Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 560 din 14 iunie 2001  privind unele masuri pentru pastrarea confidentialitatii unor ingrediente din compozitia produselor cosmetice    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 560 din 14 iunie 2001 privind unele masuri pentru pastrarea confidentialitatii unor ingrediente din compozitia produselor cosmetice

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 22 iunie 2001

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României,

Guvernul României adopta prezenta hotãrâre.

ART. 1
Pentru pãstrarea confidenţialitãţii, în lista cuprinzând ingredientele care fac parte din compozitia produsului cosmetic, prevãzutã la <>art. 13 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 178/2000 privind produsele cosmetice, numele unor ingrediente poate fi înscris printr-un cod numeric format din 7 cifre.
ART. 2
Producãtorul, importatorul, respectiv persoana pentru care se fabrica un produs cosmetic care doreşte înscrierea unor ingrediente în condiţiile prevãzute la art. 1, trebuie sa adreseze Ministerului Industriei şi Resurselor o cerere de acordare a dreptului de confidenţialitate pentru ingredientele respective înainte de punerea pe piata a produsului cosmetic.
ART. 3
(1) Cererea prevãzutã la art. 2, denumita în continuare cerere de confidenţialitate, trebuie sa includã urmãtoarele date:
a) denumirea firmei sau numele persoanei şi adresa la care are sediul în România solicitantul;
b) identificarea exactã a ingredientului pentru care este cerutã confidenţialitatea prin urmãtoarele elemente, acolo unde acestea exista: numerele CAS, EINECS şi indexul culorii, denumirea chimica, denumirea IUPAC, denumirea INCI, denumirea din Farmacopeea europeanã, denumirea internationala nebrevetata recomandatã de cãtre Organizaţia Mondialã a Sãnãtãţii, denumirea din Nomenclatorul comun al ingredientelor al Comisiei Europene, denumirea ELINCS şi numãrul oficial alocat ingredientului atunci când acesta a fost notificat conform legislaţiei privind amestecurile şi substantele chimice periculoase, precum şi indicarea aprobãrii sau refuzului de aprobare a cererii de confidenţialitate, solicitatã în conformitate cu aceasta legislaţie;
c) acolo unde numerele şi denumirile prevãzute la lit. b) nu exista, asa cum este cazul anumitor ingrediente de origine naturala, se vor indica numele materiei prime, numele partii plantei sau a animalului folosit şi numele componentelor ingredientului, inclusiv solventii;
d) evaluarea securitãţii pentru sãnãtatea umanã a ingredientului, asa cum este el folosit în produsul cosmetic finit, ţinându-se seama de profilul toxicologic, de structura chimica şi de timpul de expunere ale ingredientului, în conformitate cu principiile de buna practica de laborator;
e) utilizarea preconizata a ingredientului şi în special diferitele categorii de produse cosmetice în care acesta va fi folosit;
f) pentru produsele importate din Uniunea Europeanã, o declaraţie în care sa se precizeze dacã o cerere similarã celei prevãzute la art. 2 a fost prezentatã unei autoritãţi competente a unui stat membru al Uniunii Europene şi rezultatul unei astfel de cereri;
g) numele fiecãrui produs cosmetic care urmeazã sa conţinã ingredientul respectiv, iar în cazul în care se vor folosi pentru acesta nume diferite pe piata se vor preciza detalii pentru fiecare dintre ele;
h) dacã numele unui produs cosmetic nu este cunoscut încã, el poate fi comunicat la o data ulterioara, dar cu cel puţin 15 zile înainte de punerea acestuia pe piata;
i) dacã ingredientul este folosit în mai multe produse cosmetice, o cerere este suficienta, cu condiţia ca produsele cosmetice sa fie precis indicate.
(2) Numerele şi denumirile prevãzute la alin. (1) lit. b) sunt definite în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.
(3) Cererea prevãzutã la art. 2 trebuie sa fie însoţitã de o justificare detaliatã privind motivul pentru care este cerutã confidenţialitatea, de genul:
a) identitatea ingredientului respectiv sau funcţia lui în produsul cosmetic destinat comercializãrii nu a fost descrisã în literatura de specialitate, fiind necunoscutã în domeniu;
b) informaţia nu este încã de domeniul public, deşi s-a înaintat o cerere de brevet pentru ingredientul respectiv sau pentru utilizarea lui;
c) dacã informaţia ar fi cunoscutã, ea ar fi uşor reproductibila în detrimentul solicitantului.
ART. 4
(1) Cererea de confidenţialitate primitã de Ministerul Industriei şi Resurselor va fi examinata şi soluţionatã într-o perioada de maximum 4 luni, solicitantul fiind informat în scris asupra deciziei luate; în cazul în care se acorda dreptul de confidenţialitate pentru ingredientul respectiv, va fi comunicat solicitantului şi numãrul de înregistrare atribuit ingredientului, sub forma unui cod numeric format din 7 cifre, conform metodologiei de acordare a acestuia, prevãzutã în anexa.
(2) Dacã exista motive obiective pentru care Ministerul Industriei şi Resurselor apreciazã ca este necesarã prelungirea perioadei de examinare a cererii, solicitantul va fi informat în scris asupra acestei decizii; perioada de prelungire nu poate depãşi doua luni.
(3) Orice refuz de aprobare a cererii de confidenţialitate trebuie sa includã motivul care a stat la baza acestei decizii. Solicitantul poate face contestaţie în condiţiile <>Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 , cu modificãrile ulterioare.
ART. 5
Numãrul de înregistrare menţionat la art. 4 alin. (1) va înlocui numele ingredientului în lista prevãzutã la art. 13 alin. (1) lit. i) şi, respectiv, la <>art. 14 din Legea nr. 178/2000 .
ART. 6
(1) Atunci când intervin modificãri ale informaţiilor transmise potrivit art. 3, acestea trebuie sa fie comunicate Ministerului Industriei şi Resurselor.
(2) Orice schimbare a numelor produselor cosmetice conţinând ingredientul pentru care a fost aprobatã cererea de confidenţialitate trebuie sa fie comunicatã Ministerului Industriei şi Resurselor cu cel puţin 15 zile înainte ca acestea sa fie puse pe piata sub noul nume.
(3) Ministerul Industriei şi Resurselor poate retrage aprobarea de confidenţialitate dacã modificãrile prevãzute la alin. (1) şi (2) sau alte elemente noi impun aceasta, ca urmare a afectãrii stãrii de sãnãtate a populaţiei. În acest caz solicitantul va fi informat asupra noii decizii în limitele de timp şi în conformitate cu procedura prevãzutã la art. 4.
ART. 7
(1) Decizia Ministerului Industriei şi Resurselor de acordare a dreptului de confidenţialitate pentru ingredientul respectiv este valabilã pentru o perioada de 5 ani.
(2) Dacã beneficiarul deciziei prevãzute la alin. (1), în baza unor motive întemeiate, considera necesarã o prelungire a acestei perioade, el poate prezenta o cerere justificatã în acest sens Ministerului Industriei şi Resurselor, care va decide asupra acestei noi cereri în limitele de timp şi în condiţiile prevãzute la art. 4.
(3) Perioada de confidenţialitate nu va fi prelungitã cu mai mult de 3 ani.
ART. 8
La cererea temeinic justificatã a consumatorului Autoritatea Nationala pentru Protecţia Consumatorilor va furniza informaţii privind prezenta vreunui ingredient dintre cele ale cãror nume au fost înscrise sub forma unui cod numeric în compozitia produsului cosmetic, care i-ar putea periclita sãnãtatea.
ART. 9
(1) Constituie contravenţie, dacã nu a fost sãvârşitã în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, sa fie consideratã infracţiune, şi se sancţioneazã cu amenda de la 20.000.000 lei la 30.000.000 lei utilizarea codului numeric fãrã respectarea prevederilor art. 2, art. 5, art. 6 alin. (1) şi (2) şi ale art. 7 alin. (2).
(2) Contravenţiilor prevãzute la alin. (1) le sunt aplicabile dispoziţiile <>Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
ART. 10
Prezenta hotãrâre va intra în vigoare la un an de la data publicãrii ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.


PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE

Contrasemneazã:


────────────────
p. Ministrul industriei şi resurselor,
Mihai Berinde,
secretar de stat

Ministrul sãnãtãţii şi familiei,
Daniela Bartos

Ministrul integrãrii europene,
Hildegard Carola Puwak

Preşedintele Autoritãţii Naţionale
pentru Protecţia Consumatorilor,
Rovana Plumb


ANEXA 1

I. Definirea numerelor şi denumirilor de identificare a ingredientelor

Numerele şi denumirile de identificare a ingredientelor prevãzute la art. 3 alin. (1) lit. b) din hotãrâre sunt definite astfel:
a) CAS - Chemical Abstract Services;
b) ELINCS - European List of Notified Chemical Substances;
c) EINECS - European Inventory of Existing Commercial Chemical Substances;
d) IUPAC - Internaţional Union of Pure and Applied Chemistry.

II. Metodologia de acordare a numãrului de înregistrare

1. Numãrul de înregistrare menţionat la art. 4 din hotãrâre consta într-un cod numeric format din 7 cifre având urmãtoarea semnificatie:
a) primele doua cifre corespund anului deciziei de aprobare a cererii de confidenţialitate;
b) urmãtoarele doua cifre reprezintã numãrul codului atribuit fiecãrui stat membru al Uniunii Europene de cãtre Comisia Europeanã; în cazul României codul respectiv este 00*).
c) ultimele trei cifre sunt atribuite de Ministerul Industriei şi Resurselor.
2. Urmãtoarele coduri sunt alocate statelor membre:
01 - Franta
02 - Belgia
03 - Olanda
04 - Germania
05 - Italia
06 - Marea Britanie
07 - Irlanda
08 - Danemarca
09 - Luxemburg
10 - Grecia
11 - Spania
12 - Portugalia
13 - Finlanda
14 - Austria
15 - Suedia.

────────────
*) Autoritãţile competente în domeniul produselor cosmetice şi al substanţelor şi amestecurilor chimice periculoase vor întreprinde demersurile necesare pentru obţinerea codului de ţara.


────────────
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016