"5. Tipărirea şi imprimarea cu- a) existenţa unor contracte încheiate
poanelor nominative de priva- în condiţiile legii;
tizare: b) se pot acorda avansuri la înce-
putul acţiunii de până la 30% din
valoarea contractului, iar valoarea
prestaţiei se achită pe măsura deru-
lării acţiunii.
6. Prestări de servicii privind a) existenţa unor contracte încheiate
încărcarea pe dischete, prelu- în condiţiile legii;
crarea şi furnizarea datelor b) se pot acorda avansuri la înce-
privind persoanele îndreptăţite putul acţiunii de până la 30% din
să primească cupoane nominative valoarea contractului, iar valoarea
de privatizare: prestaţiei se achită pe măsura deru-
lării acţiunii.
7. Realizarea listelor cu ceta- a) existenţa unor contracte încheiate
tenii care sunt îndreptăţiţi să în condiţiile legii;
primească cupoane nominative de b) se pot acorda avansuri la înce-
privatizare: putul acţiunii de până la 30% din
valoarea contractului, iar valoarea
prestaţiei se achită pe măsura deru-
lării acţiunii.
8. Organizarea şi paza centre- a) existenţa unor contracte încheiate
lor de distribuire a cupoanelor în condiţiile legii;
nominative de privatizare: b) se pot acorda avansuri la înce-
putul acţiunii de până la 30% din
valoarea contractului, iar valoarea
prestaţiei se achită pe măsura deru-
lării acţiunii.
9. Transportul şi distribuirea a) existenţa unor contracte încheiate
cupoanelor nominative de priva- în condiţiile legii;
tizare: b) se pot acorda avansuri la înce-
putul acţiunii de până la 30% din
valoarea contractului, iar valoarea
prestaţiei se achită pe măsura deru-
lării acţiunii.
10. Alte acţiuni legate de dis- a) existenţa unor contracte încheiate
tribuirea cupoanelor nominative în condiţiile legii;
de privatizare, precum şi de b) se pot acorda avansuri la înce-
schimbarea acestora în acţiuni putul acţiunii de până la 30% din
la societăţile comerciale: valoarea contractului, iar valoarea
prestaţiei se achită pe măsura deru-
lării acţiunii."