Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 298 din 11 aprilie 2012  pentru aprobarea Memorandumului de intelegere dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea in domeniul comunicatiilor si tehnologiei informatiei, semnat la Bucuresti la 28 iunie 2011    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 298 din 11 aprilie 2012 pentru aprobarea Memorandumului de intelegere dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea in domeniul comunicatiilor si tehnologiei informatiei, semnat la Bucuresti la 28 iunie 2011

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 11 mai 2012

    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, şi al art. 20 din Legea nr. 590/2003 privind tratatele,

    Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.

    ART. 1
    Se aprobã Memorandumul de înţelegere dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, semnat la Bucureşti la 28 iunie 2011.
    ART. 2
    Activitãţile de cooperare desfãşurare conform memorandumului de înţelegere prevãzut la art. 1 se vor finanţa din bugetul anual aprobat Ministerului Comunicaţiilor şi Societãţii Informaţionale.

                                 PRIM-MINISTRU
                             MIHAI-RĂZVAN UNGUREANU

                                Contrasemneazã:
                                --------------
             Ministrul comunicaţiilor şi societãţii informaţionale,
                              Rãzvan Mustea-Şerban

                         Ministrul afacerilor externe,
                              Cristian Diaconescu

                         Ministrul finanţelor publice,
                            Bogdan Alexandru Drãgoi

    Bucureşti, 11 aprilie 2012.
    Nr. 298


                            MEMORANDUM DE ÎNŢELEGERE
                 între Guvernul României şi Guvernul Republicii
         Moldova în domeniul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei

    Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, denumite în continuare pãrţi,
    având în vedere dezvoltarea pozitivã a relaţiilor dintre România şi Republica Moldova, consolidatã prin vizite la nivel înalt, care confirmã interesul comun în vederea promovãrii raporturilor strânse în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor (TIC),
    având în vedere cã ambele pãrţi, în calitate de participanţi la promovarea furnizãrii tehnologiei şi serviciilor în sectorul TIC, intenţioneazã sã creeze un parteneriat în acest domeniu,
    recunoscând necesitatea de a promova legãturi semnificative în sectorul TIC între cele douã pãrţi, cu luarea în considerare a capacitãţilor şi oportunitãţilor din acest sector,
    recunoscând existenţa potenţialului pentru efectuarea de schimburi intense între cele douã pãrţi în sectorul TICavând interese comune în dezvoltarea investiţiilor, a proiectelor comune, iniţiativelor şi pieţelor aferente sectorului TIC şi
    intenţionând sã implementeze un program de cooperare în domeniul TIC, cu scopul de a dezvolta parteneriate de afaceri între cele douã pãrţi,
    au încheiat urmãtorul memorandum de înţelegere:

    ART. 1
    Obiectivele cooperãrii
    Obiectivul prezentului memorandum de înţelegere (denumit în continuare memorandum) este de a stabili o cooperare interinstituţionalã între cele douã pãrţi, în vederea încurajãrii eforturilor comune şi a resurselor tehnice, financiare şi umane, având ca finalitate dezvoltarea cooperãrii tehnologice, a activitãţilor inovative şi a serviciilor legate de acordarea de asistenţã, consultanţã şi instruire tehnicã în vederea formãrii de resurse umane specializate în domeniul TIC.
    ART. 2
    Domeniile de cooperare
    (1) Lista principalelor domenii de cooperare între cele douã pãrţi, fãrã a fi exhaustivã, este urmãtoarea:
    a) înfiinţarea unui grup de lucru la nivel de experţi pentru colaborarea în domeniul TIC;
    b) promovarea şi dezvoltarea cooperãrii dintre autoritãţile de formare de politici publice şi reglementare din cele douã ţãri;
    c) crearea portalului cu referinţe cãtre site-urile guvernamentale, incluzând informaţii de interes comun referitoare la dezvoltarea ambelor comunitãţi de afaceri din Republica Moldova şi România, a investiţiilor şi a oportunitãţilor de cooperare în sectorul TIC;
    d) asigurarea dreptului omului la libertatea de a comunica fãrã a ţine seama de frontiere;
    e) utilizarea domeniului TIC în organizarea şi îmbunãtãţirea activitãţii autoritãţilor publice centrale şi locale, agenţilor economici şi populaţiei;
    f) utilizarea instrumentarului TIC în dezvoltarea economiei ambelor ţãri; g)schimb de experienţã în domeniul edificãrii guvernãrii electronice, utilizãrii semnãturii digitale, utilizãrii circulaţiei documentelor electronice, comerţului electronic, achiziţiilor publice, informatizãrii instituţiilor de învãţãmânt şi promovãrii studiilor şi consultãrilor la distanţã, achitãrii serviciilor, evaluãrii conformitãţii produselor şi standardizãrii în domeniul TIC;
    h) cooperarea în ceea ce priveşte dezvoltarea şi standardizarea sistemelor informaţionale, precum şi promovarea mãrfurilor şi serviciilor, în conformitate cu normele şi regulile internaţionale adoptate;
    i) desfãşurarea activitãţilor de instalare, operare, gestionare, mentenanţã şi/sau lichidare a reţelelor de comunicaţii ce intersecteazã hotarul dintre ambele state;
    j) colaborarea în vederea dezvoltãrii de activitãţi comune de cercetare ştiinţificã în domeniul TIC, în baza condiţiilor reciproc avantajoase, prin realizarea de proiecte comune de cercetare-dezvoltare, schimb de experienţã între oameni de ştiinţã şi specialişti în domeniul TIC, schimb de informaţii, publicaţii ştiinţifice şi tehnice, participarea la conferinţe, simpozioane şi alte manifestãri ştiinţifice, folosirea în comun a echipamentului şi a facilitãţilor de cercetare, precum şi alte forme de cooperare ştiinţificã şi tehnologicã convenite de comun acord între pãrţi;
    k) realizarea programelor naţionale de dezvoltare a domeniului TIC şi elaborãrii produselor-program, utilajului de comunicaţii electronice şi poştale, precum şi cooperarea în vederea dezvoltãrii parcurilor ştiinţifico-tehnologice;
    l) atragerea investiţiilor în domeniul TIC din ambele ţãri;
    m) schimbul de experienţã în domeniul securitãţii informaţionale şi protecţiei datelor;
    n) desfãşurarea unor seminare, conferinţe şi foruri asociate, precum şi participarea cu standuri de expoziţie în cadrul evenimentelor organizate în domeniul TIC;
    o) gestionarea spectrului de frecvenţe radio în scopul utilizãrii lui efective şi evitãrii perturbaţiilor;
    p) organizarea de cãtre pãrţi a consultãrilor şi expertizelor reciproce în scopul promovãrii, cooperãrii şi desfãşurãrii unui schimb de experienţã privind sectorul TIC;
    q) încurajarea tranzitului pe teritoriul celor douã state al fluxurilor de comunicaţii electronice şi poştale, cu excepţia cazurilor când aceasta contravine intereselor naţionale sau împiedicã reprimarea crimelor;
    r) contribuţia pãrţilor la realizarea şi dezvoltarea traficului de comunicaţii electronice şi schimbului de corespondenţã scrisã, colet, trimiteri poştale internaţionale rapide (exprese), extinderea schimbului de transferuri poştale ale banilor, precum şi întreprinderea mãsurilor necesare privind îmbunãtãţirea formelor şi metodelor schimbului poştal pentru accelerarea transportãrii şi livrãrii trimiterilor poştale, asigurarea integritãţii trimiterilor poştale şi transferurilor poştale ale banilor;
    s) transmiterea transfrontalierã a datelor cu caracter personal în domeniul TIC va fi efectuatã conform prevederilor Convenţiei pentru protecţia persoanelor referitor la prelucrarea automatizatã a datelor cu caracter personal, precum şi legislaţiilor interne ale pãrţilor;
    t) contribuţia pãrţilor la stabilirea contactelor de afaceri dintre agenţii economici ai pãrţilor care activeazã în domeniul TIC, inclusiv schimbul de experienţã de producere şi informaţie tehnico-ştiinţificã, cu condiţia ca aceasta sã nu aducã prejudiciu obligaţiilor pãrţilor aprobate în conformitate cu alte acorduri internaţionale la care statele participã.
    (2) Activitãţile specifice de interes comun vor fi desfãşurate în cadrul stabilit de prezentul memorandum. Aspectele referitoare la cheltuieli şi investiţii, confidenţialitate, proprietate intelectualã, precum şi toate detaliile care vor asigura o înţelegere clarã a provenienţei şi modului de utilizare a resurselor şi beneficiilor ambelor pãrţi vor fi reglementate prin acorduri specifice.
    ART. 3
    Fonduri şi resurse
    (1) Desfãşurarea de activitãţi de cooperare în conformitate cu prezentul memorandum va fi condiţionatã de existenţa resurselor de finanţare, precum şi a altor resurse ale pãrţilor.
    (2) Costurile activitãţilor de cooperare vor fi suportate într-o modalitate ce va fi ulterior convenitã.
    ART. 4
    Implementarea memorandumului
    (1) Prezentul memorandum va fi implementat de cãtre un comitet de coordonare compus din reprezentanţi ai ambelor pãrţi şi a cãrui structurã va fi stabilitã la o datã ulterioarã. Acest comitet va fi înfiinţat în termen de o lunã de la data intrãrii în vigoare a prezentului memorandum.
    (2) Comitetul va fi responsabil cu definirea metodologiilor, mecanismelor şi procedurilor pentru dezvoltarea activitãţilor stabilite prin prezentul memorandum, inclusiv fezabilitatea şi cerinţele financiare. Comitetul se va întruni cel puţin o datã pe an, alternativ în Republica Moldova şi în România, în funcţie de acordul dintre pãrţi.
    ART. 5
    Protecţia proprietãţii intelectuale
    (1) Fiecare parte, în conformitate cu legislaţia statului sãu, va asigura informaţiilor clasificate primite de la cealaltã parte aceeaşi protecţie pe care o asigurã propriilor informaţii clasificate având un nivel echivalent de clasificare.
    (2) Nicio informaţie consideratã clasificatã de cãtre partea care a elaborat-o şi a fãcut-o disponibilã nu poate fi dezvãluitã, vândutã sau înstrãinatã unei terţe pãrţi fãrã consimţãmântul prealabil, scris, al pãrţii care a elaborat şi a emis aceastã informaţie.
    (3) În concordanţã cu prevederile prezentului memorandum şi ale legislaţiei statului fiecãrei pãrţi, pãrţile vor lua toate mãsurile pentru a proteja proprietatea intelectualã şi drepturile care decurg din aceasta.
    (4) Aspectele concrete referitoare la protecţia informaţiilor clasificate şi la proprietatea intelectualã vor face obiectul unor acorduri specifice între pãrţi.
    ART. 6
    Intrarea în vigoare şi valabilitatea
    (1) Prezentul memorandum va intra în vigoare la data ultimei notificãri prin care pãrţile îşi vor comunica îndeplinirea procedurilor legale interne necesare intrãrii sale în vigoare.
    (2) Prezentul memorandum se încheie pentru un termen de cinci (5) ani şi se va prelungi în mod automat pentru perioade consecutive de cinci (5) ani, dacã niciuna dintre pãrţi nu îl va denunţa.
    (3) Fiecare parte poate denunţa memorandumul prin notificarea scrisã transmisã prin cãi diplomatice celeilalte pãrţi. Denunţarea va produce efecte la şase (6) luni de la data primirii notificãrii de denunţare.
    (4) La data intrãrii în vigoare a prezentului memorandum de înţelegere între Guvernul Republicii Moldova şi al României în domeniul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, îşi va înceta valabilitatea Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind colaborarea şi cooperarea în domeniul poştelor şi telecomunicaţiilor, semnat la data de 27 decembrie 1995.
    ART. 7
    Amendamente
    (1) Prezentul memorandum poate fi amendat oricând prin acordul scris al pãrţilor.
    (2) Amendamentele la acest memorandum vor intra în vigoare în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1).
    ART. 8
    Clauze finale
    Dispoziţiile prezentului memorandum nu afecteazã drepturile şi obligaţiile ambelor pãrţi definite în Constituţia Uniunii Poştale Universale, Convenţia poştalã universalã şi Aranjamentul privind serviciile de platã ale poştei, Constituţia Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, Convenţia Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor şi recomandãrile Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, cele ale Comunitãţii Regionale în Comunicaţii sau în alte acte normativ-juridice aprobate în cadrul acestor organizaţii şi nici drepturile şi obligaţiile ambelor pãrţi ce decurg din alte acorduri internaţionale în vigoare pe care acestea le-au încheiat. Aplicarea prezentului memorandum nu aduce atingere obligaţiilor României ca stat membru al Uniunii Europene. Prezentul memorandum nu poate fi interpretat sau invocat astfel încât sã anuleze sau sã afecteze obligaţiile ce decurg din orice alt acord încheiat între Comunitatea Europeanã sau Comunitatea Europeanã şi statele membre, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altã parte.

    Semnat la Bucureşti la 28 iunie 2011, în douã exemplare originale.

                           Pentru Guvernul României,
                                Valerian Vreme,
             ministrul comunicaţiilor şi societãţii informaţionale

                       Pentru Guvernul Republicii Moldova
                                  Pavel Filip,
              ministrul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor

                                    -------


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016