Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARIRE nr. 552 din 5 august 1991  privind normele de organizare in tara a actiunilor de protocol    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARIRE nr. 552 din 5 august 1991 privind normele de organizare in tara a actiunilor de protocol

EMITENT: GUVERN
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL 176 DIN 29/8 /91


Guvernul României hotãrãşte:

ART. 1
Normele privind organizarea în ţara a acţiunilor de protocol şi a unor manifestãri cu caracter cultural-ştiinţific, precum şi plafoanele de cheltuieli ocazionate de acestea, la instituţiile publice, sînt cele prevãzute în anexa la prezenta hotãrîre.
ART. 2
În funcţie de evoluţia preţurilor produselor alimentare, Ministerul Economiei şi Finanţelor va actualiza, în termen de 30 de zile, plafoanele maxime stabilite prin prezenta hotãrîre.
ART. 3
Cheltuielile de protocol stabilite ca urmare a aplicãrii prezentei hotãrîri se vor încadra în creditele bugetare aprobate fiecãrei instituţii publice.
ART. 4
Prevederile prezentei hotãrîri se aplica începînd cu data 1 august 1991.
Pe aceeaşi data se abroga anexa nr. 1 la Hotãrîrea Consiliului de Miniştri nr. 1573/1971 privind organizarea în ţara a acţiunilor de protocol şi a unor manifestãri cu caracter cultural-ştiinţific, Nota aprobatã de primul-ministru al Guvernului cu nr. 219/10.02.1990 şi orice alte prevederi contrare.

PRIM-MINISTRU
PETRE ROMAN



ANEXA 1
NORME

privind organizarea în ţara a acţiunilor de protocol şi a unor manifestãri cu caracter cultural -ştiinţific, precum şi cheltuielile ce se pot efectua în acest scop de cãtre instituţiile publice



PARTEA I
MINISTERE, ORGANE CENTRALE ŞI LOCALE ALE ADMINISTRAŢIEI DE STAT ŞI ALTE INSTITUŢII DE SUBORDONARE CENTRALA SAU LOCALĂ
Organizarea acţiunilor de protocol şi a unor manifestãri cu caracter cultural-ştiinţific de cãtre ministere, celelalte organe centrale şi locale ale administraţiei de stat, precum şi de cãtre instituţii de subordonare centrala sau localã, se efectueazã astfel:
CAP. 1
Organizarea de mese şi cocteiluri
1. Mese oficiale (dejunuri, dineuri) se pot organiza cu ocazia vizitei cu caracter oficial în ţara a unor persoane din strãinãtate, în limita urmãtoarelor sume:
a) 1.000 lei de persoana pentru cele oferite de cãtre miniştrii secretari de stat - şefi de departamente şi asimilaţii acestora, prefecţi şi primarul general al Capitalei, conducãtorii celorlalte organe centrale;
b) 750 lei de persoana pentru cele oferite de subsecretarii de stat şi cei cu funcţii asimilate acestora, adjuncţi ai prefecţilor şi adjunctii primarului general al Capitalei, directorii generali din ministere şi celelalte organe centrale.
În situaţii neprevãzute, cu justificarea corespunzãtoare, aceste plafoane pot fi majorate:
- cu pînã la 20%, cu aprobarea ministrului de stat coordonator, pentru cele de la lit. a);
- cu pînã la 10%, cu aprobarea ministrilor, conducãtorilor celorlalte organe centrale, prefecţilor şi primarului general al Capitalei, pentru cele de la lit. b).
2. Cocteiluri pot fi organizate, în situaţiile care impun astfel de manifestãri, de cãtre ministere şi celelalte organe centrale, în limita a cel mult 225 lei de persoana, cu aprobarea conducatorului instituţiei respective.
3. Numãrul reprezentanţilor din partea romana nu poate depãşi, în cazurile prevãzute la pct. 1 lit. a), b):
- 2-3 reprezentanţi la 1-2 strãini;
- 3-5 reprezentanţi la 3-4 strãini;
- un numãr de reprezentanţi cel mult egal la 5 sau mai mulţi strãini.
În situaţii deosebite, justificate, la nivelul ministerelor şi celorlalte organe centrale, depãşirea numãrului prevãzut mai sus se aproba de cãtre miniştri sau conducãtorii organelor respective, dupã caz.
4. Acţiuni prevãzute la pct. 1 şi 2 se pot organiza o singura data, pentru fiecare delegaţie, la venire sau plecarea acesteia. În cazul unor vizite în provincie ale delegatiilor strãine, organele locale pot oferi o masa oficialã într-un cadru restrîns, cu respectarea plafoanelor stabilite la pct. 1.
CAP. 2
Invitarea în ţara noastrã a unor delegaţii şi persoane pe cheltuiala partii romane
1. Invitarea în România a unor delegaţii sau persoane strãine de cãtre ministere, instituţii şi celelalte organe centrale, prefecturi şi Primãria municipiului Bucureşti se face cu aprobarea ministrului de stat care rãspunde de activitatea respectiva.
2. Din delegatiile oficiale, de regula, pot face parte cel mult 5 persoane. Pentru persoanele care depãşesc acest numãr, cheltuielile de masa zilnice, cît şi cele de cazare, vor fi suportate de cãtre delegatiile strãine respective.
3. Numãrul de persoane poate fi depãşit, dacã este o consecinta a reciprocitãţii.
4. În cazul invitaţiilor individuale, partea romana va suporta cheltuielile numai pentru numãrul de persoane aprobat în condiţiile pct. 2 de mai sus. Persoanele din strãinãtate care însoţesc pe invitaţi şi care nu se încadreazã în numãrul aprobat îşi vor suporta integral cheltuielile de masa şi cazare.
5. Pentru persoanele care vin în ţara pe cheltuiala partii romane, în condiţiile arãtate mai sus, se pot suporta, dupã caz, cheltuielile cu caracter protocolar prevãzute la cap. I, precum şi:
A. Cheltuieli zilnice de masa
a) pînã la 1.500 lei de persoana pe zi pentru delegatiile conduse de miniştri, din care fac parte personalitãţi ale vieţii economice, culturale, ştiinţifice, ziarişti, corespondenti de presa, radioteleviziune, precum şi pentru invitaţii ministrilor şi celor cu funcţii asimilate acestora, prefecţilor, primarului general al Capitalei şi conducãtorilor celorlalte organe centrale;
b) pînã la 1.250 lei de persoana pe zi pentru invitaţii secretarilor de stat, subsecretarilor de stat şi ai celor cu funcţii asimilate acestora;
c) pînã la 1.000 lei de persoana pe zi pentru invitaţii directorilor generali şi ai directorilor din ministere.
B. Cheltuieli de cazare pentru o perioada aprobatã
Cazarea invitaţilor la nivel de miniştri se va asigura în hoteluri de lux, iar pentru celelalte categorii de invitaţi, în hoteluri de categoria I A. Se va avea în vedere folosirea, cu prioritate, a posibilitãţilor de cazare proprii ale instituţiei respective, iar tarifele practicate vor fi cele ale unitãţilor de cazare specializate. Închirierea de apartamente este admisã numai pentru miniştri şi asimilaţii acestora.
C. Alte cheltuieli Se mai suporta, dupã caz, cheltuieli pentru:
- cafele, ape minerale sau sucuri în timpul tratativelor sau şedinţelor de lucru; atunci cînd acestea sînt prelungite, se pot oferi şi gustari, în limita sumei de 100 lei de persoana pe zi;
- transportul la şi de la mijlocul de transport internaţional la locul de cazare, la sosirea şi plecarea din ţara;
- asistenta medicalã în caz de imbolnavire;
- fotografii ce se executa cu ocazia vizitei oficiale sau semnãrii unor documente oficiale;
- buchete de flori la sosire şi plecare, în cazul în care din delegaţie sau din rindul invitaţilor fac parte şi femei;
- oferirea unei cupe de sampanie cu ocazia semnãrii unor acorduri şi convenţii;
- vizionarea unor spectacole, vizitarea oraşului sau a unor muzee etc.;
- închirierea şi amenajarea unor sali de şedinţe, cînd se pune problema închirierii şi amenajãrii unor astfel de spaţii;
- cadouri în limita sumei maxime de 4.000 lei pentru o delegaţie.
Transportul în localitate şi în afarã localitãţii se va asigura, în funcţie de necesitãţile de serviciu sau protocoale, cu mijloacele de transport ale instituţiei sau cu autovehicule închiriate de la Regia autonomã de transport Bucureşti sau Departamentul turismului, dupã caz, cînd instituţia nu dispune de mijloce de transport care pot rãspunde acţiunii respective.
CAP. 3
Cheltuielile ce se pot efectua pentru delegaţii strãini a cãror întreţinere nu cade în sarcina partii romane
Pentru delegaţii strãini care vin în ţara în cadrul relaţiilor economice, tehnico-ştiinţifice, comerciale, financiar-bancare sau al unor acorduri comerciale, culturale etc., care nu prevãd pentru instituţia primitoare obligaţia suportãrii cheltuielilor de întreţinere zilnica (cazare, masa etc.) se pot suporta, dupã caz, cheltuielile cu caracter protocolar în condiţiile prevãzute la cap. 1 şi 2 lit. c).
Atunci cînd sînt interese deosebite pentru parte romana, se pot organiza vizite de documentare sau de lucru în alta localitate, cu aprobarea ministrului, a şefului de departament sau a conducãtorilor celorlalte organe centrale, dupã caz, asigurindu-se cazare şi masa în condiţiile prevãzute la cap. 2.
CAP. 4
Cheltuieli pentru insotitori
Delegaţii şi invitaţii din strãinãtate prevãzuţi la cap. 2 şi 3 pot fi insotiti, atunci cînd este cazul, de persoane romane, salariaţi ai instituţiei primitoare, specialişti implicaţi în problematica vizitei.
Unitãţile pot apela la insotitori romani din afarã acestora, în cazul cînd nu este posibila delegarea din rindul salariaţilor proprii. Pentru munca prestatã, aceştia vor fi remuneraţi pe baza de contract sau convenţie, acordindu-se o remunerare zilnica corelata cu cea a personalului de specialitate (translatori).
În situaţia în care insotitorii mentionati în alineatele precedente se deplaseaza cu invitaţii sau delegaţii strãini într-o alta localitate, unitatea suporta cheltuielile pentru transport, cazare şi masa, pînã la nivelul celor efectiv fãcute în acest scop pentru invitaţii sau delegaţii strãini, sau în limita unor sume inferioare stabilite cu anticipatie de conducerea instituţiei. În asemenea situaţii, aceştia nu mai au dreptul la decontarea altor cheltuieli de delegare.
Soferii care se deplaseaza cu delegaţii sau invitaţii strãini în alta localitate beneficiazã, în perioada respectiva, de cazare, precum şi de cheltuieli pentru masa, în limita unei sume, stabilite cu anticipatie de conducãtorul instituţiei, de pînã la 200 lei de persoana pe zi. În perioada respectiva aceştia nu beneficiazã de indemnizaţia de delegare.
În cazul cînd împrejurãrile o cer, insotitorii şi soferii de pe lîngã delegaţii sau invitaţii strãini pot beneficia de cheltuieli pentru masa în condiţiile prevãzute la alineatele precedente şi în localitatea unde îşi are sediul instituţia ai cãror angajaţi sînt, cu aprobarea conducatorului instituţiei respective.
CAP. 5
Organizarea în ţara a unor manifestatii cu caracter cultural-ştiinţific
Cheltuielile legate de organizarea unor astfel de manifestatii se suporta de participanţi.
Fondurile necesare pentru cheltuielile ce se efectueazã cu închirieri şi amenajãri de sali, tiparituri sau traduceri, mijloace de transport etc. se asigura din sumele realizate, de cãtre instituţiile organizatoare, din taxele plãtite cu anticipatie de participanţii din ţara şi din strãinãtate.
Cheltuielile pentru cazarea şi masa participanţilor, precum şi pentru eventualele excursii prevãzute în planul acţiunii, se suporta de cãtre aceştia.
CAP. 6
Alte prevederi
1. Invitaţilor şi delegaţilor strãini li se pot acorda sume de bani pentru cheltuielile personale numai în cazuri de reciprocitate prevãzute prin acorduri sau înţelegeri.
2. Cheltuielile prevãzute în prezentele norme pentru acţiunile de protocol se efectueazã în limita fondurilor aprobate anual, în acest scop, prin bugetele de venituri şi cheltuieli.
3. Cheltuielile de protocol se fac cu respectarea normelor Ministerului Economiei şi Finanţelor privind controlul preventiv. Ministerele şi celelalte unitãţi vor organiza o evidenta a cheltuielilor fãcute pentru fiecare delegaţie (invitat).
4. Organele de control financiar propriu, precum şi ale Ministerului Economiei şi Finanţelor vor verifica respectarea prevederilor din prezentele norme, iar încãlcarea acestora atrage sancţionarea disciplinarã şi rãspunderea materialã sau penalã, dupã caz, potrivit legii.
5. Pentru persoanele care vin în ţara, pe linie de stat, în schimb de experienta sau documentare în cadrul unor acorduri, pe baza de reciprocitate, fãrã transfer de valuta, se va urmãri ca numãrul celor pentru care cheltuielile se suporta de partea romana sa nu depãşeascã 10 persoane. Cheltuielile pentru întreţinerea zilnica a acestora (masa, cazare etc.) se vor asigura în limita fondurilor aprobate în acest scop, în condiţiile stabilite prin acordurile încheiate.
6. Ministerele, celelalte organe centrale, prefecturile şi Primãria municipiului Bucureşti pot constitui un fond la dispoziţia conducatorului acestora, stabilit prin luarea în calcul a sumei de 350 lei anual de fiecare salariat din aparatul propriu. Acest fond se constituie din sumele totale aprobate pentru protocol şi poate fi utilizat pentru acoperirea cheltuielilor de reprezentare şi tratatii, ocazionate de primirea unor delegaţi sau invitaţi romani, în limita a 40 lei de invitat pe zi.
La nivelul instituţiilor de învãţãmînt superior se poate constitui, din sumele totale prevãzute la alineatul precedent, un fond la dispoziţia rectorului, în limita a 225 lei anual pentru fiecare salariat din aparatul propriu, pentru acoperirea cheltuielilor de reprezentare şi tratatii, ocazionate de primirea unor delegaţi sau invitaţi romani, în limita a 30 lei de invitat pe zi.
7. Prezentele norme nu se aplica regiilor autonome şi societãţilor comerciale la care cheltuielile de protocol sînt reglementate distinct prin instrucţiunile Ministerului Economiei şi Finanţelor date în aplicarea Legii nr. 12/1991 privind impozitul pe profit.
PARTEA a II-a
PARLAMENT, PRESEDINTIE ŞI GUVERN
Organizarea acţiunilor de protocol, precum şi nivelul plafoanelor de cheltuieli pentru Parlamentul, Preşedinţia şi Guvernul României se stabilesc prin norme proprii, potrivit legii.
În situaţia în care nu au fost stabilite norme proprii, Ministerul Economiei şi Finanţelor poate include în proiectul şi/sau bugetul administraţiei centrale de stat sume pentru acoperirea cheltuielilor de protocol organizate de Parlament, Presedintie şi Guvern, avîndu-se în vedere urmãtoarele principii:
- nivelul cheltuielilor se estimeaza pe baza plafoanelor stabilite pentru miniştri;
- pentru invitaţii Parlamentului, Presedentiei şi Guvernului României, care au un statut special sau în legatura cu care exista un interes deosebit, cheltuielile de protocol pot fi majorate cu pînã la 50% în situaţia în care acţiunile de protocol sînt aprobate, caz cu caz, de cãtre conducãtorii instituţiilor enumerate mai sus.

--------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016