Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 753 din 14 iulie 2005  privind organizarea si functionarea directiilor pentru tineret judetene, respectiv a municipiului Bucuresti    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 753 din 14 iulie 2005 privind organizarea si functionarea directiilor pentru tineret judetene, respectiv a municipiului Bucuresti

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 660 din 25 iulie 2005
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, şi al art. 10 din Hotãrârea Guvernului nr. 384/2005 privind organizarea şi funcţionarea Autoritãţii Naţionale pentru Tineret,

Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.

ART. 1
(1) Direcţiile pentru tineret judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, se organizeazã şi funcţioneazã ca instituţii publice cu personalitate juridicã în subordinea Autoritãţii Naţionale pentru Tineret.
(2) Direcţiile pentru tineret judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, preiau personalul, activitatea, patrimoniul şi bugetul agenţiilor teritoriale ale taberelor şi turismului şcolar şi ale compartimentelor de tineret existente în judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti.
ART. 2
Direcţiile pentru tineret judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, au ca obiect principal de activitate organizarea şi desfãşurarea acţiunilor de şi pentru tineret, a acţiunilor culturale, artistice, distractive, educative, turistice interne şi internaţionale, sportive şi de agrement pentru copii şi tineri, cu precãdere în centrele de agrement pentru tineri şi copii.
ART. 3
Direcţiile pentru tineret judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, au urmãtoarele atribuţii principale:
a) aplicã Programul de guvernare, strategia şi programele Autoritãţii Naţionale pentru Tineret, în domeniu, la nivel local;
b) elaboreazã pe baza metodologiei, a programelor în domeniu şi a consultãrii cu instituţiile şi autoritãţile locale, serviciile publice deconcentrate, structurile de şi pentru tineret, precum şi cu alte persoane fizice şi juridice cu atribuţii şi preocupãri în domeniu, calendarul anual de acţiuni de tineret proprii şi în parteneriat şi îl supun aprobãrii conducerii Autoritãţii Naţionale pentru Tineret;
c) elaboreazã documentaţia aferentã acţiunilor de tineret;
d) colaboreazã, coopereazã şi dezvoltã parteneriate cu persoane fizice şi juridice în vederea îndeplinirii obiectivelor în domeniu;
e) oferã informaţii şi acordã consultanţã în domeniu;
f) organizeazã, participã, monitorizeazã şi evalueazã acţiunile în domeniu;
g) colaboreazã cu direcţiile de specialitate din aparatul propriu şi cu instituţiile din subordinea Autoritãţii Naţionale pentru Tineret în vederea îndeplinirii atribuţiilor în domeniu;
h) organizeazã baza de date şi elaboreazã analize, sinteze şi rapoarte în domeniu;
i) organizeazã activitãţi în centrele de agrement pentru tineret, structuri fãrã personalitate juridicã în subordinea direcţiilor;
j) iniţiazã şi organizeazã cercuri artistice, cenacluri, cursuri, ateliere de creaţie;
k) utilizeazã centrele de agrement pentru tineret în scopul desfãşurãrii de activitãţi recreative, turistice, sportive, de tabere pentru copii şi tineret;
l) organizeazã tabere tematice, seminarii, cursuri pentru educaţia nonformalã pentru copii şi tineri;
m) organizeazã, cu aprobarea Autoritãţii Naţionale pentru Tineret, programe cu caracter social pentru copii şi tineri, cu precãdere pentru cei defavorizaţi.
ART. 4
Activitãţile specifice direcţiilor pentru tineret judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, se stabilesc în regulamentul de organizare şi funcţionare al acestora, aprobat prin ordin al preşedintelui Autoritãţii Naţionale pentru Tineret.
ART. 5
(1) Conducerea direcţiilor pentru tineret judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, este asiguratã de un director numit prin ordin al preşedintelui Autoritãţii Naţionale pentru Tineret pe bazã de concurs.
(2) în exercitarea atribuţiilor, directorul emite decizii.
(3) Directorul este ordonator terţiar de credite.
(4) Directorul poate delega atribuţiile sale unei persoane competente din cadrul instituţiei, în condiţiile legii, în cazul în care se aflã în imposibilitatea de a le exercita.
(5) Directorul angajeazã şi reprezintã instituţia în raporturile sale cu terţe persoane fizice şi juridice.
(6) Directorul îndeplineşte şi alte atribuţii prevãzute de lege sau stabilite prin ordin al preşedintelui Autoritãţii Naţionale pentru Tineret.
ART. 6
(1) Repartizarea numãrului de posturi pentru unitãţile din subordinea Autoritãţii Naţionale pentru Tineret se face prin ordin al preşedintelui Autoritãţii Naţionale pentru Tineret, în limita numãrului de posturi aprobat.
(2) Statele de funcţii şi structura organizatoricã se aprobã prin ordin al preşedintelui Autoritãţii Naţionale pentru Tineret.
(3) Încadrarea şi salarizarea personalului direcţiilor pentru tineret judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, se fac în conformitate cu prevederile legale.
ART. 7
(1) Finanţarea direcţiilor pentru tineret judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, se asigurã din venituri proprii, dobândite în condiţiile legii şi din subvenţii de la bugetul de stat.
(2) Direcţiile pentru tineret judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pot finanţa programe de tineret din bugetul propriu şi derula programe de tineret finanţate din bugetul Autoritãţii Naţionale pentru Tineret.
(3) Direcţiile pentru tineret judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pot procura şi deţine mijloace proprii de transport de persoane, alimente şi materiale, cu încadrarea în numãrul şi consumul normat potrivit prevederilor legale.
ART. 8
(1) Veniturile proprii realizate de direcţiile pentru tineret judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pot proveni din:
a) contribuţia beneficiarilor, pãrinţilor, întreţinãtorilor legali sau a instituţiilor de ocrotire pentru preşcolari, elevi şi tineri în beneficiul cãrora se organizeazã activitãţi specifice de tabere şi tineret;
b) contribuţii de la persoane fizice şi juridice din ţarã şi din strãinãtate, donaţii, sponsorizãri;
c) veniturile obţinute din gospodãrii-anexe, realizarea şi difuzarea de materiale, închirieri ocazionale ale spaţiilor, terenurilor, mijloacelor de transport disponibile, asocierea în participaţiune, colaborãri cu terţi, alte prestãri de servicii specifice;
d) venituri obţinute din cazarea tinerilor şi sportivilor în locaţiile proprii;
e) excursii interne şi externe.
(2) Criteriile privind stabilirea costului mediu orientativ pentru tabere, excursii şi expediţii şcolare şi pentru celelalte activitãţi prevãzute la art. 3 sunt cuprinse în anexa nr. 1.
(3) Modul de suportare a cheltuielilor pentru copiii şi tinerii participanţi la tabere, excursii şi expediţii şcolare şi la celelalte activitãţi prevãzute la art. 3 sunt cuprinse în anexa nr. 2.
(4) Personalul însoţitor şi sanitar necesar pentru tabere, excursii şi expediţii se asigurã de cãtre Autoritatea Naţionalã pentru Tineret şi de direcţiile pentru tineret judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, potrivit anexei nr. 3.
(5) Drepturile cadrelor didactice, ale însoţitorilor, ale personalului medico-sanitar şi ale personalului angajat permanent, temporar sau detaşat în tabere, centre de vacanţã, turistice, sportive şi de agrement sunt prevãzute în anexa nr. 4.
ART. 9
Predarea-preluarea activului şi pasivului fostelor agenţii teritoriale ale taberelor şi turismului şcolar şi compartimentelor de tineret se face pe bazã de protocol, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotãrâri.
ART. 10
Ministerul Finanţelor Publice este abilitat, la propunerea Cancelariei Primului-Ministru, sã introducã modificãrile corespunzãtoare în bugetul aprobat acestei instituţii pe anul 2005.
ART. 11
Anexele nr. 1-4 fac parte integrantã din prezenta hotãrâre.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemneazã:
---------------
Şeful Cancelariei Primului-Ministru,
Aleodor Marian Frâncu

Preşedintele Autoritãţii
Naţionale pentru Tineret,
Karoly Borbely

Ministrul educaţiei şi cercetãrii,
Mircea Miclea

Ministrul muncii,
solidaritãţii sociale şi familiei,
Gheorghe Barbu

Ministrul finanţelor publice,
Ionel Popescu

Bucureşti, 14 iulie 2005.
Nr. 753.

ANEXA 1

CRITERIILE
privind stabilirea costului mediu orientativ pentru tabere,
excursii şi expediţii şcolare şi pentru celelalte activitãţi
prevãzute la art. 3 din hotãrâre

1. Cheltuielile privind hrana copiilor şi tinerilor
2. Cheltuielile pentru hrana personalului însoţitor şi a celui sanitar, care îşi desfãşoarã activitatea în centre de vacanţã, turistice, sportive şi de agrement
3. Cheltuielile aferente personalului angajat temporar în centre de vacanţã, turistice, sportive şi de agrement
4. Cheltuielile legate de aprovizionare, întreţinere şi funcţionare: materiale de întreţinere şi curãţenie, substanţe dezinfectante, materiale sanitare şi instrumentar pentru cabinetele medicale din incinta centrelor de vacanţã, apã-canal, combustibil, energie electricã, spãlat lenjerie, cazarmament, transport, materiale pentru activitãţile tehnico-ştiinţifice, cultural-artistice, sportive, turistice, de educaţie şi de agrement
5. Cheltuielile pentru transportul dus-întors al copiilor şi tinerilor, respectiv al personalului însoţitor, de la domiciliu la centrul de vacanţã
6. Cheltuielile privind plata chiriilor pentru sãli, a membrilor juriilor, cele pentru rechizite, materiale consumabile şi publicitare, precum şi cheltuielile de publicitate pentru tabere şi pentru alte activitãţi şi manifestãri menţionate la art. 3 din hotãrâre
7. Cheltuielile de transport intern şi internaţional dus-întors pentru copiii participanţi la tabere interne şi internaţionale sau la alte manifestãri, precum şi contravaloarea costurilor vizitelor la muzee, al participãrii la excursii şi la alte activitãţi care se desfãşoarã în perioada respectivã
8. Costurile se stabilesc de cãtre Direcţia de programe recreative şi divertisment pentru tineret şi se aprobã de cãtre ordonatorul secundar de credite
9. Cheltuielile privind asigurarea pentru accidente, risc şi deces pentru deplasãri interne şi internaţionale
10. Cheltuieli servicii suplimentare (telefon, fax, consumabile).


ANEXA 2

MODUL
de suportare a cheltuielilor pentru copiii şi tinerii
participanţi la tabere, excursii şi expediţii şcolare
şi la celelalte activitãţi prevãzute la art. 3 din hotãrâre

1. Pãrinţii sau susţinãtorii legali ai elevilor suportã integral costul taberei, al excursiei sau al expediţiei.
2. Pot fi scutiţi de la plata cheltuielilor, o singurã datã într-un an şcolar, copiii participanţi la activitãţile prevãzute la art. 3 din hotãrâre, organizate prin direcţiile pentru tineret judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, proveniţi din familii al cãror venit mediu lunar pe membru de familie este de pânã la 50% din salariul minim brut pe economie, beneficiari de burse sociale, cei orfani, care nu sunt încredinţaţi spre creştere şi educare prin hotãrâre judecãtoreascã.
3. Drepturile prevãzute la pct. 2 se acordã în ordinea crescãtoare a veniturilor, având prioritate elevii din învãţãmântul de stat, curs de zi, care frecventeazã şcoala potrivit regulamentului şcolar şi cu rezultate bune şi foarte bune la învãţãturã.
4. Din alocaţiile bugetare se pot suporta:
a) costul integral pentru categoriile prevãzute la pct. 2;
b) costul integral pentru elevii (echipele) clasaţi (clasate) pe locurile I-III la faza naţionalã a olimpiadelor şcolare, pe discipline de învãţãmânt şi meserii, la competiţii sportive sau la diferite manifestãri naţionale şi internaţionale;
c) costul integral pentru formaţiile artistice care prezintã şi susţin programe în tabere, centre de vacanţã, turistice, sportive şi de agrement;
d) costul integral, pe durata unei serii, pentru copiii personalului însoţitor şi cei ai cadrelor medicale, care conduc grupurile de preşcolari şi de elevi sau care îşi desfãşoarã activitatea în centre de vacanţã, precum şi pentru cei ai personalului administrativ-gospodãresc angajat permanent în aceste centre de vacanţã. Cheltuielile de transport se suportã de cãtre beneficiar;
e) taxa de vizã, de participare, cazare, masã şi costul transportului internaţional pentru copiii, tinerii şi însoţitorii acestora, participanţi cu acordul ordonatorului de credite la tabere, excursii, schimburi şcolare, manifestãri, competiţii şi concursuri pe discipline de învãţãmânt, ştiinţifice, tehnico-aplicative, cultural-artistice şi sportive turistice care se desfãşoarã peste hotare.


ANEXA 3

PERSONALUL ÎNSOŢITOR ŞI SANITAR
necesar pentru tabere, excursii şi expediţii, care se
asigurã de cãtre Autoritatea Naţionalã pentru Tineret
şi direcţiile pentru tineret judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti

1. Centrele de vacanţã vor fi asigurate cu personal însoţitor şi sanitar astfel:
a) la fiecare grupã de preşcolari formatã din câte 15-20 de copii - douã educatoare şi câte o supraveghetoare de noapte;
b) la fiecare tabãrã - un cadru sanitar mediu. Taberele cu un efectiv mai mare de 100 de preşcolari vor fi asigurate cu câte încã un cadru sanitar mediu la fiecare 100 de copii;
c) la taberele cu peste 100 de preşcolari - un medic, numãrul medicilor crescând la fiecare 300 de copii;
d) la taberele cu efectiv mai mic de 100 de preşcolari asistenţa medicalã se asigurã de cãtre medicul desemnat de cãtre D.S.P. (direcţia de sãnãtate publicã);
e) la taberele cu efective mici, grupate pe o razã de 2,5 km, care totalizeazã 200 de preşcolari - un medic pentru toate aceste unitãţi, cu excepţia centrelor de vacanţã izolate.

NOTA:
Medicul şi personalul mediu sanitar pot fi angajaţi pe baza unui contract de muncã pe timp parţial sau detaşaţi din reţeaua sanitarã, în baza protocoalelor încheiate cu direcţiile de sãnãtate publicã judeţene sau a municipiului Bucureşti.
2. Centrele de vacanţã pentru elevi vor fi asigurate cu personal însoţitor şi personal sanitar astfel:
a) la fiecare 10 elevi - un însoţitor;
b) la fiecare centru de vacanţã - câte un animator şi un profesor de educaţie fizicã. Centrele de vacanţã cu efective mai mari de copii şi tineri se vor încadra cu câte încã un animator la fiecare 200 de elevi şi un profesor de educaţie fizicã la fiecare 100 de elevi în plus;
c) în taberele de pregãtire sportivã - un profesor de educaţie fizicã la un grup de minimum 12 elevi;
d) pânã la 300 de elevi - un cadru sanitar mediu, numãrul cadrelor sanitare medii crescând la fiecare 300 de elevi în plus;
e) la centrele de vacanţã izolate, cu efectiv mai mic de 100 de elevi - un cadru sanitar mediu;
f) pentru centrele de vacanţã cu efectiv mai mic de 400 de elevi asistenţa medicalã se asigurã prin D.S.P. pe teritoriul cãreia funcţioneazã centrul de vacanţã;
g) la centrele de vacanţã cu efective mici, grupate pe o razã de 2,5 km şi care totalizeazã 300 de elevi - un medic pentru asistenţa medicalã a tuturor acestor unitãţi;
h) la taberele de pregãtire sportivã - un medic pentru fiecare centru de vacanţã şi personal sanitar în proporţie de 1 la 100 de elevi;
i) pentru taberele de elevi organizate numai cu copii din centrele de plasament (foste case de copii) şi cu elevii din învãţãmântul special - un medic şi un cadru mediu sanitar încadrat în aceste instituţii.
3. Excursiile vor fi asigurate cu personal însoţitor şi sanitar astfel:
a) la 10 elevi - câte un însoţitor;
b) la 100-200 de elevi - un cadru sanitar mediu; în excursiile cu peste 200 de elevi - câte un cadru sanitar mediu la fiecare 200 de elevi.
Grupurile compuse din mai puţin de 100 de elevi vor fi dotate cu truse de prim ajutor.
4. Expediţii şi drumeţii:
a) expediţiile vor fi însoţite de un însoţitor la minimum 10 elevi;
b) drumeţiile se organizeazã, de regulã, pe grupe de preşcolari sau de elevi şi sunt conduse de educatoare, învãţãtorul, animatorul ori profesorul care lucreazã cu grupa sau cu clasa respectivã, de salvamar ori salvamontist;
c) grupurile vor fi conduse de salvamar, ghid montan sau animator specializat şi trebuie sã fie dotate cu truse de prim ajutor.
5. Pentru celelalte activitãţi prevãzute la art. 3 din hotãrâre, numãrul însoţitorilor se stabileşte de cãtre Autoritatea Naţionalã pentru Tineret.

ANEXA 4

DREPTURILE
cadrelor didactice, ale însoţitorilor, ale
personalului medico-sanitar şi ale personalului angajat permanent,
temporar sau detaşat în tabere, centre de
vacanţã, turistice, sportive şi de agrement

1. Cadrele didactice, personalul însoţitor şi personalul medico-sanitar, care conduc copiii şi tinerii în activitãţile prevãzute la art. 3 din hotãrâre, beneficiazã în mod gratuit de transport, cazare şi hranã, în limita drepturilor prevãzute pentru copii. Personalul prevãzut mai sus beneficiazã de gratuitate, pe durata unei serii de tabãrã, pentru copiii proprii de vârstã preşcolarã şi şcolarã.
2. Personalul administrativ-gospodãresc angajat permanent, temporar sau detaşat în centrele de vacanţã, satele de vacanţã, bazele turistice şi de agrement beneficiazã pe perioada de funcţionare de scutire de la plata de cantinã şi de la plata cheltuielilor de cazare, în cazul în care este obligat sã locuiascã în unitatea respectivã, şi de gratuitate pe durata unei serii pentru copiii proprii de vârstã preşcolarã şi şcolarã.

-------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016