Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 502 din 12 septembrie 1997  cu privire la organizarea si functionarea Comitetului Roman pentru Adoptii    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 502 din 12 septembrie 1997 cu privire la organizarea si functionarea Comitetului Roman pentru Adoptii

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 244 din 18 septembrie 1997
În temeiul <>art. 10 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la adopţie,

Guvernul României hotãrãşte:

ART. 1
(1) Comitetul Roman pentru Adoptii se organizeazã şi funcţioneazã ca organ de specialitate în subordinea Guvernului, în scopul supravegherii şi sprijinirii acţiunilor de protecţie a drepturilor copilului prin adopţie şi al realizãrii cooperãrii internaţionale în acest domeniu.
(2) Comitetul Roman pentru Adopţie este autoritatea centrala romana insarcinata sa aducã la îndeplinire obligaţiile prevãzute de Convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperãrii în materia adopţiei internaţionale, încheiatã la Haga la 29 mai 1993 şi ratificatã prin Legea nr. 84/1994.
(3) Activitatea Comitetului Roman pentru Adoptii se desfãşoarã potrivit urmãtoarelor principii:
a) pentru dezvoltarea armonioasã a personalitãţii sale, copilul trebuie sa creascã într-un mediu familial, într-un climat de fericire, de iubire şi de înţelegere, care poate fi asigurat prin adopţie;
b) adoptia este o mãsura specialã de protecţie a drepturilor copilului, a carei ratiune primordialã este protejarea interesului superior al acestuia;
c) adoptia internationala reprezintã un mijloc de a asigura copilului lipsit de ocrotirea pãrinţilor sãi fireşti o dezvoltare armonioasã a personalitãţii sale, dacã nu este posibila încredinţarea acestuia în vederea adopţiei în ţara sau adoptia copilului de cãtre o familie sau o persoana cu domiciliul sau cu resedinta în ţara.
ART. 2
(1) Comitetul Roman pentru Adoptii este persoana juridicã romana, cu sediul în Bucureşti, Piata Victoriei nr. 1, sectorul 1.
(2) Activitatea Comitetului Roman pentru Adoptii este coordonata de Departamentul pentru Protecţia Copilului, care îi asigura serviciile administrative şi de secretariat.
(3) Patrimoniul Comitetului Roman pentru Adoptii este constituit din totalitatea bunurilor mobile şi imobile pentru care a fost stabilitã sau se va stabili o asemenea destinaţie prin acte normative, acte de donaţie sau sponsorizãri.
(4) Comitetul Roman pentru Adoptii poate avea conturi bancare în lei sau în valuta, deschise la instituţiile bancare de pe teritoriul României.
ART. 3
(1) Comitetul Roman pentru Adoptii este compus din preşedinte şi un numãr de patrusprezece membri, dupã cum urmeazã:
a) preşedinte - şeful Departamentului pentru Protecţia Copilului;
b) opt reprezentanţi ai unor ministere şi ai altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, respectiv câte un reprezentat al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Sãnãtãţii, Ministerului Educaţiei Naţionale, Ministerului Justiţiei, Ministerului de Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Secretariatului de Stat pentru Handicapati şi Departamentului pentru Administraţie Publica Localã, desemnaţi de conducerile acestora;
c) şase reprezentanţi ai autoritãţilor administraţiei publice locale, respectiv:
- secretarii consiliilor judeţene din fiecare judeţ care se afla pe prima poziţie în cele cinci grupe de judeţe prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, aceştia urmând a fi înlocuiţi de cãtre secretarii consiliilor judeţene din judeţele care ocupa poziţia urmãtoare la fiecare 3 luni, respectându-se ordinea alfabetica a denumirii judeţelor;
- secretarul general al Primãriei Municipiului Bucureşti.
(2) În vederea asigurãrii unei reprezentari permanente la şedinţe, preşedintele şi membrii Comitetului Roman pentru Adoptii vor avea câte un loctiitor, dupã cum urmeazã:
a) locţiitorul preşedintelui este desemnat de cãtre acesta;
b) loctiitorii reprezentanţilor ministerelor şi ai organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale sunt desemnaţi de conducerea acestora;
c) loctiitorii secretarilor consiliilor judeţene sunt directorii serviciilor publice specializate pentru protecţia copilului din judeţele respective;
d) locţiitorul secretarului general al Primãriei Municipiului Bucureşti este unul dintre secretarii primãriilor de sector ale municipiului Bucureşti, desemnat de cãtre secretarul general.
ART. 4
(1) Principalele atribuţii ale Comitetului Roman pentru Adoptii sunt:
a) constituie evidenta centralizata a copiilor care pot fi protejati prin adopţie, pe baza comunicãrilor transmise de comisiile pentru protecţia copilului din judeţe şi din sectoarele municipiului Bucureşti;
b) efectueazã procedurile legale în vederea identificarii unei familii a unor persoane corespunzãtoare pentru adoptia fiecãrui copil aflat în evidenta sa;
c) tine evidenta cererilor familiilor sau ale persoanelor care şi-au manifestat dorinta de a adopta copii şi care sunt apte sa adopte;
d) indruma şi sprijinã în mod corespunzãtor aceste familii sau persoane în vederea efectuãrii procedurii necesare adopţiei;
e) încheie acordori de colaborare cu autoritãţi publice din alte state care au atribuţii în domeniul protecţiei copilului prin adopţie, fie direct, fie prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, prin schimb de note sau scrisori diplomatice;
f) autorizeaza organismele private romane şi strãine sa desfãşoare activitãţi în domeniul protecţiei drepturilor copilului prin adopţie; indruma şi controleazã activitatea acestor organisme;
g) elibereazã confirmarea care atesta respectarea termenelor şi îndeplinirea procedurilor legale, prealabile încuviinţãrii adopţiei;
h) transmite instanţelor judecãtoreşti competente cererile familiilor sau ale persoanelor care doresc sa adopte copii aflaţi în evidenta sa, prin intermediul serviciilor publice specializate pentru protecţia copilului sau al organismelor private autorizate, numai dacã aceste cereri sunt însoţite de actele prevãzute de lege;
i) participa în cauzele care au drept obiect soluţionarea cererilor privind încuviinţarea adopţiei, aflate pe rolul instanţelor judecãtoreşti;
j) asigura un control deontologic în timpul derulãrii procedurilor legate de încuviinţarea adopţiei şi ia mãsuri în vederea evitãrii încuviinţãrii unor adoptii supuse esecului, a obţinerii oricãror foloase materiale necuvenite şi a oricãror tendinte de trafic cu copii;
k) elibereazã certificate care atesta ca adoptia a fost încuviinţatã conform normelor impuse de Convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperãrii în materia adopţiei internaţionale, încheiatã la Haga la 29 mai 1993, pe baza hotãrârii judecãtoreşti irevocabile de încuviinţare a adopţiei unui copil aflat în evidenta sa de cãtre o persoana sau o familie cu domiciliul pe teritoriul altui stat;
l) depune diligenţele necesare pe lângã autoritãţile statului al cãrui cetãţean a adoptat un copil aflat în evidenta sa, pentru ca acesta sa beneficieze de garanţiile şi normele echivalente celor existente în cazul unei adoptii naţionale;
m) urmãreşte evoluţia copilului şi a relaţiilor dintre acesta şi pãrinţii sãi adoptivi, pe o perioada de cel puţin 2 ani de la încuviinţarea unei adoptii internaţionale;
n) îndeplineşte şi alte atribuţii în materia adopţiei, care rezulta din prevederile legislaţiei în vigoare, din tratatele internaţionale la care România este parte sau din acordurile de colaborare pe care le încheie cu autoritãţile publice din alte state.
(2) În vederea îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin şi atingerii scopului pentru care este înfiinţat, Comitetul Roman pentru Adoptii colaboreazã cu autoritãţile publice romane şi strãine, cu organizaţiile internaţionale, precum şi cu alte persoane juridice romane şi strãine care desfãşoarã activitãţi autorizate în domeniul protecţiei copilului prin adopţie, în orice probleme de interes reciproc.
ART. 5
(1) În scopul constituirii evidentei centralizate a copiilor care pot fi protejati prin adopţie, comisiile pentru protecţia copilului din judeţe şi din sectoarele municipiului Bucureşti sunt obligate sa transmitã Comitetului Roman pentru Adoptii, din oficiu sau la cererea acestuia, datele de identitate şi toate informaţiile pertinente referitoare la copiii care fac parte din una dintre categoriile menţionate la alin. (3) din prezentul articol.
(2) Persoanele însãrcinate cu culegerea şi transmiterea informaţiilor referitoare la copii care pot fi protejati prin adopţie au obligaţia sa pãstreze confidenţialitatea acestor informaţii, sub sancţiunea desfacerii contractului individual de munca.
(3) Pe baza comunicãrilor primite de la comisiile pentru protecţia copilului, Comitetul Roman pentru Adoptii constituie evidenta centralizata a copiilor aflaţi în urmãtoarele situaţii:
a) pãrinţii copilului au consimţit în mod irevocabil la adoptia acestuia;
b) pãrinţii copilului sunt decãzuţi din drepturile pãrinteşti, decedati, puşi sub interdicţie, declaraţi morţi prin hotãrâre judecãtoreascã, necunoscuţi sau se afla în orice situaţie care determina imposibilitatea de a-şi manifesta vointa;
c) copilul este declarat abandonat prin hotãrârea judecãtoreascã rãmasã definitiva;
d) unul dintre pãrinţii copilului este decãzut din drepturile pãrinteşti, decedat, necunoscut, pus sub interdicţie, declarat mort prin hotãrâre judecãtoreascã sau dispãrut, iar celãlalt pãrinte a consimţit în mod irevocabil la adoptia copilului.
ART. 6
Copii aflaţi în evidenta Comitetului Roman pentru Adoptii la data intrãrii în vigoare a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 , ale cãror date de identitate au fost transmise acestuia potrivit <>art. 3 alin. 3 din Legea nr. 11/1990 privind încuviinţarea adopţiei, republicatã în anul 1995, rãmân în evidenta comitetului, dacã fac parte din una dintre categoriile prevãzute la art. 5 alin (3). Fata de aceşti copii, Comitetul Roman pentru Adoptii şi comisiile pentru protecţia copilului vor lua mãsurile prevãzute la <>art. 12 alin. (2) şi urmãtoarele din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 .
ART. 7
Cererile familiilor sau ale persoanelor care doresc sa adopte, transmise Comitetului Roman pentru Adoptii anterior intrãrii în vigoare a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 , vor fi soluţionate de acesta în conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenta menţionate, numai dacã transmiterea s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data acesteia.
ART. 8
(1) Comitetul Roman pentru Adoptii elibereazã confirmarea prevãzutã la <>art. 14 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 în urma verificãrii actelor anexate la cererea privind încuviinţarea adopţiei şi îndeplinirii procedurilor prevãzute la art. 12 din aceasta ordonanta de urgenta.
(2) Prin eliberarea confirmãrii, Comitetul Roman pentru Adoptii atesta îndeplinirea urmãtoarelor proceduri:
a) cererea a fost transmisã comitetului cu respectarea dispoziţiilor <>art. 11 alin. (1) sau (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 , dupã caz:
b) copilul a cãrui adopţie este solicitatã se afla în evidenta comitetului, iar datele de identitate ale copilului au fost comunicate de comitet tuturor comisiilor pentru protecţia copilului din judeţe şi din sectoarele municipiului Bucureşti;
c) identificarea familiei sau a persoanei potrivite pentru adoptia copilului s-a realizat în urma solicitãrilor de încredinţare în vederea adopţiei sau, în cazul în care nu au existat asemenea cereri, în urma propunerilor serviciilor publice specializate pentru protecţia copilului sau a organismelor private romane autorizate, potrivit dispoziţiilor <>art. 12 alin. (3), (4) şi (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 ;
d) cererea este însoţitã de actele prevãzute de <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 .
(3) În cazul familiilor sau al persoanelor cu domiciliul sau cu resedinta în România care au numai cetãţenie strãinã şi care doresc sa adopte, atestatul prin care comisia pentru protecţia copilului atesta faptul ca acestea sunt apte sa adopte va putea fi eliberat numai în urma prezentãrii actelor prevãzute la <>art. 11 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 . Atestatul va fi transmis Comitetului Roman pentru Adoptii, însoţit de actele pe baza cãrora a fost eliberat.
ART. 9
(1) În vederea îndeplinirii atribuţiilor sale, Comitetul Roman pentru Adoptii adopta hotãrâri şi decizii.
(2) Hotãrârile se adopta pentru soluţionarea problemelor care privesc încheierea acordurilor de colaborare cu autoritãţile publice din alte state, autorizate organismelor private care desfãşoarã activitãţi în domeniul protecţiei drepturilor copilului prin adopţie şi pentru orice probleme de interes general. Deciziile se adopta pentru soluţionarea problemelor cu caracter individual.
(3) Hotãrârile se adopta cu votul majoritãţii membrilor Comitetului Roman pentru Adoptii, iar deciziile, cu votul majoritãţii membrilor prezenţi. Preşedintele are drept de vot ca şi membrii comitetului.
ART. 10
Preşedintele Comitetului Roman pentru Adoptii îndeplineşte urmãtoarele atribuţii:
a) propune comitetului adoptarea hotãrârilor şi a deciziilor, pe baza rapoartelor de specialitate întocmite de Secretariatul permanent al Comitetului Roman pentru Adoptii;
b) convoacã şedinţele comitetului şi stabileşte ordinea de zi a şedinţelor extraordinare;
c) reprezintã Comitetul Roman pentru Adoptii în raporturile juridice cu terţi;
d) îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite, prin hotãrâri sau decizii, de cãtre comitet.
ART. 11
(1) Comitetul Roman pentru Adoptii se întruneşte în şedinţe ordinare, de doua ori pe luna, şi în şedinţe extraordinare, ori de câte ori este necesar.
(2) Şedinţele Comitetului Roman pentru Adoptii sunt legal constituite în prezenta preşedintelui, a cel puţin şapte membri sau a loctiitorilor acestora.
(3) Şedinţele ordinare se desfãşoarã potrivit ordinii de zi aprobate de Comitetul Roman pentru Adoptii. Şedinţele extraordinare se desfãşoarã potrivit ordinii de zi stabilite de preşedinte.
(4) La şedinţele Comitetului Roman pentru Adoptii participa secretarul executiv al acestuia, fãrã a avea drept de vot, precum şi persoanele invitate de comitet.
(5) Dezbaterile din şedinţele Comitetului Roman pentru Adoptii, hotãrârile şi deciziile adoptate de comitet, precum şi modul în care acestea au fost adoptate se consemneazã în procesul-verbal al şedinţei, care se semneazã de preşedinte, de cel puţin trei membri prezenţi şi de secretarul executiv al comitetului.
(6) Membrii Comitetului Roman pentru Adoptii care s-au abtinut sau au votat impotriva adoptãrii unei hotãrâri sau decizii au dreptul sa ceara menţionarea acestui fapt în procesul-verbal al şedinţei, precum şi a motivelor care i-au determinat sa adopte aceasta poziţie.
(7) Procesele-verbale ale şedinţelor se consemneazã într-un registru special, ale cãrui pagini sunt numerotate şi poarta ştampila Comitetului Roman pentru Adoptii, precum şi semnatura secretarului executiv al acestuia.
ART. 12
(1) Serviciile administrative, precum şi activitatea curenta şi de secretariat a Comitetului Roman pentru Adoptii este asigurata de Secretariatul permanent al acestuia, care funcţioneazã în cadrul Departamentului pentru Protecţia Copilului. Regulamentul de organizare şi funcţionare a Secretariatului permanent al Comitetului Roman pentru Adoptii se aproba de preşedintele comitetului.
(2) Secretariatul permanent al Comitetului Roman pentru Adoptii pregãteşte şedinţele acestuia, întocmind rapoarte de specialitate prin care prezintã problemele şi cererile supuse atentiei comitetului, precum şi propuneri motivate privind soluţionarea acestora.
(3) Secretariatul permanent al Comitetului Roman pentru Adoptii este condus de un secretar executiv, numit prin dispoziţia preşedintelui Comitetului Roman pentru Adoptii dintre functionarii publici, salariaţi ai Departamentului pentru Protecţia Copilului.
ART. 13
Pe data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri se abroga <>Hotãrârea Guvernului nr. 63/1991 privind constituirea Comitetului Roman pentru Adoptii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 24 ianuarie 1991.


PRIM-MINISTRU
VICTOR CIORBEA

Contrasemneazã:
---------------

Ministru de stat,
ministrul afacerilor externe,
Adrian Severin

Ministru delegat
pe lângã primul-ministru
pentru coordonarea
Secretariatului General
al Guvernului şi a Departamentului
pentru Administraţie Publica Localã,
Remus Opris

Secretar de stat,
şeful Departamentului pentru
Protecţia Copilului,
preşedintele Comitetului Roman
pentru Adoptii,
Cristian Liviu Tabacaru


ANEXA

GRUPELE DE JUDEŢE
ale cãror reprezentanţi fac parte din componenta Comitetului Roman pentru Adoptii



Grupa I Grupa a II-a Grupa a III- a
1. Alba; 1. Arad; 1. Arges;
2. Bihor; 2. Caras-Severin; 2. Braşov;
3. Bistrita-Nasaud; 3. Dolj; 3. Buzau;
4. Cluj; 4. Gorj; 4. Covasna;
5. Maramures; 5. Hunedoara; 5. Dambovita;
6. Mures; 6. Mehedinti; 6. Harghita;
7. Satu Mare; 7. Olt; 7. Prahova;
8. Salaj. 8. Valcea. 8. Sibiu.


Grupa a IV-a Grupa a V-a
1. Bacau; 1. Brãila;
2. Botosani; 2. Calarasi;
3. Galaţi; 3. Constanta;
4. Iaşi; 4. Giurgiu;
5. Neamt; 5. Ialomita;
6. Suceava; 6. Ilfov;
7. Vaslui; 7. Teleorman;
8. Vrancea. 8. Tulcea.


-----------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016