Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE din 3 februarie 2005  definitiva la 3 mai 2005, in Cauza Iacob impotriva Romaniei    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE din 3 februarie 2005 definitiva la 3 mai 2005, in Cauza Iacob impotriva Romaniei

EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA a III-a
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 5 mai 2006

Strasbourg
(Cererea nr. 39.410/1998)

Hotãrârea devine definitivã în condiţiile prevãzute în art. 44 alin. (2) din Convenţie. Poate suferi modificãri de formã.
În Cauza Iacob împotriva României,
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere formate din domnii B.M. Zupancic, preşedinte, J. Hedigan, C. Bîrsan, doamnele M. Tsatsa-Nikolovska, R. Jaeger, domnii E. Myjer, David Thor Bjorgvinsson, judecãtori, şi domnul V. Berger, grefier de secţie,
Dupã ce a deliberat în Camera de consiliu la data de 13 ianuarie 2005,
pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceeaşi datã:

PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã Cererea nr. 39.410/1998 introdusã împotriva României, prin care un cetãţean al acestui stat, doamna Eugenia Irinel Iacob (reclamanta), a sesizat Comisia Europeanã a Drepturilor Omului (Comisia), la data de 16 decembrie 1997, în temeiul fostului articol 25 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamanta este reprezentatã de domnul N. Rãdulescu-Boticã, avocat în Baroul Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental, doamna R. Rizoiu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamanta a susţinut, în special, cã refuzul Curţii Supreme de Justiţie din 19 iunie 1997 de a recunoaşte instanţelor competenţa de a se pronunţa asupra unei acţiuni în revendicare este contrar art. 6 din Convenţie. În afarã de aceasta, reclamanta s-a plâns cã hotãrârea respectivã a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor sale, astfel cum este garantat de art. 1 din Primul Protocol.
4. Cererea a fost transmisã Curţii la 1 noiembrie 1998, data intrãrii în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenţie (art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11).
La data de 2 octombrie 2000, Curtea a hotãrât sã uneascã admisibilitatea şi fondul cauzei (art. 29 § 3 din Convenţie).
5. La data de 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat compoziţia secţiilor sale [art. 25 alin. (1) din Regulament]. Prezenta cerere a fost repartizatã celei de-a treia secţii, astfel reorganizate (art. 52 § 1 din Regulament).
6. Atât reclamanta, cât şi Guvernul au prezentat observaţii scrise cu privire la admisibilitatea şi fondul cauzei (art. 59 § 1 din Regulament).

ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
7. Reclamanta s-a nãscut în anul 1930 şi are domiciliul în Bucureşti.
8. În 1935, pãrinţii reclamantei au cumpãrat o casã situatã în Bucureşti şi 370 mp de teren aferent.
9. În 1950, statul a preluat imobilul pãrinţilor, invocând <>Decretul de naţionalizare nr. 92/1950 .
A. Prima acţiune în revendicare
10. În 1994, în calitate de moştenitoare, reclamanta a introdus o acţiune în revendicare a bunului menţionat anterior la Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti. În motivarea cererii, aceasta a subliniat cã pãrinţii sãi au fost proprietarii bunului şi cã statul îl preluase abuziv, prevalându-se de <>Decretul de naţionalizare nr. 92/1950 . Or, la data naţionalizãrii pãrinţii sãi erau funcţionari. Pentru acest motiv, în aplicarea art. II din decret, imobilul era exclus de la naţionalizare.
11. Prin Sentinţa din 3 iunie 1994, instanţa a admis cererea reclamantei. Aceasta a decis cã bunul fusese naţionalizat cu încãlcarea art. II din decret şi cã reclamanta era proprietara legitimã a imobilului. Aşadar, a dispus ca autoritãţile administrative, respectiv Primãria Municipiului Bucureşti şi Societatea "R" - S.A., sã-i restituie bunul.
Primãria Municipiului Bucureşti a formulat apel împotriva sentinţei.
12. La data de 16 noiembrie 1994, Tribunalul Municipiului Bucureşti a respins apelul pentru neachitarea taxei de timbru.
Având în vedere cã nu s-a exercitat recurs, sentinţa a rãmas definitivã.
B. Recursul în anulare
13. La o datã neprecizatã, procurorul general al României a promovat recurs în anulare în faţa Curţii Supreme de Justiţie, împotriva Sentinţei definitive din 3 iunie 1994, pe motivul cã judecãtorii şi-au depãşit competenţele examinând legalitatea aplicãrii <>Decretului nr. 92/1950 .
14. Prin Hotãrârea din 19 iunie 1997, Curtea Supremã de Justiţie a admis recursul, a casat sentinţa şi pe fond a respins acţiunea în revendicare a reclamantei. Instanţa a constatat cã statul a preluat bunul în cauzã în baza <>Decretului de naţionalizare nr. 92/1950 şi a decis cã aplicarea decretului nu putea fi cenzuratã de instanţe. Prin urmare, a apreciat cã Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti nu se putea pronunţa în sensul cã reclamanta era adevãrata proprietarã a bunului decât intervenind în exerciţiul atribuţiilor puterii legislative. Curtea Supremã de Justiţie a decis cã, în orice caz, noile legi prevãd mãsuri reparatorii pentru bunurile pe care statul le preluase abuziv.
Dupã adoptarea <>Legii nr. 112/1995 , T.E., D.V. şi M.E., chiriaşii apartamentelor ce compun imobilul, au încheiat contracte de vânzare-cumpãrare a apartamentelor pe care le ocupau.
C. A doua acţiune în revendicare
15. În 2000, reclamanta a formulat o nouã acţiune în revendicarea bunului. În faţa Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti, ea a subliniat cã decretul de naţionalizare fusese aplicat abuziv, întrucât pãrinţii ei erau exceptaţi de la aplicarea decretului.
16. Prin Sentinţa din 27 martie 2002, Tribunalul Municipiului Bucureşti a admis acţiunea reclamantei şi a dispus ca autoritãţile administrative sã îi restituie bunul. Pârâţii au formulat apel împotriva sentinţei.
17. Prin Decizia din 20 februarie 2003, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelurile pârâţilor, a casat sentinţa şi a respins cererea în revendicare a reclamantei. Reclamanta a formulat recurs împotriva deciziei.
18. În conformitate cu ultimele observaţii depuse de cãtre Guvern, Curtea Supremã de Justiţie a respins recursul reclamantei ca neîntemeiat, prin Hotãrârea din 10 noiembrie 2004.
II. Dreptul şi practica interne pertinente
19. Dispoziţiile legale şi jurisprudenţa interne sunt descrise în Hotãrârea Brumãrescu împotriva României [G.C.], nr. 28.342/1995, paragrafele 31-44, CEDO 1999-VII.

ÎN DREPT
I. Cu privire la admisibilitate
20. Curtea constatã cã cererea nu este în mod vãdit neîntemeiatã, în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. În plus, constatã cã nu este lovitã de nici un alt motiv de inadmisibilitate. În consecinţã, o declarã admisibilã.
II. Cu privire la fond
A. Referitor la pretinsa încãlcare a art. 6 alin. (1) din Convenţie
21. Conform reclamantei, Hotãrârea Curţii Supreme de Justiţie din 19 iunie 1997 a încãlcat art. 6 alin. (1) din Convenţie, care prevede:
"Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil... a cauzei sale, de cãtre o instanţã... care va hotãrî... asupra drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil..."
22. În memoriul sãu, reclamanta susţine cã refuzul Curţii Supreme de Justiţie de a recunoaşte instanţelor competenţa de a se pronunţa într-o acţiune în revendicare este contrar dreptului de acces la justiţie, astfel cum este garantat de art. 21 din Constituţie şi de art. 3 din Codul civil, care reglementeazã denegarea de dreptate. În afarã de aceasta, ea susţine cã afirmaţia Curţii Supreme de Justiţie, conform cãreia nu era proprietara bunului în litigiu, este în contradicţie cu motivul invocat pentru a admite recursul în anulare, respectiv lipsa competenţei instanţelor pentru a se pronunţa pe fondul litigiului.
23. Guvernul admite cã reclamantei i s-a refuzat dreptul de acces la justiţie, dar considerã cã refuzul a fost temporar.
24. Curtea trebuie aşadar sã examineze dacã hotãrârea Curţii Supreme de Justiţie a încãlcat art. 6 alin. (1) din Convenţie.
25. Aceasta aminteşte cã, în Cauza Brumãrescu citatã anterior (paragrafele 61-62), ea a decis cã a existat o încãlcare a art. 6 alin. (1) din Convenţie, pe motivul cã anularea unei hotãrâri definitive este contrarã principiului securitãţii juridice. Ea a decis, de asemenea, cã refuzul Curţii Supreme de Justiţie de a recunoaşte competenţa instanţelor de a examina litigii de natura celui în cauzã, privitoare la revendicarea unor bunuri imobile, încalcã prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţie.
26. Curtea considerã cã nu existã elemente în speţã care sã distingã prezenta cauzã de Cauza Brumãrescu citatã anterior.
Prin urmare, Curtea apreciazã cã, aplicând astfel dispoziţiile art. 330 din Codul de procedurã civilã, care reglementeazã recursul în anulare, în redactarea existentã la data faptelor, Curtea Supremã de Justiţie a încãlcat principiul securitãţii raporturilor juridice şi, în consecinţã, dreptul reclamantei la un proces echitabil, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenţie.
27. În plus, excluderea de cãtre Curtea Supremã de Justiţie a acţiunii în revendicare a reclamantei din sfera de competenţã a instanţelor este, în sine, contrarã dreptului de acces la justiţie, astfel cum este garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţie.
În consecinţã, a existat o încãlcare a art. 6 alin. (1) din Convenţie sub aceste douã aspecte.
B. Referitor la pretinsa încãlcare a art. 1 din Protocolul nr. 1
28. Reclamanta se plânge de faptul cã Hotãrârea Curţii Supreme de Justiţie din 19 iunie 1997 a adus atingere dreptului sãu la respectarea bunurilor, astfel cum este garantat în art. 1 din Protocolul nr. 1, formulat astfel:
"Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor."
29. Aceasta considerã cã hotãrârea Curţii Supreme de Justiţie, care a decis cã imobilul sãu îi aparţine statului şi a anulat Sentinţa definitivã din 3 iunie 1994, constituie o privare de bunurile ei, privare care nu urmãrea un scop de utilitate publicã. Reclamanta observã cã în urma hotãrârii, în aplicarea <>Legii nr. 112/1995 , statul a vândut chiriaşilor apartamentele ce compun bunul în litigiu.
30. Guvernul admite cã jurisprudenţa creatã în urma Cauzei Brumãrescu citate anterior, cu privire la nerespectarea dreptului la proprietate, îşi gãseşte aplicare în prezenta cauzã.
31. Curtea aminteşte cã dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului în litigiu fusese stabilit printr-o sentinţã definitivã şi precizeazã cã dreptul astfel recunoscut nu era revocabil.
Reclamanta avea aşadar un bun, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Cauza Brumãrescu citatã anterior, paragraful 70).
32. Curtea aratã apoi cã hotãrârea Curţii Supreme de Justiţie a anulat sentinţa şi a decis cã proprietarul legitim al bunului era statul. Aceasta considerã cã situaţia este, dacã nu identicã, cel puţin analoagã cu cea a reclamantului în Cauza Brumãrescu citatã anterior. Ea considerã aşadar cã hotãrârea Curţii Supreme de Justiţie a privat-o pe reclamantã de bunul sãu, în sensul celei de-a doua teze din primul alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Cauza Brumãrescu citatã anterior, paragrafele 73-74).
Or, Guvernul nu a furnizat nici o justificare pentru situaţia creatã. În afarã de aceasta, Curtea precizeazã cã reclamanta este privatã de proprietatea bunului de mai mult de 7 ani fãrã a primi o indemnizaţie care sã reflecte valoarea realã a acestuia şi cã eforturile depuse pentru a-şi recãpãta proprietatea au rãmas fãrã rezultat pânã astãzi.
33. În aceste condiţii, chiar presupunând cã se poate demonstra cã privaţiunea de proprietate a servit unui scop de utilitate publicã, Curtea considerã cã echilibrul just dintre cerinţele de interes general ale comunitãţii şi imperativele apãrãrii drepturilor fundamentale ale individului a fost rupt şi cã reclamanta a suportat şi suportã o sarcinã deosebitã şi exorbitantã.
34. Prin urmare, a fost încãlcat art. 1 din Protocolul nr. 1.
III. Cu privire la aplicarea articolului 41 din Convenţie
35. În conformitate cu art. 41 din Convenţie,
"În cazul în care Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã."
A. Prejudiciul material
36. În principal, reclamanta solicitã restituirea bunului în litigiu. Ea înţelege sã primeascã, în caz de nerestituire, o sumã corespunzãtoare valorii actuale a bunului, respectiv, conform raportului de expertizã pe care l-a prezentat Curţii, 429.161 dolari americani (USD).
37. Guvernul contestã valoarea rezultând din expertiza prezentatã de reclamantã, pe motiv cã expertul nu a respectat criteriile şi metodologiile de evaluare. Guvernul considerã cã suma totalã care ar putea fi alocatã cu acest titlu este de 153.650 USD. În urma observaţiilor formulate de un expert angajat de stat, cu privire la rezultatele expertizei reclamantei, Guvernul considerã cã valoarea terenului aferent este supraevaluatã, calculele efectuate referindu-se la terenuri situate în zona 0, în timp ce terenul este situat în zona 1. Potrivit Guvernului, expertiza reclamantei ia, de asemenea, în calcul o mansardã, care este în realitate un pod. În sfârşit, Guvernul susţine cã imobilul în cauzã este vechi şi cã expertiza prezentatã de reclamantã nu a luat în calcul coeficienţii specifici cu referire la acest punct.
38. Curtea considerã, în circumstanţele cauzei, cã restituirea bunului în litigiu, astfel cum a fost dispusã prin Sentinţa definitivã a Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti din 3 iunie 1994, ar situa-o pe reclamantã, în mãsura posibilitãţilor, într-o situaţie echivalentã cu cea în care s-ar gãsi dacã exigenţele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost ignorate.
39. Dacã statul pârât nu procedeazã la o atare restituire în termen de 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, Curtea decide cã va trebui sã îi plãteascã reclamantei, ca prejudiciu material, valoarea actualã a bunului.
40. Având în vedere informaţiile de care dispune şi în echitate, Curtea estimeazã valoarea în cauzã la 250.000 euro.
B. Prejudiciul moral
41. Reclamanta solicitã, de asemenea, 20.000 USD pentru prejudiciul moral suferit prin suferinţa "gravã, insuportabilã şi incomensurabilã" pe care i-a cauzat-o Curtea Supremã de Justiţie la data de 19 iunie 1997, privând-o a doua oarã de bunul sãu, dupã ce reuşise în 1994 sã punã capãt încãlcãrii dreptului sãu de cãtre autoritãţile comuniste timp de 40 de ani.
42. Guvernul se opune acestei pretenţii, considerând cã n-ar trebui reţinut nici un prejudiciu moral. În plus, acesta susţine cã hotãrârea Curţii ar putea constitui, în sine, o reparaţie satisfãcãtoare.
43. Curtea considerã cã evenimentele în cauzã au antrenat grave ingerinţe în drepturile reclamantei la respectarea bunului sãu, la justiţie şi la un proces echitabil, pentru care suma de 3.000 euro reprezintã o reparaţie echitabilã a prejudiciului moral suferit.
C. Cheltuieli
44. Reclamanta solicitã rambursarea cheltuielilor de procedurã, fãrã a preciza suma sau un decont în acest sens.
45. Guvernul nu se opune rambursãrii cheltuielilor fãcute, cu condiţia prezentãrii documentelor justificative.
46. Având în vedere cã reclamanta nu a justificat cheltuielile, Curtea decide sã nu îi aloce nici o sumã cu acest titlu (cf. Cauzei Oprea şi alţii împotriva României, nr. 33.358/1996, 16 iulie 2002, paragraful 56).
D. Majorãri de întârziere
47. Curtea hotãrãşte sã aplice majorãrile de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicatã de Banca Centralã Europeanã, la care se vor adãuga 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE:

1. declarã cererea admisibilã;
2. hotãrãşte cã a fost încãlcat art. 6 alin. (1) din Convenţie, sub aspectul absenţei unui proces echitabil;
3. hotãrãşte cã a fost încãlcat art. 6 alin. (1) din Convenţie, sub aspectul negãrii dreptului de acces la justiţie;
4. hotãrãşte cã a fost încãlcat art. 1 din Protocolul nr. 1;
5. hotãrãşte cã statul pârât trebuie sã restituie reclamantei, în termen de 3 luni de la data rãmânerii definitive a hotãrârii, în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenţie, imobilul în litigiu şi terenul pe care este situat;
6. hotãrãşte cã, în lipsa unei atari restituiri, statul pârât trebuie sã îi plãteascã reclamantei tot în termen de 3 luni suma de 250.000 euro (douã sute cincizeci mii euro) cu titlu de despãgubiri materiale;
7. hotãrãşte cã statul pârât trebuie sã îi plãteascã reclamantei tot în termen de 3 luni suma de 3.000 euro (trei mii euro) cu titlu de despãgubiri morale;
8. hotãrãşte cã sumele vor fi plãtite în moneda naţionalã a statului pârât la nivelul ratei de schimb aplicabile în momentul plãţii;
9. hotãrãşte cã, începând de la data expirãrii termenului amintit şi pânã la momentul efectuãrii plãţii, sumele menţionate la pct. 6 şi 7 vor fi majorate cu o dobândã simplã a cãrei ratã este egalã cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicatã de Banca Centralã Europeanã, la care se vor adãuga 3 puncte procentuale;
10. respinge cererea de acordare a unei satisfacţii echitabile pentru rest.
Redactatã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 3 februarie 2005, în aplicarea art. 77 paragrafele 2 şi 3 din Regulament.

Bostjan M. Zupancic,
preşedinte

Vincent Berger,
grefier
_______
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016