Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, şi al <>art. 26 şi 27 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnicã legislativã pentru elaborarea actelor normative, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.
ARTICOL UNIC
Se aprobã tezele prealabile ale proiectului Codului de procedurã penalã, prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemneazã:
---------------
p. Ministrul justiţiei,
Zsuzsanna Pκter,
secretar de stat
Bucureşti, 25 iulie 2007.
Nr. 829.
ANEXĂ
-----
TEZE PREALABILE
privind elaborarea proiectului Codului de procedurã penalã
I. Actualul sistem procedural şi necesitatea elaborãrii unei noi legislaţii procesual penale
Pornind de la realitãţile evidente ale vieţii juridice actuale, care au relevat atât lipsa de celeritate a desfãşurãrii proceselor penale în general, neîncrederea justiţiabililor în actul de justiţie, cât şi costurile sociale şi umane uneori semnificative, traduse în consumul ridicat de resurse de timp şi financiare, toate acestea creând un grad ridicat de neîncredere şi incertitudine, a apãrut necesitatea gândirii unui sistem procedural penal modern, care sã rãspundã imperativelor creãrii unei justiţii moderne adaptate aşteptãrilor sociale, precum şi creşterii calitãţii acestui serviciu public.
Astfel, în programul legislativ al Ministerului Justiţiei a fost cuprinsã elaborarea noului Cod de procedurã penalã al României.
Realizarea acestui demers legislativ se subsumeazã identificãrii unor soluţii de naturã a îmbunãtãţi cadrul normativ şi, subsecvent, a asigura o mai bunã şi unitarã aplicare a legii.
Intenţia nu este ca noul Cod de procedurã penalã sã conţinã soluţii originale cu orice preţ, în comparaţie cu soluţiile de drept existente care s-au dovedit a fi viabile în practicã sau a cãror utilizare constituie o obişnuinţã pentru practicã, ci mai degrabã sã modifice corespunzãtor toate acele soluţii care au devenit desuete sau care au evidenţiat o serie de anomalii în practicã şi sã introducã noi soluţii, bazate pe experienţe comparative pozitive sau orientate cãtre efectele favorabile aşteptate, toate ca urmare a studiului doctrinei dreptului procesual penal din sistemul intern şi din sistemele europene.
Prin urmare, Codul de procedurã penalã îşi va pãstra caracterul predominant continental european, dar, aşa cum este tendinţa în prezent, în mod tipic pentru majoritatea altor proceduri penale moderne, el va presupune multe elemente care îşi au originea în procedura anglo-saxonã, respectiv cea de tip adversial, dar într-o manierã care sã le adapteze corespunzãtor la propriul nostru concept legislativ. Combinarea elementelor din cele douã mari sisteme de procedurã penalã existente în lume este o formã de convergenţã a celor mai bune soluţii comparate, pãstrând însã premisele fundamentale ale procedurii penale europene clasice. O asemenea abordare a reprezentat o tendinţã în dreptul modern de procedurã penalã în anii anteriori şi astãzi cele mai tradiţionaliste ţãri europene, cum sunt Germania, Italia sau Franţa, au în procedura lor penalã unele soluţii care şi-au avut originea în procedurile penale de tip adversial.
Aşadar, deşi scopul este acela de a menţine toate soluţiile bune din actualul Cod de procedurã penalã, este necesar sã se introducã o serie de soluţii noi care se concentreazã în esenţã pe facilitarea unui proces de decizie rapid şi eficient într-o cauzã penalã, acordându-se în acelaşi timp respectul cuvenit drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale inculpatului, inclusiv drepturilor celorlalţi subiecţi ai procedurii penale.
Anvergura modificãrilor cantitative, sub aspectul conţinutului şi al calitãţii acestuia, va determina nu doar crearea unui Cod de procedurã penalã nou, ci şi a unui model conceptual semnificativ diferit de procedurã penalã, în respectul pentru particularitãţile sistemului nostru juridic.
Obiectivele urmãrite de cod sunt urmãtoarele:
1. crearea unui cadru legislativ în care procesul penal sã fie mai rapid şi mai eficient, prin urmare, în mod semnificativ mai puţin costisitor;
2. protecţia unitarã a drepturilor omului şi a libertãţilor garantate de Constituţie şi de actele normative internaţionale;
3. armonizarea soluţiilor derivate din Codul de procedurã penalã cu dispoziţiile legilor speciale cu dispoziţii procesual penale;
4. armonizarea conceptualã cu prevederile noului Cod penal, o atenţie deosebitã fiind acordatã noii definiţii a faptei care constituie infracţiune;
5. reglementarea adecvatã a obligaţiilor internaţionale asumate de ţara noastrã privind actele normative din domeniul dreptului procesual penal;
6. stabilirea unui echilibru corespunzãtor între cerinţele pentru o procedurã penalã eficientã, protejarea drepturilor procedurale elementare, dar şi a celor fundamentale ale omului pentru participanţii la procesul penal şi respectarea unitarã a principiilor care privesc desfãşurarea echitabilã a procesului penal.
II. Elaborarea instituţiilor de drept şi a soluţiilor fundamentale ale dreptului procesual penal
1. Regulile de bazã
În elaborarea noului cod se porneşte de la premisa cã un proces penal echitabil, desfãşurat într-un termen rezonabil, nu poate fi asigurat fãrã aşezarea acestuia pe pilonii unor noi principii, care, alãturi de cele clasice, sã oblige organele judiciare la înfãptuirea unei justiţii independente şi imparţiale.
Aceste noi principii reprezintã reguli generale prezente în legislaţiile din statele Uniunii Europene, care stau la baza procesului penal modern din aceste state, reguli ale cãror valabilitate şi eficienţã au fost verificate de practica judiciarã, de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi care se bucurã de credibilitate.
Noile reguli au scopul de a înlãtura anacronismele, incompatibilitãţile în exercitarea funcţiilor judiciare şi ineficienţa procesului penal românesc şi de a asigura cu celeritate şi în mod eficient realizarea scopului procesului penal.
Aceste obiective vor fi realizate în primul rând prin reaşezarea locului şi rolului fiecãrui organ judiciar pe poziţii şi în funcţii care sã garanteze imparţialitatea şi credibilitatea în exercitarea atribuţiilor lor specifice.
De aceea, în proiectul noului Cod de procedurã penalã vor fi introduse, pe lângã principiile clasice (al legalitãţii, al oficialitãţii, al garantãrii libertãţii persoanei, al prezumţiei de nevinovãţie, al garantãrii dreptului la apãrare şi al respectãrii demnitãţii umane), reguli noi, precum principiul dreptului pãrţilor la un proces echitabil, desfãşurat într-un termen rezonabil.
În egalã mãsurã se intenţioneazã limitarea obligativitãţii exercitãrii acţiunii penale, care derivã din art. 1 al actualului Cod de procedurã penalã, prin recunoaşterea excepţiilor bazate pe oportunitate. În baza acestui nou concept se poate evita desfãşurarea unor procese penale în cauze minore, în care lipseşte interesul public în aplicarea unei pedepse. O consecinţã directã a acestei noi concepţii, care se aplicã de mai mulţi ani în Germania, Italia, Franţa, Spania, Serbia, Slovenia, fiind reglementatã într-o manierã similarã şi în proiectul de Cod de procedurã penalã unic european Corpus Juris, va fi reducerea volumului cauzelor penale aflate pe rolul organelor judiciare.
Sub aspectul acţiunii civile se intenţioneazã înlãturarea exercitãrii acesteia din oficiu, precum şi regândirea dispoziţiilor procedurale, în scopul de a evita întârzierile în soluţionarea conflictului de drept penal.
2. Organele judiciare şi competenţa
În aceastã materie se propune ca urmãrirea penalã sã fie efectuatã de cãtre organele de cercetare penalã sub conducerea procurorului, eliminându-se astfel obligativitatea efectuãrii acesteia personal de cãtre procuror. Astfel, procurorul va conduce şi va controla activitatea de investigaţii a poliţiei judiciare, fiind informat despre orice activitate investigativã. Totodatã, procurorul va putea efectua personal orice activitate de urmãrire penalã. Prin adoptarea acestei idei se vor reconsidera poziţia procurorului, rolul şi atribuţiile acestuia, fiind înlãturate inconvenientele sesizate în practicã în materia nulitãţii actelor de urmãrire penalã.
În egalã mãsurã se propune reglementarea expresã a instituţiei judecãtorului de libertãţi ca organ judiciar distinct. Competenţa acestuia priveşte dispunerea asupra mãsurilor privative de drepturi în tot cursul urmãririi penale, cum ar fi: arestarea preventivã, percheziţia domiciliarã, interceptãrile şi înregistrãrile audiovideo. Acest nou regim judiciar nu necesitã eforturi organizatorice mari, judecãtorul de libertãţi urmând a fi desemnat periodic în aceeaşi manierã precum judecãtorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate şi judecãtorul delegat la compartimentul de executãri penale.
Sub aspectul competenţei se impune o echilibrare a competenţei materiale a instanţelor judecãtoreşti, în paralel cu o reaşezare a cãilor de atac, cu regândirea principiului apropierii justiţiei de cetãţean. Astfel, se impune reîmpãrţirea competenţei de primã instanţã între tribunale şi judecãtorii, cu precizarea cã tribunalele vor avea competenţa generalã, iar judecãtoriile o competenţã limitatã la cazurile de mai micã importanţã, respectiv infracţiunile pentru care acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a pãrţii vãtãmate sau pentru care împãcarea pãrţilor înlãturã rãspunderea penalã. În consecinţã, tribunalul va judeca în primã instanţã toate infracţiunile, cu excepţia celor date în mod expres în competenţa altor instanţe. Curţile de apel vor judeca toate apelurile, în timp ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va avea în competenţã calea extraordinarã de atac a recursului în casaţie.
În mod excepţional, atât curţile de apel, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor judeca în fond cauze penale având ca obiect infracţiuni comise de anumite categorii de persoane (competenţa dupã calitatea persoanei). Sub acest aspect se intenţioneazã regândirea competenţei personale în conformitate cu prevederile Constituţiei. Curţile de apel vor judeca infracţiunile sãvârşite de judecãtorii de la judecãtorii şi tribunale şi de cãtre procurorii de la parchetele de pe lângã aceste instanţe, reglementare care are raţiunea de a asigura respectarea principiului egalitãţii şi echilibrului puterilor în stat, având în vedere competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a judeca infracţiunile sãvârşite de senatori, deputaţi şi membrii Guvernului. Pe aceeaşi linie de gândire, în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vor fi infracţiunile sãvârşite de judecãtorii acestei instanţe, ai curţilor de apel, de cãtre procurorii din cadrul parchetelor de pe lângã aceste instanţe, precum şi de cãtre judecãtorii Curţii Constituţionale.
3. Desfãşurarea procesului penal
Sub acest aspect se preconizeazã ca principalele faze ale procesului penal sã fie urmãtoarele: faza investigativã (urmãrirea penalã), faza preliminarã (verificarea rechizitoriului) şi faza de judecatã.
Spre deosebire de reglementarea actualã, care situeazã faza actelor premergãtoare în afara procesului penal, în viziunea noului Cod de procedurã penalã aceastã fazã va dispãrea ca etapã distinctã. Prin urmare, toate activitãţile (operaţionale) desfãşurate de organele de poliţie vor fi efectuate în cadrul urmãririi penale, soluţie care este de naturã a asigura atât respectarea drepturilor şi garanţiilor acordate persoanei cercetate, pe parcursul întregului proces penal, cât şi înlãturarea inconvenientelor constatate în practicã, generate de extinderea nejustificatã a categoriilor de acte de investigaţie care pot fi efectuate în aceastã etapã.
Potrivit viziunii noului Cod de procedurã penalã, urmãrirea penalã va avea drept unic scop strângerea de probe care sunt necesare procurorului competent pentru a dispune trimiterea în judecatã sau o soluţie de netrimitere în judecatã. Urmãrirea penalã va fi aşadar conceputã ca având douã faze, faza de investigare a faptei şi faza de investigare a persoanei.
Faza de investigare a faptei va începe prin sesizarea organelor judiciare competente (poliţia judiciarã sau procurorul) şi se va încheia prin inculparea unei persoane determinate, care se va realiza printr-un act formal. În aceastã fazã, persoana cu privire la care, din investigaţii, rezultã bãnuiala rezonabilã cã a sãvârşit o infracţiune va purta denumirea de suspect.
Faza de investigare a persoanei va începe prin decizia de inculpare a unei persoane (inculpat), care se realizeazã prin punerea în mişcare a acţiunii penale, atunci când, din cercetãrile efectuate, rezultã motive verosimile de a crede cã aceastã persoanã a sãvârşit fapta investigatã.
Ca element de noutate, se vor regândi categoriile soluţiilor de neurmãrire. Se are în vedere în primul rând, ca o consecinţã a limitãrii obligativitãţii exercitãrii acţiunii penale, reglementarea soluţiilor alternative la urmãrire, date în competenţa procurorului, respectiv a renunţãrii la urmãrire, cu sau fãrã aplicarea unor sancţiuni, în cazuri în care gravitatea infracţiunii este redusã, mãsura este proporţionalã cu gravitatea învinuirii, iar aplicarea unei sancţiuni este suficientã pentru a pune capãt tulburãrii provocate de infracţiune şi a realiza îndreptarea inculpatului. Renunţarea la urmãrire dispusã de cãtre procuror, cu aplicarea unor sancţiuni, va fi supusã confirmãrii judecãtorului, pentru a se respecta principiul potrivit cãruia judecãtorul este garantul libertãţilor fundamentale.
În ceea ce priveşte faza preliminarã, aceasta va avea ca obiect verificarea legalitãţii şi temeiniciei actului de trimitere în judecatã. Aceastã instituţie este cunoscutã în multe sisteme europene (Italia, Serbia, Kosovo, Franţa), fiind de asemenea reglementatã în Statutul Curţii Penale Internaţionale şi are ca scop verificarea existenţei unor probe suficiente cu privire la acuzaţia penalã, care sã justifice desfãşurarea fazei de judecatã.
Pornind de la dezideratul asigurãrii cadrului procesual necesar soluţionãrii cu celeritate a cauzelor penale şi urmând exemplul majoritãţii sistemelor europene de drept, inclusiv al celor adoptate în ultimii ani de cãtre ţãrile estice, proiectul unui nou Cod de procedurã penalã îşi propune, de asemenea, instituirea unor proceduri simplificate de judecatã.
Astfel, urmând modelul german, se intenţioneazã, în cazul infracţiunilor de o gravitate redusã, care pot fi pedepsite numai cu amendã, reglementarea unei proceduri simplificate de tipul ordinului penal.
Ordinul penal este acea procedurã, exclusiv scrisã, care presupune acordul prealabil al inculpatului, exprimat numai în prezenţa unui avocat, judecãtorul apreciind pe baza materialului probator, prezentat de procuror şi necontestat de inculpat, dacã existã o bazã fapticã pentru pronunţarea unei condamnãri şi dacã sunt satisfãcute cerinţele echitãţii procedurii şi pronunţând un ordin penal prin care aplicã numai pedeapsa amenzii, într-un cuantum care nu îl poate depãşi pe cel propus de procuror. Ordinul penal se comunicã inculpatului, care are posibilitatea de a-l contesta, introducerea unei astfel de contestaţii echivalând cu solicitarea de cãtre inculpat a judecãrii sale dupã procedura obişnuitã.
Totodatã, raliindu-se tendinţelor recente din ţãrile vest europene, inclusiv celor exprimate de curând în sistemul de drept francez, proiectul îşi propune reglementarea instituţiei "acordului de recunoaştere a vinovãţiei", în cazul infracţiunilor de gravitate micã şi medie, pedepsite de lege cu închisoarea pânã la un anumit cuantum. Aceastã procedurã presupune, în esenţã, realizarea unui acord între procuror, pe de o parte, şi inculpat, asistat de avocat, pe de altã parte, în sensul recunoaşterii de cãtre cel acuzat a infracţiunii ce i se reţine în sarcinã. Acest acord, consemnat în actul de sesizare, va fi supus unui control strict din partea judecãtorului, care verificã existenţa unei baze faptice pentru condamnare, exprimarea liberã (neviciatã) de cãtre inculpat a poziţiei de recunoaştere a faptei ce face obiectul acuzaţiei şi echitatea unei astfel de proceduri. Introducerea acestei instituţii va fi dublatã de reglementarea unei cauze legale de reducere a pedepsei pentru inculpatul care consimte în mod liber la parcurgerea acestei proceduri.
Judecata în primã instanţã se va încadra în tipul de proces penal preconizat, respectiv proces penal de tip adversial, iar nu inchizitorial. În principiu, toate probele vor fi administrate nemijlocit în faţa judecãtorului. Probele de la urmãrirea penalã nu vor servi la condamnarea/achitarea persoanei, ci doar la justificarea trimiterii în judecatã.
Procurorul, ca titular al acţiunii penale, va trebui sã dovedeascã acuzarea, prin administrarea de probe, pe cale de consecinţã fiind regândit rolul judecãtorului, care va veghea cu preponderenţã ca procedurile ce se desfãşoarã în faţa sa sã aibã caracter echitabil. În acest scop, dacã apreciazã necesar, judecãtorul va putea dispune administrarea şi a altor probe decât cele indicate de acuzare sau de apãrare.
În acord cu regulile procesului de tip adversial se va modifica ordinea cercetãrii judecãtoreşti, în sensul administrãrii probelor în urmãtoarea ordine: probe în acuzare, probe în apãrare. Audierea inculpatului va avea loc dupã administrarea probelor în acuzare.
Procesul se va judeca, de regulã, în prezenţa inculpatului. În toate cazurile în care nu rezultã cã lipsa inculpatului la judecatã este rezultatul unui act voit şi neechivoc din partea acestuia de renunţare la dreptul sãu de a fi ascultat de o instanţã şi de a se apãra în proces va fi reglementatã o procedurã ulterioarã prin care sã se statueze, din nou, dupã ascultarea celui care a lipsit, cu privire la temeinicia acuzaţiilor ce i se aduc.
Se va elimina posibilitatea extinderii acţiunii penale sau a procesului penal, instituţii care duc la soluţionarea cu întârziere a cauzei cu care a fost sesizatã instanţa. Cu privire la noile fapte descoperite în cursul judecãţii se propune desfãşurarea de proceduri distincte de urmãrire penalã, pentru a nu se ajunge la întârzierea sau diluarea cauzei iniţiale deduse judecãţii.
În egalã mãsurã, se propune eliminarea restituirii dosarului la procuror pentru refacerea urmãririi penale. Eliminarea restituirii va fi pregãtitã procedural prin modul de reglementare a competenţei şi a regimului nulitãţilor, precum şi prin introducerea fazei intermediare de verificare a legalitãţii şi temeiniciei trimiterii în judecatã.
Potrivit principiului existent deja în procedura civilã, hotãrârile nedefinitive vor fi comunicate integral celor care, potrivit legii, pot exercita cãile de atac. În cazul arestãrii preventive se vor prevedea mãsuri speciale, pentru a asigura urgenţa la redactarea hotãrârii şi la judecarea cãii de atac.
În materia cãilor de atac se propune menţinerea apelului drept cale ordinarã de atac, integral devolutivã. Recursul va deveni o cale extraordinarã de atac exercitatã exclusiv în cazul neconformitãţii hotãrârii cu regulile de drept (recurs în casaţie).
Reglementarea recursului ca veritabilã cale extraordinarã de atac exercitatã doar în cazurile excepţionale în care legalitatea a fost înfrântã presupune regândirea actualelor motive de recurs. Regândirea cãii extraordinare de atac a recursului va fi însoţitã de o procedurã de filtrare a cererilor.
În ceea ce priveşte celelalte cãi extraordinare de atac, prevãzute actualmente de Codul de procedurã penalã, se propune reglementarea posibilitãţii exercitãrii acestora numai în favoarea condamnatului. Se va analiza, de asemenea, necesitatea menţinerii actualelor cãi extraordinare de atac, în raport de noua viziune asupra recursului.
4. Mãsurile preventive
În acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se propune reglementarea explicitã a principiului proporţionalitãţii oricãrei mãsuri preventive cu gravitatea acuzaţiei aduse unei persoane, precum şi a principiului necesitãţii unei astfel de mãsuri pentru realizarea scopului legitim urmãrit prin dispunerea sa.
Ca regulã generalã, având în vedere şi propunerea de decizie-cadru a Consiliului privind anumite drepturi procedurale acordate în cadrul procesului penal în Uniunea Europeanã, se intenţioneazã a se reglementa informarea scrisã a persoanei supuse oricãrei mãsuri preventive asupra tuturor drepturilor pe care legea i le recunoaşte.
Cu privire la reţinere, spre deosebire de reglementarea în vigoare, se propune recunoaşterea doar a douã cazuri în care aceastã mãsurã poate fi dispusã de cãtre organele de cercetare penalã sau procuror împotriva unei persoane suspecte faţã de care nu s-a pus în mişcare acţiunea penalã, şi anume situaţia infracţiunii flagrante şi situaţia imposibilitãţii de identificare, sub cel din urmã aspect fiind îmbrãţişatã soluţia din Codul de procedurã penalã german.
În privinţa arestãrii preventive se propune, la nivel de principiu, reglementarea expresã a caracterului sãu excepţional şi totodatã a caracterului subsidiar în raport cu celelalte mãsuri preventive neprivative de libertate, aceasta putând fi dispusã numai dacã luarea unei alte mãsuri preventive nu este suficientã pentru realizarea scopului legitim urmãrit.
Pentru a da eficienţã principiilor menţionate se preconizeazã recunoaşterea competenţei judecãtorului de libertãţi de a dispune lãsarea în libertate a inculpatului sub control judiciar sau pe cauţiune, aceste instituţii fiind, de altfel, reglementate ca mãsuri preventive distincte. Reglementarea propusã schimbã optica actualã asupra instituţiilor procesuale ale controlului judiciar şi, respectiv, cauţiunii, care în prezent sunt aplicabile numai în cazul unui învinuit/inculpat arestat preventiv în prealabil. Sub acest aspect, se urmeazã modelul Codului de procedurã penalã francez care reglementeazã controlul judiciar ca alternativã la arestarea preventivã.
Urmând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi modelul Codurilor de procedurã penalã din ţãrile membre ale Uniunii Europene, proiectul îşi propune reformularea cazurilor în care se poate dispune arestarea preventivã a unei persoane. Astfel, vor fi recunoscute drept cazuri generale, în care se poate dispune privarea preventivã de libertate, situaţiile în care existã pericol de sustragere, pericol de influenţare a anchetei penale şi pericol de comitere a unei alte infracţiuni. În cazul infracţiunilor foarte grave (cum sunt cele îndreptate contra vieţii sau cele pedepsibile cu închisoare mai mare de 10 ani), proiectul propune şi un caz special de arestare preventivã, respectiv cel al existenţei unui pericol concret pentru ordinea publicã. Spre deosebire însã de reglementarea actualã, proiectul îşi propune sã stabileascã criterii legale în raport cu care sã fie apreciat pericolul anterior menţionat şi, totodatã, sã instituie, dupã model german, o nouã trãsãturã legalã a acestuia, respectiv caracterul actual, ceea ce presupune dovedirea sa la fiecare moment când se dispune asupra privãrii de libertate.
Ca noutate absolutã pentru legislaţia procesual penalã româneascã, se propune reglementarea unei noi mãsuri preventive, respectiv arestul la domiciliu, dupã modelul Codului de procedurã penalã italian, urmãrind prin introducerea acestei instituţii lãrgirea posibilitãţilor de individualizare a mãsurilor preventive, în raport cu principiile anterior menţionate.
Pentru a asigura respectarea caracterului eminamente preventiv al arestãrii dispuse în cursul unui proces penal în desfãşurare, proiectul, inspirându-se din Codul de procedurã penalã italian, propune instituirea unor termene maxime ale arestãrii preventive şi pentru faza de judecatã.
În privinţa minorilor, dincolo de reducerea termenelor prevãzute pentru majori, se propune, ca regulã generalã, posibilitatea privãrii preventive de libertate a acestora numai dacã efectele unei astfel de mãsuri asupra personalitãţii şi dezvoltãrii lor nu ar fi disproporţionate faţã de scopul legitim urmãrit prin luarea mãsurii.
Tot în legãturã cu mãsurile restrictive de libertate, însuşindu-şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform cãreia numai judecãtorul poate dispune în sensul privãrii de libertate a unei persoane, fie şi numai pentru a asigura prezenţa acesteia în faţa unui organ judiciar, proiectul propune o nouã reglementare a instituţiei mandatului de aducere, recunoscând, pentru faza de urmãrire penalã, competenţa exclusivã de emitere a acestuia în sarcina judecãtorului de libertãţi, la sesizarea procurorului.
5. Probele şi mijloacele de probã
În materia regulilor generale se propune consolidarea reglementãrii excluderii probelor ilegale, sancţiunea specificã probei prin aplicarea cãreia se asigurã cea mai puternicã garanţie a respectãrii reglementãrilor legale.
Proiectul va avea în vedere reglementarea clarã a mecanismului de aplicare a sancţiunii, cu referire principalã la douã probleme: stabilirea condiţiilor de aplicare a sancţiunii, respectiv a procedurii de aplicare în faza de investigaţii, în procedura preliminarã judecãţii, precum şi în cursul judecãţii.
Proiectul intenţioneazã şi reglementarea ipotezei probelor derivate din probele obţinute în mod nelegal, prin promovarea soluţiei excluderii acestora atunci când se aflã într-o relaţie de strânsã dependenţã cu proba principalã.
De asemenea, se intenţioneazã reglementarea unor procedee probatorii care nu se regãsesc în actualul Cod de procedurã penalã (amprentarea şi fotografierea suspectului sau inculpatului, precum şi a altor persoane, experimentul judiciar, examinarea fizicã a persoanelor, analiza ADN) sau care se regãsesc în legi speciale (procedeele probatorii din domeniul informatic). În egalã mãsurã se are în vedere completarea unor reglementãri actuale (în materia percheziţiei domiciliare, introducerea condiţiei motivãrii suspiciunii rezonabile privind existenţa unor mijloace de probã în imobilul ce va fi supus percheziţiei; reglementarea condiţiilor de dispunere a percheziţiei corporale şi a percheziţiei vehiculelor).
În ceea ce priveşte procedeele probatorii prin care se aduce atingere drepturilor fundamentale (de exemplu, percheziţia domiciliarã, interceptãrile şi înregistrãrile audiovideo, accesul în sistemele informatice, prelevarea de mostre biologice în vederea efectuãrii expertizei ADN) proiectul va susţine ideea autorizãrii acestora de cãtre judecãtor, respectiv "judecãtorul de libertãţi". Autorizarea jurisdicţionalã a anumitor acte investigative reprezintã un important mijloc de control al dispunerii acestora, în vederea asigurãrii echilibrului dintre limitarea drepturilor fundamentale ale individului şi interesul public ce impune desfãşurarea acestor acte.
În ceea ce priveşte audierea suspectului sau inculpatului în cursul urmãririi penale, se intenţioneazã reglementarea posibilitãţii înregistrãrii audio sau audiovideo a audierii, cu înştiinţarea acestuia, precum şi a obligativitãţii comunicãrii drepturilor (dreptul de a nu face declaraţii, dreptul la apãrãtor şi dreptul la interpret), în formã scrisã, distinct de procesul-verbal de consemnare a declaraţiei.
Sub aspectul audierii martorilor, se propune reglementarea dreptului martorului de a nu se autoincrimina prin declaraţiile sale.
În materia tehnicilor speciale de investigaţie se are în vedere reglementarea unitarã a acestora într-un singur capitol din partea generalã a proiectului, prin transferul dispoziţiilor privind investigatorii sub acoperire din partea specialã în partea generalã. În mod special, în materia interceptãrilor şi înregistrãrilor audiovideo se intenţioneazã reglementarea obligaţiei organelor judiciare de a informa persoana ale cãrei convorbiri sau comunicãri au fost interceptate despre efectuarea acestui act de investigaţie imediat dupã finalizarea lui sau, în caz de pericol pentru desfãşurarea urmãririi penale, la un moment ulterior. În egalã mãsurã se intenţioneazã reglementarea mai clarã a ipotezei interceptãrilor prezentate de pãrţi şi a condiţiilor de admisibilitate a acestora.
În materia mijloacelor ştiinţifice de probã se intenţioneazã unificarea regimului acestora, prin înlãturarea constatãrilor tehnico-ştiinţifice şi menţinerea ca unic mijloc de probã a expertizelor.
Ca element de noutate, proiectul intenţioneazã sã reglementeze în mod expres expertiza ADN ca mijloc de probã şi, în mod corelativ, sã reglementeze procedura de obţinere a prelevãrilor biologice de pe corpul persoanelor în vederea realizãrii acestui tip de expertizã.
6. Concluzii
Prezentele teze preliminare elaborate în baza <>art. 26 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnicã legislativã pentru elaborarea actelor normative, republicatã, reflectã concepţia generalã, principiile, noile orientãri şi principalele soluţii ale reglementãrilor preconizate în materia procedurii penale.
----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
