Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 22 din 21 martie 2011  privind modificarea si completarea Regulamentului Senatului    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 22 din 21 martie 2011 privind modificarea si completarea Regulamentului Senatului

EMITENT: SENATUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 202 din 23 martie 2011

    În temeiul prevederilor art. 64 alin. (1) şi ale art. 67 din Constituţia României, republicatã,

    Senatul adoptã prezenta hotãrâre.

     ARTICOL UNIC
    Regulamentul Senatului, aprobat prin <>Hotãrârea Senatului nr. 28/2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:
    1. La articolul 2, alineatul (2) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "(2) Senatul se organizeazã şi funcţioneazã potrivit dispoziţiilor Constituţiei, ale <>Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, republicatã, cu modificãrile ulterioare, şi ale prezentului regulament."
    2. Articolul 3 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 3. - Senatul nou-ales se întruneşte în locul, ziua şi la ora stabilite prin decretul de convocare emis de Preşedintele României, în conformitate cu prevederile art. 63 alin. (3) din Constituţia României, republicatã."
    3. La articolul 5, alineatul (2) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "(2) Numãrul senatorilor care sunt propuşi în Comisia de validare de fiecare partid, organizaţie a cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale, alianţã politicã sau alianţã electoralã trebuie sã reflecte configuraţia politicã a Senatului rezultatã din alegeri şi se stabileşte prin negocieri realizate de reprezentanţii acestora."
    4. La articolul 8, alineatul (1) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 8. - (1) Comisia de validare poate propune invalidarea alegerii unui senator în cazul în care constatã cã alegerea acestuia s-a fãcut prin încãlcarea dispoziţiilor legii electorale privind candidatura sau obţinerea mandatului, precum şi în cazul în care existã o hotãrâre definitivã şi irevocabilã privind sãvârşirea de cãtre senatorul în cauzã a unei infracţiuni legate de derularea procesului electoral."
    5. Articolul 9 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 9. - Comisia de validare întocmeşte un raport în care nominalizeazã senatorii pentru care propune validarea sau invalidarea mandatelor, cu motivarea propunerilor de invalidare."
    6. La articolul 12, alineatul (3) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "(3) Hotãrârea privind validarea sau invalidarea alegerii senatorilor se adoptã cu votul majoritãţii senatorilor prezenţi."
    7. Articolul 17 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 17. - Grupurile parlamentare îşi aleg un lider, un numãr de 2 pânã la 4 vicelideri, în funcţie de caz, şi un secretar. La începutul fiecãrei sesiuni ordinare, conducerea grupurilor parlamentare este anunţatã în plenul Senatului."
    8. La articolul 18 alineatul (1), litera a) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "a) prezintã Senatului, la începutul fiecãrei sesiuni parlamentare, denumirea grupului, precum şi componenţa sa numericã şi nominalã;".
    9. La articolul 22, alineatul (2) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "(2) În funcţie de posibilitãţi, Biroul permanent asigurã logisticã şi senatorilor care nu sunt afiliaţi la niciun grup parlamentar."
    10. La articolul 23, alineatul (1) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 23. - (1) Dupã constituirea legalã a Senatului, se aleg preşedintele Senatului şi ceilalţi membri ai Biroului permanent."
    11. La articolul 24, alineatele (2) şi (3) se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins:
    "(2) Este declarat ales preşedinte al Senatului candidatul care a întrunit, la primul tur de scrutin, votul majoritãţii senatorilor prezenţi.
    (3) Dacã niciun candidat nu a întrunit numãrul de voturi necesar, se organizeazã noi tururi de scrutin, la care participã primii 2 candidaţi care au obţinut cel mai mare numãr de voturi sau, dupã caz, toţi candidaţii care s-au clasat pe primul loc, la egalitate de voturi, ori primul clasat şi toţi candidaţii care s-au clasat pe locul al doilea, cu un numãr egal de voturi. Este declarat ales preşedinte al Senatului candidatul care a obţinut votul majoritãţii senatorilor prezenţi."
    12. La articolul 24, alineatul (4) se abrogã.
    13. La articolul 26, alineatele (2) şi (3) se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins:
    "(2) Numãrul de reprezentanţi în Biroul permanent ai fiecãrui grup parlamentar, în care se include şi preşedintele Senatului, trebuie sã respecte ponderea numãrului de senatori ai fiecãrui grup faţã de numãrul total de senatori, la începutul fiecãrei sesiuni ordinare.
    (3) În cazul în care nu se ajunge la un acord în cel mult 3 zile, problemele rãmase în divergenţã se supun plenului Senatului, care decide prin votul majoritãţii senatorilor prezenţi."
    14. La articolul 27, alineatul (2) se abrogã.
    15. La articolul 27, alineatul (3) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "(3) Propunerile nominale pentru funcţiile de vicepreşedinte, secretar şi chestor repartizate se anunţã în plenul Senatului de cãtre liderii grupurilor parlamentare respective. Lista candidaţilor propuşi pentru funcţiile din Biroul permanent se supune în întregime votului Senatului şi se aprobã cu votul majoritãţii senatorilor prezenţi."
    16. La articolul 37, alineatul (1) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 37. - (1) Biroul permanent se convoacã de preşedintele Senatului sau la solicitarea a cel puţin 5 dintre ceilalţi membri ai sãi ori a unui grup parlamentar."
    17. La articolul 41 alineatul (1), partea introductivã se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 41. - (1) Secretarii Senatului au urmãtoarele atribuţii:".
    18. La articolul 67, litera d) se abrogã.
    19. La articolul 76, alineatul (1) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 76. - (1) Orice comisie permanentã poate iniţia o anchetã parlamentarã, în limitele competenţelor sale materiale, cu aprobarea Senatului."
    20. La articolul 76, alineatul (6) se abrogã.
    21. La articolul 79, alineatele (1) şi (2) se abrogã.
    22. Articolul 137 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 137. - (1) Votul final priveşte ansamblul reglementãrii în forma rezultatã din dezbaterea pe articole de cãtre Senat a proiectului de lege sau a propunerii legislative.
    (2) Votul final poate avea loc într-o şedinţã consacratã acestui scop, de regulã în ziua de miercuri, ora 12,00, conform programului de activitate aprobat. În cazul în care, pânã la data şedinţei de vot final, stabilitã prin ordinea de zi, dezbaterea pe articole nu s-a încheiat, votul final se amânã de drept."
    23. La articolul 170, alineatul (2) se abrogã.
    24. La articolul 177 alineatul (3), litera a) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "a) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societãţi comerciale, inclusiv la bãnci ori la alte instituţii de credit, la societãţi de asigurare şi la cele financiare, precum şi în instituţii publice;".
    25. La articolul 177, dupã alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu urmãtorul cuprins:
    "(3^1) Calitatea de senator este incompatibilã cu calitatea de membru cu drepturi depline în Parlamentul European."
    26. Articolul 179 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 179. - (1) Senatorul care se aflã în una dintre incompatibilitãţile prevãzute la art. 177 sau în alte legi speciale va informa în scris, în termen de 15 zile, Biroul permanent despre aceastã situaţie.
    (2) În termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevãzut la alin. (1), senatorul va opta între mandatul de deputat sau de senator şi funcţia ori funcţiile incompatibile, demisionând potrivit opţiunii sale.
    (3) Dupã expirarea termenului prevãzut la alin. (2), dacã nu şi-a exprimat opţiunea, senatorul este considerat demisionat de drept. Situaţia se aduce la cunoştinţa plenului Senatului, care constatã demisia de drept. Hotãrârea de constatare a demisiei se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I."
    27. Articolul 180 se abrogã.
    28. Articolul 182 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 182. - Orice stare de incompatibilitate survenitã în timpul exercitãrii mandatului de parlamentar trebuie adusã la cunoştinţa Biroului permanent, în scris, şi în termen de 30 de zile de la data intervenirii acesteia."
    29. Articolele 189-191 şi 193 se abrogã.
    30. La articolul 205, dupã alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmãtorul cuprins:
    "(3) Pentru lucrãrile Senatului, ale comisiilor şi pentru unele activitãţi ale serviciilor Senatului se pot folosi stagiari. Activitatea de voluntariat se desfãşoarã potrivit legii şi hotãrârii Biroului permanent."

    Aceastã hotãrâre a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 21 martie 2011, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicatã.

                             PREŞEDINTELE SENATULUI
                               MIRCEA-DAN GEOANĂ

    Bucureşti, 21 martie 2011.
    Nr. 22.

                                     -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016