Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 785 din 2 decembrie 1997  privind infiintarea Companiei Nationale a Uraniului - S.A.    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 785 din 2 decembrie 1997 privind infiintarea Companiei Nationale a Uraniului - S.A.

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 356 din 15 decembrie 1997
Guvernul României hotãrãşte:

ART. 1
Se înfiinţeazã Compania Nationala a Uraniului - S.A., societate comercialã pe acţiuni, persoana juridicã romana, cu capital integral de stat, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Dionisie Lupu nr. 68, sectorul 1, prin reorganizarea Regiei Autonome pentru Metale Rare, care se desfiinţeazã.
Compania Nationala a Uraniului - S.A. se organizeazã şi funcţioneazã pe baza de gestiune economicã şi autonomie financiarã, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi cu statutul prevãzut în anexa nr. 1.
ART. 2
Capitalul social iniţial al Companiei Naţionale a Uraniului - S.A. este de 179,9 miliarde lei şi se constituie prin preluarea activului şi pasivului Regiei Autonome pentru Metale Rare, evidentiate în bilanţul contabil pe semestrul I 1997, actualizat potrivit reglementãrilor legale, în valoare de 191,4 miliarde lei, din care se scade valoarea rãmasã, actualizatã, a activului Minei Baita în valoare de 11,5 miliarde lei.
Bunurile aflate în administrarea Regiei Autonome pentru Metale Rare, cu excepţia celor de la Mina Baita, se atribuie, în condiţiile legii, Companiei Naţionale a Uraniului - S.A., urmând regimul juridic prevãzut de art. 135 alin. (3), (4) şi (5) din Constituţia României.
ART. 3
Compania Nationala a Uraniului - S.A. are subunitati cu statut de sucursale, prevãzute în anexa nr. 2.
ART. 4
Compania Nationala a Uraniului - S.A. are ca obiect principal de activitate cercetarea geologica şi exploatarea zãcãmintelor de uraniu, prepararea minereului şi rafinarea concentratelor, transportul şi comercializarea acestora, putând beneficia de subvenţii şi cheltuieli de capital potrivit legii.
Compania Nationala a Uraniului - S.A. desfãşoarã complementar şi alte activitãţi, în condiţii de securitate şi de protecţie a mediului, pentru susţinerea activitãţii de baza, conform statutului.
ART. 5
Compania Nationala a Uraniului - S.A. preia toate drepturile şi este ţinuta de toate obligaţiile Regiei Autonome pentru Metale Rare.
ART. 6
Subunitatile prevãzute în anexa nr. 2 nu au personalitate juridicã şi vor efectua operaţiuni contabile pana la nivelul balanţei de verificare, în condiţiile <>Legii contabilitãţii nr. 82/1991 , cu modificãrile ulterioare.
ART. 7
Drepturile şi obligaţiile actionarilor la Compania Nationala a Uraniului - S.A. sunt reprezentate de Ministerul Industriei şi Comerţului.
ART. 8
Compania Nationala a Uraniului - S.A. este condusã de adunarea generalã a actionarilor şi de consiliul de administraţie format din 7 membri.
Reprezentanţii statului în adunarea generalã a actionarilor se numesc prin ordin al ministrului industriei şi comerţului.
Atribuţiile adunãrii generale a actionarilor şi ale consiliului de administraţie sunt prevãzute în statut.
ART. 9
Pana la desemnarea managerului, în condiţiile legii, dar nu mai mult de 6 luni, conducerea executivã a companiei este asigurata de un director general, numit prin ordin al ministrului industriei şi comerţului.
ART. 10
Personalul Regiei Autonome pentru Metale Rare va fi preluat de cãtre Compania Nationala a Uraniului - S.A. şi se considera transferat.
ART. 11
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantã din prezenta hotãrâre.
ART. 12
Predarea-preluarea patrimoniului Regiei Autonome pentru Metale Rare de cãtre Compania Nationala a Uraniului - S.A. se face pe baza de protocol încheiat în termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri.
ART. 13
Pe data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri se abroga <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.289/1990 privind înfiinţarea Regiei Autonome pentru Metale Rare, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 bis din 17 decembrie 1990, cu modificãrile ulterioare.

PRIM-MINISTRU
VICTOR CIORBEA

Contrasemneazã:
---------------
Ministru de stat,
ministrul industriei şi comerţului,
Calin Popescu-Tariceanu

Ministru de stat,
ministrul finanţelor,
Mircea Ciumara

ANEXA 1

STATUTUL
Companiei Naţionale a Uraniului - S.A.

CAP. 1
Denumirea, forma juridicã, sediul, durata

ART. 1
Denumirea societãţii comerciale
Denumirea societãţii comerciale este Compania Nationala a Uraniului - S.A.
În toate actele, facturile, anunţurile, publicaţiile ori alte acte emanând de la companie, denumirea acesteia va fi precedatã sau urmatã de cuvintele "societate pe acţiuni" sau de initialele "S.A.", de capitalul social şi de numãrul de înmatriculare în Registrul comerţului.
ART. 2
Forma juridicã a societãţii comerciale
Compania Nationala a Uraniului - S.A. este persoana juridicã romana, cu capital integral de stat, având forma juridicã de societate pe acţiuni şi îşi desfãşoarã activitatea în conformitate cu legile romane şi cu prezentul statut.
ART. 3
Sediul societãţii comerciale
Sediul societãţii comerciale este în România, municipiul Bucureşti, str. Dionisie Lupu nr. 68, sectorul 1. Sediul societãţii comerciale poate fi schimbat în alta localitate din România, pe baza hotãrârii adoptate de adunarea generalã a actionarilor, potrivit legii.
La data infiintarii, sucursalele societãţii comerciale sunt prevãzute în anexa nr. 2.
Societatea comercialã va putea infiinta subunitati fãrã personalitate juridicã, cu aprobarea adunãrii generale a actionarilor.
ART. 4
Durata
Durata Companiei Naţionale a Uraniului - S.A. este nelimitatã, cu începere de la data înmatriculãrii în Registrul comerţului.

CAP. 2
Scopul şi obiectul de activitate

ART. 5
Scopul
Compania Nationala a Uraniului - S.A. are ca scop aplicarea strategiei naţionale stabilite pentru extractia, prelucrarea şi comercializarea minereului de uraniu, prin efectuarea, cu respectarea legislaţiei romane, de acte de comerţ, corespunzãtoare obiectului de activitate aprobat prin prezentul statut.
ART. 6
Obiectul de activitate
Compania Nationala a Uraniului - S.A. are ca obiect de activitate:
1. efectuarea de activitãţi miniere (prospectiune, explorare, dezvoltare, exploatare şi preparare) în perimetrele în care a obţinut licenta;
2. activitãţi de comerţ intern şi extern pentru aprovizionarea şi pentru valorificarea produselor obţinute din activitatea proprie;
3. activitãţi de proiectare, de construcţii-montaj, de metalurgie, confecţionarea şi repararea pieselor de schimb, transport, informatica, protecţia mediului, reciclarea materialelor, calificarea personalului propriu şi orice alte activitãţi şi servicii necesare realizãrii obiectului principal de activitate.

CAP. 3
Capitalul social, acţiunile

ART. 7
Capitalul social
Capitalul social iniţial al Companiei Naţionale a Uraniului - S.A. se constituie prin preluarea activului şi pasivului Regiei Autonome pentru Metale Rare, care se reorganizeazã, evaluat la 179.885.000 mii lei în baza bilanţului contabil la data de 30 iunie 1997, împãrţit în 1.798.850 acţiuni nominale în valoare nominalã de 100.000 lei fiecare.
Capitalul social iniţial este în întregime subscris de statul roman, în calitate de acţionar unic, şi vãrsat integral la data constituirii societãţii comerciale.
Pana la transmiterea acţiunilor din proprietatea statului cãtre terţe persoane fizice sau juridice, romane sau strãine, în condiţiile legii, drepturile şi obligaţiile aferente acţiunilor aflate în proprietatea statului, ale societãţii comerciale, sunt exercitate de Ministerul Industriei şi Comerţului.
ART. 8
Reducerea sau majorarea capitalului social
Capitalul social poate fi redus sau majorat pe baza hotãrârii adunãrii generale extraordinare a actionarilor, în condiţiile şi cu respectarea procedurilor prevãzute de lege.
ART. 9
Acţiunile
Acţiunile nominative ale societãţii comerciale vor cuprinde toate elementele prevãzute de lege.
Societatea comercialã va tine evidenta acţiunilor într-un registru numerotat, sigilat şi parafat de preşedintele consiliului de administraţie, care se pãstreazã la sediul acesteia.
Persoanele fizice sau juridice romane şi strãine vor putea deţine acţiuni la Compania Nationala a Uraniului - S.A., fãrã a se afecta poziţia statului de acţionar majoritar.
ART. 10
Obligaţiuni
Compania Nationala a Uraniului - S.A. este autorizata sa emita obligaţiuni în condiţiile legii.
ART. 11
Drepturi şi obligaţii decurgând din acţiuni
Fiecare acţiune subscrisã şi vãrsatã de acţionari, potrivit legii, conferã acestora dreptul la un vot în adunarea generalã a actionarilor, dreptul de a alege şi de a fi aleşi în organele de conducere, dreptul de a participa la distribuirea profitului, conform prevederilor prezentului statut şi dispoziţiilor legale, respectiv alte drepturi prevãzute în statut.
Deţinerea acţiunii certifica adeziunea de drept la statut.
Drepturile şi obligaţiile legate de acţiuni urmeazã acţiunile în cazul trecerii lor în proprietatea altor persoane.
Când o acţiune nominativã devine proprietatea mai multor persoane, nu se va înscrie transmiterea decât în condiţiile în care acestea desemneazã un reprezentant unic pentru exercitarea drepturilor rezultând din acţiuni.
Obligaţiile societãţii comerciale sunt garantate cu capitalul social al acesteia, iar actionarii rãspund în limita valorii acţiunilor pe care le deţin.
Patrimoniul societãţii comerciale nu poate fi grevat de datorii sau de alte obligaţii personale ale actionarilor.
ART. 12
Cesiunea acţiunilor
Acţiunile sunt indivizibile cu privire la societatea comercialã, care nu recunoaşte decât un singur proprietar pentru fiecare acţiune.
Cesiunea parţialã sau totalã a acţiunilor între acţionari sau terţi se efectueazã în condiţiile şi cu procedura prevãzute de lege.
ART. 13
Pierderea acţiunilor
În cazul pierderii unor acţiuni, proprietarul va trebui sa anunţe consiliul de administraţie şi sa facã public faptul prin presa, în cel puţin doua ziare de larga circulaţie. Acţiunile pierdute se anuleazã. Anularea lor se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. Dupã 6 luni, acţionarul va putea obţine un duplicat al acţiunilor pierdute.

CAP. 4
Adunarea generalã a actionarilor

ART. 14
Atribuţii
Adunarea generalã a actionarilor Companiei Naţionale a Uraniului - S.A. este organul de conducere al societãţii comerciale care decide asupra activitãţii acesteia şi asupra politicii ei economice.
Adunarea generalã ordinarã a actionarilor are urmãtoarele atribuţii principale:
a) aproba propunerile privind strategia de dezvoltare, retehnologizare, modernizare, restructurare economico-financiarã a societãţii;
b) aproba structura organizatoricã a societãţii comerciale şi numãrul de posturi, precum şi normativul de constituire a compartimentelor functionale şi de producţie;
c) alege trei cenzori şi trei cenzori supleanţi, conform prevederilor legale;
d) alege consiliul de administraţie, îl descarca de gestiune şi îl revoca. Pana la finalizarea procesului de privatizare, reprezentanţii statului în consiliul de administraţie se numesc prin ordin la ministrului industriei şi comerţului;
e) stabileşte nivelul indemnizaţiilor lunare ale membrilor consiliului de administraţie, precum şi ale cenzorilor;
f) aproba bugetul de venituri şi cheltuieli pe exerciţiul financiar urmãtor;
g) aproba bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi dupã analizarea rapoartelor consiliului de administraţie şi al cenzorilor;
h) aproba repartizarea profitului, conform legii;
i) hotãrãşte cu privire la folosirea dividendelor aferente acţiunilor gestionate, pentru restructurare şi dezvoltare;
j) hotãrãşte cu privire la contractarea de împrumuturi bancare pe termen lung, inclusiv a celor externe, stabileşte competentele şi nivelul de contractare a împrumuturilor bancare curente, a creditelor comerciale şi a garanţiilor, inclusiv prin gajarea acţiunilor, potrivit legii;
k) hotãrãşte cu privire la înfiinţarea sau la desfiinţarea de subunitati, fuziunea, divizarea, participarea la constituirea de noi persoane juridice sau la asocierea cu alte persoane juridice sau fizice;
l) analizeazã rapoartele consiliului de administraţie privind stadiul şi perspectivele referitoare la profit şi dividende, poziţia pe piata interna şi internationala, nivelul tehnic, calitatea, forta de munca, protecţia mediului, relaţiile cu clienţii;
m) se pronunţa asupra gestiunii administratorilor şi a modului de recuperare a prejudiciilor produse societãţii comerciale de aceştia;
n) hotãrãşte cu privire la gajarea sau la închirierea unor sedii proprii;
o) aproba regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie.
Pentru atribuţiile menţionate la lit. f), g), h), i), j), l), m), şi n), adunarea generalã a actionarilor nu va putea lua hotãrâri decât în urma obţinerii, de cãtre fiecare reprezentant, a unui mandat special prealabil de la organul care l-a numit.
Adunarea generalã extraordinarã a actionarilor se întruneşte pentru a hotãrî urmãtoarele:
1. schimbarea formei juridice a societãţii comerciale;
2. mutarea sediului societãţii comerciale;
3. schimbarea obiectului de activitate al societãţii comerciale;
4. majorarea sau reducerea capitalului social al societãţii comerciale;
5. fuziunea cu alte societãţi sau dizolvarea societãţii comerciale;
6. dizolvarea anticipata a societãţii comerciale;
7. emisiunea de obligaţiuni;
8. orice alta hotãrâre pentru care este cerutã aprobarea adunãrii generale extraordinare a actionarilor.
Pentru atribuţiile adunãrii generale extraordinare a actionarilor, fiecare reprezentant trebuie sa obţinã un mandat prealabil de la organul care l-a numit.
ART. 15
Convocarea adunãrii generale a actionarilor
Adunarea generalã a actionarilor se convoacã de cãtre preşedintele consiliului de administraţie.
Adunãrile generale ordinare ale actionarilor au loc cel puţin o data pe an, la cel mult doua luni de la încheierea exerciţiului financiar, pentru examinarea bilanţului contabil şi a contului de profit şi pierderi pe anul precedent şi pentru stabilirea programului de activitate şi a bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul în curs.
Convocarea va fi publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi într-unul din ziarele de larga circulaţie.
Convocarea va cuprinde locul şi data adunãrii generale a actionarilor, precum şi ordinea de zi, cu menţionarea explicita a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor acesteia.
Când în ordinea de zi figureazã propuneri pentru modificarea statutului, convocarea va trebui sa cuprindã textul integral al propunerilor.
Adunarea generalã a actionarilor se întruneşte la sediul societãţii comerciale sau în alt loc indicat în convocare.
ART. 16
Organizarea adunãrii generale a actionarilor
În ziua şi la ora menţionate în convocare, şedinţa adunãrii generale se va deschide de cãtre preşedintele consiliului de administraţie sau, în lipsa acestuia, de cãtre cel care îi tine locul.
Adunarea generalã a actionarilor va alege, dintre actionarii prezenţi, un secretar care va verifica lista de prezenta a actionarilor, indicând capitalul social pe care îl reprezintã fiecare şi îndeplinirea tuturor formalitãţilor cerute de lege şi de statut pentru ţinerea şedinţei.
Procesul-verbal al adunãrii generale a actionarilor va fi semnat de persoana care a prezidat şedinţa şi de secretar.
Procesul-verbal al adunãrii generale a actionarilor se va scrie într-un registru sigilat şi parafat.
La procesul-verbal se vor anexa actele referitoare la convocare, precum şi listele de prezenta a actionarilor.
La şedinţele ordinare şi extraordinare ale adunãrii generale a actionarilor, în care se dezbat problemele referitoare la raporturile de munca cu personalul societãţii, pot fi invitaţi reprezentanţii sindicatelor şi/sau reprezentanţii salariaţilor care nu sunt membri de sindicat.
ART. 17
Exercitarea dreptului de vot în adunarea generalã a actionarilor
Hotãrârile adunãrii generale a actionarilor se iau prin vot deschis.
Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administraţie şi a cenzorilor, pentru revocarea lor şi pentru luarea hotãrârilor referitoare la rãspunderea administratorilor.
La propunerea persoanei care prezideazã adunarea generalã a actionarilor sau a unui grup de acţionari prezenţi sau reprezentaţi, ce deţin cel puţin o pãtrime din capitalul social, se va putea decide ca votul sa fie secret.
Pentru a fi opozabile terţilor, hotãrârile adunãrii generale a actionarilor vor fi depuse în termen de 15 zile la Oficiul Registrului comerţului pentru a fi menţionate în extras, în registru şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Ele nu vor putea fi executate mai înainte de aducerea la îndeplinire a formalitãţilor de mai sus.
Hotãrârile luate de adunãrile generale ale actionarilor, în limitele legii şi ale prezentului statut sunt obligatorii chiar şi pentru actionarii care nu au luat parte la adunarea generalã a actionarilor sau au votat impotriva.
Actionarii care nu sunt de acord cu hotãrârile luate de adunãrile generale ale actionarilor, cu privire la schimbarea obiectului de activitate, la mutarea sediului sau la schimbarea formei juridice a societãţii comerciale, au dreptul de a se retrage din societatea comercialã şi de a obţine contravaloarea acţiunilor pe care le poseda, conform prevederilor legale.

CAP. 5
Consiliul de administraţie

ART. 18
Organizare
Compania Nationala a Uraniului - S.A. este administratã de un consiliu de administraţie, compus din şapte membri.
Membrii consiliului de administraţie sunt numiţi pentru o perioada de 4 ani.
Conducerea executivã a societãţii comerciale este asigurata de un director general.
Administratorii pot avea calitatea de acţionari.
În situaţia în care se creeazã un loc vacant în consiliul de administraţie, adunarea generalã a actionarilor va alege un nou administrator, în vederea ocupãrii locului vacant. Durata pentru care este ales noul administrator pentru a ocupa locul vacant va fi egala cu perioada care a rãmas pana la expirarea mandatului predecesorului sau.
Componenta consiliului de administraţie se stabileşte de adunarea generalã a actionarilor.
Consiliul de administraţie se întruneşte lunar la sediul societãţii comerciale sau ori de câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui sau a unei treimi din numãrul membrilor sãi.
Consiliul de administraţie este prezidat de preşedinte, iar în lipsa acestuia, de cãtre un membru, în baza mandatului preşedintelui. Preşedintele numeşte un secretar fie dintre membrii consiliului de administraţie, fie din afarã acestuia.
Pentru valabilitatea deciziilor este necesarã prezenta a cel puţin jumãtate din numãrul membrilor consiliului de administraţie, iar deciziile se iau cu majoritatea absolutã a membrilor prezenţi.
Dezbaterile consiliului de administraţie au loc conform ordinii de zi stabilite şi comunicate de preşedinte cu cel puţin 7 zile înainte de data ţinerii şedinţei.
Dezbaterile se consemneazã în procesul-verbal al şedinţei, care se scrie într-un registru sigilat şi parafat de preşedintele consiliului de administraţie.
Procesul-verbal se semneazã de toţi membrii consiliului de administraţie şi de secretar.
Pe baza procesului-verbal, secretarul consiliului de administraţie redacteazã hotãrârea acestuia, care se semneazã de cãtre preşedinte.
Consiliul de administraţie poate delega, prin regulamentul sau de organizare şi funcţionare, o parte dintre atribuţiile sale comitetului de direcţie şi poate recurge, de asemenea, la experţi, pentru soluţionarea anumitor probleme.
Deciziile comitetului de direcţie se iau cu majoritatea absolutã a voturilor membrilor sãi.
În relaţiile cu terţii, societatea comercialã este reprezentatã de cãtre manager, pe baza şi în limitele împuternicirilor date de consiliul de administraţie, care semneazã actele ce o angajeazã fata de aceştia.
Preşedintele consiliului de administraţie este obligat sa punã la dispoziţia actionarilor şi a cenzorilor, la cererea acestora, toate documentele societãţii comerciale.
Membrii consiliului de administraţie rãspund individual sau solidar, dupã caz, fata de societatea comercialã, pentru prejudiciile rezultate din infracţiuni sau abateri de la prevederile legale, pentru abateri de la statut sau pentru greşeli în administrarea societãţii comerciale.
În astfel de situaţii ei vor putea fi revocaţi prin hotãrârea adunãrii generale a actionarilor.
Membrii consiliului de administraţie vor depune o garanţie conform prevederilor legale.
Sunt incompatibile cu calitatea de membru în consiliul de administraţie persoanele prevãzute de <>Legea nr. 31/1990 , cu modificãrile ulterioare.
Nu pot fi directori ai societãţii comerciale şi ai subunitatilor acesteia persoanele care sunt incompatibile potrivit <>Legii nr. 31/1990 , cu modificãrile ulterioare.
Administratorii sunt reeligibili pentru încã un mandat.
ART. 19
Atribuţiile consiliului de administraţie
Consiliul de administraţie are, în principal, urmãtoarele atribuţii:
a) aproba regulamentul sau de organizare şi funcţionare;
b) negociaza şi încheie contractul de management cu managerul sau cu echipa managerialã, desemnaţi castigatori ai concursului de selecţie;
c) numeşte şi revoca pe directorii executivi ai societãţii comerciale, atunci când aceştia nu fac parte din echipa managerialã;
d) aproba nivelul garanţiilor şi modul de constituire a acestora pentru directorul general, directorii executivi ai societãţii comerciale, pentru directorii subunitatilor acesteia şi pentru persoanele care au calitatea de gestionar;
e) aproba constituirea comitetului de direcţie, îi desemneazã pe membrii acestuia şi propune adunãrii generale a actionarilor remuneraţia acestora;
f) încheie acte juridice prin care sa dobândeascã, sa înstrãineze, sa închirieze, sa schimbe sau sa constituie în garanţie bunuri aflate în patrimoniul societãţii comerciale, cu aprobarea adunãrii generale a actionarilor, atunci când legea impune aceasta condiţie;
g) aproba delegarea de competenta pentru directorul general, directorii executivi şi persoanele din conducerea subunitatilor societãţii comerciale, în vederea executãrii operaţiunilor societãţii comerciale;
h) aproba încheierea oricãror contracte pentru care nu a delegat competenta directorilor executivi ai societãţii comerciale;
i) aproba contractul colectiv de munca;
j) supune anual adunãrii generale a actionarilor, în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, raportul cu privire la activitatea societãţii comerciale, bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi pe anul precedent, precum şi proiectul de program de activitate şi proiectul de buget de venituri şi cheltuieli ale societãţii comerciale pe anul în curs;
k) convoacã adunarea generalã extraordinarã a actionarilor ori de câte ori este necesar;
l) rezolva orice alte probleme cu care a fost însãrcinat de adunarea generalã a actionarilor.

CAP. 6
Comitetul de direcţie

ART. 20
Consiliul de administraţie poate delega o parte din atribuţiile sale unui comitet de direcţie.
Deciziile comitetului de direcţie se iau cu majoritatea absolutã a voturilor membrilor sãi.

CAP. 7
Gestiunea societãţii comerciale

ART. 21
Cenzorii
Gestiunea societãţii comerciale este controlatã de acţionari şi de trei cenzori, aleşi de cãtre adunarea generalã a actionarilor. Cel puţin unul dintre cenzori trebuie sa fie expert contabil.
În perioada în care statul deţine mai mult de 20% din capitalul social, unul dintre cenzori va fi recomandat de cãtre Ministerul Finanţelor.
Adunarea generalã a actionarilor alege, de asemenea, acelaşi numãr de cenzori supleanţi care îi vor înlocui, în condiţiile legii, pe cenzorii titulari.
Pentru a putea exercita dreptul de control, cenzorilor li se pot prezenta, la cerere, date cu privire la activitatea societãţii comerciale, la situaţia patrimoniului, a profitului şi a pierderilor.
Cenzorii au urmãtoarele atribuţii principale:
a) în cursul exerciţiului financiar verifica gospodãrirea mijloacelor fixe şi a mijloacelor circulante, portofoliul de efecte, casa şi registrele de evidenta contabila şi informeazã consiliul de administraţie asupra neregulilor constatate;
b) la încheierea exerciţiului financiar controleazã exactitatea inventarului, a documentelor şi informaţiilor prezentate de consiliul de administraţie asupra conturilor societãţii comerciale, bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi, prezentând adunãrii generale a actionarilor un raport scris;
c) la lichidarea societãţii comerciale controleazã operaţiunile de lichidare;
d) prezintã adunãrii generale a actionarilor punctul lor de vedere la propunerile de reducere a capitalului social sau de modificare a statutului şi a obiectului de activitate al societãţii comerciale.
Cenzorii sunt obligaţi, de asemenea:
1. sa facã, în fiecare luna şi inopinat, inspecţii ale casei şi sa verifice existenta titlurilor sau a valorilor care sunt proprietate a societãţii comerciale ori au fost primite în gaj, cauţiune sau depozit;
2. sa ia parte la adunãrile generale ordinare şi extraordinare ale actionarilor, urmãrind inserarea în ordinea de zi a propunerilor pe care le vor considera necesare;
3. sa constate depunerea garanţiei de cãtre administratori;
4. sa vegheze ca dispoziţiile legii, ale contractului de societate sau ale statutului sa fie îndeplinite de administratori şi de lichidatori.
Cenzorii se întrunesc la sediul societãţii comerciale şi iau decizii în unanimitate. Dacã nu se realizeazã unanimitatea, raportul cu divergenţe se înainteazã adunãrii generale a actionarilor.
Cenzorii pot convoca adunarea generalã extraordinarã a actionarilor, dacã aceasta nu a fost convocatã de cãtre consiliul de administraţie, în cazul în care capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutivi (cu excepţia primilor 2 ani de la constituirea societãţii comerciale), sau ori de câte ori considera necesar pentru alte situaţii privind încãlcarea dispoziţiilor legale şi statutare.
Atribuţiile cenzorilor, precum şi drepturile şi obligaţiile acestora se completeazã cu dispoziţiile legale în acest domeniu.
Cenzorii şi cenzorii supleanţi se numesc pe o perioada de maximum 3 ani şi pot fi realeşi; numãrul cenzorilor trebuie sa fie impar.
Sunt incompatibile cu calitatea de cenzor persoanele care intra sub incidenta prevederilor <>Legii nr. 31/1990 , cu modificãrile ulterioare.
Cenzorii sunt obligaţi sa depunã, înainte de începerea mandatului lor, o garanţie egala cu o treime din garanţia prevãzutã pentru membrii consiliului de administraţie.
În caz de deces, împiedicare fizica sau legalã, încetare sau renunţare la mandat a unui cenzor, supleantul cel mai în varsta îl înlocuieşte.
Dacã, în acest mod, numãrul cenzorilor nu se poate completa, cenzorii rãmaşi numesc alta persoana în locul devenit vacant, pana la prima întrunire a adunãrii generale a actionarilor.
În cazul în care nu mai rãmâne în funcţie nici un cenzor, consiliul de administraţie va convoca adunarea generalã a actionarilor, care va proceda la numirea altor cenzori.
Cenzorii vor consemna, într-un registru special, deliberãrile, precum şi constatãrile fãcute în exerciţiul mandatului lor.
Revocarea cenzorilor se va putea face numai de cãtre adunarea generalã a actionarilor.

CAP. 8
Activitatea societãţii comerciale

ART. 22
Finanţarea activitãţii proprii
Pentru îndeplinirea obiectului sau de activitate şi în conformitate cu atribuţiile stabilite, societatea comercialã utilizeazã sursele de finanţare constituite în conformitate cu legea, credite bancare şi alte surse financiare.
ART. 23
Exerciţiul financiar
Exerciţiul financiar începe la 1 ianuarie şi se încheie la data de 31 decembrie ale fiecãrui an. Primul exerciţiu financiar începe la data constituirii societãţii comerciale.
ART. 24
Personalul societãţii comerciale
Directorii subunitatilor societãţii comerciale, celelalte persoane din conducerea acestora şi personalul de execuţie din aparatul societãţii comerciale sunt numiţi şi concediati de directorul general.
Angajarea şi concedierea personalului din subunitatile societãţii comerciale, cu excepţia celui din conducerea acestora, se fac de cãtre conducãtorul subunitatii, în limita delegarii de competenta care i-a fost acordatã.
Plata salariilor şi a impozitelor aferente, a cotelor de asigurãri sociale, precum şi a altor obligaţii fata de bugetul de stat se va face potrivit legii.
Drepturile şi obligaţiile personalului societãţii comerciale se stabilesc de cãtre consiliul de administraţie prin regulamentul sau de organizare şi funcţionare şi prin regulamentul de ordine interioarã.
Drepturile de salarizare şi celelalte drepturi de personal se stabilesc prin contractul colectiv de munca sau de cãtre consiliul de administraţie pentru personalul pe care îl numeşte acesta.
ART. 25
Amortizarea mijloacelor fixe
Consiliul de administraţie stabileşte, în condiţiile legii, modul de amortizare a mijloacelor fixe.
ART. 26
Evidenta contabila şi bilanţul contabil
Societatea comercialã va tine evidenta contabila, în lei, şi va întocmi anual bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi, având în vedere normele metodologice elaborate de cãtre Ministerul Finanţelor.
Bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, conform prevederilor legale.
ART. 27
Calculul şi repartizarea profitului
Profitul societãţii comerciale se stabileşte pe baza bilanţului contabil aprobat de cãtre adunarea generalã a actionarilor. Profitul impozabil se stabileşte în condiţiile legii.
Profitul societãţii comerciale rãmas dupã plata impozitului pe profit se va repartiza, conform hotãrârilor adunãrilor generale ale actionarilor şi dispoziţiilor legale în vigoare, pentru constituirea de fonduri destinate dezvoltãrii, investiţiilor, modernizãrii, cercetãrii sau altor asemenea fonduri, precum şi pentru fondul cuvenit actionarilor pentru plata dividendelor.
Societatea comercialã îşi constituie fond de rezerva şi alte fonduri, în condiţiile legii.
Plata dividendelor cuvenite actionarilor se face de societate, în condiţiile legii, dupã aprobarea bilanţului contabil de cãtre adunarea generalã a actionarilor.
În cazul înregistrãrii de pierderi, adunarea generalã a actionarilor va analiza cauzele şi va hotãrî în consecinta.
Suportarea pierderilor de cãtre acţionari se va face proporţional cu aportul la capitalul social şi în limita capitalului subscris.
ART. 28
Registrele societãţii comerciale
Societatea comercialã tine registrele prevãzute de lege.

CAP. 9
Asocierea

ART. 29
Compania Nationala a Uraniului - S.A. poate constitui, singura sau împreunã cu alte persoane juridice sau fizice, noi persoane juridice, în condiţiile prevãzute de lege şi de prezentul statut.
ART. 30
Compania Nationala a Uraniului - S.A. poate încheia contracte de asociere cu alte persoane juridice sau fizice, fãrã constituirea de noi persoane juridice, dacã asocierea este destinatã realizãrii scopului şi obiectului sau de activitate.
ART. 31
Condiţiile de participare a Companiei Naţionale a Uraniului - S.A. la constituirea de noi persoane juridice sau la contractele de asociere se vor stabili prin actele constitutive sau prin contractul de asociere, care vor fi aprobate de adunarea generalã a actionarilor.

CAP. 10
Modificarea formei juridice

ART. 32
Societatea comercialã va putea fi transformata în alta forma de societate prin hotãrârea adunãrii generale extraordinare a actionarilor.
În perioada în care statul este acţionar unic, transformarea formei juridice a societãţii comerciale se va putea face numai cu aprobarea Ministerului Industriei şi Comerţului prin împuterniciţii mandatati sa reprezinte interesele capitalului de stat.
Noua societate comercialã va îndeplini formalitãţile legale de înregistrare şi publicitate, cerute la înfiinţarea societãţilor comerciale.
ART. 33
Dizolvarea societãţii comerciale
Urmãtoarele situaţii duc la dizolvarea societãţii comerciale:
a) trecerea timpului stabilit pentru durata societãţii comerciale;
b) imposibilitatea realizãrii obiectului de activitate al societãţii comerciale sau realizarea acestuia;
c) declararea nulitãţii societãţii comerciale;
d) hotãrârea adunãrii generale a actionarilor;
e) hotãrârea tribunalului, la cererea oricãrui asociat, pentru motive temeinice, precum neînţelegerile grave dintre asociaţi, care impiedica funcţionarea societãţii comerciale;
f) deschiderea procedurii lichidãrii judiciare;
g) în cazul şi în condiţiile prevãzute de <>art. 110 din Legea nr. 31/1990 , cu modificãrile ulterioare;
h) când capitalul social se micşoreazã sub minimul legal;
i) când numãrul actionarilor scade sub minimul legal;
j) alte cauze prevãzute de lege sau de statutul societãţii comerciale.
În cazul prevãzut la lit. a), asociaţii trebuie sa fie consultaţi cu cel puţin un an înainte de expirarea duratei societãţii comerciale, cu privire la eventuala prelungire a acesteia. În lipsa, la cererea oricãruia dintre asociaţi, tribunalul va putea dispune, prin încheiere, efectuarea consultãrii.
Dizolvarea societãţii comerciale trebuie sa fie înscrisã în Registrul comerţului şi publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
ART. 34
Lichidarea societãţii comerciale
Dizolvarea societãţii comerciale are ca efect deschiderea procedurii lichidãrii judiciare.
Lichidarea societãţii comerciale şi repartizarea patrimoniului se fac în condiţiile legii şi cu respectarea procedurii prevãzute de lege.
ART. 35
Litigii
Litigiile de orice fel apãrute între societatea comercialã şi persoane fizice sau juridice, romane sau strãine, sunt de competenta instanţelor judecãtoreşti din România.
Litigiile nãscute din raporturile contractuale dintre societatea comercialã şi persoanele juridice romane pot fi soluţionate şi prin arbitraj, potrivit legii.

CAP. 11
Dispoziţii finale

ART. 36
Prevederile prezentului statut se completeazã cu dispoziţiile legale referitoare la societãţile comerciale, cu dispoziţiile <>Legii nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, cu modificãrile ulterioare, şi ale Codului comercial.


ANEXA 2




LISTA
subunitatilor Companiei Naţionale a Uraniului - S.A.


Nr. Denumirea Sediul
crt. sucursalei sucursalei
-------------------------------------------------------------------------------
1. Sucursala Banat Oraşul Oravita, str. Closca nr. 29, judeţul
Caras-Severin
2. Sucursala Bihor Oraşul Stei, Str. Codrului nr. 9, judeţul Bihor
3. Sucursala Suceava Comuna Crucea, Str. Minei nr. 1, judeţul Suceava
4. Sucursala Feldioara Comuna Feldioara, Str. Dumbravii nr. 1, judeţul
Braşov
5. Sucursala Magurele Municipiul Bucureşti, Str. Atomistilor nr. 51,
sectorul 5
6. Sucursala Bucureşti Municipiul Bucureşti, bd. Carol nr. 78, sectorul 2
-------------------------------------------------------------------------------



----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016