Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTARARE nr. 55 din 29 noiembrie 2011 cu privire la Cartea verde a Comisiei Europene intitulata "Consolidarea increderii reciproce in spatiul judiciar european - o Carte verde privind aplicarea legislatiei UE referitoare la detentie in cadrul justitiei penale" - COM (2011) 327 final
EMITENT: SENATUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 866 din 8 decembrie 2011
Având în vedere Raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplinã, imunitãţi şi validãri nr. XIX/513 din 15 noiembrie 2011,
în temeiul dispoziţiilor art. 67, art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicatã, şi ale Protocolului nr. 1 anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeanã şi a Tratatului de instituire a Comunitãţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
Senatul adoptã prezenta hotãrâre.
ART. 1
La punctele 3-6 din Cartea verde a Comisiei Europene "Consolidarea încrederii reciproce în spaţiul judiciar european - o Carte verde privind aplicarea legislaţiei UE referitoare la detenţie în cadrul justiţiei penale", punctul de vedere al Senatului este urmãtorul:
I. La punctul 3 "Relaţia dintre instrumentele de recunoaştere reciprocã şi detenţie", subpunctul 3.5 - "Punere în aplicare", rãspunsurile la întrebãrile 1-3 sunt:
"1) Etapa preprocesualã: Care sunt alternativele la arestarea preventivã, altele decât detenţia? Aceste mãsuri sunt funcţionale? Este posibil ca alternativele la arestarea preventivã sã fie promovate la nivelul Uniunii Europene? În caz afirmativ, în ce mod?"
a) Pentru a se asigura buna desfãşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmãrirea penalã, de la judecatã ori de la executarea pedepsei, Codul de procedurã penalã din România instituie douã mãsuri alternative principale la arestul preventiv: obligarea de a nu pãrãsi localitatea şi obligarea de a nu pãrãsi ţara. Din perspectiva dispoziţiilor noului Cod de procedurã penalã, mãsurile neprivative de libertate, alternative la arestarea preventivã, sunt eliberarea provizorie sub control judiciar, sub control judiciar pe cauţiune şi arestul la domiciliu. Orice mãsurã preventivã trebuie sã fie proporţionalã cu fapta sãvârşitã, cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţã de care este luatã.
b) Da, mãsurile sunt funcţionale şi sunt utilizate în mod curent de cãtre instanţe. Alegerea mãsurii ce urmeazã a fi luatã se face ţinându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunii, de sãnãtatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţã de care se ia mãsura.
c) În completarea instrumentelor deja adoptate, precum ordinul european de supraveghere şi decizia-cadru privind probaţiunea, se apreciazã cã poate fi adoptatã o directivã care sã instituie standarde minime de drept procesual penal, inclusiv sub aspectul acestor mãsuri alternative la arestul preventiv. Aceste norme trebuie corelate cu existenţa unor mãsuri adecvate privind prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, pentru atingerea dezideratului Uniunii Europene de a oferi cetãţenilor sãi un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie fãrã frontiere interne, în interiorul cãruia sã se asigure libera circulaţie a persoanelor.
"2. Etapa postprocesualã: Care sunt cele mai importante mãsuri alternative la pedeapsa cu închisoarea (de exemplu, activitatea în folosul comunitãţii sau eliberarea condiţionatã) în sistemul legislativ din ţara dumneavoastrã? Aceste mãsuri sunt funcţionale? Este posibil ca eliberarea condiţionatã sau alte mãsuri alternative la detenţie sã fie promovate la nivelul Uniunii Europene? În caz afirmativ, în ce mod?"
a) Potrivit Codului penal, pedeapsa amenzii este singura alternativã la pedeapsa închisorii sau a detenţiei pe viaţã. Alternativele prevãzute la stabilirea sau executarea pedepsei închisorii sunt:
(i) suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei, care se poate dispune, cu impunerea unui termen de încercare, dacã sunt întrunite anumite condiţii stabilite de lege;
(ii) suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere, care urmãreşte îndreptarea şi reintegrarea socialã a persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii, a cãror pedeapsã a fost graţiatã total prin lege şi se instituie dacã sunt întrunite anumite condiţii stabilite de lege;
(iii) executarea pedepsei la locul de muncã, atunci când condamnatul este obligat sã îndeplineascã toate îndatoririle la locul de muncã, corelativ cu limitarea unor drepturi care îi revin conform legii.
Instanţa poate dispune şi liberarea condiţionatã a persoanei condamnate la pedeapsa închisorii sau a detenţiei pe viaţã, în cazul îndeplinirii condiţiilor cerute de lege, printre care şi executarea unei fracţii minime din pedeapsa aplicatã.
În noul Cod penal sunt prevãzute avertismentul, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicãrii pedepsei şi suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere. Se menţin dispoziţiile referitoare la amendã, ca fiind singura alternativã la pedeapsa privativã de libertate, precum şi în ceea ce priveşte liberarea condiţionatã.
Fiecãrei sancţiuni din cele menţionate anterior îi sunt asociate o serie de obligaţii în sarcina fãptuitorului, amintind în acest sens munca în folosul comunitãţii, care nu este o sancţiune de sine stãtãtoare în viitoarea legislaţie.
b) Deşi nu existã pânã în momentul de faţã studii de specialitate care sã ne poatã oferi un rãspuns cât mai exact la aceastã întrebare, mãsurile sunt utilizate în mod curent de cãtre instanţe.
În ceea ce priveşte suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere, având în vedere datele deţinute de instituţiile abilitate, în acest moment, putem spune cã aceastã mãsurã este funcţionalã. În timp, judecãtorii au început sã aibã încredere în activitatea serviciilor de probaţiune, iar numãrul persoanelor condamnate cãrora li s-a aplicat aceastã mãsurã demonstreazã acest lucru.
Cu titlu de exemplu putem menţiona faptul cã în anul 2000 au existat 924 de persoane supravegheate, în 2004 numãrul acestora a crescut la 4.471, iar în momentul de faţã existã un numãr de 11.380 de persoane aflate sub supraveghere. În toatã aceastã perioadã de timp, consilierii de probaţiune au urmat cursuri de pregãtire profesionalã, unde au fost învãţaţi cum sã lucreze cu persoanele aflate sub supraveghere, precum şi modalitatea de a folosi instrumentele şi metodele de intervenţie moderne, cum ar fi anumite programe structurate de lucru cu infractorii. Se impune efectuarea unui studiu în vederea stabilirii ratei de recidivã în rândul persoanelor care au fost în evidenţa serviciilor de probaţiune şi şi-au finalizat termenul de încercare, precum şi a potenţialelor cauze şi indicatori cu privire la fenomenul recidivei.
c) Promovarea la nivel european a mãsurilor alternative la pedeapsa închisorii ar putea fi orientatã mai degrabã cãtre un proces de introducere progresivã a acestor mãsuri alternative, decât cãtre promovarea lor ca mãsuri per se. Astfel, orice parteneriat care se încheie la nivelul Uniunii Europene trebuie sã ţinã cont, în principal, de realitãţile statului unde urmeazã a fi implementate mãsurile alternative pedepsei privative de libertate. Recomandãm realizarea unei evaluãri prealabile a regiunii europene unde se intenţioneazã instituirea unor astfel de mãsuri, pentru a putea construi o imagine de ansamblu şi pentru a se identifica atât necesitãţile în domeniu, cât şi oportunitãţile oferite de alte state cu experienţã în acest domeniu.
Considerãm cã, pentru o aplicare corespunzãtoare a instrumentelor privind recunoaşterea reciprocã în aceastã materie, este foarte important ca toate statele membre sã depunã eforturi în acest sens. Ar fi în sprijinul tuturor statelor membre sã se cunoascã sancţiunile neprivative de libertate, atât din punct de vedere legislativ, cât şi din punct de vedere al modalitãţii efective în care acestea se aplicã în practicã, la nivelul fiecãrui stat membru în parte. În acest sens, considerãm cã proiectele de twinning sau orice alte proiecte bilaterale ar aduce o valoare adãugatã în aceastã materie.
Având în vedere circulaţia tot mai mare a persoanelor între statele membre încurajãm, în mod deosebit, sub umbrela Conferinţei Europene Permanente de Probaţiune şi/sau în cadrul unor proiecte bilaterale, crearea unor baze de date comune pentru serviciile de probaţiune, cursuri comune de pregãtire profesionalã a personalului de probaţiune, elaborarea unor studii comparative privind legislaţia şi practicile în domeniul probaţiunii din diferite jurisdicţii.
"3) Care este opinia dumneavoastrã privind modul în care condiţiile de detenţie pot afecta funcţionarea corespunzãtoare a Mandatului european de arestare (MEA)? Care este opinia dumneavoastrã privind funcţionarea Deciziei-cadru privind transferul deţinuţilor?"
a) În România Decizia-cadru privind mandatul european de arestare a fost transpusã în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarã internaţionalã în materie penalã, şi se aplicã de la 1 ianuarie 2007. În cadrul rundei a patra a evaluãrilor reciproce cu privire la mandatul european de arestare şi la procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene, aprecierea a fost una pozitivã.
Considerãm cã toate statele membre asigurã standarde minime care permit aplicarea Deciziei-cadru privind mandatul european de arestare. Cu toate acestea, condiţiile de detenţie ar putea afecta aplicarea Deciziei-cadru privind mandatul european de arestare, numai în mãsura în care acestea nu ar permite predarea efectivã a persoanei solicitate. Problema ar putea apãrea în cazul unui eventual refuz de predare în baza unui mandat european de arestare. Într-o astfel de situaţie se pot crea premisele realizãrii unor aprecieri a priori asupra unui întreg sistem, respectiv asupra condiţiilor de detenţie dintr-o ţarã, şi nu doar în legãturã cu acel caz concret, izolat. Însã aceste aspecte generale, referitoare la cadrul juridic şi instituţional al unui stat membru pe aceastã problematicã, ar trebui sã fie dincolo de orice îndoialã, deoarece au fãcut practic obiectul unei evaluãri preaderare. Având în vedere posibilitatea apariţiei unor precedente periculoase, care pot conduce la o subminare a aplicabilitãţii principiului recunoaşterii reciproce la nivelul Uniunii Europene, considerãm necesarã analizarea cu atenţie a acestor aspecte.
În cazul în care, începând cu luna decembrie 2011, se va pune în aplicare Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotãrârilor judecãtoreşti în materie penalã care impun pedepse sau mãsuri privative de libertate în scopul executãrii lor în Uniunea Europeanã, unele sisteme penitenciare se vor putea confrunta cu un deficit şi mai mare al locurilor de deţinere.
În acest context se poate aprecia ca fiind discutabilã eliminarea cerinţei ca persoana condamnatã sã fie obligatã sã consimtã la transfer, întrucât nu se vor putea oferi garanţii în ceea ce priveşte asigurarea condiţiilor materiale necesare de cazare, cum ar fi un pat individual.
Un acces mai mare la informaţii privind condiţiile din închisori şi sistemele de justiţie penalã din celelalte state oferã persoanelor arestate/condamnate posibilitatea luãrii unei decizii privind schimbarea locului de deţinere în cunoştinţã de cauzã.
Acest gen de informaţii, care cuprinde şi indicele de aglomerare a penitenciarelor din statele pentru care se pot formula opţiuni, genereazã o uniformizare a efectivelor de persoane private de libertate, dictatã chiar de propriile interese ale solicitanţilor. Astfel, se pot evita situaţiile în care persoana privatã de libertate ar fi obligatã sã suporte condiţiile oferite de sistemul de detenţie dintr-o ţarã ale cãrei limite obligatorii, necesare şi suficiente, pentru executarea unui mandat european de arestare sã fie discutabile din anumite puncte de vedere.
b) În ceea ce priveşte funcţionarea Deciziei-cadru privind transferul persoanelor private de libertate menţionãm cã, întrucât aceasta nu este încã în vigoare, nu deţinem informaţii referitoare la modalitatea în care aceasta funcţioneazã în relaţia cu condiţiile de detenţie. România are însã o cazuisticã bogatã în aplicarea Convenţiei Consiliului Europei asupra transferãrii persoanelor condamnate, adoptatã la Strasbourg la 21 martie 1983. Practic, aceastã convenţie este instrumentul legal aplicabil la acest moment între România şi celelalte state membre ale Uniunii Europene. În general, condiţiile de detenţie nu au fost invocate în faţa autoritãţilor române ca un motiv pentru care s-a cerut transferarea, nici în situaţia în care România a fost stat de executare, nici în situaţia în care România a fost stat de condamnare. În fapt, reintegrarea socialã în statul de origine este principalul motiv invocat de persoanele care doresc sã fie transferate din sau în România.
II. La punctul 4 "Aspecte privind arestarea preventivã", subpunctul 4.2 "Reexaminarea periodicã a temeiurilor care stau la baza arestãrii preventive/perioadelor legale maxime", rãspunsurile la întrebãrile 4-7 sunt:
"4) Existã obligaţia eliberãrii unei persoane învinuite, în afara cazului în care existã motive majore pentru reţinerea acesteia în arest preventiv. În ce mod este aplicat acest principiu în sistemul juridic din ţara dumneavoastrã?"
Potrivit legislaţiei române în vigoare, arestul preventiv reprezintã cea mai severã mãsurã de prevenţie ce poate fi luatã împotriva unei persoane, faţã de care existã indicii temeinice cã a sãvârşit o infracţiune.
Aceastã mãsurã poate înceta de drept sau poate fi înlocuitã, pe parcursul urmãririi penale ori a desfãşurãrii procesului penal, cu obligarea de a nu pãrãsi localitatea sau obligarea de a nu pãrãsi ţara, dacã se constatã cã motivele ce au determinat arestarea preventivã nu mai existã.
În sistemul judiciar român, atunci când mãsura preventivã a fost luatã cu încãlcarea prevederilor legale sau când nu mai existã vreun temei care sã justifice menţinerea mãsurii preventive, aceasta trebuie revocatã din oficiu ori la cerere, dispunându-se, în cazul reţinerii şi arestãrii preventive, punerea în libertate a învinuitului sau inculpatului.
De asemenea, în cazul în care mãsura preventivã a fost luatã în cursul urmãririi penale, de instanţã sau de procuror, organul de cercetare penalã are obligaţia sã îl informeze de îndatã pe procuror despre schimbarea sau încetarea temeiurilor care au motivat luarea mãsurii preventive.
Procurorul sau instanţa care, în cursul urmãririi penale, a luat mãsura preventivã poate sesiza instanţa sau, dupã caz, dispune înlocuirea ori revocarea mãsurii dacã se apreciazã cã informaţiile primite de la organul de cercetare penalã justificã acest lucru.
În cazul în care, pe baza actelor medicale, se constatã cã persoana arestatã preventiv suferã de o boalã care nu poate fi tratatã în reţeaua medicalã a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, administraţia locului de deţinere dispune efectuarea tratamentului sub pazã permanentã în reţeaua medicalã a Ministerului Sãnãtãţii.
Motivele care au determinat luarea acestei mãsuri sunt comunicate de îndatã procurorului, în cursul urmãririi penale, sau instanţei de judecatã, în cursul judecãţii.
Atât prin actualul Cod de procedurã penalã, cât şi de lege ferenda noul Cod de procedurã penalã sunt stabilite foarte clar aspectele legate de procedura reparãrii pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciarã, de privare ori restrângere nelegalã de libertate. Astfel, sunt stabilite persoanele care au prerogativa stabilirii producerii acestor erori, modul de stabilire a întinderii reparaţiei la care are dreptul persoana care a avut de suferit pe nedrept, precum şi modul de acordare a acestei reparaţii.
"5) Diferenţa dintre practicile statelor membre din punct de vedere al normelor privind (a) durata maximã legalã a arestului preventiv şi (b) regularitatea reexaminãrii mãsurii privind arestul preventiv poate avea un impact negativ asupra încrederii reciproce. Care este opinia dumneavoastrã? Care este modul optim prin care se poate reduce perioada de arest preventiv?"
a) Senatul considerã cã diferenţa dintre practicile statelor membre cu privire la normele privind durata maximã legalã a arestului preventiv şi regularitatea reexaminãrii mãsurii privind arestul preventiv este susceptibilã sã creeze un impact negativ asupra încrederii reciproce. Totuşi, nu se creeazã disfuncţionalitãţi majore în relaţiile şi încrederea reciprocã între statele membre, deoarece Uniunea Europeanã întemeiazã spaţiul de libertate, securitate şi justiţie pe valorile respectãrii demnitãţii umane, libertãţii, democraţiei, egalitãţii, statului de drept, precum şi pe respectarea drepturilor omului. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizatã prin pluralism, nediscriminare, toleranţã şi justiţie. Toate statele membre ale Uniunii Europene sunt şi membre ale Consiliului Europei şi au semnat Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, astfel încât acestea respectã prevederile Cartei, ale Curţii Europene a Drepturilor Omului şi principiile de interpretare stabilite de Curtea de la Strasbourg, în materia arestãrii preventive.
b) La o evaluare de ansamblu, reducerea duratei arestãrii preventive, indiferent dacã este sau nu stabilitã o duratã maximã a acestei mãsuri în legislaţia naţionalã, se poate realiza prin crearea unor proceduri judiciare caracterizate prin celeritate, care sã garanteze inculpatului judecarea cauzei sale într-un termen rezonabil, în conformitate cu principiile unui stat de drept.
De exemplu, în octombrie 2010, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 202 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, în baza cãreia instanţa de judecatã, pentru judecarea procesului, poate stabili termene scurte chiar şi de la o zi la alta sau dispune citarea prin orice mijloace de comunicare.
Considerãm oportunã adoptarea unei directive a Parlamentului European şi a Consiliului, în temeiul art. 82 alin. (2) şi art. 82 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care sã instituie standarde minime în materie.
"6) Instanţele pot emite un mandat european de arestare pentru a asigura returnarea unei persoane cãutate pentru a fi supusã judecãţii, care a fost eliberatã şi cãreia i s-a permis returnarea în ţara sa de origine, în loc sã fie plasatã în arest preventiv. Judecãtorii recurg deja la aceastã posibilitate? Dacã da, în ce mod?"
Da, aceastã posibilitate este deja utilizatã, în cazul în care persoanele arestate preventiv şi ulterior puse în libertate se sustrag urmãririi penale sau judecãţii.
România nu a transpus încã Decizia-cadru a Consiliului privind ordinul european de supraveghere judiciarã în etapa premergãtoare judecãrii din cadrul procedurilor penale între statele membre ale Uniunii Europene. Datoritã acestui fapt, instanţele române pot fi încã reticente sã punã în libertate sub control judiciar sau pe cauţiune un cetãţean strãin, cu atât mai mult cu cât România nu este parte la Convenţia Consiliului Europei privind supravegherea persoanelor condamnate cu suspendarea condiţionatã sau liberate condiţionat.
De aceea, sunt rare cazuri când se emite un mandat european de arestare pentru persoane care se sustrag de la obligaţiile impuse prin punerea în libertate sub control judiciar sau pe cauţiune. Cel mai adesea mandatele europene de arestare sunt emise în cazul unor persoane judecate, care se sustrag de la urmãrire sau judecatã pe teritoriul unui alt stat membru, caz în care se emite un mandat de arestare preventivã intern în lipsã, în baza cãruia se emite mandatul european de arestare.
"7) Ar fi util sã existe norme europene minime privind perioadele maxime de arest preventiv şi sã se reexamineze periodic aceste cazuri de arest preventiv în vederea îmbunãtãţirii încrederii reciproce? Dacã da, cum se poate realiza cel mai bine acest lucru? Ce alte mãsuri ar putea reduce perioada de reţinere în arest preventiv?"
Senatul considerã cã ar fi util sã existe norme europene minime privind perioadele maxime de arest preventiv şi sã se reexamineze periodic aceste cazuri de arest preventiv, având în vedere creşterea criminalitãţii transfrontaliere şi implicit necesitatea unei eficiente cooperãri judiciare internaţionale.
În România arestul preventiv înceteazã de drept şi atunci când durata arestãrii a atins jumãtatea maximului pedepsei prevãzute de lege pentru infracţiunea care face obiectul învinuirii, mai înainte de pronunţarea unei hotãrâri de condamnare în primã instanţã.
Considerãm oportunã adoptarea unei directive a Parlamentului European şi a Consiliului, în temeiul prevederilor art. 82 alin. (2) şi (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care sã instituie standarde minime în materie.
Un alt mod de a reduce detenţia preventivã este scurtarea duratei procedurilor judiciare.
III. La punctul 5 "Aspecte privind copiii", rãspunsul la întrebarea 8 este:
"8) Existã mãsuri specifice alternative la detenţie care ar putea fi aplicate în legãturã cu copiii?"
În România minorii sub 14 ani nu rãspund penal, iar cei între 14 şi 16 ani rãspund penal doar dacã se dovedeşte cã au sãvârşit fapta cu discernãmânt.
Codul penal român prevede o serie de mãsuri neprivative de libertate: mustrarea şi libertatea supravegheatã. Mãsurile privative de libertate sunt internarea într-un centru de reeducare şi internarea într-un centru medical-educativ.
În noul Cod penal, mãsurile educative pentru infractorii minori sunt: stagiul de formare civicã, supravegherea, consemnarea la sfârşit de sãptãmânã şi asistarea zilnicã. Coordonarea tuturor acestor mãsuri se realizeazã de cãtre serviciul de probaţiune cu implicarea şi a altor instituţii şi organizaţii, precum şi a familiei.
IV. La punctul 6 "Condiţiile de detenţie", subpunctul 6.2 "Monitorizarea de cãtre statele membre a condiţiilor de detenţie", rãspunsul la întrebarea 9 este:
"9) Cum poate fi promovatã mai bine de cãtre statele membre monitorizarea condiţiilor de detenţie? Cum ar putea fi încurajate administraţiile penitenciarelor de cãtre UE de a se organiza într-o reţea şi de a institui cele mai bune practici?"
a) Sistemul penitenciar românesc, începând cu anul 2010, monitorizeazã cauzele Curţii Europene a Drepturilor Omului aflate pe rol, cât şi cele pronunţate în defavoarea statului român, informaţiile fiind utilizate în vederea armonizãrii cadrului legal execuţional penal intern cu standardele europene impuse.
Considerãm cã, la nivelul sistemului european, este necesarã identificarea unor indicatori relevanţi care sã reflecte modul de aplicare a normelor europene de detenţie. Dupã stabilirea indicatorilor, pentru realizarea unei imagini de ansamblu, ţãrile membre trebuie sã completeze datele solicitate. De comun acord, în urma desfãşurãrii unor întâlniri, se poate stabili un mecanism de raportare. În acest sens, apreciem cã este necesar sã se stabileascã persoane de contact/de legãturã de cãtre fiecare loc de deţinere, cu atribuţii în culegerea şi transmiterea informaţiilor necesare.
b) La realizarea acestor deziderate, considerãm cã ar putea contribui şi instituirea unui mecanism de evaluare reciprocã, precum şi crearea unei reţele europene de cooperare între administraţiile penitenciare naţionale, care sã aibã ca atribuţii, printre altele, elaborarea unor ghiduri pentru asigurarea interpretãrii unitare a standardelor în domeniul tratamentului persoanelor private de libertate şi al condiţiilor de detenţie şi organizarea de schimburi de bune practici între statele membre.
De asemenea, datele centralizate la nivelul Consiliului Europei şi comunicarea bunelor practici în domeniu pot constitui repere pentru îmbunãtãţirea legislaţiei naţionale în scopul armonizãrii ei cu aceea aplicatã de celelalte state europene.
V. La punctul 6 "Condiţiile de detenţie", subpunctul 6.3 "Norme europene privind penitenciarele", rãspunsul la întrebarea 10 este:
"10) În ce mod s-ar putea promova mai bine activitatea Consiliului Europei şi a statelor membre în eforturile lor de a pune în practicã norme de detenţie corespunzãtoare?"
La nivelul birourilor de informare care funcţioneazã în statele membre se pot desemna persoane care monitorizeazã aplicarea normelor de detenţie, informând în acest sens Consiliul Europei. Datele şi informaţiile obţinute pot fi centralizate, analizate şi diseminate cãtre miniştrii de resort din statele membre.
Considerãm cã regulile penitenciare europene trebuie sã fie distribuite de administraţiile penitenciare şi/sau ministerele de resort la fiecare loc de detenţie şi sã fie organizate sesiuni de formare profesionalã pentru personalul penitenciar şi autoritãţile judiciare şi de poliţie.
De asemenea, considerãm cã ar fi necesarã şi utilã elaborarea unor ghiduri pentru asigurarea interpretãrii unitare a standardelor în domeniul tratamentului persoanelor private de libertate şi al condiţiilor de detenţie, dar şi iniţierea unor schimburi de bune practici între statele membre.
ART. 2
Opinia Senatului, cuprinsã în prezenta hotãrâre, se transmite cãtre Comisia Europeanã şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Aceastã hotãrâre a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 29 noiembrie 2011, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicatã.
PREŞEDINTELE SENATULUI
VASILE BLAGA
Bucureşti, 29 noiembrie 2011.
Nr. 55.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
