Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 1.996 din 16 noiembrie 2004  privind conditiile de acordare in mod gratuit a asistentei medicale si psihologice, a medicamentelor si a protezelor pentru functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 1.996 din 16 noiembrie 2004 privind conditiile de acordare in mod gratuit a asistentei medicale si psihologice, a medicamentelor si a protezelor pentru functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.134 din 1 decembrie 2004


În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, al art. 34 lit. c) şi o) şi al <>art. 40 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţionalã a Penitenciarelor,

Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre.

CAP. I
Acordarea asistenţei medicale, a medicamentelor şi a protezelor, în mod gratuit

ART. 1
(1) Funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, denumiţi în continuare funcţionari publici, în activitate sau pensionari, precum şi soţul ori soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiazã în mod gratuit de servicii de asistenţã medicalã, medicamente şi proteze, în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate, potrivit legii.
(2) Prin asistenţã medicalã, în sensul prezentei hotãrâri, se înţelege aplicarea tuturor mãsurilor profilactice, curative şi recuperatorii pentru asigurarea stãrii de sãnãtate.
(3) Aplicarea prevederilor alin. (1) şi (2) se face în condiţiile respectãrii dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurãri sociale de sãnãtate.
ART. 2
Sunt consideraţi copii aflaţi în întreţinerea funcţionarilor publici:
a) copiii în vârstã de pânã la 18 ani sau, dacã îşi continuã studiile într-o formã de învãţãmânt organizatã potrivit legii, pânã la terminarea acestora, fãrã a depãşi vârsta de 26 de ani, şi care nu realizeazã venituri din muncã;
b) copiii încadraţi în grade de invaliditate, pe toatã durata invaliditãţii, dacã nu au venituri proprii şi se aflã în îngrijirea familiei.
ART. 3
(1) Cheltuielile necesare pentru acordarea asistenţei medicale, a medicamentelor şi a protezelor gratuite se suportã din bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate, conform prevederilor Contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate, aprobat prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.485/2003 , cu modificãrile ulterioare, denumit în continuare contract-cadru.
(2) Cuantumul contribuţiei personale reprezentând contravaloarea medicamentelor, serviciilor medicale şi protezelor prevãzute în normele de aplicare a contractului-cadru, respectiv coplata acestora, se suportã din fondurile bugetare aprobate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
ART. 4
Asistenţa medicalã profilacticã şi curativã în situaţii speciale şi în misiuni, asistenţa medicalã curativã la locul de muncã, asistenţa medicalã în boli profesionale sau în accidente de muncã, alte servicii medicale care nu sunt prevãzute în contractul-cadru se asigurã gratuit prin structurile medicale specializate din cadrul reţelei sanitare a Ministerului Justiţiei, a Ministerului Sãnãtãţii, precum şi a celei din sistemul de apãrare, ordine publicã şi siguranţã naţionalã.
ART. 5
(1) Funcţionarul public are dreptul, pe baza recomandãrilor medicale de specialitate, la bilete de tratament şi recuperare medicalã, care se acordã gratuit numai în cazul internãrii în una dintre unitãţile de recuperare-reabilitare aflate în relaţie contractualã cu Casa Asigurãrilor de Sãnãtate a Apãrãrii, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autoritãţii Judecãtoreşti.
(2) Cheltuielile necesare pentru acordarea asistenţei medicale de recuperare gratuitã se suportã din bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate administrat prin Casa Asigurãrilor de Sãnãtate a Apãrãrii, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autoritãţii Judecãtoreşti, conform prevederilor contractului-cadru. Cuantumul contribuţiei personale din contravaloarea acestor servicii se suportã din fondurile bugetare aflate la dispoziţia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor cu aceastã destinaţie.
ART. 6
(1) În cazul pierderii temporare sau definitive a capacitãţii de muncã, expertizarea medicalã va fi efectuatã de cãtre comisiile de specialitate din reţeaua sistemului de apãrare, ordine publicã şi siguranţã naţionalã.
(2) Dupã împlinirea a 90 de zile de absenţe de la program într-un interval de 365 de zile, din motive medicale, funcţionarul public în cauzã va fi expertizat medical în vederea stabilirii stãrii de sãnãtate şi a capacitãţii de muncã.
(3) Comisiile de expertizã medicalã şi evaluare a capacitãţii de muncã, în funcţie de caracterul şi evoluţia bolii, pot propune prelungirea concediului medical pânã la totalizarea a 180 de zile de incapacitate temporarã de muncã sau pensionarea medicalã a celor expertizaţi, în funcţie de gradul de pierdere a capacitãţii de muncã, cu încadrarea acestora în grade de invaliditate, dacã diminuarea capacitãţii de muncã este într-un procent de cel puţin 50%.
(4) Pentru toate cazurile expertizate medical, comisiile de specialitate vor emite certificate-decizie medicalã de propunere a prelungirii concediilor medicale peste 90 de zile sau de pensionare medicalã, care vor fi înaintate spre avizare Comisiei centrale de expertizã medicalã şi evaluare a capacitãţii de muncã.
(5) În situaţia în care evoluţia şi caracterul bolii conduc la concluzia cã sunt posibilitãţi de recuperare, comisiile de expertizã medicalã şi evaluare a capacitãţii de muncã pot face propuneri de acordare a unor concedii medicale de recuperare de pânã la 120 de zile, în continuarea celor 180 de zile.
(6) Acordarea concediilor medicale de recuperare şi plata în continuare a drepturilor bãneşti, conform reglementãrilor în vigoare privind salarizarea funcţionarilor publici cu statut special, pentru cazurile prevãzute la alin. (5), se fac numai cu aprobarea ministrului justiţiei.
ART. 7
Funcţionarii publici beneficiazã de concedii medicale în condiţiile legii.
ART. 8
(1) Situaţia funcţionarului public pus la dispoziţie din cauza îmbolnãvirii de tuberculozã se soluţioneazã la expirarea termenului de internare şi a concediilor medicale acordate în vederea tratãrii bolii, fãrã a depãşi termenul maxim prevãzut de reglementãrile în vigoare pentru aceastã categorie de bolnavi.
(2) Supravegherea tratamentului şi a procesului de stabilizare a cazului de tuberculozã se va efectua prin unitãţile de profil din cadrul reţelei sanitare a Ministerului Sãnãtãţii, precum şi prin unitãţile din sistemul de apãrare, ordine publicã şi siguranţã naţionalã.
(3) Pe perioada cât este internat sau se aflã în concedii medicale pentru tuberculozã, funcţionarul public beneficiazã în continuare de drepturile bãneşti, conform reglementãrilor legale privind salarizarea acestei categorii de personal.
ART. 9
(1) În vederea corectãrii deficienţelor organice sau funcţionale apãrute în timpul exercitãrii profesiei, funcţionarul public are dreptul, pe baza recomandãrilor medicale de specialitate, la proteze gratuite decontate conform prevederilor contractului-cadru cu Casa Asigurãrilor de Sãnãtate a Apãrãrii, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autoritãţii Judecãtoreşti.
(2) În cazul în care deficienţele organice sau funcţionale au apãrut ca urmare a unui accident de muncã ori a unei boli profesionale, contravaloarea protezelor necesare pentru corectarea acestor deficienţe se suportã integral din bugetul unitãţii.
ART. 10
Funcţionarul public care suferã de afecţiuni contractate în timpul exercitãrii profesiei are dreptul la tratament medical în strãinãtate dacã afecţiunile nu pot fi tratate în ţarã, pe baza documentaţiei întocmite conform reglementãrilor legale în vigoare de Sectorul Medical al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a avizului Ministerului Sãnãtãţii.
ART. 11
Funcţionarul public care executã misiuni temporare ori urmeazã diferite forme de pregãtire în afara graniţelor ţãrii are dreptul la asistenţã medicalã şi la medicamente potrivit dispoziţiilor legale, în limita fondurilor aprobate cu aceastã destinaţie prin bugetul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
ART. 12
Examenul medical la angajare se efectueazã la cererea angajatorului, prin serviciile teritoriale de medicina muncii. Acestea completeazã fişa de aptitudine cu concluzia examenului medical la angajare apt/inapt. Contravaloarea examenului medical pentru angajare este suportatã de cãtre candidat.
ART. 13
(1) Controlul medical periodic anual, altul decât cel prevãzut în contractul-cadru, pentru personalul din Administraţia Naţionalã a Penitenciarelor, se efectueazã de cãtre medicul unitãţii.
(2) Contravaloarea examenelor de specialitate solicitate cu prilejul controlului medical periodic prevãzut la alin. (1) este suportatã de la bugetul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

CAP. II
Asistenţa psihologicã

ART. 14
(1) Funcţionarii publici din sistemul administraţiei penitenciare în activitate beneficiazã de asistenţã psihologicã în mod gratuit, în condiţiile prezentei hotãrâri.
(2) Prin asistenţã psihologicã se înţelege consiliere şi evaluare psihologicã.
ART. 15
(1) Asistenţa psihologicã a funcţionarilor publici constã într-un ansamblu de programe şi mãsuri, concepute în mod unitar, menite sã asigure capacitatea optimã a individului din punct de vedere al parametrilor psihici.
(2) În situaţia reevaluãrilor psihologice, asistenţa psihologicã va fi efectuatã de un alt psiholog decât cel care a efectuat evaluarea iniţialã.
ART. 16
Asistenţa psihologicã se realizeazã prin urmãtoarele modalitãţi de acţiune:
a) psihodiagnozã;
b) interviu anamnestic;
c) protecţie psihologicã;
d) intervenţie psihoterapeuticã.
ART. 17
Scopul asistenţei psihologice ce se acordã potrivit prezentei hotãrâri îl constituie adaptarea eficientã la mediul de muncã psihosocial specific, creşterea eficienţei personale şi menţinerea sãnãtãţii psihice a funcţionarului public.
ART. 18
Metodele, procedeele şi instrumentele necesare realizãrii asistenţei psihologice a funcţionarilor publici sunt stabilite prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la propunerea compartimentului de specialitate.
ART. 19
(1) Evaluarea psihologicã a funcţionarilor publici se efectueazã periodic, pentru grupele de risc şi/sau la decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(2) Evaluarea psihologicã a funcţionarilor publici se efectueazã şi în urmãtoarele situaţii:
a) pentru cazuri de reconversie profesionalã ori de schimbare a locului de muncã datorate apariţiei unor disfuncţii psihice ori a unor acte de comportament neadaptat, precum şi pentru precizarea situaţiei medico-psihologice;
b) în îndeplinirea unor criterii prevãzute pentru ocuparea unor posturi, conform normelor stabilite prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
ART. 20
(1) Asistenţa psihologicã se poate acorda şi la cererea funcţionarilor publici.
(2) În cadrul activitãţilor de pregãtire profesionalã a personalului vor fi prevãzute teme specifice pentru ca fiecare persoanã sã poatã identifica semnele premergãtoare instalãrii unor stãri de disfuncţionalitate psihicã şi sã solicite luarea unor mãsuri în consecinţã.
ART. 21
Acordarea asistenţei psihologice gratuite, prin desfãşurarea tuturor activitãţilor specifice de evaluare, profilactice şi terapeutice necesare reechilibrãrii psihicului funcţionarului public şi/sau optimizãrii performanţei sale în muncã, se face de cãtre psihologii din sistemul administraţiei penitenciare.

CAP. III
Dispoziţii finale

ART. 22
Prevederile prezentei hotãrâri se aplicã în mod corespunzãtor şi funcţionarilor publici cu statut special din Ministerul Justiţiei care au atribuţii de coordonare şi control ale activitãţii din sistemul administraţiei penitenciare sau alte atribuţii în legãturã cu activitatea administraţiei penitenciare, potrivit legii.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemneazã:


────────────────
Ministrul justiţiei,
Cristian Diaconescu

p. Ministrul sãnãtãţii,
Cristian Celea,
secretar de stat

Ministrul muncii,
solidaritãţii sociale şi familiei,
Dan Mircea Popescu

Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tãnãsescu

Bucureşti, 16 noiembrie 2004.
Nr. 1.996.

______________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016