În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 8 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al prevederilor art. 863 lit. e), art. 867 alin. (1) şi art. 868 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.    ART. 1    (1) Pentru bunurile culturale mobile prevăzute la poziţiile I.1, I.3, I.4, I.7, I.8, I.9, I.13-I.18 şi V din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 194/2009 privind darea în administrarea Administraţiei Prezidenţiale a unor bunuri culturale mobile, proprietate privată a statului, aflate în custodia Muzeului Naţional de Artă al României, cu modificările ulterioare, aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea Administraţiei Prezidenţiale, începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, nu mai pot fi încheiate protocoale de predare-primire.    (2) Bunurile culturale mobile prevăzute la alin. (1), având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, trec din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a statului şi în administrarea Muzeului Naţional de Artă al României.    ART. 2    Ministerul Culturii împreună cu Ministerul Finanţelor Publice vor asigura includerea bunurilor culturale mobile prevăzute la art. 1 alin. (2) în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.    ART. 3    La  data intrării în vigoare a  prezentei  hotărâri,  poziţiile  I.1,  I.3,  I.4,  I.7,  I.8,  I.9,  I.13 - I.18  şi  V  din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 194/2009 privind darea în administrarea Administraţiei Prezidenţiale a unor bunuri culturale mobile, proprietate privată a statului, aflate în custodia Muzeului Naţional de Artă al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 10 martie 2009, cu modificările ulterioare, se abrogă.                                 PRIM-MINISTRU                              VICTOR-VIOREL PONTA                                Contrasemnează:                                ---------------                              Ministrul culturii,                            Daniel-Constantin Barbu                               Viceprim-ministru,                         ministrul finanţelor publice,                                 Daniel Chiţoiu                       p. Ministrul delegat pentru buget,                              Gheorghe Gherghina,                                secretar de stat    Bucureşti, 4 septembrie 2013.    Nr. 681.    ANEXĂ                               DESCRIEREA TEHNICĂ        a bunurilor culturale mobile care trec în proprietatea publică a       statului şi în administrarea Muzeului Naţional de Artă al României
┌───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────┬───────────────────────────────────────────┐
│1. Ordonator principal de credite                      │      4192812        │ Ministerul Culturii                       │
├───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤
│2. Ordonator secundar de credite                       │                     │                                           │
├───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤
│3. Ordonator terţiar de credite                        │      4602084        │ Muzeul Naţional de Artă al României       │
├───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤
│4. Regii autonome şi companii/societăţi naţionale      │                     │                                           │
│   subordonate ordonatorului principal de credite      │                     │                                           │
├────────┬───────┬───────────────┬──────────────────────┴─────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤
│Codul de│       │               │                                   Datele de identificare                               │
│clasifi-│ Tipul │   Denumirea   ├─────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────────┤
│  care  │bunului│               │                         Descrierea tehnică                      │        Adresa        │
├────────┼───────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│   0    │   1   │       2       │                                 3                               │          4           │
├────────┼───────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│ 8.24.06│ mobil │POTIR          │Material, tehnică: argint ciocănit, aurit                        │Municipiul Bucureşti; │
│        │       │               │Dimensiuni: h = 28 cm; D(cupă) = 10 cm; D(bază) = 15,8 cm        │sectorul 1; Calea     │
│        │       │               │Datare, meşter: 1680, Anastasie Sigduri (?)                      │Victoriei nr. 49-53   │
│        │       │               │inv. custodie 3433/540/1                                         │                      │
├────────┼───────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│ 8.24.06│ mobil │CĂDELNIŢĂ      │Material, tehnică: argint aurit                                  │Municipiul Bucureşti; │
│        │       │               │Dimensiuni: h = 28,2 cm; D(max) = 14 cm; D(talpă) = 9,8 cm       │sectorul 1; Calea     │
│        │       │               │Datare, meşter: 1680, atelier Ţara Românească                    │Victoriei nr. 49-53   │
│        │       │               │inv. custodie 3433/540/3                                         │                      │
├────────┼───────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│ 8.24.06│ mobil │CRUCE DE MASĂ  │Material, tehnică: argint turnat, aurit, email policrom, lemn    │Municipiul Bucureşti; │
│        │       │               │sculptat                                                         │sectorul 1; Calea     │
│        │       │               │Dimensiuni: h = 36,5 cm; D(max) = 13,8 cm; I(max) = 16,2 cm      │Victoriei nr. 49-53   │
│        │       │               │Datare, meşter: sfârşitul sec. XVII, atelier grecesc (?)         │                      │
│        │       │               │inv. custodie 3433/540/4                                         │                      │
├────────┼───────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│ 8.24.06│ mobil │CANDELĂ        │Material, tehnică: argint ciocănit, ajurat, aurit                │Municipiul Bucureşti; │
│        │       │               │Dimensiuni: h = 29,5 cm; D(max) = 14,5 cm; D(gură) = 11 cm       │sectorul 1; Calea     │
│        │       │               │Datare, meşter: 1678-1688, atelier Ţara Românească               │Victoriei nr. 49-53   │
│        │       │               │inv. custodie 3433/540/7                                         │                      │
├────────┼───────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│ 8.24.06│ mobil │CANDELĂ        │Material, tehnică: argint ciocănit, ajurat, aurit                │Municipiul Bucureşti; │
│        │       │               │Dimensiuni: h = 37 cm; D(max) = 19,5 cm; D)gură) = 15 cm         │sectorul 1; Calea     │
│        │       │               │Datare, meşter: 1678-1688, Sebastian Hann                        │Victoriei nr. 49-53   │
│        │       │               │inv. custodie 3433/540/8                                         │                      │
├────────┼───────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│ 8.24.06│ mobil │CANDELĂ        │Material, tehnică: argint ciocănit, ajurat, aurit                │Municipiul Bucureşti; │
│        │       │               │Dimensiuni: h = 38 cm; D(max) = 20 cm; D(gură) = 15 cm           │sectorul 1; Calea     │
│        │       │               │Datare, meşter: 1678-1688, Sebastian Hann                        │Victoriei nr. 49-53   │
│        │       │               │inv. custodie 3433/540/9                                         │                      │
├────────┼───────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│ 8.24.06│ mobil │SFEŞNIC        │Material, tehnică: argint turnat, ciocănit, aurit                │Municipiul Bucureşti; │
│        │       │               │Dimensiuni: h = 120 cm, I[max(cu un leu)] = 34 cm; D = 20 cm     │sectorul 1; Calea     │
│        │       │               │Datare, meşter: sfârşitul sec. XVII, Thomas Klosch - Braşov      │Victoriei nr. 49-53   │
│        │       │               │inv. custodie 3433/540/13                                        │                      │
├────────┼───────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│ 8.24.06│ mobil │SFEŞNIC        │Material, tehnică: argint turnat, ciocănit, aurit                │Municipiul Bucureşti; │
│        │       │               │Dimensiuni: h = 116 cm, I[max(cu un leu)] = 34 cm; D = 20 cm     │sectorul 1; Calea     │
│        │       │               │Datare, meşter: sfârşitul sec. XVII, Thomas Klosch - Braşov      │Victoriei nr. 49-53   │
│        │       │               │inv. custodie 3433/540/14                                        │                      │
├────────┼───────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│ 8.24.06│ mobil │SFEŞNIC        │Material, tehnică: argint turnat, ciocănit, aurit                │Municipiul Bucureşti; │
│        │       │               │Dimensiuni: h = 130 cm, I[max(cu un leu)] = 33 cm; D = 20 cm     │sectorul 1; Calea     │
│        │       │               │Datare, meşter: sfârşitul sec. XVII, Hermann Martinus III - Sibiu│Victoriei nr. 49-53   │
│        │       │               │inv. custodie 3433/540/15                                        │                      │
├────────┼───────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│ 8.24.06│ mobil │SFEŞNIC        │Material, tehnică: argint turnat, ciocănit, aurit                │Municipiul Bucureşti; │
│        │       │               │Dimensiuni: h = 130 cm, I[max(cu un leu)] = 33 cm; D = 20 cm     │sectorul 1; Calea     │
│        │       │               │Datare, meşter: sfârşitul sec. XVII, Hermann Martinus III - Sibiu│Victoriei nr. 49-53   │
│        │       │               │inv. custodie 3433/540/16                                        │                      │
├────────┼───────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│ 8.24.06│ mobil │CANDELĂ        │Material, tehnică: argint ajurat, ciocănit, aurit                │Municipiul Bucureşti; │
│        │       │               │Dimensiuni: h = 39 cm; D(max) = 24 cm; D(gură) = 12,5 cm,        │sectorul 1; Calea     │
│        │       │               │D(capac) = 13,5 cm                                               │Victoriei nr. 49-53   │
│        │       │               │Datare, meşter: 1678-1688, Sebastian Hann                        │                      │
│        │       │               │inv. custodie 3433/540/17                                        │                      │
├────────┼───────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│ 8.24.06│ mobil │CHIVOT ARTOFOR │Material, tehnică: argint turnat, ciocănit, gravat               │Municipiul Bucureşti; │
│        │       │               │Dimensiuni: h = 32 cm; D(max) = 16 cm                            │sectorul 1; Calea     │
│        │       │               │Datare, meşter: sfârşitul sec. XVII, atelier veneţian            │Victoriei nr. 49-53   │
│        │       │               │inv. custodie 3433/540/18                                        │                      │
├────────┼───────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│ 8.24.06│ mobil │CATAPETEASMĂ   │CATAPETEASMĂ/ICONOSTAS, inv. custodie 3437/544                   │Municipiul Bucureşti; │
│        │       │(1 buc.) cu    │Tehnică: tempera pe lemn, lemn sculptat, traforat, aurit, pictat │sectorul 1; Calea     │
│        │       │friză cu       │Dimensiuni: 360x560 cm                                           │Victoriei nr. 49-53   │
│        │       │proroci,       │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │15 icoane      │ICOANĂ PRĂZNICAR "Naşterea Domnului"                             │                      │
│        │       │prăznicare,    │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │15 icoane      │Dimensiuni: 44,2/32 cm                                           │                      │
│        │       │apostolice,    │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │5 icoane       │ICOANĂ PRĂZNICAR "Botezul"                                       │                      │
│        │       │împărăteşti    │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 43,7/31,2 cm                                         │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ PRĂZNICAR "Întâmpinarea Domnului"                         │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 44,4/31,2 cm                                         │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ PRĂZNICAR "Buna Vestire"                                  │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 44/31,4 cm                                           │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ PRĂZNICAR "Învierea lui Lazăr"                            │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 43,4/31,2 cm                                         │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ PRĂZNICAR "Intrarea în Ierusalim"                         │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 44/32 cm                                             │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ PRĂZNICAR "Răstignirea"                                   │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 43,3/30,6 cm                                         │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ PRĂZNICAR "Coborârea la Iad"                              │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 44,1/31 cm                                           │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ PRĂZNICAR "Duminica Mironosiţelor"                        │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 43,8/30,7 cm                                         │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ PRĂZNICAR "Duminica Tomei"                                │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 44,6/32,5 cm                                         │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ PRĂZNICAR "Înjumătăţirea Praznicului"                     │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 44,6/32,5 cm                                         │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ PRĂZNICAR "Înălţarea"                                     │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 44,5/31,8 cm                                         │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ PRĂZNICAR "Pogorârea Sf. Duh"                             │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 44,4/31,5 cm                                         │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ PRĂZNICAR "Schimbarea la faţă"                            │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 43,6/30,8 cm                                         │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ PRĂZNICAR "Coborârea la Iad"                              │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 35/32,5 cm                                           │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: sfârşitul sec. XVIII                             │                      │
│        │       │               │ICOANĂ "Iisus Hristos" (din registrul Marea Deisis)              │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 49,5/29,2 cm                                         │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ "Maica Domnului" (din registrul Marea Deisis)             │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 49,4/28,3 cm                                         │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ "Sf. Ioan Botezătorul" (din registrul Marea Deisis)       │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 49,2/28,3 cm                                         │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ "Sf. Apostol Petru" (din registrul Marea Deisis)          │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 48,2/28,2 cm                                         │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ "Sf. Apostol Pavel" (din registrul Marea Deisis)          │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 48,8/28,2 cm                                         │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ "Sf. Apostol Matei" (din registrul Marea Deisis)          │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 49,8/28,8 cm                                         │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ "Sf. Apostol Ioan" (din registrul Marea Deisis)           │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 49/28,5 cm                                           │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ "Sf. Evanghelist Marcu" (din registrul Marea Deisis)      │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 49/28,2 cm                                           │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ "Sf. Evanghelist Luca" (din registrul Marea Deisis)       │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 49,5/29 cm                                           │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ "Sf. Apostol Simon" (din registrul Marea Deisis)          │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 48,5/28,5 cm                                         │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ "Sf. Apostol Iacov" (din registrul Marea Deisis)          │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 49,2/28,7 cm                                         │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ "Sf. Apostol Andrei" (din registrul Marea Deisis) Tehnică:│                      │
│        │       │               │tempera pe lemn                                                  │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 49,2/28,6 cm                                         │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ "Sf. Apostol Toma" (din registrul Marea Deisis)           │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 49,7/28,7 cm                                         │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ "Sf. Apostol Vartolomeu" (din registrul Marea Deisis)     │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 49/28,2 cm                                           │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ "Sf. Apostol Filip" (din registrul Marea Deisis)          │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 49/28,2 cm                                           │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ "Maica Domnului cu Pruncu"                                │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn; metal ciocănit, gravat                 │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 110/80 cm                                            │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: ante 1803, ferecătură 1803                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ ÎMPĂRĂTEASCĂ "Iisus Hristos Pantocrator"                  │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 113/80 cm                                            │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ ÎMPĂRĂTEASCĂ "Maica Domnului cu Pruncul" (KYRIOTISSA)     │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 112/77,5 cm                                          │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ ÎMPĂRĂTEASCĂ "Adormirea Maicii Domnului"                  │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 111/78,5 cm                                          │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
│        │       │               │ICOANĂ ÎMPĂRĂTEASCĂ "Sfinţii Serghie şi Vah"                     │                      │
│        │       │               │Tehnică: tempera pe lemn                                         │                      │
│        │       │               │Dimensiuni: 113/79 cm                                            │                      │
│        │       │               │Datare, meşter: către 1682                                       │                      │
└────────┴───────┴───────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────────────┘
                                                     ---------