ordonanta Guvernului nr. 1/1993
EMITENT: Guvernul Romaniei PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 138 din 28 iunie 1993
Guvernul României hotãrãşte:
ART. 1
(1) În baza prevederilor art. 6 din Ordonanta Guvernului nr. 1/1993, la societãţilor comerciale cu capital majoritar de stat şi la regiile autonome la care salariile se stabilesc prin negociere, fondul de salarii pentru care nu se plãteşte impozit suplimentar, determinat lunar potrivit prevederilor art. 2 din ordonanta, se corecteaza cu influentele generate de aplicarea contractului colectiv de munca la nivel naţional, precum şi a celor la nivel de ramura, încheiate pentru anul 1993 fata de cele aplicate în anul 1992.
(2) Sumele reprezentind influentele generate de aplicarea contractelor colective de munca prevãzute la alin. (1) se vor determina lunar pe baza diferenţelor corespunzãtoare majorãrii nivelurilor minime valorice ale drepturilor salariale, altele decît salariile de baza, precum şi a numãrului de personal beneficiar de majorãrile respective; în cazul sporurilor la care nivelurile minime sînt prevãzute pe transe, se vor lua în calcul aceste niveluri.
(3) Fondul de salarii pentru care nu se plãteşte impozit suplimentar, determinat prin aplicarea prevederilor alin. (1), se corecteaza şi cu creşterea procentualã a raportului dintre salariul de baza minim brut negociat prin contractul colectiv de munca la nivel de ramura şi salariul de baza minim brut pe ţara, în vigoare la data încheierii contractului colectiv de munca, în anul 1993 fata de anul 1992, precum şi cu creşterea medie a coeficienţilor de ierarhizare a funcţiilor din grila de salarizare.
ART. 2
(1) Fondul de salarii pentru care nu se plãteşte impozit suplimentar, determinat potrivit art. 1, se ia în calcul integral în condiţiile menţinerii mãrimii indicatorului specific ales, dintre cei prevãzuţi în anexa la prezenta hotãrîre, cel puţin la nivelul realizat pe aceeaşi perioada a anului 1992.
(2) Alegerea unuia dintre indicatorii specifici este de competenta consiliului de administraţie al fiecãrei unitãţi.
(3) În cazul în care indicatorul specific ales, realizat cumulat de la 1 mai 1993, reflecta o situaţie economicã negativa fata de realizarile din perioada corespunzãtoare a anului 1992, fondul de salarii pentru care nu se plãteşte impozit suplimentar, calculat potrivit art. 1 din prezenta hotãrîre, se diminueazã pînã la limita care asigura realizarea indicatorului specific ales la nivelul celui din perioada corespunzãtoare a anului 1992.
(4) Acolo unde consiliul de administraţie apreciazã ca justificatã schimbarea indicatorului specific ales iniţial cu un alt indicator dintre cei prevãzuţi în anexa la prezenta hotãrîre, fondul de salarii pentru care nu se plãteşte impozit suplimentar se va recalcula începînd cu 1 mai 1993, în raport cu evoluţia noului indicator specific.
ART. 3
(1) În mod excepţional, corectarea fondului de salarii pentru care nu se plãteşte impozit suplimentar, conform prevederilor prezentei hotãrîri, se aplica şi la societãţile comerciale cu capital majoritar de stat şi la regiile autonome la care salariile se stabilesc prin negociere, care fac parte din grupuri de unitãţi la nivelul cãrora s-a încheiat un contract colectiv de munca, avîndu-se în vedere prevederile din aceste contracte.
(2) Prevederile alin. (1) se aplica, de asemenea, şi la societãţile comerciale cu capital majoritar de stat şi la regiile autonome la care salariile se stabilesc prin negociere, constituite ca o ramura distinctã şi care nu fac parte din ramuri sau grupuri de unitãţi la nivelul cãrora s-a încheiat un contract colectiv de munca.
ART. 4
La regiile autonome prevãzute cu subvenţii, aplicarea prevederilor prezentei hotãrîri se va face cu încadrarea în subvenţiile aprobate potrivit legii.
ART. 5
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale împreunã cu Ministerul Finanţelor, la propunerea patronatului şi sindicatelor, vor stabili şi transmite modele de calcul al fondului de salarii pentru care nu se plãteşte impozit suplimentar, pe ramuri de activitate.
ART. 6
Corectarea fondului de salarii pentru care nu se plãteşte impozit suplimentar, potrivit prevederilor prezentei hotãrîri, se face de cãtre societãţile comerciale cu capital majoritar de stat şi de cãtre regiile autonome la care salariile se stabilesc prin negociere, în mod eşalonat, de la data aplicãrii Ordonanţei Guvernului nr. 1/1993, pe mãsura intrãrii în vigoare a contractelor colective de munca pe anul 1993-1994.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE VACAROIU
Contrasemneazã:
---------------
Ministru de stat,
ministrul muncii şi protecţiei sociale,
Dan Mircea Popescu
Ministru de stat, ministrul finanţelor,
Florin Georgescu
ANEXA 1
INDICATORI SPECIFICI
1. Profitul impozabil*) la 1.000 lei fond de salarii
2. Rata rentabilitatii, respectiv profitul impozabil*) raportat la total costuri
3. Profitul impozabil*) la 1.000 lei venituri realizate
4. Ponderea fondului de salarii în total costuri**)
5. Productivitatea muncii masurata în unitãţi fizice***)
6. Productivitatea muncii calculatã ca raport între veniturile realizate, exprimate în preţuri comparabile, şi numãrul mediu de personal***)
-------------------------
*) La regiile autonome la care salariile se stabilesc prin negociere, profitul impozabil ce se va lua în calcul în vederea aplicãrii prezentei hotãrîri cuprinde şi fondul de dezvoltare constituit din venituri, potrivit legii.
**) În situaţia în care creste ponderea costurilor totale în total venituri, nivelul costurilor, luate în calcul, se diminueazã cu aceasta creştere.
***) În cazul acestor indicatori, creşterea fondului de salarii pentru care nu se plãteşte impozit suplimentar, calculatã potrivit art. 1 din prezenta hotãrîre, se limiteazã la creşterea indicatorului respectiv pe perioade corespunzãtoare din anul 1993 fata de cele din anul 1992.
NOTA:
La stabilirea gradului de realizare a indicatorului specific ales, pentru anul 1993, se are în vedere fondul de salarii pentru care nu se plãteşte impozit suplimentar, determinat potrivit prevederilor art. 1 din prezenta hotãrîre.
---------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: