Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 1.307 din 25 noiembrie 1996  privind infiintarea Institutului National de Cercetare-Dezvoltare Aerospatiala Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 1.307 din 25 noiembrie 1996 privind infiintarea Institutului National de Cercetare-Dezvoltare Aerospatiala "Elie Carafoli" - INCAS

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 329 din 9 decembrie 1996

    În temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 25/1995, aprobată şi modificată prin Legea nr. 51/1996,

    Guvernul României hotărăşte:

    ART. 1
    Se înfiinţează Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială "Elie Carafoli" - INCAS, persoana juridică aflată în coordonarea Ministerului Cercetării şi Tehnologiei, care funcţionează după modelul regiilor autonome, conform Legii nr. 51/1996, prin reorganizarea Societăţii Comerciale "Institutul Naţional de Cercetări Aerospaţiale <<Elie Carafoli>>" - S.A. Bucureşti, care se comasează cu societăţile comerciale "Straero" - S.A. Bucureşti şi "Elarom" - S.A. Bucureşti, unităţi care se desfiinţează.
    ART. 2
    Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială "Elie Carafoli" - INCAS are sediul în municipiul Bucureşti, bd. Iuliu Maniu nr. 220, sectorul 6.
    ART. 3
    Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială "Elie Carafoli" - INCAS are ca obiect principal de activitate efectuarea de cercetări fundamentale şi aplicative, dezvoltare tehnologică, încercări experimentale, reglementări tehnice şi economice, de interes public şi naţional care privesc asigurarea cerinţelor fundamentale impuse sistemelor aerospaţiale: aerodinamica, dinamica zborului şi sistemelor, calcul şi încercări structuri, elasticitate, rezistenţă, echipamente electromecano-hidropneumatice şi electronice, construcţii, studii, tehnici şi aplicaţii spaţiale, materiale, propulsie.
    ART. 4
    Structura Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială "Elie Carafoli" - INCAS este prevăzută în anexa nr. 1.
    ART. 5
    Patrimoniul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţialâă"Elie Carafoli" - INCAS, stabilit pe baza bilanţurilor contabile de la 30 septembrie 1996 ale societăţilor comerciale care fuzionează, este de 17.076.740 mii lei, din care imobilizări corporale şi necorporale 14.822.671 mii lei şi active circulante 2.254.069 mii lei, precum şi terenul aferent, şi se preia pe bază de protocol de predare-preluare de la societăţile comerciale Institutul Naţional de Cercetări Aerospaţiale "Elie Carafoli" - S.A., "Straero" - S.A. şi "Elarom" - S.A.
    ART. 6
    Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială "Elie Carafoli" - INCAS îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu reglementările în vigoare precum şi cu regulamentul de organizare şi funcţionare, prevăzut în anexa nr. 2.
    ART. 7
    Personalul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială "Elie Carafoli" - INCAS se preia prin transfer de la societăţile comerciale "Institutul Naţional de Cercetări Aerospaţiale <<Elie Carafoli>> - S.A., "Straero" - S.A. şi "Elarom" - S.A. şi îşi păstrează salariile avute la data transferului, până la negocierea noului contract colectiv de muncă.
    ART. 8
    Ministerul Cercetării şi Tehnologiei, în calitate de minister coordonator, va cuprinde în bugetul său de venituri şi cheltuieli fondurile necesare realizării unor investiţii, dotări, aparatura, echipamente şi instalaţii.
    ART. 9
    Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.


                                 PRIM-MINISTRU
                                NICOLAE VACAROIU

                                Contrasemnează:
                                ---------------
                      Ministrul cercetării şi tehnologiei,
                              Doru Dumitru Palade

                            Ministrul industriilor,
                               Alexandru Stanescu

                               Ministru de stat,
                             ministrul finanţelor,
                                Florin Georgescu

    Bucureşti, 25 noiembrie 1996.
    Nr. 1.307.


    ANEXA 1

    INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE
    AEROSPAŢIALĂ "ELIE CARAFOLI" - INCAS


                            STRUCTURA ORGANIZATORICĂ


                                        ┌──────────────────────────┐
                                        │CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE│
                                        └────────────┬─────────────┘
┌────────────────────────────────┐ ┌──────────────┴───────────────┐ ┌─────────────────────────────────┐
│ CONSILIUL ŞTIINŢIFIC ├────┤ DIRECTOR GENERAL ├───┤CONSILIERI ŞTIINŢIFICI ŞI TEHNICI│
└────────────────────────────────┘ └──────────────┬───────────────┘ └─────────────────────────────────┘
┌────────────────────────────────────────────────────┤
│ ┌───────────┴────────────┐
│ │DIRECTOR GENERAL ADJUNCT├────────────────────────────────────────┐
│ │ STUDII ŞI STRATEGIE │ │
│ └───────────┬────────────┘ │
│ ┌──────────────┬───────────────┼───────────────┬───────────────┐ │
│┌────────────┐ ┌─────┴──────┐ ┌─────┴──────┐ ┌──────┴──────┐ ┌──────┴──────┐ ┌──────┴──────┐┌────────────┐│
├┤ RESURSE │ │ DIRECTOR │ │ DIRECTOR │ │ DIRECTOR │ │ DIRECTOR │ │ DIRECTOR ││ PROGRAME ├┤
││ UMANE │┌┤DEPARTAMENT │┌┤DEPARTAMENT │┌┤ DEPARTAMENT │┌┤ DEPARTAMENT │┌┤ DEPARTAMENT ││AEROSPAŢIALE││
│└────────────┘││ SISTEME │││AERODINAMIC │││ STRUCTURI │││ TEHNIC- │││ ECONOMIC │└────────────┘│
│┌────────────┐│└────────────┘│└────────────┘│└─────────────┘││ADMINISTRATIV││└─────────────┘┌────────────┐│
├┤ PROTOCOL ││┌────────────┐│┌────────────┐│┌─────────────┐│└─────────────┘│┌─────────────┐│ MARKETING ││
││SECRETARIAT │├┤AERODINAMICĂ│├┤ SUFLERIE │├┤ ANALIZA ││┌─────────────┐├┤ FINANCIAR ││ PLAN ├┤
│└────────────┘││INDUSTRIALĂ │││ TRISONICĂ │││ STRUCTURALĂ │├┤ EDIŢIE ││└─────────────┘│ CONTRACTE ││
│┌────────────┐│└────────────┘│└────────────┘│└─────────────┘│└─────────────┘│┌─────────────┐└────────────┘│
├┤COMPARTIMENT││┌────────────┐│┌────────────┐│┌─────────────┐│┌─────────────┐├┤CONTABILITATE│┌────────────┐│
││ JURIDIC │││ ÎNCERCĂRI │├┤ SUFLERIE │├┤ ÎNCERCĂRI │├┤ ENERGETIC ││└─────────────┘│INFORMATICĂ,││
│└────────────┘├┤ECHIPAMENTE │││ SUBSONICĂ │││ STRUCTURI ││└─────────────┘│┌─────────────┐│DOCUMENTARE ├┤
│┌────────────┐││ HIDRAULICE ││└────────────┘│└─────────────┘│┌─────────────┐└┤ CASIERIE ││COMUNICAŢII ││
├┤ PROTECŢIA ││└────────────┘│┌────────────┐│┌─────────────┐├┤ TIPOGRAFIE │ └─────────────┘└────────────┘│
││ MUNCII ││┌────────────┐├┤ TUB │└┤INSTRUMENTARE││└─────────────┘ ┌────────────┐│
│└────────────┘││ ANALIZĂ │││ LUDWIEG │ │ STRUCTURI ││┌─────────────┐ │ DOCUMENTE ├┤
│┌────────────┐├┤ SISTEME ││└────────────┘ └─────────────┘├┤APROVIZIONARE│ │ SPECIALE ││
└┤ A.Q. │││ HIDRAULICE ││┌────────────┐ │└─────────────┘ └────────────┘│
 └────────────┘│└────────────┘├┤AERODINAMICĂ│ │┌─────────────┐ ┌────────────┐│
               │┌────────────┐││ TEORETICĂ │ ├┤ INTREŢINERE │ │PROPRIETATE ├┤
               ├┤ DINAMICA ││└────────────┘ ││ (SERVICII) │ │INDUSTRIALĂ ││
               ││ ZBORULUI ││┌────────────┐ │└─────────────┘ └────────────┘│
               │└────────────┘└┤ STAŢIE │ │┌─────────────┐ ┌────────────┐│
               │┌────────────┐ │COMPRESOARE │ └┤ APARARE │ │MECANIC ŞEF ├┘
               └┤ECHIPAMENTE │ └────────────┘ │ CIVILĂ, PSI │ │TRANSPORTURI│
                │ELECTRONICE │ └─────────────┘ └────────────┘
                └────────────┘



    ANEXA 2


                                  REGULAMENTUL
            de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional de
           Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială "Elie Carafoli" - INCAS

    CAP. 1
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială "Elie Carafoli" - INCAS, denumit în continuare institut, este persoană juridică română aflată în coordonarea Ministerului Cercetării şi Tehnologiei, care îşi desfăşoară activitatea în baza Legii nr. 51/1996, a prezentului regulament, precum şi a celorlalte prevederi legale în vigoare.
    ART. 2
    Institutul are structura organizatorică cuprinsă în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.307 din 25 noiembrie 1996.
    Institutul poate înfiinţa în cadrul structurii sale subunităţi fără personalitate juridică, necesare realizării obiectului de activitate. Modalitatea de constituire a acestora şi relaţiile lor în cadrul institutului şi cu terţi sunt reglementate prin prezentul regulament de organizare şi funcţionare.

    CAP. 2
    Scopul şi obiectul de activitate
    ART. 3
    Institutul este înfiinţat în scopul desfăşurării activităţii de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică în domeniul ştiinţelor aerospaţiale: aerodinamică, dinamica zborului şi sistemelor, spaţiu, structuri aerospaţiale, aeroelasticitate şi rezistenţa materialelor, programe aerospaţiale de interes naţional şi de apărare, materiale şi tehnologii aerospaţiale, echipamente electronice, mecano-hidraulice şi pneumatice, sisteme de propulsie aerospaţială. Activitatea de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică se realizează prin participarea la elaborarea strategiei de dezvoltare a domeniului şi la realizarea cu prioritate a obiectivelor ştiinţifice şi tehnologice ale Programului naţional de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică.
    ART. 4
    Obiectul de activitate al institutului cuprinde:

    A. Activitate de cercetare-dezvoltare:
    a) în cadrul Programului naţional de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică:
    - cercetare fundamentală de bază şi orientată, în scopul creşterii nivelului de cunoştinţe în următoarele domenii ale ştiinţelor aeronautice şi spaţiale: aerodinamică, dinamica zborului şi sistemelor, spaţiu, structuri aerospaţiale, aeroelasticitate şi rezistenţa materialelor, programe aerospaţiale de interes naţional şi de apărare, materiale şi tehnologii aerospaţiale, echipamente electronice, mecano-hidraulice şi pneumatice, sisteme de propulsie aerospaţiale;
    - cercetare aplicativă, de tip precompetitiv, pentru realizarea de modele experimentale, standuri şi instalaţii experimentale, platforme şi staţii-pilot, precum şi tehnologii generice cu rol suport pentru cercetările aplicative, atât în domeniul aerospaţial, cât şi în alte ramuri ale economiei naţionale;
    - elaborarea de studii, strategii şi prognoze privind dezvoltarea ştiinţelor aeronautice şi spaţiale;
    - elaborarea de studii şi cercetări aplicative în vederea restructurării, retehnologizării şi modernizării întreprinderilor care activează în domeniul aeronautic şi spaţial;
    - elaborarea de standarde, norme şi regulamente de calcul şi exploatare în industria aeronautică;
    b) în afara Programului naţional de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică:
    - cercetare aplicativă şi/sau dezvoltare tehnologică pentru soluţionarea problemelor din domeniile aeronautic şi spaţial.

    B. Activităţi conexe cercetării-dezvoltării:
    - asistenţă tehnică, consultanţă, furnizare de servicii ştiinţifice şi tehnologice agenţilor economici sau oricăror beneficiari interesaţi;
    - testare pe instalaţiile experimentale proprii (atestate de Autoritatea Aeronautică Română) a produselor industriei aeronautice şi spaţiale;
    - soluţii tehnice şi programe de calcul, metodologii de experimentare, proiectare şi execuţie de aparatură de laborator, scule şi dispozitive;
    - expertize de specialitate în domeniul aeronautic şi spaţial;
    - studii de fezabilitate, evaluări de aeronave şi aparatură ambarcată, oferte, documentaţii pentru participarea la licitaţii pentru proiectare, execuţie, modernizare şi expertizare în domeniile aeronautic şi spaţial;
    - proiecte pentru execuţia aeronavelor şi echipamentelor aferente, precum şi a instalaţiilor experimentale necesare domeniului de activitate;
    - certificate de calitate în urma testelor efectuate.

    C. Formarea şi specializarea de cercetători în domeniul ştiinţelor aeronautice şi spaţiale:
    - desfăşurarea unor activităţi de specializare şi perfecţionare în vederea formării de specialişti în domeniile specifice institutului, prin participarea la elaborarea de lucrări teoretice şi experimentale, lucrări de diplomă, doctorantură, cursuri şi şcoli naţionale şi internaţionale;
    - organizarea de manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale cu specific aerospaţial;
    - organizarea şi/sau participarea la centre educaţionale cu profil de ştiinţe aeronautice şi spaţiale, atât cu personal, cât şi cu dotări.

    D. Execuţia de unicate şi serii mici de echipamente aeronautice şi spaţiale

    E. Activitate de editare şi tipărire de publicaţii

    F. Activităţi de transfer tehnologic al rezultatelor cercetării din domeniile aeronautic şi spaţial
    Activităţile menţionate la lit. A-F pot fi efectuate şi în cadrul unor contracte externe.
    Institutul poate efectua şi activităţi de import-export, potrivit legii.
    În cadrul programelor sale de activitate, institutul va colabora şi la realizarea unor activităţi de cercetare-dezvoltare privind apărarea naţională.

    CAP. 3
    Patrimoniul
    ART. 5
    Conform bilanţului contabil la data de 30 septembrie 1996, institutul are un patrimoniu propriu în valoare de 17.076.740 mii lei, din care imobilizări corporale şi necorporale 14.822.671 mii lei şi active circulante 2.254.069 mii lei.
    ART. 6
    (1) Institutul administrează, cu diligenţa unui bun proprietar, bunuri proprietate publică, precum şi alte bunuri dobândite în condiţiile legii. Bunurile proprietate publică, precum şi cele dobândite se află în administrarea institutului şi se evidenţiază distinct în patrimoniul acestuia.
    (2) Rezultatele cercetărilor concretizate în active corporale şi necorporale, efectuate şi finalizate din fonduri publice sau din alte fonduri, sunt bunuri dobândite, dacă prin contract nu se prevede altfel, şi se înregistrează în evidenţa contabilă a institutului.
    (3) În exercitarea drepturilor sale, institutul posedă şi foloseşte bunurile aflate în patrimoniul său şi, după caz, dispune de acestea, în condiţiile legii, în scopul realizării obiectului său de activitate, beneficiind de rezultatele utilizării acestora.
    (4) Concesionarea sau închirierea unor subunităţi, servicii sau activităţi se poate face numai în scopul stimulării transferului rezultatelor activităţii de cercetare-dezvoltare sau al eficientizării economice şi tehnice, în condiţiile prevederilor legale corespunzătoare şi cu aprobarea Ministerului Cercetării şi Tehnologiei.
    (5) Patrimoniul institutului poate fi modificat conform prevederilor legale în vigoare.

    CAP. 4
    Structura organizatorică şi funcţională
    ART. 7
    (1) Institutul poate avea în structură subunităţi, secţii, laboratoare şi alte structuri organizatorice necesare realizării obiectului său de activitate.
    (2) În funcţie de specificul activităţii, se pot organiza colective specializate sau colective interdisciplinare.
    ART. 8
    Directorul general stabileşte relaţiile dintre subunităţile aflate în structura institutului, precum şi relaţiile acestora cu terţii şi le poate acorda conducătorilor acestor subunităţi împuterniciri de reprezentare în numele institutului, cu avizul consiliului de administraţie.
    ART. 9
    Conducătorii subunităţilor din structura institutului răspund în faţa consiliului de administraţie şi a directorului general pentru îndeplinirea tuturor atribuţiilor, responsabilităţilor şi competenţelor încredinţate de către aceştia.

    CAP. 5
    Organele de conducere
    ART. 10
    (1) Conducerea institutului este asigurată de către:
    - consiliul de administraţie;
    - comitetul de direcţie;
    - directorul general.
    (2) Orientarea şi coordonarea activităţii tehnico-ştiinţifice din institut sunt asigurate de către consiliul ştiinţific.
    ART. 11
    Consiliul de administraţie este format din 7 membri, numiţi pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit.
    Structura consiliului de administraţie este alcătuită din:
    - 1 preşedinte;
    - 1 vicepreşedinte;
    - 5 membri.
    ART. 12
    (1) Din consiliul de administraţie fac parte, în mod obligatoriu:
    - directorul general al institutului - preşedinte;
    - un reprezentant al Ministerului Cercetării şi Tehnologiei;
    - un reprezentant al Ministerului Finanţelor;
    - preşedintele consiliului ştiinţific.
    (2) Ceilalţi membri ai consiliului de administraţie pot fi cercetători, economişti, jurişti, alţi specialişti din institut, precum şi reprezentanţi ai agenţilor economici de profil.
    (3) Consiliul de administraţie îşi desemnează vicepreşedintele.
    (4) Numirea membrilor consiliului de administraţie se face prin ordin al ministrului cercetării şi tehnologiei, la propunerea directorului general.
    (5) Revocarea membrilor consiliului de administraţie pentru abateri grave sau pentru lipsa de activitate în executarea mandatului se face de către acelaşi organ care a făcut numirea.
    ART. 13
    Membrii consiliului de administraţie sunt cetăţeni români şi:
    a) îşi păstrează calitatea de angajaţi la instituţia sau la unitatea de la care provin şi toate drepturile şi obligaţiile ce derivă din această calitate;
    b) sunt plătiţi pentru activitatea desfăşurată în această calitate cu o indemnizaţie lunară stabilită de către consiliul de administraţie;
    c) nu pot face parte din mai mult de două consilii de administraţie şi nu pot participa, în aceeaşi calitate, la societăţile comerciale cu care institutul are relaţii contractuale sau interese contrare;
    d) sunt incompatibili cu calitatea de membru al consiliului de administraţie cei care, personal ori soţul, soţia, copiii sau rudele până la gradul al doilea inclusiv, sunt, în acelaşi timp, patroni sau asociaţi la societăţi comerciale cu capital privat cu acelaşi profil sau cu care institutul se află în relaţii comerciale directe.
    ART. 14
    Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea în bază regulamentului propriu de funcţionare şi cu respectarea legislaţiei în vigoare. El hotărăşte în problemele privind activitatea institutului, cu excepţia celor care, potrivit legii, sunt în competenţa altor organe.
    ART. 15
    (1) Consiliul de administraţie se întruneşte o dată pe lună sau ori de câte ori interesele institutului o cer, convocarea acestuia facându-se de către preşedinte sau la solicitarea a cel puţin o treime din numărul membrilor consiliului de administraţie.
    (2) Dezbaterile consiliului de administraţie sunt conduse de preşedintele consiliului, iar în lipsa acestuia, de către vicepreşedinte.
    ART. 16
    (1) Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi. Dacă nu este îndeplinită această condiţie, şedinţa consiliului de administraţie se poate reprograma într-un interval de cel mult 15 zile, având aceeaşi ordine de zi.
    (2) Hotărârile consiliului de administraţie se iau cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi, dar nu mai puţin de jumătate plus unul din numărul total al membrilor.
    ART. 17
    La şedinţele consiliului de administraţie este invitat şi reprezentantul sindicatului, conform legii.
    ART. 18
    Pentru luarea unor decizii complexe, consiliul de administraţie poate atrage în activitatea de analiză consilieri şi consultanţi din diferite sectoare de activitate. Activitatea acestora va fi compensată material, conform prevederilor legale.
    ART. 19
    (1) Membrii consiliului de administraţie sunt răspunzători, în condiţiile legii, pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin.
    (2) Membrii consiliului de administraţie care s-au împotrivit luării unei decizii care s-a dovedit păgubitoare pentru institut nu răspund, dacă au consemnat expres punctul lor de vedere în registrul de şedinţe al consiliului de administraţie şi au anunţat în scris, despre aceasta, organul coordonator.
    (3) Membrii consiliului de administraţie care nu au respectat prevederile art. 13 lit. c), răspund pentru daunele provocate institutului ca urmare a acestui fapt.
    ART. 20
    Consiliul de administraţie are, în principal, următoarele atribuţii:
    a) avizează modificarea structurii organizatorice şi funcţionale a institutului, înfiinţarea, desfiinţarea şi comasarea de subunităţi din structura institutului;
    b) aprobă, la propunerea consiliului ştiinţific, strategia şi programele concrete de dezvoltare a institutului, de introducere a unor tehnologii de vârf şi de modernizare a celor existente, în concordanţă cu strategia generală a domeniului propriu;
    c) propune programul anual de cercetare-dezvoltare, pe care îl înaintează Colegiului Consultativ pentru Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică;
    d) analizează şi avizează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli şi îl depune la organul coordonator, în vederea aprobării prin hotărâre a Guvernului;
    e) analizează şi avizează bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi pe care le supune aprobării Ministerului Finanţelor şi aprobă raportul de gestiune asupra activităţii desfăşurate de institut în anul precedent;
    f) analizează raportarea trimestrială privind activitatea realizată de institut, aprobă măsuri pentru desfăşurarea acesteia în condiţii de echilibru al bugetului de venituri şi cheltuieli;
    g) analizează, aprobă sau, după caz, propune spre aprobare, potrivit prevederilor legale, investiţiile care urmează a fi realizate de institut;
    h) propune spre aprobare, în condiţiile legii, majorarea sau diminuarea patrimoniului, concesionarea, închirierea sau locaţia de gestiune a unor bunuri, servicii şi subunităţi de producţie din patrimoniul institutului;
    i) aprobă asocierea institutului cu terţe persoane juridice, în vederea realizării de activităţi comune care prezintă interes pentru asociaţi şi care se încadrează în obiectul de activitate al institutului, cu respectarea prevederilor legale;
    j) aprobă valorificarea bunurilor dobândite, cu respectarea prevederilor legale;
    k) fundamentează şi prezintă Ministerului Cercetării şi Tehnologiei propuneri pentru asigurarea de fonduri prin bugetul de venituri şi cheltuieli al acestuia, pentru finanţarea obiectivelor de interes public specifice activităţii institutului;
    l) aprobă volumul creditelor bancare prevăzute la art. 35 şi stabileşte modul de rambursare a acestora;
    m) aprobă utilizarea disponibilităţilor în valută;
    n) adoptă sistemul de salarizare, modul de corelare stimulativă a salariilor cu nivelul studiilor, competenţei şi cu muncă efectiv prestată, respectându-se prevederile contractului colectiv de muncă;
    o) aprobă contractul colectiv de muncă;
    p) execută orice alte atribuţii, stabilite potrivit prevederilor legale.
    ART. 21
    În primul trimestru al fiecărui an, consiliul de administraţie prezintă Ministerului Cercetării şi Tehnologiei un raport asupra activităţii desfăşurate în anul precedent şi asupra programului de activitate pentru anul în curs.
    ART. 22
    Secretariatul consiliului de administraţie este asigurat de către institut; atribuţiile secretariatului sunt prevăzute în regulamentul de funcţionare a consiliului de administraţie.
    ART. 23
    Conducerea operativă a institutului este asigurată de un comitet de direcţie, compus din directorul general şi directorii din structura organizatorică a institutului.
    ART. 24
    Comitetul de direcţie stabileşte acţiunile concrete necesare pentru realizarea obiectivelor rezultate din:
    - strategia programelor de dezvoltare a institutului;
    - programul anual de cercetare-dezvoltare;
    - bugetul de venituri şi cheltuieli;
    - programul de investiţii;
    - sistemul de asigurare a calităţii;
    - alte obligaţii.
    ART. 25
    Comitetul de direcţie se întruneşte decadal sau ori de câte ori interesele institutului o impun.
    ART. 26
    (1) La nivelul subunităţilor din institut se organizează şi funcţionează comitetul de conducere, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu propriul regulament de organizare şi funcţionare, aprobat de consiliul de administraţie al institutului, şi este prezidat de directorul subunităţii respective.
    (2) Comitetul de conducere exercită atribuţii şi are răspunderi în limita competenţelor stabilite de directorul general al institutului şi aprobate de consiliul de administraţie.
    ART. 27
    Activitatea curentă a institutului este condusă de directorul general, numit prin ordin al ministrului cercetării şi tehnologiei, la propunerea Colegiului Consultativ pentru Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, dintre cercetătorii ştiinţifici principali care lucrează în domeniu şi au pregătire managerială.
    ART. 28
    Directorul general are, în principal, următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
    a) reprezintă, personal sau prin delegat, interesele institutului în relaţiile cu celelalte organe, organizaţii şi agenţi economici, precum şi cu persoane fizice din ţară şi din străinătate;
    b) stabileşte atribuţiile, competenţele şi relaţiile compartimentelor de la toate nivelurile organizatorice ale institutului, precum şi relaţiile acestora cu terţii;
    c) propune modificarea structurii organizatorice şi functionale a institutului;
    d) asigură negocierea contractului colectiv de muncă la nivelul institutului şi a salariilor personalului din institut prin comitetul de direcţie;
    e) numeşte şi revocă pe conducătorii compartimentelor de muncă din aparatul propriu, precum şi pe directorii din structura organizatorică a institutului, cu avizul consiliului de administraţie;
    f) angajează şi concediază personalul propriu;
    g) aprobă comisiile de concurs pentru promovarea pe funcţiile de cercetător ştiinţific principal gradul I, II şi III şi cercetător ştiinţific, la propunerea consiliului ştiinţific;
    h) are atribuţii şi răspunderi similare unui ordonator de credite pentru sumele alocate institutului de la bugetul de stat, în condiţiile art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/1995, aprobată şi modificată prin Legea nr. 51/1996;
    i) răspunde de administrarea întregului patrimoniu, cu respectarea prevederilor legale;
    j) adoptă măsuri şi stabileşte realizarea operaţiunile de comerţ exterior, prin compartimentele proprii specializate;
    k) exercită atribuţiile şi are răspunderile care îi revin din prevederile legale, aprobă şi ia măsuri privind activitatea institutului, cu excepţia celor date, potrivit reglementărilor legale, în competenţa altor organe;
    l) exercită orice alte atribuţii ce-i sunt delegate de consiliul de administraţie;
    m) poate delega, în condiţiile legii, o parte dintre atribuţiile sale celorlalte persoane din conducerea institutului.
    ART. 29
    (1) Consiliul ştiinţific este format din 21 de membri, reprezentând toate departamentele şi/sau direcţiile ştiinţifice din cadrul institutului.
    (2) Consiliul ştiinţific este alcătuit din cercetători cu realizări deosebite, cu capacitate de sinteză şi de prospectare în domeniu, cadre didactice din învăţămîntul superior, salariaţi ai institutului sau din afara acestuia, aleşi, prin vot secret, de către cadrele cu studii superioare din institut.
    (3) Consiliul ştiinţific este condus de un preşedinte, un vicepreşedinte, aleşi pe timp de 2 ani, prin vot secret, de către membrii consiliului ştiinţific. Din consiliul ştiinţific fac parte, de drept, directorul general şi directorii coordonatori ai institutului.
    (4) Consiliul ştiinţific se organizează şi funcţionează în conformitate cu regulamentul propriu.
    ART. 30
    Atribuţiile principale ale consiliului ştiinţific sunt următoarele:
    a) participă la elaborarea strategiei de dezvoltare a activităţii de cercetare-dezvoltare şi la elaborarea Programului naţional de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, în domeniul propriu de activitate;
    b) contribuie la realizarea obiectivelor ştiinţifice şi tehnologice ale Programului naţional de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică în domeniul propriu de activitate;
    c) examinează şi avizează proiectele de cercetare ştiinţifică şi tehnologică, precum şi realizarea acestora;
    d) avizează hotărârile care implică politica de cercetare a institutului şi a ramurii aeronautice şi spaţiale;
    e) propune măsuri pentru perfecţionarea profesională şi pentru încadrarea personalului de cercetare în grade profesionale;
    f) face propuneri privind modul de organizare a concursurilor de încadrare şi promovare a personalului de cercetare;
    g) propune comisiile de concurs pentru promovarea pe funcţiile atestabile şi confirmă rezultatele concursului pentru funcţiile de cercetător ştiinţific principal gradul I, II şi III şi cercetător ştiinţific;
    h) organizează şi coordonează desfăşurarea acţiunilor cu caracter ştiinţific;
    i) avizează acţiunile de cooperare, interne şi internaţionale, cu scop ştiinţific;
    j) avizează acordarea de burse de studii şi stagii de perfecţionare în străinătate.

    CAP. 6
    Bugetul de venituri şi cheltuieli şi administrarea acestuia. Relaţii financiare
    ART. 31
    (1) Institutul întocmeşte anual bugetul de venituri şi cheltuieli, bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi, potrivit normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor.
    (2) Bilanţul contabil anual se supune spre aprobare Ministerului Finanţelor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
    ART. 32
    (1) Veniturile şi cheltuielile institutului se stabilesc prin buget pentru fiecare exerciţiu financiar.
    (2) Bugetul de venituri şi cheltuieli se aprobă de către Guvern, la propunerea Ministerului Cercetării şi Tehnologiei.
    ART. 33
    Corelat cu contractele încheiate pentru activitatea programată, institutul determină anual volumul de venituri de realizat şi cheltuielile totale de efectuat.
    ART. 34
    Salariile individuale ale personalului se stabilesc prin negociere, conform reglementărilor cuprinse în contractul colectiv de muncă, în limita fondului total destinat plăţii salariilor.
    ART. 35
    (1) Pentru acoperirea cheltuielilor curente, în situaţia în care, în cursul unui an, resursele financiare ale institutului nu sunt suficiente, acesta poate contracta credite cu societăţile comerciale bancare, în valoare de cel mult 20% din veniturile brute, în termeni reali, realizate în anul precedent.
    (2) Contractarea de credite peste plafonul stabilit se face cu aprobarea Ministerului Finanţelor.
    ART. 36
    (1) Institutul hotărăşte cu privire la investiţiile ce urmează a fi realizate, potrivit obiectului său de activitate, finanţarea efectuându-se din surse proprii şi din credite bancare, cu excepţia investiţiilor care intră sub incidenţa prevederilor art. 6 şi 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/1993.
    (2) În cazul investiţiilor, altele decât cele prevăzute la art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/1993, finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat, limita de finanţare se aprobă o dată cu legile de adoptare a acestora, iar institutul are obligaţia ca, în execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli, să se încadreze în alocaţiile bugetare aprobate.
    (3) Execuţia investiţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se adjudecă pe bază de licitaţie publică, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice.
    (4) Contractarea de credite mai mari de 500 milioane lei la nivelul anului anterior, în vederea realizării de investiţii de natura celor prevăzute la alin. (1) şi (2), se efectuează cu aprobarea Ministerului Cercetării şi Tehnologiei, pe baza avizului prealabil al Ministerului Finanţelor.
    ART. 37
    (1) Operaţiunile de încasări şi plăţi ale institutului se efectuează prin conturi deschise la bănci comerciale cu sediul în România.
    (2) Institutul poate efectua operaţiuni de încasări şi plăţi în lei şi în valută prin casieria proprie, cu respectarea nivelului plafonului de casă şi a normativelor de disciplină financiar-valutară, stabilite prin actele normative în vigoare.
    (3) Institutul poate efectua operaţiuni de comerţ exterior potrivit legii. Operaţiunile de încasări şi plăţi cu străinătatea se vor efectua prin conturi deschise la unităţile bancare specializate, cu sediul în România.
    ART. 38
    Institutul îşi va organiza controlul financiar preventiv şi controlul financiar de gestiune, potrivit legii.

    CAP. 7
    Reglementarea litigiilor
    ART. 39
    Litigiile institutului cu persoane fizice sau juridice, nesoluţionate pe cale amiabilă, sunt supuse spre rezolvare instanţelor de judecată române competente.

    CAP. 8
    Dispoziţii finale
    ART. 40
    (1) Prezentul regulament de organizare şi funcţionare se completează cu celelalte reglementări legale care se referă la activitatea institutelor de cercetare-dezvoltare.
    (2) Modificările şi completările regulamentului de organizare şi funcţionare se pot face la propunerea consiliului de administraţie, cu respectarea actelor normative în vigoare, cu aprobarea Ministerului Cercetării şi Tehnologiei.
    ART. 41
    Pentru toate aspectele nereglementate prin prezentul regulament se aplică prevederile care, potrivit dispoziţiilor legale, sunt aplicabile regiilor autonome.
    ART. 42
    Statutul de institut naţional de cercetare-dezvoltare se reînnoieşte prin reacreditare, care are loc într-un interval de maximum 5 ani.

                                     -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016