Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 107 din Constituţia României şi al <>art. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 52/1998 privind planificarea apãrãrii naţionale a României,
Guvernul României adopta prezenta hotãrâre.
ARTICOL UNIC
Se aproba Strategia militarã a României - Securitate militarã prin: capacitate defensiva credibila; restructurare şi modernizare; parteneriat operational intensificat; integrare graduala.
PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISARESCU
Contrasemneazã:
---------------
Ministrul apãrãrii naţionale,
Sorin Frunzaverde
STRATEGIA MILITARĂ A ROMÂNIEI
SECURITATE MILITARĂ PRIN: CAPACITATE DEFENSIVA CREDIBILA; RESTRUCTURARE ŞI MODERNIZARE; PARTENERIAT OPERATIONAL INTENSIFICAT; INTEGRARE GRADUALA
INTRODUCERE
Strategia militarã a României este documentul de baza al armatei, care cuprinde obiectivele şi opţiunile fundamentale privind îndeplinirea, prin mijloace şi pe cai de acţiune militare, a politicii de apãrare a statului roman. Ea stabileşte locul şi rolul armatei României în cadrul eforturilor de realizare a obiectivelor prevãzute în Strategia de securitate nationala şi în Carta Alba a Guvernului, privind securitatea şi apãrarea nationala.
Strategia militarã constituie documentul fundamental care orienteaza activitatea armatei României în primii ani ai secolului urmãtor.
Misiunea principala a armatei este de a garanta cetãţenilor României respectarea stricta a drepturilor omului într-un stat suveran, independent, unitar şi indivizibil, angajat activ în procesul de integrare europeanã şi euroatlantica, în condiţiile unui regim politic bazat pe democraţia constituţionalã, sub un strict control democratic civil asupra forţelor armate. Pentru îndeplinirea acestei misiuni organismul militar este şi va fi subordonat exclusiv voinţei poporului roman.
În aceste condiţii armata României trebuie sa fie pregatita sa previnã, sa descurajeze şi, dacã este necesar, sa infranga un eventual agresor care ar ameninta şi ar atenta la securitatea statului roman, concomitent cu asigurarea capacitãţii de a participa la prevenirea conflictelor, la gestionarea crizelor şi la apãrarea colectivã în plan regional.
Strategia militarã a tarii noastre a fost elaborata pe urmãtoarele considerente: România nu are inamici declaraţi, se bucura de relaţii paşnice cu vecinii, iar probabilitatea apariţiei, pe termen scurt şi mediu, a unei ameninţãri militare majore la adresa securitãţii sale este minima. Strategia este, în mod evident, defensiv-activa. Esenta strategiei cuprinde patru concepte strategice.
Primul concept - CAPACITATEA DEFENSIVA CREDIBILA presupune o permanenta capacitate de reactie, eficienta şi adecvatã, la riscurile existente şi probabile din mediul de securitate. Pe baza unei evaluãri realiste a riscurilor trebuie sa menţinem permanent forte credibile, suficiente cantitativ şi pregãtite la nivelul standardelor moderne.
Cel de al doilea concept - RESTRUCTURAREA ŞI MODERNIZAREA - consta, în primul rând, în realizarea unor structuri adecvate, mai reduse ca dimensiuni, mai compacte, suple şi flexibile, capabile sa fie dislocate rapid şi apte sa dispunã de resurse corespunzãtoare pentru susţinerea efortului militar şi, în al doilea rând, în creşterea calitãţii inzestrarii atât prin modernizarea unei pãrţi din echipamentul existent, cat şi prin achiziţii de echipamente noi. Prin aceasta se urmãresc atât inzestrarea cu tehnica militarã moderna, cat şi realizarea în ansamblu a «Forţei Proiect-2005», proces care va cuprinde, într-o prima faza (2000-2003), redimensionarea armatei şi stabilirea noii structuri a forţei, formarea liderilor, profesionalizarea personalului, modernizarea şi standardizarea pregãtirii. În aceasta faza vom derula numai acele programe de inzestrare care au finanţarea asigurata, celelalte achiziţii urmând sa fie reesalonate. În faza a doua (2004-2007) vom pune accent pe modernizarea inzestrarii cu tehnica de lupta, cu echipamente de sprijin şi protecţie a mijloacelor de acţiune, specifice câmpului de lupta al secolului al XXI-lea.
Cel de al treilea concept - PARTENERIATUL OPERATIONAL INTENSIFICAT - se bazeazã pe parteneriatele speciale, bilaterale şi multilaterale şi pe dezvoltarea altora care servesc la întãrirea securitãţii naţionale.
Cel de al patrulea concept - INTEGRAREA GRADUALA consta în accelerarea procesului de aderare la structurile militare europene şi euroatlantice şi este condiţionat de interoperabilizarea treptata a armatei noastre cu armatele statelor membre, fapt ce va permite României sa îşi ocupe locul dorit şi meritat în cadrul comunitãţii internaţionale. Un mediu de securitate colectivã reprezintã cel mai bun mijloc de a ne proteja interesele naţionale în secolul al XXI-lea.
MEDIUL DE SECURITATE
Ameninţarea cu o confruntare militarã majorã în Europa s-a diminuat în mod semnificativ. O data cu colapsul regimurilor comuniste România se confrunta cu o perioada de tranzitie, care prezintã atât aspecte favorabile, cat şi provocari.
Paralel cu progresele cooperãrii şi integrãrii au loc procese perturbatoare la adresa securitãţii, cum sunt fragmentarea, marginalizarea sau izolarea unor actori internationali. În lipsa dialogului conflictele tind sa dobândeascã un caracter internaţional, antrenand utilizarea forţei militare şi creând pericole la adresa securitãţii statelor, cu consecinţe în plan regional şi global. Toate statele participante la edificarea securitãţii europene s-au angajat sa adopte mãsuri pentru întãrirea cooperãrii, creşterea stabilitatii şi reducerea posibilitatii izbucnirii unui conflict armat. Mediul de securitate oferã, pe termen scurt, ocazia favorabilã de pregãtire pentru integrarea în Alianta Nord-Atlantica. România şi-a demonstrat clar angajamentul sau în aceasta direcţie. Punerea în practica a acestei voinţe de integrare a fost şi este, în mod constant, unul dintre obiectivele noastre strategice. România trebuie sa valorifice aceasta oportunitate.
România nu considera nici un stat ca potenţial inamic. În prezent exista o instabilitate regionala care poate determina accentuarea riscurilor pe termen mediu şi lung. Spiritul de deschidere, de parteneriat şi de cooperare în Europa contribuie la întãrirea tendintei de stabilitate. Armata României joaca un rol activ în dezvoltarea cooperãrii cu armatele altor state, pentru a susţine întãrirea încrederii şi stabilitatii. Actualul mediu de securitate permite realizarea reformei armatei noastre în cadrul unor limite de risc acceptabile. Într-un mediu de securitate contradictoriu, complex, dinamic şi incert condiţiile economico-financiare existente în România şi în alte state din regiune reprezintã o sursa potenţiala de instabilitate. Aceasta ar putea întârzia efectele pozitive ale evoluţiei în plan regional şi ar accentua tendintele negative.
În acest context armata noastrã trebuie sa fie pregatita sa rãspundã provocarilor inceputului secolului al XXI-lea, care se manifesta cu precãdere în spaţiul de interes strategic militar al României. Acest spaţiu este variabil în funcţie de evoluţia mediului de securitate, de interesele naţionale şi este determinat atât de existenta surselor active sau potenţiale de generare a unor crize critice, a cãror rezolvare obliga la folosirea forţei armate, cat şi de prezenta oportunitatilor care trebuie atrase în sprijinul promovãrii obiectivelor militare naţionale. România este situata la interferenta a patru evolutii strategice, dezvoltate în spaţiile: central-european - viitor pol de prosperitate regionala; sud-est european - generator de instabilitate; al Comunitãţii Statelor Independente - aflat în criza de identitate - şi cel al Marii Negre - care constituie atât zona de importanta strategica pentru flancul sudic al NATO, cat şi spaţiu de tranzit pentru sursele energetice din Asia Centrala.
FACTORI DE RISC
În prezent riscul izbucnirii unei confruntari militare majore rãmâne redus. Totuşi exista riscuri regionale şi locale, nonmilitare şi militare, dificil de prevãzut şi de apreciat şi care ar putea evolua în ameninţãri. Acestea pot fi clasificate în riscuri regionale, asimetrice, transnationale şi în evenimente neprevãzute.
Riscurile regionale cuprind: dezechilibre strategice în potentialele militare din spaţiul de interes strategic al României; prezenta unor tensiuni şi conflicte militare care se pot extinde; prelungirea unor dificultãţi economico-sociale care afecteazã direct potenţialul militar şi care erodeaza autoritatea instituţiilor naţionale de conducere ale statului; posibilitatea apariţiei unor disfunctionalitati în sistemele financiare, informatice, energetice, de comunicaţii şi telecomunicaţii ale statelor, precum şi rivalitatile politicomilitare dintre acestea.
Riscurile asimetrice cuprind acele strategii sau acţiuni deliberat îndreptate impotriva statului roman, care folosesc procedee diferite de lupta clasica, vizând atacarea punctelor vulnerabile ale societãţii civile, dar care pot afecta direct sau indirect şi forţele armate. Ele se referã la: expansiunea reţelelor şi activitãţilor teroriste; proliferarea şi diseminarea necontrolata a tehnologiilor şi materialelor nucleare, a mijloacelor de distrugere în masa, a armamentelor şi a altor mijloace letale neconventionale; rãzboiul informaţional; izolarea României în societatea globalã, bazatã pe informaţie, din cauza lipsei infrastructurii specifice. Astfel de riscuri includ întreruperea fluxului esenţial de informaţii, propagarea unei imagini deformate privind societatea democratica româneascã, modul de respectare de cãtre România a tratatelor sau acordurilor internaţionale, limitarea accesului la resursele strategice, degradarea mediului şi existenta în proximitatea frontierelor naţionale a unor obiective cu un grad ridicat de risc.
Riscurile transnationale, dupã cum o arata şi denumirea, depãşesc granitele dintre state. Unele dintre acestea pot fi generate de grupuri care promoveazã separatismul sau extremismul; altele îşi au originea în disputele interetnice, în rivalitatile religioase şi încãlcarea drepturilor omului. Crima organizatã, traficul ilegal de droguri, arme şi de materiale strategice reprezintã riscuri noi. Evenimentele recente evidenţiazã consecinţele nefaste ale fluxurilor masive de refugiati.
Evenimentele neprevãzute se referã la riscurile plasate în domeniul incertitudinii şi sunt bazate pe factori obiectivi şi subiectivi. Relaţiile internaţionale bune, existente în prezent, s-ar putea schimba sau deteriora. Regiunea noastrã nu este ferita de dezastre naturale: inundatii, seceta şi cutremure.
Consecinţele riscurilor la adresa securitãţii naţionale în planul apãrãrii sunt extrem de important de evaluat. Neidentificate, nedefinite şi necontracarate oportun, aceste riscuri pot avea consecinţe care se vor manifesta izolat sau, mult mai probabil, cumulat. Dintre acestea trebuie menţionate: pierderea credibilitatii României ca ţara angajata ferm în integrarea europeanã şi euroatlantica; dezorganizarea sistemelor de conducere şi de execuţie (politic, economico-financiar şi militar) la nivel naţional sau în anumite zone de operaţiuni, conducand la scoaterea totalã sau parţialã a tarii din circuitul informaţional regional şi mondial; esecul procesului de reforma; scãderea nivelului de trai al populaţiei sub limita suportabila şi diminuarea potenţialului biologic al resurselor umane; scãderea moralului populaţiei şi a încrederii în factorii de conducere; tulburãri interne, cu efect direct asupra stabilitatii democratice a României; diminuarea capacitãţii combative a forţelor armate şi compromiterea credibilitatii armatei ca forta de prevenire, descurajare şi de zadarnicire a unei eventuale agresiuni; limitarea în timp şi în spaţiu a capacitãţii de riposta a forţelor armate în timp de criza şi de rãzboi; stirbirea independentei şi suveranitãţii naţionale, cu efecte directe asupra menţinerii unitãţii şi integritãţii teritoriale a statului roman.
Pentru diminuarea efectelor riscurilor sunt necesare mãsuri ferme şi oportune. Amânarea lor va accentua riscurile şi va mari costul acţiunilor viitoare. Pentru a rãspunde adecvat la intreaga gama de riscuri trebuie sa dispunem la timp de forţele necesare, cu un înalt nivel al capacitãţii actionale. Prin structura, dotarea şi pregãtirea sa armata României nu este pregatita pentru a contracara riscurile de ordin economico-social şi are capacitãţi limitate pentru contracararea riscurilor asimetrice şi transnationale. Pe baza deciziei autoritãţii naţionale de comanda armata va coopera cu celelalte elemente ale sistemului apãrãrii naţionale, specializate în combaterea acestor riscuri.
INTERESELE NAŢIONALE ŞI OBIECTIVUL FUNDAMENTAL AL APĂRĂRII NAŢIONALE
Interesele naţionale ale României, prezentate în Strategia de securitate nationala, sunt întemeiate pe: garantarea şi promovarea drepturilor şi libertãţilor fundamentale şi a siguranţei cetãţenilor României; consolidarea unui regim politic democratic, bazat pe respectarea Constituţiei şi pe suprematia legii; asigurarea existenţei statului naţional roman, suveran şi independent, unitar şi indivizibil; sprijinirea legãturilor cu romanii din afarã graniţelor tarii, pentru conservarea identitãţii lor; participarea României la asigurarea securitãţii şi stabilitatii în Europa.
Obiectivul fundamental al apãrãrii naţionale a României îl constituie realizarea capacitãţii militare necesare şi adecvate pentru apãrarea suveranitãţii şi independentei naţionale, a integritãţii şi unitãţii teritoriale, a democraţiei constituţionale şi a statului de drept.
OBIECTIVELE MILITARE NAŢIONALE
În vederea îndeplinirii acestui deziderat fundamental Strategia militarã a României defineste urmãtoarele obiective militare naţionale:
● prevenirea conflictelor şi gestionarea crizelor care ar putea afecta direct securitatea militarã a României; sprijinirea autoritãţilor publice în caz de urgente civile şi prin acţiuni cu caracter umanitar;
● prevenirea, descurajarea şi zãdãrnicirea unei eventuale agresiuni armate impotriva României;
● sporirea contribuţiei la stabilitatea regionala prin participarea la prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor şi apãrarea colectivã, precum şi la acţiuni cu caracter umanitar;
● integrarea graduala în structurile militare ale NATO. În vederea promovãrii şi apãrãrii intereselor României şi pentru realizarea obiectivelor de securitate nationala, prin utilizarea adecvatã a mijloacelor militare trebuie sa prevenim, sa descurajam şi sa zadarnicim o eventuala agresiune, independent sau în cooperare cu partenerii şi cu viitorii aliaţi. Totodatã se impune intensificarea eforturilor consacrate integrãrii în NATO, pentru a beneficia de avantajele participãrii la apãrarea colectivã. Pentru a fi credibila armata trebuie sa devinã interoperabila cu forţele armate ale NATO şi sa dispunã de structuri modulare, mobile, eficiente şi moderne. Prin continuarea actualelor parteneriate strategice, multilaterale şi bilaterale, precum şi prin dezvoltarea altora vom crea condiţii favorabile intaririi securitãţii în regiune şi vom facilita modernizarea armatei. În acest mod armata noastrã va deveni un factor de stabilitate regionala şi un participant activ la securitatea şi la pacea europeanã.
PRINCIPII STRATEGICE
Forţelor armate ale României le revin, ca sarcina majorã, promovarea şi protecţia intereselor naţionale vitale şi a celor de importanta majorã, garantarea şi apãrarea suveranitãţii, independentei, integritãţii teritoriale şi a unitãţii statului roman, democraţiei constituţionale şi a statului de drept. Acestea sunt, de asemenea, chemate sa menţinã libertatea de acţiune a României în relaţiile cu alte state, sa asigure participarea activa a statului roman la gestionarea situaţiilor de criza şi sa sprijine autoritãţile locale în situaţii de urgente civile (dezastre naturale, accidente industriale, alte situaţii excepţionale).
Potrivit optiunilor politico-militare fundamentale ale statului roman şi traditiilor naţionale, Strategia militarã a României se bazeazã pe principiul neagresiunii şi are un caracter preponderent defensiv-activ, directionat în concordanta cu obiectivele politicii externe a statului roman. Ca urmare România va utiliza elementele puterii militare îndeosebi în spaţiul sau de interes strategic, pentru a sprijini, a apara şi a promova interesele naţionale sub conducerea autoritãţii naţionale de comanda.
Armata se subordoneazã şi rãspunde în fata conducerii democratice civile a statului. Cadrul legal al Constituţiei stabileşte controlul democratic civil asupra forţelor armate de cãtre conducerea politica a statului - Parlament, Preşedinte, Consiliul Suprem de Apãrare a Tarii, Guvern -, precum şi procedeele de luare a deciziilor strategice. Folosirea forţelor armate pentru apãrarea tarii reprezintã o decizie politica ce se adopta de cãtre conducerea României. Politica de apãrare şi procesul bugetar sunt transparente şi se desfãşoarã pe baza hotãrârilor Parlamentului.
Pana la integrarea în structurile Aliantei Nord-Atlantice strategia militarã se bazeazã pe principiul capacitãţii defensive credibile, asigurata preponderent prin efort naţional. Deficitul de securitate militarã va fi acoperit prin participarea la Parteneriatul pentru Pace cu Alianta Nord-Atlantica, parteneriatele strategice şi speciale, acordurile bilaterale, precum şi prin alte aranjamente de securitate cu diferite state.
Strategia directioneaza armata cãtre o forta cu capabilitati sporite, în mãsura sa acţioneze manevrier şi decisiv. O asemenea forta serveşte cel mai bine interesele României, deoarece faciliteazã participarea noastrã activa la structurile internaţionale de securitate şi se adapteaza rapid pentru prevenirea transformarii crizelor regionale în conflicte. Totodatã oferã cele mai bune temeiuri pentru apãrarea statului în cazul unui atac, cu forte proprii sau într-o structura multinationala. Evolutiile în conceptele strategice de ducere a rãzboiului, complexitatea crescanda a câmpului de lupta modern şi dezvoltarea tehnologicã impun ca armata sa fie în mãsura sa ducã acţiuni militare într-o conceptie întrunitã (a intercategoriilor de forte ale armatei) la nivel strategic şi operativ. În unele situaţii, în special în condiţiile participãrii la operaţiunile multinationale, acest principiu se poate aplica şi la nivelul esaloanelor tactice. Pentru îndeplinirea acestor misiuni rãmân primordiale principiile Aliantei Nord-Atlantice privind: solidaritatea aliata, unitatea strategica, partajarea echitabila a rolurilor, riscurilor şi responsabilitãţilor, efortul colectiv pentru apãrare, finanţarea multinationala, sprijinirea dezvoltãrii Identitãţii de Securitate şi Apãrare Europeanã (ESDI) şi descurajarea credibila.
CONCEPTE STRATEGICE
Conceptele strategice descriu principalele modalitãţi de folosire a armatei în operationalizarea Strategiei militare a României. Ele definesc, de asemenea, direcţia în care armata va fi structuratã, înzestratã şi instruita. Aceste concepte sunt: capacitatea defensiva credibila, restructurarea şi modernizarea, parteneriatul operational intensificat şi integrarea graduala.
Capacitatea defensiva credibila. Armata României trebuie sa menţinã permanent capacitatea de a rãspunde eficient şi adecvat la riscurile generate de mediul de securitate. Riposta graduala şi flexibila, cuprinzând o combinatie de acţiuni simultane sau succesive, prin utilizarea forţelor de supraveghere şi avertizare timpurie, de acţiune în situaţii de criza, principale şi de rezerva, asigura un rãspuns adecvat la riscuri. Aceasta cuprinde patru faze:
● Avertizarea timpurie. Forţele specializate din timp de pace, amplasate în apropierea zonelor de frontiera şi în adâncimea teritoriului naţional, asigura capacitatea de supraveghere şi avertizare timpurie. Scopul lor este de a participa la prevenirea surprinderii strategice, de a descoperi şi de a monitoriza indicii privind apariţia şi evoluţia starilor de criza şi conflict sau pericolul declansarii unei agresiuni armate la adresa României.
● Reactia rapida. Se realizeazã prin declanşarea prompta a procedurilor specifice prevãzute în acordurile privind mãsurile de încredere, limitarea şi controlul armamentelor, cooperarea regionala, consultarile în cadrul Parteneriatului pentru Pace şi mecanismele prevãzute în Carta O.N.U. În cazul în care riscurile cresc în intensitate, evidentiind pericolul iminent al declansarii unor acţiuni ostile, dislocarea forţelor trebuie sa se realizeze imediat şi în mod adecvat. Armata va dispune de forte de angajare zonala imediata şi de forta de reactie rapida, apte sa riposteze prompt impotriva oricãrui tip de agresiune militarã. Acţiunea lor va fi bazatã pe o agilitate actionala deosebita şi va avea un caracter oportun, selectiv, dinamic şi flexibil. În funcţie de amploarea ameninţãrii, o parte din forţele principale poate fi chematã sa sprijine acţiunile Forţei de Reactie Rapida. În situaţii bine definite, în concordanta cu obiectivele de politica externa şi cu angajamentele internaţionale ale statului, armata României trebuie sa fie în mãsura sa pregãteascã, sa disloce şi sa susţinã participarea unor forte la acţiuni în sprijinul pãcii, având ca scop soluţionarea situaţiilor de criza care afecteazã interesele naţionale ale României sau ale comunitãţii internaţionale.
● În cazul unei agresiuni militare de amploare atât impotriva României, cat şi impotriva unui stat partener sau unui grup de state fata de care statul roman şi-a asumat obligaţii de sprijin, armata României va fi în mãsura sa participe la operaţiuni comune cu caracter multinational, corespunzãtor principiilor apãrãrii colective şi prevederilor noului concept strategic al NATO. Totodatã armata României va fi în mãsura sa rãspundã angajamentelor fata de organizaţiile internaţionale, în situaţia participãrii la operaţiuni în sprijinul pãcii în conformitate cu procedurile de operare standard ale NATO şi/sau ale O.N.U.
Pentru aceste situaţii armata României trebuie sa dispunã de forte operationale capabile sa fie dislocate oriunde pe teritoriul naţional şi în spaţiul de interes strategic al României, precum şi de forte apte sa desfãşoare operaţiuni de apãrare a teritoriului şi sa asigure suportul naţional pentru proiectarea şi desfãşurarea forţelor partenere (aliate).
● Apãrarea armata generalizata. În situaţii extreme se va adopta apãrarea armata generalizata. Sistemul naţional de apãrare şi toate resursele umane şi materiale ale tarii vor fi mobilizate pentru a respinge forta agresoare. În cadrul apãrãrii armate generalizate forţele armate trebuie sa fie capabile sa infranga agresiunea militarã, la nivel strategic şi operativ, desfasurata pe teritoriul naţional. Inamicul va fi angajat pe toatã adâncimea sa pentru a i se reduce potenţialul de lupta ofensiv. Operaţiunile din afarã teritoriului naţional vor fi desfãşurate în scopul prevenirii continuãrii agresiunii şi pentru a nu permite agresorului sa reia imediat acţiunea ofensiva.
Restructurarea şi modernizarea. Principala orientare în acest domeniu o reprezintã, pe de o parte, crearea noilor structuri de conducere, de lupta, de sprijin de lupta şi logistic, moderne sub raport organizatoric, mobile, manevriere şi flexibile, cu o mare capacitate de dislocare, protecţie şi sustinere, cu putere de foc sporitã şi apte sa îndeplineascã misiuni multiple, iar pe de alta parte, inzestrarea organismului militar cu echipamente adecvate. Trebuie sa reconsideram rolul componentei informationale fata de cea energetica în cazul unei confruntari armate. Finalitatea modernizãrii consta în asigurarea unei forte militare eficiente şi de dimensiuni mai mici, activa, puternica, adecvatã noului mediu de securitate şi capabilã sa dea o riposta oportuna. Modernizarea se bazeazã pe patru elemente principale:
● Restructurarea forţei. Viitoarea forta militarã a României este definitã ca Forta Proiect-2005. Aceasta forta va cuprinde 112.000 de militari activi şi 28.000 de civili. Vor fi restructurate comandamentele, statele majore, forţele luptatoare, de sprijin de lupta şi logistice. Va creste numãrul militarilor profesionisti de la 47% la 71%. Comandamentele şi forţele vor fi alcãtuite din structuri minutios concepute, compacte, performanţe, eficiente, flexibile, compatibile cu standardele NATO şi interoperabile cu forţele Aliantei. Unitãţile operationale vor fi menţinute la un nivel ridicat al capacitãţii de lupta. Forţele teritoriale şi de rezerva vor fi încadrate, instruite şi menţinute la un nivel al capacitãţii de acţiune adecvat nevoilor de asigurare a apãrãrii teritoriale, suportului naţional şi realizãrii mobilizãrii. În mediul nostru de securitate calitatea forţelor, rapiditatea în acţiune, caracterul decisiv al ripostei şi adaptabilitatea lor sunt mult mai importante decât mãrimea acestora.
● Managementul personalului care urmeazã sa fie disponibilizat, al tehnicii şi infrastructurii excedentare. Componenta Forţei Proiect-2005 va fi stabilitã precis. Aceasta impune identificarea şi definirea fiecãrei funcţii dupã grad, specialitate şi tehnica necesarã. Personalul, tehnica şi infrastructura, situate în afarã structurilor, vor fi gestionate în conformitate cu legislaţia şi cu politicile de personal şi de inzestrare. Începând cu anul 2000 acest personal va primi statutul de rezerva activa. Aceasta, pe de o parte, va asigura capacitatea de a-l reactiva la o deteriorare imprevizibila a mediului de securitate, iar pe de alta parte va oferi personalului timpul necesar pentru integrarea lui în societatea civilã. Prin redimensionarea organismului militar vor rezulta elemente de infrastructura în exces şi, în funcţie de situaţie, vor fi prezentate autoritãţilor naţionale mãsurile legale întreprinse pentru valorificarea acestora.
● Profesionalizarea forţei. Principalul element generator de forta şi de tãrie al armatei este factorul uman. Aptitudinile native de luptãtor ale poporului roman reprezintã o garanţie pentru profesionalizarea în timp scurt a armatei. Actualul sistem de îndeplinire a stagiului militar prin serviciul militar obligatoriu şi prin cel alternativ reprezintã o modalitate costisitoare de completare cu efective. Unitãţile de supraveghere şi avertizare timpurie şi de acţiune în situaţii de criza, având gradul întâi de prioritate, trebuie sa cuprindã militari profesionisti care doresc sa îşi dedice o parte din viata carierei militare. Serviciul militar obligatoriu va fi folosit pentru completarea cu personal a forţelor principale de apãrare. Începând cu anul 2000 numãrul militarilor încorporaţi va fi corelat cu cerinţele de completare a Forţei Proiect-2005.
● Achiziţiile de tehnica militarã. Programul de inzestrare trebuie sa fie raţional şi selectiv în urmãtorii 5 ani. Accentul în aceasta perioada se va pune pe menţinerea programelor de inzestrare esenţiale, în derulare, fãrã de care, începând cu anul 2004, nu ar fi posibila modernizarea inzestrarii. Vor fi fãcute numai acele achiziţii care sunt necesare pentru menţinerea unei inzestrari adecvate a forţelor şi pentru tranzitia la Forta Proiect-2005. Toate celelalte programe de modernizare a tehnicii de lupta vor fi reesalonate pana în anul 2005. Aceste reesalonari nu vor afecta programul de dezvoltare a sistemelor C4I (comanda, control, comunicaţii, computere şi informaţii) la toate esaloanele armatei, acesta având deja finanţarea asigurata.
Parteneriatul operational intensificat. Sistemul de parteneriate este în prezent cea mai buna cale pentru pregãtirea armatei României în vederea integrãrii într-un mediu de securitate colectivã. Vom dezvolta dinamic relaţiile militare cu statele membre ale NATO, folosind cu prioritate oportunitatile oferite de Parteneriatul pentru Pace, Parteneriatul strategic cu S.U.A. şi de parteneriatele speciale cu Marea Britanie, Germania, Franta şi Italia. De asemenea, vom întãri colaborarea bilaterala cu ţãrile candidate la integrarea în NATO şi cu celelalte state care pot sprijini eforturile noastre de apropiere de Alianta Nord-Atlantica.
În cadrul cooperãrii bilaterale şi multilaterale armata noastrã va participa la exercitii în structurile grupãrilor de forte întrunite şi la operaţiunile multinationale în sprijinul pãcii. Contribuţia noastrã va fi, în primul rând, cu unitãţi nominalizate pentru menţinerea pãcii, de sprijin, logistice şi cu ofiţeri specialişti în domeniul cooperãrii civili - militari. Prin aceste parteneriate în care armata este angajata putem sa continuam perfecţionarea sistemului nostru de gestionare a crizelor. În cadrul cooperãrii subregionale vom participa activ la: Forta multinationala de pace din sud-estul Europei (MPF-SEE), împreunã cu Albania, Bulgaria, FYROM, Grecia, Italia, Turcia; Initiativa de cooperare control central-europeanã (CENCOOP), împreunã cu Austria, Elvetia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria; Brigada multinationala cu capacitatea de lupta ridicatã a forţelor O.N.U. în asteptare (SHIRBRIG); Grupul de cooperare navala în Marea Negara (BLACKSEAFOR), cu participarea Bulgariei, Georgiei, Federaţiei Ruse, Turciei şi Ucrainei.
Integrarea graduala. Pentru realizarea obiectivelor de securitate nationala România trebuie sa se integreze în instituţiile euroatlantice şi europene şi sa îşi consolideze rolul în alte structuri de securitate. Integrarea în NATO este prioritara şi este cea mai buna opţiune pentru România de a avansa cãtre un mediu de securitate colectivã.
● Integrarea în NATO. Summitul de la Washington a dat o noua dimensiune largirii NATO, prin promovarea conceptului de Plan de acţiune pentru aderare. Armata României este angajata activ în procesul de infaptuire a cerinţelor militare ale programului. În acest sens principalele direcţii de acţiune ale armatei sunt urmãtoarele:
- îndeplinirea obiectivelor stabilite în programele naţionale anuale de pregãtire pentru integrare;
- angajarea deplina în Parteneriatul pentru Pace Operational;
- abordarea problemelor de securitate şi a procesului de planificare a apãrãrii potrivit noului concept strategic al NATO;
- amplificarea progresiva a participãrii la structurile şi acţiunile comune, îndeosebi în domeniile planificarii strategice şi operationale, sistemelor de comanda, control, comunicaţii şi informatica, managementului şi apãrãrii spaţiului aerian, sistemelor de instrucţie şi infrastructura, precum şi al coordonãrii miscarii;
- asigurarea capabilitatilor reale pentru apãrarea colectivã şi pentru implementarea altor mãsuri luate de Alianta Nord-Atlantica;
- realizarea standardizarii şi a interoperabilitatii.
În cadrul cooperãrii prin parteneriat cu NATO România sprijinã dezvoltarea Identitãţii de Securitate şi Apãrare Europeanã (ESDI). Aceasta constituie un element important al politicii de integrare a României, reprezentând un instrument de abordare şi de soluţionare a provocarilor regionale în viitor. Intentionam sa sprijinim şi sa participam la exerciţiile planificate de gestionare a crizelor, incluzând operaţiunile de rãspuns la acestea, la operaţiunile de sprijin al pãcii, de cãutare-salvare, precum şi de asistenta umanitara.
● O.S.C.E. şi Natiunile Unite. Vom continua sa participam la operaţiunile de sprijin al pãcii. Implicarea noastrã în acest gen de operaţiuni va demonstra ca România este pe deplin angajata în construirea noii arhitecturi a securitãţii regionale şi europene. Participarea noastrã va avea la baza interesele naţionale. În O.S.C.E., în special, vom sprijini cu tãrie diplomatia preventivã, prevenirea conflictelor şi initiativele statelor europene de reabilitare postconflict. Angajamentele se vor materializa în participarea armatei României la initiativele de cooperare militarã pentru constituirea forţelor militare multinationale, destinate în special executãrii misiunilor de menţinere a pãcii şi umanitare, sub mandatul O.N.U. sau al O.S.C.E.
● Controlul armamentelor. Un rol important în strategia noastrã de integrare îl are controlul armamentelor. România este parte la mai multe tratate internaţionale privind controlul armamentelor, care au contribuit în mod semnificativ la reducerea tensiunilor în Europa şi la limitarea proliferarii armelor convenţionale şi de distrugere în masa. Prioritãţile etapei vizeazã consolidarea şi dezvoltarea mãsurilor urmãrind întãrirea increderîi şi transparenţei în Europa Centrala şi de Est, creşterea eficientei acordurilor bilaterale şi regionale, sporirea contribuţiei la soluţionarea tensiunilor şi conflictelor din vecinãtatea României (spaţiul ex-iugoslav, partea europeanã a spaţiului ex-sovietic). O sarcina de baza o reprezintã implementarea Tratatului CFE adaptat, care constituie unul dintre elementele de baza ale noii arhitecturi de securitate europeanã. Totodatã sprijinim şi contribuim la alte iniţiative de control al armamentelor şi urmarim întãrirea capabilitatilor naţionale de verificare.
MISIUNI STRATEGICE
Misiunile strategice ale armatei au la baza obiectivele politicii de apãrare şi prioritãţile acesteia, principiile strategice, hotãrârile organismelor de conducere abilitate, precum şi evolutiile mediului de securitate intern şi internaţional. În raport cu starea mediului de securitate misiunile se grupeazã astfel: în timp de pace, în situaţii de criza şi în timp de rãzboi.
În timp de pace armata trebuie sa asigure o capacitate defensiva credibila, bazatã pe organizare, inzestrare, instruire şi cooperare. Principalele misiuni strategice sunt:
- stabilirea forţelor pentru realizarea capacitãţilor de acţiune (riposta) la nivelul planificat, în raport cu obiectivele stabilite şi cu resursele alocate;
- prevenirea sau participarea la prevenirea conflictelor şi agresiunii;
- pregãtirea populaţiei, economiei şi teritoriului pentru apãrare şi pentru asigurarea sprijinului naţional pentru operaţiunile multinationale;
- îndeplinirea componentei militare a Programului naţional de pregãtire pentru aderare, în vederea realizãrii obiectivelor de interoperabilitate şi standardizare, a scopurilor de parteneriat şi integrare;
- cooperarea pentru pregãtirea în cadrul Parteneriatului pentru Pace şi conform acordurilor bi- şi multilaterale cu alte state;
- participarea la misiuni în sprijinul pãcii şi umanitare;
- sprijinirea autoritãţilor publice în caz de urgente civile, calamitati naturale şi alte dezastre.
În situaţii de criza. În raport cu caracterul crizei (interna sau internationala) care afecteazã direct România, armata poate participa, potrivit prevederilor legale şi în cooperare cu alte instituţii ale statului de drept, la urmãtoarele acţiuni: sprijin logistic acordat Ministerului de Interne şi autoritãţilor publice locale; prevenirea acţiunilor destabilizatoare; neutralizarea elementelor terorist-diversioniste şi a altor formaţiuni ilegal inarmate; controlul cãilor de acces la anumite obiective de importanta strategica; prevenirea proliferarii armelor convenţionale şi de distrugere în masa; intervenţia în scopul protejãrii cetãţenilor şi a infrastructurii de baza; monitorizarea şi avertizarea strategica în adancime cu forţele specializate; realizarea siguranţei strategice la frontiera şi la obiective de importanta vitala; stoparea traficului cu armament şi muniţii; limitarea şi înlãturarea efectelor dezastrelor.
Angajarea armatei în aceste tipuri de acţiuni se va realiza în conformitate cu planurile guvernamentale şi locale (zonale, departamentale); ea va avea un caracter gradual şi flexibil şi se va executa numai dupã informarea populaţiei cu privire la pericole şi la necesitatea utilizãrii forţelor armate. Armata va participa numai cu forţele stabilite pentru astfel de acţiuni, înzestrate în mod corespunzãtor. Armata va acorda sprijin în cazul dezastrelor naturale, la solicitarea autoritãţilor centrale sau locale. În acest sens armata va desemna structurile necesare care vor acţiona în cooperare cu forţele de protecţie civilã şi cu administraţia publica localã. În unele situaţii, pe baza deciziei autoritãţii naţionale de comanda, armata poate participa la acest tip de operaţiuni şi în afarã graniţelor naţionale, scopul fiind limitarea şi înlãturarea efectelor dezastrelor. Participarea la misiunile de gestionare şi de rãspuns în cazul crizelor regionale (situaţie care poate avea loc şi pe timp de pace) va fi realizatã numai cu aprobarea autoritãţii naţionale de comanda şi cu alocarea fondurilor corespunzãtoare. Încetarea implicarii militare va avea un caracter felixibil şi gradual, pentru a preveni reizbucnirea crizei. Forţele militare vor inceta operaţiunile de îndatã ce autoritãţile civile responsabile vor fi capabile sa menţinã controlul. În situaţia participãrii la operaţiuni multinationale România va transfera autoritatea de comanda asupra unitãţilor sale comandantului forţei multinationale, în conformitate cu procedurile comune convenite şi aprobate de Parlamentul României.
În timp de rãzboi misiunile forţelor armate se stabilesc în conformitate cu obiectivul politic declarat şi cu evaluarea situaţiei strategice. Obiectivul politic se stabileşte de cãtre autoritatea nationala de comanda. În vederea realizãrii acestuia putem infrunta adversari, pornind de la cei care utilizeazã tehnologii simple într-un mod novator pana la cei care folosesc tehnologii avansate şi o mare canitate de informaţii. Aceasta gama de conflicte potenţiale constituie o provocare ce necesita o forta capabilã de o riposta rapida. Aceasta înseamnã o forta cu o organizare superioarã, doctrina şi instruire, dotatã cu tehnica de lupta moderna şi cu un potenţial actional performant.
La rãzboi forţele armate, prin organizarea şi desfãşurarea unor riposte decisive, trebuie sa respingã acţiunile militare ale agresorului şi sa creeze condiţii favorabile în vederea încheierii sau impunerii pãcii, corespunzãtor intereselor statului roman şi în stricta conformitate cu situaţia prevãzutã de cãtre autoritãţile naţionale de comanda pentru încetarea operaţiunilor militare. Confruntarile violenţe se vor manifesta în câmpul informaţional şi al tehnologiei avansate, al rãzboiului în toate mediile şi mai puţin între grupãri armate posesoare de tehnica şi efective numeroase. Ponderea factorilor cantitativi şi energetici se va diminua continuu în favoarea celor calitativi şi informationali.
Succesul forţelor armate ale României într-un viitor conflict militar va depinde de: evitarea surprinderii, în special în câmpul informaţional; capacitatea de a riposta eficient; cooperarea activa cu forţele partenere (aliate); activarea oportuna a forţelor de rezerva; desfãşurarea cu profesionalism a operaţiunilor întrunite; executarea apãrãrii active; asigurarea protecţiei depline a forţelor.
CONDUCEREA FORŢELOR SISTEMULUI NAŢIONAL DE APĂRARE
Conducerea de ansamblu (politico-militarã) a forţelor armate revine autoritãţii naţionale de comanda (Parlamentul, Preşedintele României, Consiliul Suprem de Apãrare a Tarii, Guvernul, Ministerul Apãrãrii Naţionale şi autoritãţile administraţiei publice cu atribuţii în domeniul apãrãrii naţionale). Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi totodatã preşedinte al Consiliului Suprem de Apãrare a Tarii - instituţie cãreia îi revine responsabilitatea de a organiza şi de a coordona activitãţile din domeniul apãrãrii naţionale.
Potrivit deciziilor autoritãţii naţionale de comanda, la nivel strategic Statului Major General îi revine responsabilitatea exercitãrii conducerii operationale, respectiv a comenzii militare a armatei şi a operaţiunilor acesteia. Coordonarea unitarã a activitãţilor şi acţiunilor de aceasta natura se exercita de Consiliul Suprem de Apãrare a Tarii. Pentru conducerea operationala curenta a acţiunilor militare la pace şi în situaţii de criza funcţioneazã Centrul Naţional de Comanda Militarã (Centrul Operational pentru Situaţii de Criza). În situaţii deosebite, prin hotãrâre a Consiliului Suprem de Apãrare a Tarii, pentru conducerea operaţiunilor militare principale se înfiinţeazã Marele Cartier General.
La nivel operativ conducerea acţiunilor militare se exercita de Comandamentul Operational Întrunit (COPI), Comandamentele Operationale ale Forţelor Aeriene şi Forţelor Navale, precum şi de comandamentele operationale teritoriale.
Pentru conducerea unor acţiuni militare cu caracter deosebit, cu un grad mare de independenta sau/şi în raioane (zone) cu trasaturi distincte se constituie şi funcţioneazã comandamente operationale întrunite de nivel divizie.
Comandamentul Operational Întrunit şi comandamentele tactice trebuie sa fie în mãsura sa acţioneze oriunde pe teritoriul naţional, precum şi în spaţiul de interes strategic al României, în compunerea unor grupãri de forte multinationale.
Conducerea procesului de organizare, inzestrare şi de pregãtire a forţelor, a procesului de asigurare logistica şi administrativã a trupelor, precum şi conducerea operationala curenta a acţiunilor militare cu caracter teritorial se executa de statele majore ale categoriilor de forte ale armatei, care pe timp de pace vor avea în subordine toate structurile luptatoare, de sprijin de lupta şi logistice. În situaţii de criza sau în cazul participãrii la operaţiuni în afarã graniţelor tarii categoriile de forte ale armatei vor pune la dispoziţie Comandamentului Operational Întrunit sau comandamentelor operationale tactice forţele necesare pentru îndeplinirea misiunilor stabilite de Statul Major General.
Comandamentele teritoriale vor avea responsabilitatea de a proteja teritoriul României, de a asigura pregãtirea forţelor principale şi de rezerva, trecerea de la starea de pace la cea de rãzboi prin ridicarea graduala a capacitãţii de lupta şi direct prin mobilizare.
Conducerea operaţiunilor întrunite impune perfecţionarea capabilitatilor necesare în vederea culegerii, prelucrãrii şi utilizãrii neîntrerupte a informaţiilor. Realizarea conducerii forţelor impune existenta sistemului C4I la toate esaloanele. Sistemele C4I trebuie sa asigure, în condiţiile dinamismului deosebit al acţiunilor militare şi al fluiditatii dispozitivelor, acoperirea cu posibilitãţi de conducere a întregului spaţiu de responsabilitate al comandamentelor operationale, a realizãrii comenzii şi a controlului în timp real al forţelor şi al mijloacelor la dispoziţie.
Pe timp de pace, în situaţii de criza şi la rãzboi conducerea Ministerului Apãrãrii Naţionale se exercita de ministrul apãrãrii naţionale, care îl reprezintã în raporturile cu celelalte ministere şi organisme guvernamentale, cu alte autoritãţi ale administraţiei publice, cu organisme similare din alte state.
Şeful Statului Major General, cea mai inalta autoritate militarã a armatei, este principalul consilier militar al preşedintelui tarii, Consiliului Suprem de Apãrare a Tarii şi ministrului apãrãrii naţionale şi exercita conducerea (comanda) militarã a armatei. În îndeplinirea acestor responsabilitãţi şeful Statului Major General este ajutat de Comitetul Sefilor de State Majore.
Pentru starea de urgenta, în situaţia existenţei unor ameninţãri la adresa siguranţei naţionale sau a democraţiei constituţionale, Ministerul Apãrãrii Naţionale va organiza şi va conduce activitãţile pentru sprijinul logistic al forţelor Ministerului de Interne, atunci când acest sprijin este solicitat. În cazul iminentei ori al producerii unor dezastre Statul Major General organizeazã şi conduce - potrivit planurilor de cooperare/intervenţii şi mãsurilor stabilite de Comisia Guvernamentalã de Apãrare impotriva Dezastrelor - participarea cu forte şi mijloace ale armatei pentru limitarea şi înlãturarea efectelor dezastrelor naturale şi ale accidentelor.
Pentru starea de asediu Ministerului Apãrãrii Naţionale îi revine sarcina principala în coordonarea aplicãrii mãsurilor dispuse prin decretul de instituire a acesteia. Conducerea efectivã a acţiunilor militare se exercita de Statul Major General prin Centrul Naţional de Comanda Militarã (Centrul Operational pentru Situaţii de Criza).
Pe plan teritorial, la nivel de judeţ şi de capitala, se înfiinţeazã, prin hotãrâre a Consiliului Suprem de Apãrare a Tarii, funcţia de comandant militar. Atribuţiile comandantului militar se stabilesc din timp de pace de Statul Major General şi se aproba prin hotãrâre a Consiliului Suprem de Apãrare a Tarii.
Structurile, la pace şi la rãzboi, ale comandamentelor, precum şi procedurile de lucru pentru elaborarea conceptiilor, planurilor şi documentelor organizatorice de aplicare a acestora vor fi conform standardelor existente în cadrul Aliantei Nord-Atlantice. Acest proces are drept scop perfecţionarea conducerii militare la toate esaloanele şi crearea condiţiilor de realizare a interoperabilitatii cu structurile similare ale NATO şi ale Uniunii Europene (U.E.O.).
STRUCTURA ŞI ORGANIZAREA FORŢEI PROIECT - 2005
Capabilitatile armatei trebuie sa corespundã cerinţelor legate de îndeplinirea întregii game de misiuni strategice, de la cele organizate pe timp de pace pana la cele din timp de rãzboi. Pentru a face fata provocarilor la adresa securitãţii naţionale în deceniul urmãtor armata României trebuie sa întrebuinţeze atât forţele active existente la pace, cat şi pe cele care vor fi completate sau mobilizate. Armata include, din punct de vedere funcţional, forţele operationale, forţele teritoriale şi de rezerva.
Forţele operationale sunt alcãtuite din mari unitãţi şi unitãţi mecanizate de tancuri, artilerie, vanatori de munte, aeromobile, aviatie, apãrare antiaeriana şi de marina, cu efective complete, instruite şi dotate adecvat. În situaţii de criza şi de rãzboi ele trebuie sa fie în mãsura sa treacã în subordinea comandamentelor operationale, în vederea constituirii grupãrii de forte necesare pentru ducerea acţiunilor militare atât pe teritoriul naţional, cat şi în afarã acestuia, în cadrul forţelor multinationale.
Forţele teritoriale şi de rezerva vor fi alcãtuite din mari unitãţi şi unitãţi aparţinând tuturor categoriilor de forte armate. Acestea sunt destinate pentru executarea apãrãrii teritoriale, pregãtirea şi executarea mobilizãrii, precum şi pentru sprijinul autoritãţilor locale în cazul unor urgente civile. În situaţii de criza ele pot participa cu structurile active în subordinea Comandamentului Operational Întrunit, în vederea îndeplinirii misiunilor stabilite. În timp de rãzboi, dupã completare/mobilizare şi dupã o pregãtire intensiva pentru lupta, forţele teritoriale pot acţiona, în funcţie de situaţie, fie în subordinea Comandamentului Operational Întrunit, fie în subordinea comandamentelor teritoriale.
Din punct de vedere actional armata cuprinde: forţele de supraveghere şi de avertizare timpurie, forţele de acţiune în situaţii de criza, forţele principale şi forţele de rezerva. Categoria operationala în care este inclusã fiecare structura determina prioritãţile unitãţii respective în orientarea resurselor, a personalului, tehnicii şi a instruirii. Este imperioasa realizarea unui echilibru în cadrul armatei între unitãţile prioritare cu o capacitate de lupta ridicatã şi forţele care au un nivel de instruire mai redus şi variabil, reprezentând majoritatea forţelor necesare la rãzboi.
Forţele de supraveghere şi de avertizare timpurie includ structuri specializate, subordonate nemijlocit atât Statului Major General şi altor structuri centrale ale Ministerului Apãrãrii Naţionale, cat şi categoriilor de forte armate. Au în compunere unitãţi şi subunitati de cercetare şi de rãzboi electronic, structuri de informaţii, cele destinate realizãrii sistemelor C4I, precum şi unitãţi luptatoare mai compacte, modulare şi mobile. Ele sunt destinate descoperirii indiciilor unor posibile conflicte militare şi crize, gestionãrii evoluţiei factorilor de amplificare a pericolelor la adresa securitãţii naţionale, precum şi pentru prevenirea surprinderii. Aceste forte funcţioneazã în general în serviciu de lupta permanent.
Forţele de acţiuni în situaţii de criza sunt destinate participãrii la gestionarea crizelor, precum şi executãrii primei riposte în caz de conflict armat. Ele participa la eforturile de realizare a obiectivelor strategiei militare în timp de pace şi constituie elementul principal al descurajarii. Aceste forte sunt dislocate astfel încât sa asigure operationalizarea principalelor direcţii şi raioane din cadrul zonelor de operaţiuni. Forţele de acţiune în situaţii de criza cuprind: forte de angajare zonala imediata; forte de reactie rapida; comandamente, mari unitãţi şi unitãţi nominalizate în Programul individual de parteneriat România-NATO. Forţele de reactie rapida vor include mari unitãţi şi unitãţi ale tuturor categoriilor de forte ale armatei, capabile sa acţioneze atât independent, cat şi întrunit. Prin deciziile autoritãţii naţionale de comanda o parte din forţele de reactie rapida va putea fi întrebuinţatã în cadrul structurilor multinationale pentru prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor, precum şi în alte misiuni internaţionale, sub egida O.N.U. şi O.S.C.E. Forţele participante vor avea mãrimea, capacitatea actionala şi de desfãşurare, precum şi sprijinul logistic adecvate.
Forţele principale sunt alcãtuite din marile unitãţi şi din unitãţile existente la pace, încadrate, în majoritate, cu efective reduse. Deşi personalul de baza va fi constituit din militari de profesie, va exista totuşi un procent semnificativ de militari în termen. Aceste forte devin operationale pentru rãzboi numai dupã completarea lor cu resurse umane şi materiale şi dupã o perioada adecvatã de pregãtire intensiva pentru lupta. În unele situaţii de criza, dacã escaladarea ameninţãrii are loc în timp foarte scurt, elementele activate din compunerea lor pot fi incluse în gruparile de forte destinate gestionãrii crizei.
Forţele de rezerva reprezintã marile unitãţi şi unitãţile care se înfiinţeazã la mobilizare. Ele sunt constituite din comandamente, centre de instrucţie şi din alte formaţiuni militare prevãzute cu structuri şi nuclee strict necesare pentru funcţionare în timp de pace. Centrele înfiinţeazã, la mobilizare, mari unitãţi şi unitãţi luptatoare, de sprijin de lupta şi logistic.
Forţele principale şi forţele de rezerva realizeazã capacitatea de lupta dupã completarea/înfiinţarea lor şi executarea unui numãr de zile de pregãtire intensiva.
Din punct de vedere structural armata României se compune din: forţele terestre, forţele aeriene militare şi forţele navale. Pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter deosebit, atât la nivel central, cat şi în cadrul categoriilor de forte ale armatei se constituie şi funcţioneazã forţele speciale. Aceste forte sunt cele care iniţiazã, amplifica şi gestioneazã operaţiunile speciale în spaţiul controlat de agresor.
Forţele terestre reprezintã componenta de baza a armatei şi sunt destinate sa execute toatã gama acţiunilor militare cu caracter terestru şi aeromobil, în orice zona şi pe orice direcţie, independent sau întrunit cu celelalte categorii de forte ale armatei, sa desfãşoare operaţiuni şi lupte de apãrare şi ofensive pentru capturarea ori nimicirea inamicului patruns pe teritoriul naţional, atât în compunerea structurilor militare naţionale, cat şi a celor multinationale.
Structurile operationale vor cuprinde 8 brigazi luptatoare, 4 brigazi de sprijin de lupta şi 2 brigazi de logistica. O parte din unitãţile ce compun structura operationala trebuie sa fie în mãsura sa acţioneze şi în afarã teritoriului naţional, în cadrul grupãrilor multinationale de forte. Structurile de mobilizare şi de rezerva vor cuprinde 10 brigazi luptatoare, 5 brigazi de sprijin de lupta şi 2 brigazi de logistica.
Forţele aeriene sunt destinate sa apere suveranitatea statului în spaţiul aerian naţional, independent sau împreunã cu celelalte categorii de forte armate, precum şi în compunerea grupãrilor de forte multinationale, în scopul câştigãrii şi menţinerii controlului asupra spaţiului aerian şi sprijinirii din aer a forţelor terestre sau maritime angajate în acţiuni militare. Ele vor fi, preponderent, în categoria forţelor de supraveghere sau de reactie. Forţele active vor avea în compunere un comandament operational, 2 comandamente de divizie aerianã, 4 baze aeriene şi 2 brigazi de apãrare antiaeriana. Forţele de rezerva vor cuprinde 2 baze aeriene şi 2-3 aerodromuri.
Forţele navale sunt destinate sa execute acţiuni militare independent, împreunã cu celelalte categorii de forte ale armatei, în compunerea unor grupãri multinationale, în spaţiul de interes maritim, fluvial şi terestru pentru: apãrarea comunicaţiilor maritime şi fluviale proprii; asigurarea iesirii României la mare; exercitarea drepturilor legitime ale statului în zona economicã exclusiva; lovirea comunicaţiilor navale ale inamicului; interzicerea debarcarii desantului maritim; apãrarea Dobrogei; îndeplinirea misiunilor de sprijin al pãcii şi umanitare. Structurile vor fi incluse îndeosebi în categoria forţelor de supraveghere sau de reactie rapida şi vor avea în compunere un comandament operational, Flota maritima, Flotila fluviala şi ale forte. Flota maritima asigura protecţia şi apãrarea litoralului maritim, a apelor teritoriale, precum şi protecţia bunurilor şi intereselor statului roman din cadrul spaţiului maritim cu regim de zona economicã exclusiva (similar). Forţele operationale din cadrul Flotei maritime trebuie sa fie în mãsura sa asigure o prezenta activa în apele internaţionale ale Marii Negre pentru protecţia, în mod independent sau în cooperare cu forte aliate/partenere, a intereselor statului roman sau a regulilor de drept internaţional.
Unitãţile navale din compunerea Flotei maritime trebuie sa fie capabile sa ia parte la operaţiuni comune în sprijinul pãcii, în cadrul unor grupãri multinationale în spaţiul de interes strategic al României, precum şi sa furnizeze o prezenta limitatã în cadrul altor zone, în conformitate cu obligaţiile asumate prin Parteneriatul pentru Pace (integrarea în Alianta Nord-Atlantica).
Flotila fluviala asigura paza şi apãrarea Deltei Dunãrii, a Dunãrii maritime şi interioare, precum şi protecţia intereselor statului roman în apele de frontiera.
CONCEPTIA DE PREGĂTIRE ŞI DE ANGAJARE A ARMATEI ÎN ACŢIUNI MILITARE
Pregãtirea armatei cuprinde doua componente principale: formarea şi perfecţionarea militarilor de profesie prin sistemul învãţãmântului militar şi pregãtirea pentru lupta (instruirea) a structurilor militare.
Sistemul de învãţãmânt pentru ofiţeri şi subofiteri (maiştri militari) este astfel conceput încât sa asigure o buna pregãtire managerialã, tehnica şi de specialitate şi se completeazã cu sistemul de pregãtire a gradatilor şi soldatilor profesionisti, precum şi cu sistemul de apreciere a salariaţilor civili.
Un accent deosebit vom pune pe participarea a cat mai mulţi ofiţeri în colegiile, şcolile şi institutele de pregãtire (inclusiv limbi strãine) din alte tari. Centrul Regional de Pregãtire NATO/PfP din România va specializa personalul în cunoaşterea şi lucrul cu procedurile NATO, la nivel tactic şi întrunit. Locul şi rolul subofiterului în structura profesionalã a armatei vor fi redefinite. El va fi comandant de structuri militare de la baza ierarhiei militare (echipaj, grupa, pluton), instructor, lucrator de stat major, specialist în domeniul tehnic şi administrativ.
Pregãtirea pentru lupta a armatei are ca obiectiv general creşterea capacitãţii comandamentelor şi a trupelor de a desfasura acţiuni militare independent, întrunit, în cooperare cu celelalte forte ale sistemului naţional de apãrare, precum şi în cadrul coalitiilor sau aliantelor. Pregãtirea pentru lupta a elementelor componente va avea unele particularitãţi, în funcţie de locul lor în structura armatei.
Pregãtirea pentru lupta a forţelor de supraveghere şi de avertizare timpurie se va executa concomitent cu îndeplinirea misiunilor de baza ce le revin, corespunzãtor categoriei de forte ale armatei şi armei din care fac parte. În acelaşi mod se vor instrui şi forţele de acţiune în situaţii de criza. În perioada premergãtoare datei la care vor participa la operaţiuni multinationale ele vor executa o pregãtire particularizata la specificul fiecãrei misiuni.
Structurile militare cu efective complete din compunerea forţelor principale se vor instrui pentru a fi în mãsura sa îndeplineascã misiuni de lupta concomitent cu forţele de reactie rapida sau dupã un anumit interval, determinat de durata completãrii pana la necesarul de rãzboi şi a parcurgerii unei perioade de pregãtire intensiva. Structurile militare cu efective reduse vor pregati numai personalul încadrat, desfasurand totodatã activitãţi specifice creşterii capacitãţii de lupta prin mobilizare.
Forţele de rezerva executa pregãtirea de comandament, concomitent cu activitãţile care vizeazã aplicarea planurilor de mobilizare. Pentru rezervistii prevãzuţi în planurile proprii structurile militare care se mobilizeaza organizeazã convocãri sau concentrari de instrucţie.
Principala caracteristica a procesului de pregãtire va fi standardizarea instruirii de baza la un nivel maxim posibil pentru fiecare categorie de forte ale armatei. O atentie deosebita va fi acordatã problemelor specifice, procedurilor de stat major şi întrebuinţãrii tehnicii de lupta, punându-se accent pe îndeplinirea misiunilor prin utilizarea sistemului C4I. Sarcina prioritara a instruirii o va constitui profesionalizarea personalului, potrivit standardelor naţionale şi ale Aliantei Nord-Atlantice.
Personalul militar va fi instruit în scopul menţinerii deprinderilor impuse de utilizarea tehnicii de lupta necesare în vederea îndeplinirii misiunilor. Treptat se va mari numãrul tragerilor executate în poligoane, al orelor alocate pentru conducerea vehiculelor, al orelor de zbor şi de navigaţie maritima şi fluviala. Instruirea va fi orientata spre creşterea stãrii de operativitate a forţelor. Unitãţile de supraveghere şi de avertizare timpurie vor trebui sa identifice şi sa rãspundã în mod adecvat primilor indici de deteriorare a situaţiei interne sau externe. Forţele de reactie rapida îşi vor perfectiona capabilitatile pentru a fi în mãsura sa se deplaseze rapid din garnizoanele de resedinta, cu toate mijloacele la dispoziţie. Ele îşi vor dezvolta şi exersa capacitatea de a desfasura operaţiunile într-un mod coerent, întrunit şi în timp scurt.
Armata va respecta standardele de operativitate stabilite. Forţele de supraveghere şi de avertizare timpurie, precum şi cele de acţiune în situaţii de criza vor fi încadrate în proporţie de cel puţin 90% (pentru forţele aeriene raportul va fi de 2:1 pentru echipaj/avion). Unitãţilor nu li se vor repartiza mai puţin de 90% din necesarul de tehnica de lupta. Standardul pentru capacitatea de lupta operativã va fi de 80%. În vederea asigurãrii cerinţelor de pregãtire vor fi repartizate cel puţin 80% din resursele necesare. Pe mãsura ce resursele necesare vor fi realizate, standardele operative vor fi ridicate la niveluri cat mai înalte, începând cu forţele de reactie imediata şi rapida, care sunt prioritare.
Conceptia de angajare a armatei romane în situaţii de criza şi de rãzboi are în vedere principiile, conceptele strategice, misiunile şi capabilitatile sale şi, în perspectiva, ale Forţei Proiect-2005. Conceptia de angajare cuprinde modalitãţile şi succesiunea de întrebuinţare a forţelor, pentru îndeplinirea obiectivului (obiectivelor) stabilit (stabilite) de autoritatea nationala de conducere. Trecerea graduala de la starea de pace la starea de rãzboi trebuie sa se facã anticipat, într-un timp suficient pentru activarea resurselor, capacitarea structurilor şi operationalizarea forţelor, în raport cu evoluţia amenintarilor şi cu manifestarea pericolelor.
În situaţii de criza, în funcţie de misiunea primitã, armata va angaja numai acele forte care sunt necesare pentru rezolvarea crizei, pastrandu-şi libertatea de acţiune pentru a rãspunde unei escaladari.
Participarea militarilor armatei României la operaţiuni în sprijinul pãcii se va face potrivit prevederilor strategiei şi doctrinei militare întrunite, precum şi prevederilor strategiei (doctrinei) operationale comune convenite.
La rãzboi conceptia de angajare a armatei va viza blocarea şi respingerea agresorului, folosind forţele de reactie rapida, concomitent cu lovirea în adancime a obiectivelor lui vitale (pentru a i se reduce potenţialul ofensiv). Decalajul tehnologic impune abordarea tehnicilor de lupta neconventionala, care se constituie în lovitura de rãspuns asimetrica în spaţiile cucerite prin agresiune. Astfel se vor crea condiţiile pentru angajarea decisiva a forţelor principale şi, în cooperare cu celelalte elemente ale Sistemului Apãrãrii Naţionale, pentru obţinerea unui deznodamant favorabil, în conformitate cu situaţia prevãzutã pentru încheierea operaţiunilor de cãtre autoritatea nationala de conducere.
În cazul participãrii la operaţiuni militare în cadrul unor grupãri multinationale, forţele armatei României angajate vor fi organizate şi conduse potrivit regulilor de angajare şi planurilor operationale comune convenite, sub comanda autoritãţilor militare stabilite prin acord. Comandamentul naţional îşi va exercita autoritatea de personal, de jurisdicţie şi disciplina, precum şi responsabilitãţile privind inzestrarea, sprijinul logistic, asistenta medicalã şi spiritualã (religioasã). Interactiunea dintre armata şi mediul civil (atât guvernamental, cat şi neguvernamental) în care se acţioneazã este importanta pentru succesul operaţiunilor. Cooperarea dintre civili şi militari este interdependenta: mijloacele militare sunt solicitate tot mai mult pentru a ajuta autoritãţile civile; în acelaşi timp sprijinul civil al operaţiunilor militare este important pentru logistica, comunicaţii, ajutor medical şi relaţii publice.
LOGISTICA
Logistica trebuie sa îşi adapteze capabilitatile la scopurile şi obiectivele cuprinse în strategia militarã, prin stabilirea prioritatilor necesare în vederea asigurãrii unui sprijin adecvat, dinamic şi oportun pentru susţinerea forţelor. Sistemul logistic trebuie sa asigure libertatea de acţiune atât în timp de pace, cat şi în situaţii de criza şi la rãzboi. El trebuie sa fie suplu şi flexibil pentru a susţine participarea la noi tipuri de angajamente/misiuni multinationale de sprijin al pãcii. În acest scop vom moderniza sistemul logistic, având în vedere urmãtoarele obiective:
● sa devinã integrat, cu o structura modularã, interoperabila cu sistemele logistice ale armatelor moderne din ţãrile membre ale NATO, care sa asigure o autonomie iniţialã a unitãţilor, în funcţie de locul lor în cadrul structurii operationale (în forţele de supraveghere şi de avertizare timpurie, în forţele de acţiune în situaţii de criza, în forţele principale sau de rezerva);
● asigurarea unui înalt grad de viabilitate, flexibilitate şi capacitate de adaptare modularã în sprijinirea forţelor, conform diferitelor misiuni repartizate acestora;
● realizarea unei concepţii de planificare centralizata şi de implementare descentralizata pentru a asigura sprijinul logistic necesar în vederea executãrii operaţiunilor planificate pe teritoriul naţional şi în spaţiul de interes strategic;
● dezvoltarea unui sistem informatic de logistica, comparabil cu cel al NATO;
● eliminarea paralelismelor şi a intrepatrunderii sarcinilor în domeniul logistic între categoriile de forte ale armatei, comandamente şi direcţii centrale;
● renunţarea la principiul preventiv planificat, de executare a reparaţiilor de tehnica din inzestrarea armatei şi aplicarea sistemului de mentenanta dupã necesitate, pe baza de diagnostic;
● implicarea societãţilor comerciale civile de profil în realizarea unor sarcini ale componentelor logisticii.
Adaptarea sistemului logistic la noua structura de forte şi modernizarea acestuia vor asigura condiţiile materiale şi de asistenta necesare pentru îndeplinirea obiectivelor strategiei militare.
INFRASTRUCTURA
Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii vor avea în vedere: noua structura a forţelor şi unitãţilor acestora; creşterea condiţiilor de pregãtire şi de trai ale militarilor; mutaţiile geostrategice produse în vecinãtatea tarii noastre (granita comuna cu un stat al Aliantei Nord-Atlantice, zone de instabilitate în proximitatea graniţelor naţionale); înţelegerile comune care se vor încheia cu NATO privind acordarea unor facilitãţi de infrastructura.
Infrastructura noastrã trebuie sa aibã capacitatea de a susţine atât potenţialul militar propriu, cat şi pe cel al partenerilor şi al viitorilor aliaţi în cadrul unor acţiuni militare comune. Trebuie dezvoltat un sistem naţional de infrastructura, pentru ca, în calitate de ţara gazda, România sa fie în mãsura sa sprijine de pe teritoriul sau operaţiunile multinationale de coalitie sau alianta. Aceasta nu numai ca demonstreaza hotãrârea noastrã de a fi un partener şi un viitor aliat responsabil şi capabil, ci serveste şi la protejarea intereselor noastre naţionale.
Pe mãsura ce se desfãşoarã restructurarea forţelor armate o parte a infrastructurii Ministerului Apãrãrii Naţionale va deveni excedentarã şi din ce în ce mai costisitoare. De aceea, pentru economisirea resurselor vor trebui identificate elemente de infrastructura în exces, în vederea dezafectarii. Aceasta se va realiza prin valorificarea adecvatã a obiectivelor militare care vor fi închise şi/sau transferate în alta proprietate.
Infrastructura rãmasã va beneficia de resurse, în mod prioritar, în scopul dezvoltãrii şi al îmbunãtãţirii. Bazele aeriene vor fi modernizate potrivit standardelor NATO. Infrastructura teritorialã va fi menţinutã şi dezvoltata conform prevederilor legale, astfel încât sa fie asigurate capacitatile operative şi de reactie rapida, necesare pentru îndeplinirea misiunilor.
Modernizarea infrastructurii informationale a apãrãrii este o necesitate care rezulta din rolul strategic al informatiei în apãrarea nationala. Utilizarea tehnologiei informatiei şi managementul resurselor informationale, în context C4I, trebuie sa asigure, prin sistemele stationare şi semistationare, capacitatile de generare, utilizare şi de acces distribuit la informaţiile necesare pentru asistarea deciziei, securitatea datelor şi succesul oricãrei misiuni.
RESURSELE APĂRĂRII ARMATE
Acestea cuprind personalul, mijloacele financiare, tehnologice, ştiinţifice, materiale şi de alta natura, care vor fi alocate de stat pentru pregãtirea apãrãrii armate a tarii. Ele determina, din punct de vedere cantitativ şi calitativ, compunerea forţelor şi dotarea lor cu tehnica de lupta necesarã.
Un accent deosebit va fi pus pe îmbunãtãţirea condiţiilor de viata, de lucru şi de recreere ale militarilor. Factorul uman trebuie sa devinã principalul generator de forta al apãrãrii naţionale şi va trebui situat în centrul preocuparilor sistemului militar.
Noul sistem romanesc de planificare, programare şi bugetare este compatibil cu sistemele similare ale statelor din NATO. Abordarea integrata a gestionãrii resurselor va fi în concordanta cu misiunile forţelor armate şi va tine seama de modificãrile structurale, precum şi de influenta lor asupra capabilitatilor militare. Efectivele armatei României vor include 112.000 de militari şi 28.000 de civili. Transpunerea în practica a cerinţelor restructurãrii şi inzestrarii armatei impune o creştere realã a fondurilor de la aproximativ 710 milioane dolari S.U.A., începând cu anul 2000, la 1.190 milioane dolari S.U.A. în anul 2007, la care se adauga datoria externa pentru cheltuielile de inzestrare şi sumele necesare pentru învãţãmânt şi sãnãtate. Aceasta este cea mai buna opţiune pentru România şi, în acelaşi timp, un element realist de stabilitate pentru procesul de planificare. În aceste condiţii, strategia alocãrii resurselor va viza simultan doua aspecte fundamentale. În primul rând, fondurile vor fi repartizate cu prioritate pentru programele care asigura realizarea Forţei Proiect-2005 şi economisirea costurilor printr-o eliminare rapida a mijloacelor şi programelor care nu mai sunt necesare. În al doilea rând, o direcţie prioritara va fi echilibrarea bugetului în privinta alocãrii resurselor. În anul 2000 bugetul nostru va aloca 57% pentru personal, 33% pentru operare şi mentenanta, 28% pentru achiziţionarea tehnicii de lupta, 13% pentru regie. Estimam ca în anul 2006 sa ajungem la standardele realizate de Alianta Nord-Atlantica (40% pentru personal, 35-40% pentru inzestrare, 25-20% pentru operare şi mentenanta).
Alocarea resurselor va fi strâns legatã de bugetul prevãzut pentru procesul multianual de planificare. Procesul cuprinde doua faze. Prima faza (2000-2003) va fi concentrata pe orientarea resurselor cãtre restructurarea forţelor operationale, la nivelul cerinţelor minime, pentru o apãrare credibila şi pentru interoperabilitate. Faza a doua (2004-2007) se va concentra în special pe modernizarea tehnicii de lupta. Fazele procesului se intrepatrund, iar termenul limita pentru executarea lor se poate modifica în funcţie de alocarea fondurilor suplimentare.
CONCLUZII
Armata României acţioneazã, în baza hotãrârilor autoritãţii naţionale de comanda, pentru apãrarea şi promovarea intereselor naţionale de securitate ale tarii, prevãzute în documentele oficiale ale statului. Resursele umane şi materiale ale României şi importanta poziţiei sale geografice ne determina sa servim cel mai bine interesele naţionale prin contribuţia la securitatea regionala. Din punct de vedere militar o forta agila şi capabilã sa execute acţiuni adecvate este cea mai potrivita acestui scop.
O astfel de forta poate contribui la operaţiunile de securitate sub egida O.N.U., a O.S.C.E. sau a altor organizaţii internaţionale, întrucât unitãţile sale sunt transportabile, mobile şi capabile sa se integreze rapid în structurile multinationale. Aceasta forta contribuie la securitatea regionala, ea reprezentând baza activitãţilor de parteneriat cu vecinii nostri, cu alte state din regiune şi constituie totodatã un veritabil model pentru formarea militarilor profesionisti. Ea poate acţiona rapid şi eficient atât pentru prevenirea conflictelor şi gestiunea crizelor, înainte ca acestea sa se transforme în conflict, cat şi pentru respingerea agresiunii (în cazul în care s-a produs) şi obţinerea victoriei.
Deşi formarea şi dezvoltarea Forţei Proiect-2005 este costisitoare, actualul mediu de securitate ne permite totuşi sa realizam acest obiectiv, mentinand un nivel adecvat al capacitãţii de riposta. Stabilirea noii structuri a forţei, modernizarea, profesionalizarea, standardizarea pregãtirii şi rationalizarea temporarã a unor achiziţii constituie cea mai buna opţiune în condiţiile constrangerilor impuse de tranzitie. Logistica trebuie sa îşi adapteze capabilitatile la scopurile şi obiectivele cuprinse în aceasta strategie, printr-un sprijin adecvat pentru susţinerea forţelor.
Infrastructura noastrã trebuie sa aibã capacitatea de a susţine atât sistemul militar propriu, cat şi pe cel al partenerilor şi al viitorilor aliaţi.
Resursele apãrãrii armate, incluzând personalul, mijloacele financiare, tehnologice, ştiinţifice, materiale şi de alta natura, alocate de stat, determina din punct de vedere cantitativ şi calitativ alcãtuirea forţelor şi dotarea cu tehnica de lupta necesare pentru apãrarea tarii.
Armata României va fi în continuare capabilã sa descurajeze şi, dacã este necesar, sa infranga o eventuala agresiune armata impotriva tarii noastre. Ea este gata sa apere interesele naţiunii la ordinul conducerii politice şi conform Constituţiei. Forţele noastre armate nu sunt destinate sa devinã o sursa de ingrijorare pentru alte state. Armata României este şi va rãmâne una dintre instituţiile fundamentale ale statului şi ale securitãţii naţionale.
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
