Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTARIRE nr. 545 din 2 august 1991 privind supravegherea calitatii produselor si serviciilor in scopul prevenirii si combaterii faptelor care pot afecta viata sau sanatatea oamenilor, animalelor ori calitatea mediului inconjurator
EMITENT: GUVERN PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL Nr. 178 DIN 2 /9 /91
Guvernul României hotãrãşte:
ART. 1
Agenţii economici poarta intreaga rãspundere pentru calitatea produselor livrate, comercializate sau serviciilor prestate.
Pot fi oferite spre vînzare numai produsele şi serviciile care nu afecteazã viata, sãnãtatea oamenilor sau animalelor, ori calitatea mediului înconjurãtor.
ART. 2
În vederea protejãrii consumatorilor şi utilizatorilor, producãtorii, comercianţii, importatorii şi prestatorii de servicii sînt obligaţi:
a) sa opreascã livrãrile, respectiv sa retragã de pe piata sau de la beneficiar produsele la care s-a constatat, ulterior comercializãrii, existenta unor defecte, care pot afecta viata sau sãnãtatea oamenilor şi animalelor, ori calitatea mediului înconjurãtor;
b) sa livreze produsele numai însoţite de "Declaraţia de conformitate" şi, dupã caz, de "Buletinul de analiza" sau "Buletinul de încercãri" prin care producãtorul confirma ca produsul îndeplineşte nivelul calitativ garantat; în cazul mãrfurilor din import, confirmarea certificãrii din ţãrile de origine ale produselor şi serviciilor şi a conţinutului etichetelor se face prin grija importatorilor. Verificarea respectãrii condiţiilor calitative se va face prin testarea acestor produse în laboratoare din ţara sau strãinãtate, acreditate sau autorizate de cãtre organismul naţional de certificare sau pe baza recunoaşterii reciproce cu organismele similare din ţãrile respective;
c) sa utilizeze pentru verificarea, încercarea şi atestarea calitãţii produselor şi serviciilor numai laboratoare autorizate şi acreditate, precum şi mijloace de mãsurare, avînd precizia necesarã, etalonate şi verificate metrologic, conform prevederilor legale;
d) sa opreascã imediat comercializarea produselor la care s-au constatat abateri de la caracteristicile tehnico-calitative declarate sau garantate şi sa aplice mãsurile stabilite de organele de constatare, dupã caz, la producãtori, comercianţi sau importatori.
ART. 3
Supravegherea calitãţii produselor şi serviciilor în scopul prevenirii afectãrii vieţii sau sãnãtãţii oamenilor sau animalelor ori calitãţii mediului înconjurãtor se realizeazã de specialiştii anume desemnaţi ai Oficiului de stat pentru calitate din cadrul Comisiei Naţionale pentru Standarde, Metrologie şi Calitate şi alţi specialişti, stabiliţi în condiţiile legii, prin efectuarea de controale sau inspecţii periodice şi inopinate în locurile unde se produc, se comercializeazã, se incearca, se conserva, se ambaleaza, se transporta, se depoziteaza, se instaleaza şi se utilizeazã produsele sau se presteazã serviciile.
ART. 4
Oficiul de stat pentru calitate va elabora, în termen de 60 de zile, proceduri prin care se stabilesc criteriile pentru efectuarea controlului calitãţii, prevenirea pe piata şi combaterea faptelor de natura a afecta viata ori sãnãtatea oamenilor, animalelor sau calitatea mediului înconjurãtor, reprimarea fraudelor şi falsificarilor privind calitatea produselor şi serviciilor, modul de extragere şi sigilare a esantioanelor produselor în vederea trimiterii lor pentru analiza, verificãri şi încercãri în laboratoarele acreditate sau autorizate de cãtre Oficiul de stat pentru calitate, precum şi modul de întocmire a proceselor-verbale de constatare.
ART. 5
În cazul constatãrii unor abateri de la caracteristicile calitative declarate sau garantate de producãtor sau prestator, care pot afecta viata sau sãnãtatea oamenilor ori animalelor sau calitatea mediului înconjurãtor, organul de constatare va dispune încetarea vinzarii şi depozitarea separatã, analizarea cauzelor care au condus la abaterile constatate, mãsuri de remediere a acestora şi, dupã caz, oprirea producţiei.
Pentru produsele din import, la care s-au constatat deficiente calitative, se va dispune sistarea vinzarii şi anunţarea importatorului, în vederea remedierii acestora şi, dupã caz, oprirea livrãrilor.
ART. 6
În cazul jucariilor, sculelor sau uneltelor acţionate manual sau electric, precum şi al tuturor bunurilor de consum electrotehnice şi electronice, orice defect care prezintã pericol pentru securitatea utilizatorului în timpul functionarii se considera foarte grav şi organul de supraveghere va decide interzicerea imediata la vînzare şi depozitarea separatã, precum şi pãstrarea acestora pînã cînd organele competente vor dispune asupra modului de soluţionare.
ART. 7
Organul constatator care depisteaza, la vînzare, produse falsificate, alterate sau interzise consumului, vãtãmãtoare sãnãtãţii, falsificãri sau inselaciuni privind calitatea produselor şi serviciilor va dispune oprirea comercializãrii acestora şi este obligat sa sesizeze de îndatã pe procuror sau organul de cercetare penalã, luind mãsuri sa nu dispara urmele infracţiunii, corpurile delicte şi orice alte mijloace de proba. Organul constatator va proceda în acelaşi mod şi cu privire la produsele avute în vedere de art. 5 şi 6.
ART. 8
În scopul protecţiei consumatorilor, organele de supraveghere a calitãţii au dreptul sa pãtrundã în locurile în care se produc, se depoziteaza, se transporta sau se comercializeazã produsele şi serviciile în cazul în care se constata ca acestea afecteazã viata ori sãnãtatea oamenilor, animalelor ori calitatea mediului înconjurãtor.
Agenţii economici trebuie sa anunţe organele de supraveghere a calitãţii despre toate cazurile cunoscute în care a fost afectatã viata ori sãnãtatea oamenilor, animalelor sau calitatea mediului înconjurãtor, precum şi despre cazurile în care afectarea acestora este iminenta.
ART. 9
Contravaloarea mostrelor şi esantioanelor prelevate în cadrul acţiunii de supraveghere a calitãţii se suporta de cãtre producãtor, comerciant, importator sau prestator de servicii, dupã caz.
Cheltuielile de încercare şi verificare a produselor şi serviciilor în laboratoarele acreditate sau autorizate se suporta din bugetul Comisiei Naţionale pentru Standarde, Metrologie şi Calitate, dacã rezultatele sînt corespunzãtoare, şi de cãtre agentul economic în culpa, dacã rezultatele nu sînt corespunzãtoare.
ART. 10
Organele de supraveghere a calitãţii produselor şi serviciilor vor colabora cu asociaţiile pentru protecţia consumatorilor, în scopul prevenirii şi depistarii cazurilor de frauda sau falsificare a calitãţii produselor şi serviciilor şi vor aduce la cunostinta consumatorilor prin mass-media abaterile constatate.
ART. 11
Personalul împuternicit sa efectueze supravegherea calitãţii produselor rãspunde de pãstrarea secretului profesional în legatura cu aspectele tehnico- economice şi comerciale de care ia cunostinta în timpul exercitãrii atribuţiilor de serviciu.
ART. 12
Producãtorii, importatorii, comercianţii şi prestatorii de servicii rãspund pentru orice deficienta privind calitatea produselor sau serviciilor, apãrute din vina lor, în cadrul termenului de garanţie sau de valabilitate a acestora, dacã afecteazã viata, sãnãtatea oamenilor sau animalelor ori calitatea mediului înconjurãtor.
ART. 13
Producãtorii, importatorii şi comercianţii rãspund şi în cazurile în care livreaza produse, gratuit, cu preţ redus, le închiriazã sau le distribuie sub alte forme, dacã acestea prezintã abateri fata de parametrii calitativi declaraţi sau garantaţi. Aceeaşi responsabilitate o au şi prestatorii de servicii.
ART. 14
La vînzarea produselor comercianţii au obligaţia sa informeze pe cumpãrãtori asupra termenelor de garanţie, de valabilitate sau a duratei de utilizare, precum şi asupra principalelor caracteristici calitative ale acestora, efectuind şi eventualele probe de funcţionare necesare.
ART. 15
Se interzice producãtorilor, importatorilor şi comercianţilor livrarea sau comercializarea de mãrfuri care nu poarta pe produs, pe eticheta sau pe ambalaj informaţii de recunoaştere-identificare, ca: marca producãtorului, denumirea produsului, principalele caracteristici calitative de referinta, data fabricaţiei, termenele de garanţie - conform documentaţiilor tehnice şi reglementãrilor legale.
ART. 16
Producãtorii vor înscrie în buletinele de analiza şi încercãri, eliberate de laboratoarele proprii, numai rezultate reale, iar prestatorii de servicii vor confirma, prin documente specifice, calitatea corespunzãtoare a serviciilor prestate.
ART. 17
Bunurile de folosinta îndelungatã se vînd însoţite de "Certificat de garanţie", "Carte tehnica" sau, dupã caz, de "Instrucţiuni de folosire", redactate, în limba romana, la nivel accesibil şi pentru nespecialisti, care vor cuprinde principalele caracteristici ale produsului, condiţii de instalare, exploatare, întreţinere, data fabricaţiei, termen de garanţie şi eventualele riscuri ce pot aparea în urma nerespectãrii acestor instrucţiuni.
ART. 18
Urmãrirea aplicãrii prevederilor prezentei hotãrîri se face de cãtre organele Oficiului de stat pentru calitate din cadrul Comisiei Naţionale pentru Standarde, Metrologie şi Calitate, în cooperare cu celelalte organe de specialitate prevãzute de lege.
ART. 19
Constituie contravenţii, dacã faptele nu sînt considerate, potrivit legii penale, infracţiuni şi se sancţioneazã cu amenda:
a) de la 5.000 lei la 10.000 lei, faptele prevãzute la art. 2 lit. b) şi c), 13 şi 14;
b) de la 1.000 lei la 5.000 lei, faptele prevãzute la art. 15 şi 17.
ART. 20
Constatarea contravenţiilor prevãzute la art. 19 şi aplicarea sancţiunilor se fac de cãtre persoane cu atribuţii de control din cadrul Oficiului de stat pentru calitate şi al organelor teritoriale ale Comisiei Naţionale pentru Standarde, Metrologie şi Calitate, precum şi de alţi specialişti, potrivit legii.
ART. 21
Impotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, plîngerea se va depune şi se va soluţiona în conformitate cu prevederile Legii nr. 32/1968.
ART. 22
Organele Ministerului de Interne şi Garzii financiare vor acorda sprijin organelor de supraveghere a calitãţii produselor şi serviciilor în timpul exercitãrii atribuţiilor, la solicitarea acestora.
ART. 23
Pe data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrîri orice prevederi contrare se abroga.
PRIM-MINISTRU
PETRE ROMAN
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: