Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Guvernul României hotãrãşte:
ART. 1
Se aproba Planul naţional de acţiune în favoarea copilului, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrîre.
ART. 2
Comitetul Naţional pentru Protecţia Copilului coordoneazã activitatea de aplicare a Planului naţional de acţiune în favoarea copilului.
În plan teritorial, Comitetul Naţional pentru Protecţia Copilului colaboreazã cu prefecturile şi cu serviciile publice descentralizate ale ministerelor interesate, în vederea evaluãrii şi aplicãrii programelor care se deruleazã conform Planului naţional de acţiune în favoarea copilului şi Convenţiei O.N.U. privind drepturile copilului.
ART. 3
Ministerele, în raport cu specificul domeniului lor de activitate, vor introduce în programele proprii direcţiile menţionate în Planul naţional de acţiune în favoarea copilului.
ART. 4
Comitetul Naţional pentru Protecţia Copilului va fi consultat la elaborarea actelor normative în legatura cu protecţia şi drepturile copilului.
ART. 5
Organizaţiile neguvernamentale, care funcţioneazã în temeiul Legii nr. 21/1924 privind persoanele juridice şi care desfãşoarã activitãţi concrete pentru copii, vor respecta conţinutul Planului naţional de acţiune în favoarea copilului.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE VACAROIU
Contrasemneazã:
---------------
Ministru de stat,
ministrul muncii şi protecţiei sociale,
preşedintele Comitetului Naţional
pentru Protecţia Copilului,
Dan Mircea Popescu
Ministrul sãnãtãţii,
Iulian Mincu
Ministrul învãţãmîntului,
Liviu Maior
Secretar de stat,
şeful Departamentului pentru
Administraţie Publica Localã,
Octav Cozmanca
ANEXA 1
PLAN NAŢIONAL DE ACŢIUNE ÎN FAVOAREA COPILULUI
În conformitate cu prevederile Constituţiei României, aprobatã prin Referendumul naţional din 8 decembrie 1991, avînd în vedere ca România a ratificat, începînd cu anul 1990, o serie de convenţii internaţionale în domeniul protecţiei copilului, recunoscind şi garantind drepturile acestuia, Comitetul Naţional pentru Protecţia Copilului, în colaborare cu ministerele, organismele internaţionale şi organizaţiile neguvernamentale care deruleazã programe pentru copii, va pune în aplicare urmãtoarele direcţii de acţiune:
I. În domeniul drepturilor copilului
Se va acţiona pentru:
A. Aplicarea recomandãrilor Comitetului O.N.U. privind drepturile copilului
1. Urmãrirea impactului tranzitiei economice asupra copiilor şi luarea unor mãsuri corespunzãtoare de protecţie a acestora.
2. Considerarea acţiunilor privind protecţia copilului ca o prioritate în procesul de alocare a resurselor bugetare.
3. Creşterea rolului Comitetului Naţional pentru Protecţia Copilului în supravegherea respectãrii drepturilor copilului în România; întãrirea structurilor locale, cu atribuţii în domeniu; implicarea organizaţiilor neguvernamentale (ONG), cu competenta în domeniu.
4. Continuarea procesului de adaptare a legislaţiei din România la prevederile Convenţiei O.N.U. privind drepturile copilului.
5. Reconsiderarea rolului familiei şi al femeii în societate, dezvoltarea educaţiei familiale şi a serviciilor sociale pentru susţinerea familiilor aflate în dificultate.
6. Promovarea cercetãrii în domeniul abuzului şi al neglijarii copilului, inclusiv în familie, şi iniţierea de mãsuri de intervenţie eficienta.
7. Perfecţionarea pregãtirii personalului care lucreazã cu copiii, în vederea cunoaşterii şi respectãrii principiilor şi normelor convenţiei.
8. Perfecţionarea continua a legislaţiei naţionale referitoare la adopţie, pentru a se evita ca aceasta forma de protecţie sa lezeze interesele copilului.
9. Creşterea rolului autoritãţilor publice locale în domeniul protecţiei copilului şi a familiei.
10. Constientizarea opiniei publice cu privire la situaţia şi necesitãţile copiilor cu cerinţe speciale, inclusiv cu HIV/SIDA.
11. Îmbunãtãţirea sistemului administrãrii justiţiei minorilor şi pregãtirea personalului din acest domeniu, în spiritul Convenţiei O.N.U. privind drepturile copilului.
12. Continuarea politicii active de nediscriminare în domeniul protecţiei copilului, cu referire la copiii minoritãţilor şi, în special, al minoritãţii tiganilor, stimularea participãrii acestora la viata socialã şi diminuarea impactului social al prejudecatilor existente.
13. Stimularea copiilor de a se organiza şi de a participa la viata socialã.
B. Monitorizarea respectãrii drepturilor copilului în România
1. Comitetul Naţional pentru Protecţia Copilului va realiza monitorizarea respectãrii drepturilor copilului, în colaborare cu alte autoritãţi ale administraţiei publice centrale şi locale, cu structuri neguvernamentale, în cooperare cu Centrul O.N.U. pentru Drepturile Omului şi cu alte organisme internaţionale.
2. Vor fi organizate periodic (la 2 ani) conferinţe, la nivel naţional, pentru evaluarea stadiului respectãrii drepturilor copilului.
II. În domeniul asigurãrii sãnãtãţii copilului
Factorii responsabili vor urmãri:
A. Ameliorarea asistenţei medicale a mamei, a copilului şi a adolescentului, care sa determine scãderea mortalitatii şi a morbiditatii infantile, precum şi a mortalitatii materne, prin:
- implementarea Programului Ministerului Sãnãtãţii de scãdere a mortalitatii materno-infantile;
- organizarea unei reţele naţionale de servicii medicale specifice de planificare familialã şi de sãnãtate a reproducerii;
- asigurarea unor servicii de calitate pentru supravegherea obligatorie a evoluţiei sarcinii, a naşterii şi a întreruperii de sarcina şi generalizarea sistemului "rooming-în" pentru nou-nascutul normal, în toate maternitatile din ţara;
- continuarea programelor naţionale de imunizare a sugarilor şi copiilor, care sa contribuie la controlul morbiditatii datorate bolilor transmisibile, inclusiv programe de vaccinare impotriva hepatitei B;
- verificarea calitãţii apei potabile, începînd cu localitãţile rurale unde sunt organizate instituţii de ocrotire a copilului.
B. Reconsiderarea sistemului de îngrijire medicalã acordatã copilului:
- dezvoltarea asistenţei medicale primare a copiilor; extinderea serviciilor ambulatorii de specialitate; reducerea numãrului de copii spitalizati şi a duratei de spitalizare;
- creşterea ponderii tratamentelor cu administrare orala fata de cele injectabile;
- luarea în considerare a personalitãţii copilului în administrarea oricãrui tratament medical; încurajarea relaţiilor interpersonale în perioada spitalizarii;
- umanizarea instituţiilor medicale, mai ales acolo unde copiii au nevoie de o spitalizare mai îndelungatã; acest lucru poate fi realizat prin amenajarea mediului fizic care sa satisfacã cerinţele copilului şi prin favorizarea relaţiilor mama-copil, inclusiv prin crearea de sali de joaca, de lectura, de primire a vizitatorilor etc.;
- evitarea folosirii spitalului ca instituţie de ocrotire socialã; luarea de mãsuri de ocrotire, de urgenta, pentru copiii în virsta de 0-3 ani, care sa evite spitalizarea;
- valorificarea rolului factorului psihologic în ameliorarea stãrii de sãnãtate, în special în domeniul sãnãtãţii mintale;
- asigurarea educaţiei pentru sãnãtate, prin toate mijloacele, permanent şi sistematic, pentru toate virstele.
III. Creşterea şi dezvoltarea copilului
Se vor avea în vedere:
- intensificarea educaţiei pentru sãnãtate a viitoarelor mame, pentru promovarea adaptãrii la sin, ca metoda privilegiatã de alimentaţie a nou-nascutilor;
- iniţierea unor programe de nutritie destinate copiilor şi familiilor în dificultate (inclusiv prin instituţii de învãţãmînt);
- diversificarea produselor alimentare pentru copii;
- stabilirea, la nivel naţional, a unor linii directoare de alimentaţie echilibrata, diversificata pentru femeia gravida şi pentru copii; corectarea deficienţelor nutritionale prin combaterea deficitului de fier, iod, etc.;
- iniţierea unui program naţional pentru îmbunãtãţirea alimentaţiei copilului nou-nãscut şi a sugarului; fabricarea în ţara a laptelui praf adaptat;
- reconsiderarea rolului pe care îl are activitatea fizica în creşterea şi dezvoltarea copiilor; introducerea activitãţii fizice în toate colectivitatile pentru copii, inclusiv în cele preşcolare, anteprescolare şi în instituţiile rezidentiale;
- urmãrirea periodicã a stãrii de sãnãtate a copiilor şi a adolescentilor (bilanţ privind dezvoltarea staturo-ponderala, neuropsihica şi de sãnãtate mintalã); optimizarea reţelei de medicina şcolarã.
IV. Educaţia copilului
Se va acţiona pentru:
- îmbunãtãţirea calitãţii învãţãmîntului preşcolar, primar şi secundar, inclusiv prin manuale şcolare noi şi prin standarde profesionale;
- adaptarea curiculumurilor şcolare în vederea creãrii posibilitãţilor de studiere, înţelegere şi aplicare a Convenţiei O.N.U. privind drepturile copilului;
- alcãtuirea unor regulamente şcolare, care prin conţinut şi aplicare, sa corespundã exigenţelor Convenţiei O.N.U. privind drepturile copilului;
- creşterea receptivitatii pentru a se rãspunde cererilor comunitãţilor locale de a se organiza unitãţi de învãţãmînt cu predare în limba maternã sau a posibilitatii de a se studia limba maternã ca disciplina de învãţãmînt în instituţiile de învãţãmînt cu predare în limba romana, pentru copiii de alta naţionalitate, în funcţie de opţiunile acestora;
- necesitatea studierii unor discipline noi, ca: religia, cultura civicã şi educaţia moral-civicã, ca rãspuns la exigenţele societãţii civile democratice, pentru integrarea fireasca a copiilor în viata socialã;
- stimularea activitãţilor organizate, inclusiv în palatele şi cluburile copiilor, şi pãstrarea destinaţiei acestor spaţii; crearea altor asemenea spaţii;
- promovarea unor programe care sa asigure:
. dezvoltarea libera, integrala şi armonioasã a personalitãţii copiilor;
. prevenirea absenteismului, esecului şi abandonului şcolar;
. prevenirea şi combaterea consumului de alcool, tutun, droguri;
. antrenarea familiei în activitatea instituţiei de învãţãmînt;
. promovarea educaţiei pentru sãnãtate, inclusiv a educaţiei sexuale;
. prevenirea şi combaterea violenţei verbale şi fizice, precum şi a oricãror forme de comportament antisocial;
. antrenarea copiilor la viata socialã, organizarea libera a asociaţiilor şi a consiliilor elevilor;
. diversificarea activitãţilor de timp liber pentru copii, inclusiv pe perioada vacantelor şcolare, prin organizarea de tabere, excursii, concursuri, cluburi de vacanta în şcoli etc.;
- adaptarea conţinutului învãţãmîntului special,în funcţie de handicap şi de cerinţele educative speciale ale copiilor;
- accesul copiilor cu deficiente, în funcţie de potenţialul acestora, la structurile şi programele învãţãmîntului obişnuit;
- separarea instituţiilor de învãţãmînt de cele de îngrijire şi protecţie socialã;
- accesul fãrã restrictii la educaţie al copiilor aflaţi în instituţiile de îngrijire specializate (inclusiv al copiilor cu HIV pozitiv), prin integrarea acestora în învãţãmîntul obişnuit.
V. Familia - mediu privilegiat pentru dezvoltarea copilului
Pentru ca familia sa se adapteze schimbãrilor şi sa-şi îndeplineascã rolul, politica socialã trebuie sa ţinã seama de diferitele nevoi ale sale.
Mãsurile de sprijinire a familiei trebuie sa priveasca familia, în general, şi familia cu risc, în special.
Familia trebuie susţinutã prin:
- informarea şi educarea permanenta privind etapele dezvoltãrii copilului, nevoile sale psihofizice, cît şi rolul pãrinţilor (prin instituţii sanitare, de învãţãmînt, centre de planificare şi consultanţa familialã, mass-media etc.);
- îmbunãtãţirea şi diversificarea formelor de sprijin acordat familiilor cu mulţi copii;
- diferentierea mai accentuata a alocaţiei speciale care se acorda copiilor cu handicap, în funcţie de gravitatea handicapului;
- sprijinirea familiilor ţinere (acces la locuinţe, credite în condiţii favorabile etc.);
- asigurarea de servicii de calitate şi la preţ acceptabil pentru îngrijirea copilului (instituţii de zi sau prestaţii la domiciliu); pãstrarea tuturor spaţiilor destinate copiilor.
Familia cu risc trebuie susţinutã prin:
- ajutor social care sa asigure un venit mediu garantat;
- ajutor de urgenta acordat familiei în perioada de criza;
- burse de ajutor social pentru copii;
- servicii gratuite de îngrijire a copilului în instituţii de zi; locuri gratuite în crese şi grãdiniţe; gratuitãţi la cantinele care funcţioneazã în unitãţi de învãţãmînt;
- servicii sociale care sa identifice familiile cu risc şi care sa intervinã pentru prevenirea institutionalizarii şi a abandonului, a neglijarii copiilor, a violenţei familiale etc.; consiliere familialã şi educaţie preventivã pentru menţinerea stabilitatii familiei; sustinere socialã şi terapeuticã a familiilor în dificultate.
VI. Copiii în dificultate
Activitatea de protecţie şi de sprijinire a copiilor aflaţi în dificultate se va organiza potrivit situaţiei în care aceştia se afla:
A. Pentru copiii fãrã familie - orfani, abandonaţi, neglijati sau în pericol în propria lor familie - se va porni de la nevoia şi dreptul acestora de a creste într-o alta familie sau într-un mediu cît mai apropiat de aceasta, indiferent de virsta, boala, handicap sau de şcoala pe care o frecventeazã
Sa se acorde prioritate prevenirii: depistarea familiei cu risc şi intervenţia precoce pentru menţinerea copilului în familia sa naturala. Cînd acest lucru nu mai este posibil, sa se acorde prioritate alternativelor de tip familial; între acestea, este de preferat soluţia permanenta (încredinţarea în familia largita, adoptia), fata de soluţia temporarã (plasamentul familial şi încredinţarea în familii substitutive).
Pentru copilul deja internat în instituţii cu caracter rezidential se incearca succesiv: reintegrarea şi încredinţarea în familia largita, adoptia, încredinţarea şi plasamentul copilului în familii ocrotitoare (substitutive).
Va fi creat un nou cadru administrativ de gestionare unitarã, coerenta şi descentralizata a problematicii sociale:
a) toate formele de ocrotire alternativa (menţinerea copilului în familia largita cu sprijin financiar şi asistenta, încredinţarea, adoptia, plasamentul, instituţia cu caracter rezidential) trebuie sa fie organizate şi administrate de cãtre aceeaşi autoritate localã;
b) cadrul normativ şi legislativ privind protecţia copilului, standardele de îngrijire, evaluarea periodicã vor fi realizate de Comitetul Naţional pentru Protecţia Copilului, împreunã cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
Dezinstitutionalizarea trebuie sa caracterizeze toate acţiunile întreprinse în favoarea ameliorãrii vieţii copiilor din instituţii (inclusiv a copiilor abandonaţi în instituţii medicale). Aceasta se realizeazã pe termen lung, prin prioritate acordatã ocrotirii copilului în familia proprie, prin forme alternative de tip familial, instituţia rezidentiala fiind o soluţie de ultima instanta. Internarea copilului în instituţia rezidentiala trebuie sa se facã în interesul acestuia, iar obiectivul principal sa fie menţinerea relaţiilor cu familia şi pregãtirea copilului pentru ieşirea din instituţie. Pe termen scurt şi mediu, prin programe locale, se cauta soluţii pentru:
a) reducerea numãrului de copii ocrotiţi în instituţiile rezidentiale clasice, reducerea numãrului de zile pe an petrecute de copii în instituţie;
b) diminuarea treptata a abandonului copiilor la naştere.
Soluţii practice: crearea de case de tip familial, separarea şcolii de instituţia de ocrotire, plasamentul familial şi încredinţarea pe durata vacantelor, plasamentul familial terapeutic şi altele.
Restructurarea instituţiilor rezidentiale este o acţiune deja începutã, dar care trebuie continuatã şi generalizata.
Restructurarea trebuie sa porneascã de la respectarea drepturilor copilului îngrijit în instituţie, referitor la:
- internarea justificatã de necesitaţi imperative şi nu de situaţii de risc;
- menţinerea relaţiilor familiale (pãrinţi, fraţi, bunici etc.);
- respectarea specificului cultural şi religios;
- egalitatea sanselor (prevenirea excluderii şi a marginalizarii);
- respectul persoanei (statut juridic clar pentru fiecare copil);
- participarea la deciziile privind evoluţia propriei sale persoane;
- reintegrarea reusita şi timpurie;
- educaţia şcolarã în comunitate.
Pentru a permite respectarea acestor drepturi, sunt necesare modificãri în ceea ce priveşte:
- criteriile de intrare în instituţiile rezidentiale;
- capacitatea instituţiei (diminuarea numãrului de locuri) şi amplasarea acesteia (evitarea locurilor izolate);
- organizarea interna a instituţiei:
. importanta asigurãrii sãnãtãţii copilului, ca o condiţie primordialã a reusitei oricãrui proiect pedagogic;
. realizarea de proiecte pedagogice axate pe dezvoltarea capacitãţilor copilului, pe menţinerea contactelor cu realitatea exterioarã şi pe pregãtirea lui pentru integrarea în societate;
. stabilitatea grupului de copii şi a personalului de îngrijire şi de educaţie;
. formarea permanenta a personalului;
. munca în echipa pluridisciplinara şi complementaritatea diferitelor discipline;
. utilizarea eficienta a resurselor disponibile.
Va fi creat un sistem de formare iniţialã şi permanenta pentru profesiuni sociale, socioeducative, sociomedicale, care sa rãspundã adecvat nevoilor copilului aflat în dificultate şi care sa se alinieze practicilor pedagogice moderne.
V. Pentru sprijinirea copiilor cu deficiente se va acţiona în scopul:
- identificarii şi ţinerii evidentei, orientarii şi reorientarii copiilor cu diferite tipuri de handicap;
- utilizãrii corecte şi unitare a noţiunilor de: deficienta, incapacitate, handicap, reabilitare, recuperare, învãţãmînt special, educaţie specialã şi cerinţe educative speciale etc.; aceasta va determina delimitarea obiectului de intervenţie specifica şi eliminarea suprapunerilor;
- reconsiderarii criteriilor de încadrare a copiilor cu handicap în diferite grade de autonomie fata de adult;
- reorganizãrii instituţiilor specializate existente;
- definirii standardelor minime de îngrijire prin servicii specializate ambulatorii şi rezidentiale;
- reconsiderarii conceptului de plasament familial; introducerea plasamentului familial specializat;
- accesului fãrã restrictii al copiilor cu deficiente uşoare la învãţãmîntul general; crearea de noi şcoli ajutatoare sa devinã o excepţie, fiind preferabila integrarea grupelor/claselor speciale (de copii cu handicapuri mintale, senzoriale şi motorii) în şcolile obişnuite;
- accesului fãrã restrictii al copiilor cu diferite tipuri de handicap la toate serviciile organizate în comunitate;
- organizãrii în comunitate a unor servicii specializate pentru depistarea handicapului şi pentru intervenţie precoce;
- alcãtuirii unei metodologii unitare de evaluare multidisciplinara a copiilor cu diferite handicapuri.
C. Pentru copiii inadaptati, inclusiv pentru copiii strazii vor fi avute în vedere urmãtoarele:
- depistarea şi intervenţia precoce, în cazul minorilor neglijati, abuzati sau inadaptati, prin servicii sociale organizate la nivel local;
- preferarea mãsurilor alternative la institutionalizare, inclusiv plasamentul familial, concomitent cu dezvoltarea serviciilor de sustinere a minorului şi a familiei acestuia;
- reconsiderarea conţinutului activitãţilor cu minorii internati, în sensul valorificãrii factorilor psihologici de reabilitare comportamentala;
- iniţierea unor programe comune, pe termen scurt şi mediu (Ministerul Învãţãmîntului, Ministerul Sãnãtãţii, Ministerul de Interne, Ministerul Tineretului şi Sportului şi autoritãţile administraţiei publice locale), de identificare a copiilor strazii, de evaluare a stãrii de sãnãtate psihofizica a acestei categorii de copii şi de luare a mãsurilor de ocrotire corespunzãtoare nevoilor acestora;
- crearea de instituţii de reabilitare comportamentala şi medico-educativã, care sa corespundã nevoilor acestor copii inadaptati;
- evaluarea fenomenului la nivelul judeţelor, de cãtre autoritãţile locale, care vor interveni cu soluţii pentru îngrijirea, supravegherea şi educarea copiilor strazii;
- implicarea ONG în rezolvarea problematicii copiilor strazii, cu acordul autoritãţilor administraţiei publice locale şi al comisiilor judeţene pentru ocrotirea minorilor;
- crearea unor servicii sociale destinate copiilor strazii.
VII. Minorii în conflict cu legea
Pentru protecţia juridicã a minorilor şi prevenirea delincventei vor fi avute în vedere:
- demararea unor programe comune de prevenire a delincventei minorilor şi de reintegrare socialã a acestora;
- pregãtirea de judecãtori pentru minori în cadrul unor programe speciale, pentru asigurarea unei practici unitare în cauzele cu minori (penale şi civile, inclusiv adoptia);
- diversificarea mãsurilor alternative de sancţionare;
- protecţia minorilor infractori, care au pedepse cu închisoare, de infractori adulti, prin crearea unor instituţii speciale de detenţie şi de reeducare;
- aplicarea, dupã ratificare, a Regulilor de la Beijing, a Instrucţiunilor de la Riyadh şi a Regulilor pentru protecţia tinerilor privati de libertate;
- înfiinţarea unor instituţii/secţii medical-educative, care sa rãspundã nevoilor de îngrijire şi educare specializate, în vederea reabilitãrii minorilor.
VIII. Rolul femeilor în societate şi îmbunãtãţirea condiţiilor de viata ale copiilor
În acest domeniu, factorii responsabili vor acţiona pentru:
- stimularea femeilor de a se organiza şi de a participa activ la viata socialã şi politica a tarii, de cãtre toate organismele guvernamentale şi neguvernamentale;
- promovarea unei educatii timpurii, în sensul egalitãţii dintre bãieţi şi fete, a participãrii egale la viata familialã;
- sprijinirea femeilor care îşi cresc singure copiii (celibat, divorţ),pentru a preveni abandonul sau institutionalizarea copiilor;
- dezvoltarea de servicii sociale pentru femeile casnice şi îşi ingrijesc copiii, inclusiv pentru cele care au contracte de munca pentru îngrijirea copiilor cu handicapuri grave.
IX. Cadrul legislativ şi normativ
Se vor avea în vedere:
- realizarea unei legislaţii unitare în domeniul protecţiei copilului, care sa precizeze categoriile de minori ce necesita protecţie şi formele prin care se realizeazã aceasta (inclusiv pentru copiii abandonaţi şi delicventi aflaţi în strãinãtate, copiii cu HIV pozitiv, copiii refugiati);
- clarificarea formelor prin care se realizeazã protecţia socialã alternativa a copiilor, inclusiv a celor cu diferite tipuri şi grade de handicap;
- stabilirea structurilor administrative, definirea rolului judecãtorilor care intervin în luarea deciziilor privind protecţia copilului şi a competentelor acestora (reorganizarea comisiilor de ocrotire a minorilor şi a comisiilor de diagnostic şi triaj) pregãtirea de judecãtori pentru minori:
- constituirea unui nou cadru administrativ unitar de realizare a protecţiei copilului, în sensul deplasarii responsabilitãţilor cãtre autoritãţile locale; determinarea clara a competentelor autoritãţilor publice centrale şi locale;
- precizarea rolului societãţii civile (în particular, al ONG), în protecţia copilului; elaborarea unor standarde şi a unor condiţii de acreditare a ONG, în vederea organizãrii unui sistem privat de servicii pentru copilul şi familia în dificultate;
- creşterea rolului Comitetului Naţional pentru Protecţia Copilului în coordonarea activitãţii în domeniul protecţiei copilului, inclusiv prin dezbaterea şi avizarea tuturor actelor normative care se referã la problematica copilului;
- definirea unor indicatori unitari, pe baza cãrora sa se poatã culege informaţii şi elabora statistici referitoare la protecţia copilului, în scopul evitãrii situaţiilor statistice aparent contradictorii.
Planul naţional de acţiune în favoarea copilului este un document-cadru care retine domeniile cãrora trebuie sa li se acorde prioritate. Detalierea acţiunilor concrete în favoarea copiilor reprezintã un drept şi o obligaţie pentru toate instituţiile cu atribuţii în ameliorarea vieţii copiilor.
Comitetul Naţional pentru Protecţia Copilului va acţiona în parteneriat cu toţi cei care se ocupa de copii, atît factori guvernamentali, cît şi neguvernamentali.
Implementarea Planului naţional de acţiune în favoarea copilului se va realiza prin preluarea, de cãtre autoritãţile publice centrale şi locale, a direcţiilor de acţiune propuse, în conformitate cu atribuţiile pe care le au. Vor fi utilizate resursele bugetare (alocate autoritãţilor publice centrale şi locale), cît şi extrabugetare (fonduri de contrapartida şi alte ajutoare nerambursabile). Conţinutul direcţiilor de acţiune se va concretiza în acte normative, programe naţionale specifice şi cu caracter interministerial, proiecte-pilot, metodologii şi standarde.
Organismele internaţionale care desfãşoarã în România activitãţi în favoarea copilului - Reprezentanta Specialã UNICEF, Uniunea Europeanã, Agenţia de Dezvoltare Internationala a Statelor Unite ale Americii (U.S.A.I.D.) - vor contribui, de asemenea, prin asistenta tehnica şi financiarã, la realizarea direcţiilor de acţiune, identificate ca prioritare şi realizabile pînã în anul 2000.
Complementaritatea acţiunilor organizate la nivel naţional şi local va asigura coerenta şi eficacitatea eforturilor de materializare a prezentului Plan naţional de acţiune în favoarea copilului.
-----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
