Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 127 din 7 februarie 2007  privind stabilirea masurilor pentru organizarea si desfasurarea alegerilor membrilor din Romania in Parlamentul European din anul 2007    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 127 din 7 februarie 2007 privind stabilirea masurilor pentru organizarea si desfasurarea alegerilor membrilor din Romania in Parlamentul European din anul 2007

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 12 februarie 2007

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, şi al <>art. 23^1 alin. (2) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfãşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,

Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.

ART. 1
(1) Pentru coordonarea şi urmãrirea îndeplinirii sarcinilor prevãzute în legislaţia în vigoare în domeniul alegerilor membrilor din România în Parlamentul European, care revin Guvernului, ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi prefecţilor şi primarilor, se constituie Comisia tehnicã centralã, în componenţa prevãzutã în anexa nr. 1.
(2) La şedinţele Comisiei tehnice centrale pot participa, în calitate de invitat, reprezentanţi ai partidelor politice parlamentare, ai organizaţiilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale care au grup parlamentar propriu în ambele Camere ale Parlamentului, ai Clubului Român de Presã, ai altor instituţii ale administraţiei publice centrale interesate, precum şi ai organizaţiilor neguvernamentale.
ART. 2
Ministerul Finanţelor Publice va stabili modul de asigurare a mijloacelor materiale şi financiare necesare pentru buna organizare şi desfãşurare a alegerilor membrilor din România în Parlamentul European.
ART. 3
Ministerul Justiţiei va lua mãsuri pentru întocmirea, în termen util, a listelor cuprinzând magistraţi sau alţi jurişti care pot fi desemnaţi, potrivit legii, ca preşedinţi, locţiitori ai acestora ori ca membri ai birourilor electorale.
ART. 4
(1) Ministerul Administraţiei şi Internelor va asigura ordinea şi liniştea publicã în toate localitãţile ţãrii, pe întreaga perioadã a campaniei electorale şi, în mod deosebit, în ziua votãrii, precum şi în zilele care premerg şi succed acestei zile.
(2) Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Apãrãrii asigurã paza secţiilor de votare şi a dosarelor întocmite de birourile electorale pe timpul transportului acestora la birourile electorale judeţene, la biroul electoral al municipiului Bucureşti şi la birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, respectiv la Biroul Electoral Central, precum şi paza pe timpul tipãririi, transportului şi depozitãrii buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votãrii.
(3) Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Apãrãrii, Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii, Ministerul Sãnãtãţii Publice, Ministerul Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, precum şi alte instituţii centrale competente dispun mãsurile necesare pentru organizarea de secţii de votare pe lângã cãminele de studenţi şi elevi, instituţiile de sãnãtate şi ocrotire socialã, pe nave şi platforme marine şi asigurã dotarea acestora cu cele necesare exercitãrii dreptului de vot.
ART. 5
Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor, selecteazã şi prelucreazã datele privind cetãţenii cu drept de vot, tipãreşte şi pune la dispoziţia primarilor listele electorale permanente actualizate, în douã exemplare, şi copii de pe acestea, în 3 exemplare.
ART. 6
(1) Institutul Naţional de Statisticã va asigura numãrul de statisticieni, informaticieni şi personal tehnic auxiliar, dotarea necesarã cu echipamente şi tehnicã de calcul şi programele de prelucrare a datelor pentru efectuarea operaţiunilor tehnice privind stabilirea rezultatelor alegerilor.
(2) Institutul Naţional de Statisticã va organiza instruirea conducerilor direcţiilor regionale şi judeţene de statisticã privind participarea specialiştilor statisticieni, informaticieni şi a personalului auxiliar la efectuarea operaţiunilor tehnice pentru stabilirea rezultatelor alegerilor.
ART. 7
Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii, Ministerul Culturii şi Cultelor, Ministerul Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei, Ministerul Sãnãtãţii Publice vor dispune mãsurile necesare pentru a pune la dispoziţie autoritãţilor administraţiei publice locale spaţii corespunzãtoare în unitãţile din subordine, în vederea organizãrii de secţii de votare, precum şi pentru sprijinirea cu personal din subordine a operaţiunilor tehnice la secţiile de votare.
ART. 8
Ministerul Sãnãtãţii Publice va lua mãsurile necesare pentru asigurarea asistenţei medicale la secţiile de votare.
ART. 9
(1) Ministerul Afacerilor Externe va face propuneri Biroului Electoral Central pentru acreditarea observatorilor strãini, precum şi a delegaţiilor mass-media strãine.
(2) Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va asigura personalul necesar în vederea sprijinirii Biroului Electoral Central pentru soluţionarea unor probleme privitoare la rezervarea locurilor de cazare şi la procurarea mijloacelor de transport, potrivit reglementãrilor în vigoare, pentru observatorii şi reprezentanţii mass-media din strãinãtate.
(3) Ministerul Afacerilor Externe organizeazã şi doteazã secţiile de votare din strãinãtate ale României, furnizeazã în timp util datele necesare pentru numerotarea acestora şi stabileşte necesarul de timbre autocolante la secţiile de votare din strãinãtate.
ART. 10
(1) La nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti se constituie, în termen de 3 zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri, prin ordin al prefectului, comisii tehnice judeţene sau a municipiului Bucureşti, în componenţa prevãzutã în anexa nr. 2, cu atribuţii în coordonarea şi urmãrirea îndeplinirii sarcinilor autoritãţilor administraţiei publice locale, prevãzute în legislaţia în domeniul alegerilor membrilor din România în Parlamentul European.
(2) La şedinţele comisiei tehnice pot participa, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai partidelor politice parlamentare, ai organizaţiilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale care au grup parlamentar propriu în ambele Camere ale Parlamentului, ai Clubului Român de Presã, precum şi ai organizaţiilor neguvernamentale.
(3) Pentru urmãrirea şi soluţionarea operativã a problemelor curente din circumscripţia electoralã, pe lângã comisia tehnicã se constituie un grup tehnic de lucru, condus de un subprefect, format din specialişti desemnaţi de conducãtorii serviciilor publice deconcentrate, organizate la nivelul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti. Din grupul tehnic de lucru fac parte şi 2-3 specialişti din aparatul consiliilor judeţene.
(4) În perioada în care îşi desfãşoarã activitatea în cadrul grupului tehnic de lucru membrii acestuia sunt degrevaţi de sarcinile de serviciu.
(5) Condiţiile materiale necesare în vederea funcţionãrii grupului tehnic de lucru se asigurã prin grija prefectului. Salariile şi celelalte drepturi bãneşti cuvenite salariaţilor delegaţi în grupul tehnic de lucru se achitã de instituţiile de la care aceştia provin.
ART. 11
(1) Ministerul Administraţiei şi Internelor organizeazã, în termen de cel mult 5 zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri, instruirea prefecţilor şi subprefecţilor cu privire la organizarea şi desfãşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European.
(2) Prefecţii organizeazã în cel mai scurt timp posibil instruirea primarilor şi a secretarilor comunelor, oraşelor şi municipiilor cu privire la sarcinile ce le revin în vederea organizãrii şi desfãşurãrii în bune condiţii a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European.
(3) În termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotãrâri, prefecţii comunicã structurilor teritoriale ale Centrului Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor numerotarea şi delimitarea secţiilor de votare, în scopul întocmirii copiilor de pe listele electorale permanente.
(4) Prefecţii stabilesc un grafic de distribuţie a buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votãrii în funcţie de asigurarea condiţiilor de pãstrare în condiţii de siguranţã a acestora, cu respectarea prevederilor legale.
(5) În perioada desfãşurãrii procesului electoral Ministerul Administraţiei şi Internelor asigurã sprijin de specialitate instituţiilor prefectului şi primarilor, în vederea realizãrii la termen şi în condiţii corespunzãtoare a sarcinilor ce le revin în organizarea şi desfãşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European.
ART. 12
(1) Secretariatul General al Guvernului asigurã sediul corespunzãtor desfãşurãrii activitãţii Biroului Electoral Central.
(2) Ministerul Administraţiei şi Internelor asigurã dotarea tehnicã, materialã şi cu personal în aparatul de lucru al Biroului Electoral Central.
(3) Prefecţii, preşedinţii consiliilor judeţene şi primarii asigurã sediile, dotarea acestora, precum şi condiţii corespunzãtoare pentru funcţionarea birourilor electorale din judeţe şi din municipiul Bucureşti, precum şi a birourilor electorale ale sectoarelor.
ART. 13
(1) Ministerul Administraţiei şi Internelor asigurã tipãrirea şi distribuirea în judeţe, precum şi Ministerului Afacerilor Externe, pentru secţiile de votare din strãinãtate, a unui numãr de 35.000 de broşuri în limba românã conţinând prevederile <>Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfãşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale <>Legii nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale celorlalte acte normative referitoare la alegerea membrilor din România în Parlamentul European în anul 2007, precum şi a unui numãr de 10.000 de astfel de broşuri în ediţie bilingvã, românã-maghiarã, şi a unui numãr de 10.000 de broşuri în ediţie trilingvã, românã-francezã-englezã.
(2) Misiunile diplomatice asigurã în strãinãtate mediatizarea organizãrii şi desfãşurãrii alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2007.
ART. 14
(1) Comisiile tehnice judeţene şi a municipiului Bucureşti informeazã sãptãmânal Comisia tehnicã centralã în legãturã cu stadiul pregãtirii şi organizãrii alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European.
(2) Comisia tehnicã centralã informeazã sãptãmânal Guvernul în legãturã cu stadiul îndeplinirii acţiunilor privind pregãtirea şi organizarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European.
ART. 15
În ziua de referinţã, primarii şi viceprimarii vor fi prezenţi la sediul primãriei, prin rotaţie, şi vor asigura permanenţa funcţionãrii compartimentelor şi serviciilor din aparatul propriu în vederea soluţionãrii oricãror probleme care pot apãrea în derularea votãrii.
ART. 16
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantã din prezenta hotãrâre.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemneazã:
----------------
Ministrul administraţiei şi internelor,
Vasile Blaga

Ministrul delegat pentru coordonarea
Secretariatului General al Guvernului,
Radu Stroe

Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlãdescu

Bucureşti, 7 februarie 2007.
Nr. 127.

ANEXA 1

COMPONENŢA
Comisiei tehnice centrale

Preşedinte:
ministrul administraţiei şi internelor

Membri:
- secretarul de stat pentru relaţia cu instituţiile prefectului din Ministerul Administraţiei şi Internelor - coordonator;
- secretarul de stat pentru comunitãţile locale din Ministerul Administraţiei şi Internelor - coordonator adjunct;
- secretarul de stat şef al Departamentului ordine şi siguranţã publicã din Ministerul Administraţiei şi Internelor;
a) reprezentanţi, la nivel de secretar de stat, ai:
- Secretariatului General al Guvernului;
- Ministerului Finanţelor Publice;
- Ministerului Afacerilor Externe;
- Ministerului Apãrãrii;
- Ministerului Justiţiei;
- Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii;
- Ministerului Culturii şi Cultelor;
- Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului;
- Ministerului Sãnãtãţii Publice;
- Institutului Naţional de Statisticã;
- Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat;
b) reprezentanţi ai:
- Autoritãţii Electorale Permanente;
- Agenţiei Naţionale de Presã "Rompres";
- Societãţii Comerciale "Electrica" - S.A.;
- Societãţii Naţionale de Televiziune;
- Societãţii Naţionale de Radiodifuziune.

NOTĂ: Lucrãrile de secretariat tehnic ale Comisiei tehnice centrale vor fi asigurate de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Componenţa nominalã a Comisiei tehnice centrale se stabileşte prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, pe baza propunerilor înaintate de conducãtorii ministerelor şi ai celorlalte instituţii/societãţi menţionate.


ANEXA 2

COMPONENŢA
comisiei tehnice judeţene sau a municipiului Bucureşti

- prefectul judeţului, respectiv/al municipiului Bucureşti;
- un subprefect;
- secretarul judeţului respectiv/secretarul general al municipiului Bucureşti;
- directorul executiv al direcţiei regionale/judeţene de statisticã;
- directorul general al direcţiei generale judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti a finanţelor publice;
- inspectorul-şef al inspectoratului judeţean de poliţie (pentru municipiul Bucureşti, directorul general al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti);
- şeful biroului judeţean sau al municipiului Bucureşti de administrare a bazelor de date privind evidenţa persoanelor;
- şeful serviciului public comunitar judeţean de evidenţa persoanelor;
- inspectorul-şef al inspectoratului de jandarmi judeţean (pentru municipiul Bucureşti, directorul general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti);
- inspectorul general al inspectoratului şcolar judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti;
- directorul executiv al autoritãţii de sãnãtate publicã judeţeanã, respectiv a municipiului Bucureşti;
- reprezentantul teritorial al Societãţii Comerciale "Electrica" - S.A.;
- corespondentul teritorial al Agenţiei Naţionale de Presã "Rompres".

NOTĂ: Lucrãrile de secretariat tehnic ale comisiei tehnice judeţene sunt asigurate de personal din cadrul instituţiei prefectului.
Componenţa nominalã a comisiei tehnice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, se stabileşte de cãtre prefect prin ordin.
-----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016