Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARAREA ARBITRALA din 20 iunie 2006  privind stabilirea modalitatii de impartire, intre organismele de gestiune colectiva DACIN-SARA si UPFAR-ARGOA, a procentului de 50% cuvenit titularilor de drepturi de autor pentru retransmiterea prin cablu a operelor audiovizuale din procentul de 1,5% cuvenit titularilor de drepturi de autor pentru retransmiterea prin cablu a operelor lor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARAREA ARBITRALA din 20 iunie 2006 privind stabilirea modalitatii de impartire, intre organismele de gestiune colectiva DACIN-SARA si UPFAR-ARGOA, a procentului de 50% cuvenit titularilor de drepturi de autor pentru retransmiterea prin cablu a operelor audiovizuale din procentul de 1,5% cuvenit titularilor de drepturi de autor pentru retransmiterea prin cablu a operelor lor

EMITENT: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR - COMPLETUL DE ARBITRAJ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 10 iulie 2006
Completul arbitral constituit din:
Belcea Lucian - arbitru
Calmuschi Otilia - arbitru
Iordãnescu Cristian - arbitru
Vasiliu Adrian - arbitru
Vrânceanu Nicoleta - arbitru

Pe rol se aflã soluţionarea cererii de arbitraj (înregistratã la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor cu nr. 4.433 din 19 mai 2006) având drept obiect stabilirea modalitãţii de împãrţire, între organismele de gestiune colectivã DACIN-SARA şi UPFAR-ARGOA, a procentului de 50% din procentul de 1,5% cuvenit titularilor de drepturi de autor pentru retransmiterea prin cablu a operelor lor, formulatã de Uniunea Producãtorilor de Film şi Audiovizual din România - Asociaţia Românã de Gestiune a Operelor din Audiovizual (UPFAR-ARGOA), cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Dem. I. Dobrescu nr. 4-6, et. 3, camera 44, sectorul 1, legal reprezentatã prin director executiv domnul Ioan Ionel, în contradictoriu cu Societatea pentru Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual (DACIN-SARA), cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Dem. I. Dobrescu nr. 4-6, et. 3, camerele 50-52, sectorul 1, legal reprezentatã prin director general domnul Mircea Mureşan.
Procentul de 50% cuvenit DACIN-SARA şi UPFAR-ARGOA pentru retransmiterea prin cablu a operelor audiovizuale a fost stabilit în baza Hotãrârii arbitrale din 20 februarie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 3 martie 2006, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 28/2006. Hotãrârea arbitralã din 20 februarie 2006 a intrat în vigoare în data de 3 martie 2006.
Arbitrajul s-a desfãşurat la sediul Baroului Bucureşti din str. Dr. Rãureanu nr. 3, sectorul 5, Bucureşti, în zilele de 5, 12 şi 19 iunie 2006, pãrţile fiind reprezentate astfel:
- DACIN-SARA - prin director general Mircea Mureşan, preşedinte Dan Piţa, membru al Consiliului director Elisabeta Bostan şi avocaţii Societãţii Civile Profesionale de Avocaţi "Ferariu, Negoiţã şi Asociaţii";
- UPFAR-ARGOA - prin director executiv Ioan Ionel.
La termenul din 19 iunie 2006, pãrţile au formulat concluzii asupra fondului cauzei, iar completul de arbitraj a amânat pronunţarea pentru data de 20 iunie 2006, când, în temeiul <>art. 131^2 alin. (3)-(9) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, analizând actele şi lucrãrile dosarului cauzei, a pronunţat la sediul Baroului Bucureşti din str. Dr. Rãureanu nr. 3, sectorul 5, Bucureşti, cu unanimitate de voturi, prezenta hotãrâre:

COMPLETUL DE ARBITRAJ

constatã urmãtoarele:

I. Prin Cererea înregistratã la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) sub nr. 4.433 din 19 mai 2006, petenta UPFAR-ARGOA a solicitat iniţierea procedurii de arbitraj cu privire la stabilirea modalitãţii de împãrţire, între organismele de gestiune colectivã DACIN-SARA şi UPFAR-ARGOA, a procentului de 50% din procentul de 1,5% cuvenit titularilor de drepturi de autor pentru retransmiterea prin cablu a operelor lor.
În drept, cererea a fost motivatã în baza <>art. 131^2 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
În vederea constituirii completului de arbitraj, la 26 mai 2006, în prezenţa reprezentanţilor ORDA şi ai organismelor de gestiune colectivã DACIN-SARA şi UPFAR-ARGOA, s-a procedat la tragerea la sorţi a arbitrilor din lista stabilitã prin anexa la <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.287/2002 privind numirea membrilor corpului de arbitri de pe lângã Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.
La data de 1 iunie 2006, pãrţile şi arbitrii au fost convocaţi la sediul Baroului Bucureşti din str. Dr. Rãureanu nr. 3, sectorul 5, Bucureşti, unde s-a stabilit completul de arbitraj, onorariul, primul termen şi locul arbitrajului, procedându-se la informarea pãrţilor cu privire la aceste aspecte.
Faţã de toate acestea, completul de arbitraj a constatat cã este legal constituit şi cã este competent sã soluţioneze cererea formulatã.
II. Completul constatã cã pãrţile nu au putut ajunge la un acord asupra modalitãţii de împãrţire, între organismele de gestiune colectivã DACIN-SARA şi UPFAR-ARGOA, a procentului de 50% din procentul de 1,5% cuvenit titularilor de drepturi de autor pentru retransmiterea prin cablu a operelor lor.
Prin cererea de arbitraj formulatã, UPFAR-ARGOA solicitã urmãtoarea împãrţire a procentului de 50%:
- 46,63% pentru UPFAR-ARGOA;
- 3,37% pentru DACIN-SARA.
În întâmpinarea formulatã, DACIN-SARA a solicitat stabilirea urmãtoarei împãrţiri a procentului de 50%:
- 45,4% pentru DACIN-SARA;
- 4,6% pentru UPFAR-ARGOA.
III. Completul arbitral, trecând la analizarea aspectelor supuse arbitrajului, constatã urmãtoarele:
Potrivit prevederilor <>art. 121^1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 , modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 285/2004 , autorizaţia acordatã de titularii de drepturi pentru radiodifuzarea pe teritoriul României include şi autorizarea pentru retransmiterea prin cablu fãrã plata unei remuneraţii separate, în consecinţã procentele cuvenite pãrţilor trebuie sã fie stabilite în mod diferenţiat în raport de legislaţia în vigoare la momentul colectãrii sumelor. Întrucât art. 121^1 alin. (2) a fost abrogat prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 123/2005 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, arbitrii reţin faptul cã în prezent se colecteazã o remuneraţie şi pentru retransmiterea prin cablu a operelor audiovizuale radiodifuzate de cãtre posturile de televiziune situate pe teritoriul României.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei şi susţinerilor pãrţilor, completul ia în considerare gradul de reprezentativitate al celor douã organisme de gestiune colectivã în baza contractelor de reciprocitate încheiate cu organismele de gestiune similare din strãinãtate, precum şi ponderea de utilizare a operelor audiovizuale în cadrul programelor de televiziune.
În considerarea criteriilor menţionate mai sus, completul constatã faptul cã operele audiovizuale strãine, în special cele americane, au o pondere de utilizare prin retransmitere prin cablu evident mai mare decât cea a operelor audiovizuale româneşti, situaţie în care UPFAR-ARGOA va încasa într-o proporţie mai mare sumele cuvenite titularilor de drepturi strãini în baza contractului de reciprocitate încheiat cu AGICOA - organismul internaţional de gestiune colectivã al producãtorilor de opere audiovizuale, urmând ca DACIN-SARA sã încaseze remuneraţii corespunzãtoare contractelor de reciprocitate încheiate, astfel cum rezultã din anexa nr. 4 depusã la dosarul cauzei de cãtre DACIN-SARA.
În acest sens, completul are în vedere studiul realizat de Consiliul Naţional al Audiovizualului invocat în cadrul expunerii de motive de UPFAR-ARGOA şi necontestat de DACIN-SARA, conform cãruia ponderea filmelor americane radiodifuzate pe posturile de televiziune româneşti este majoritarã.
Astfel, sumele colectate ce revin titularilor de drepturi reprezentaţi de cele douã pãrţi se vor repartiza dupã cum urmeazã:
a) pentru perioada anterioarã intrãrii în vigoare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 123/2005 :
- 40% - UPFAR-ARGOA;
- 10% - DACIN-SARA.
b) dupã intrarea în vigoare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 123/2005 :
- 35% - UPFAR-ARGOA;
- 15% - DACIN-SARA.

PENTRU ACESTE MOTIVE
Completul de arbitraj
HOTĂRĂŞTE:

Procentul de 50% cuvenit titularilor de drepturi reprezentaţi de DACIN-SARA şi UPFAR-ARGOA pentru retransmiterea prin cablu a operelor audiovizuale va fi distribuit între cele douã organisme de gestiune colectivã astfel:
Pentru sumele colectate anterior intrãrii în vigoare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 123/2005 :
- 40% - UPFAR-ARGOA;
- 10% - DACIN-SARA.
Pentru sumele colectate dupã intrarea în vigoare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 123/2005 :
- 35% - UPFAR-ARGOA;
- 15% - DACIN-SARA.
*
* *

Pronunţatã astãzi, 20 iunie 2006, la sediul Baroului Bucureşti din str. Dr. Rãureanu nr. 3, sectorul 5, Bucureşti.
Executorie de la data publicãrii sale în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Cu apel în termen de 30 de zile de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Belcea Lucian
Calmuschi Otilia
Iordãnescu Cristian
Vasiliu Adrian
Vrânceanu Nicoleta
-------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016