Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE din 23 februarie 2006  in Cauza Stere si altii impotriva Romaniei    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE din 23 februarie 2006 in Cauza Stere si altii impotriva Romaniei

EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA a III-a
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 30 august 2007

(Cererea nr. 25.632/02)
Strasbourg

În Cauza Stere şi alţii împotriva României, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupancic, preşedinte, J. Hedigan, L. Caflisch, C. Bîrsan, doamnele A. Gyulumyan, R. Jaeger, M.E. Myjer, judecãtori, şi domnul V. Berger, grefier de secţie,
dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 2 februarie 2006,
pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 25.632/02) îndreptatã împotriva României, prin care 3 cetãţeni ai acestui stat, domnii Mihail Stere, Romeo Stoica şi Emil Marin Enache (reclamanţii) au sesizat Curtea la data de 21 iunie 2002, în temeiul articolului 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamanţii, cãrora li s-a acordat beneficiul asistenţei judiciare, au fost reprezentaţi de cãtre doamna Adnana Cãlugãr, avocat în Alba Iulia. Guvernul României (Guvernul) a fost reprezentant de agentul sãu, doamna R. Rizoiu, ulterior de doamna B. Ramaşcanu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La data de 14 decembrie 2004, Curtea (Secţia a III-a) a hotãrât sã comunice cererea Guvernului. Invocând art. 29 alin. 3, aceasta a decis sã analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi fondul cauzei.

ÎN FAPT

I. Împrejurãrile cauzei
4. Reclamanţii s-au nãscut în anii 1960, 1956 şi, respectiv, 1948 şi locuiesc în Alba Iulia.
5. În cadrul restructurãrii armatei, începutã în 1995, au fost adoptate mai multe mãsuri legislative pentru a încuraja cadrele militare sã cearã trecerea în rezervã şi, prin urmare, sã se pensioneze anticipat.
6. În afara pensiei, <>art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/1998 (<>Ordonanţa nr. 7/1998 ) acordã celor interesaţi o "platã compensatorie" neimpozabilã, calculatã pe baza soldei lunare brute. <>Art. 31 alin. 1 din Legea nr. 138/1999 (<>Legea nr. 138/1999 ) le acordã, de asemenea, dreptul la un "ajutor" neimpozabil şi calculat şi el în funcţie de solda lunarã brutã. Modul de calcul al acestor ajutoare a fost modificat prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 136/2000 (<>Ordonanţa nr. 136/2000 ), care stabileşte ca bazã de calcul valoarea soldei lunare nete.
7. La cererea lor, reclamanţii au fost trecuţi în rezervã şi li s-a acordat pensionarea anticipatã (la 31 martie 2000 pentru primul şi al treilea şi la 31 mai 2000 pentru cel de-al doilea) şi dreptul la pensie şi la alocaţiile menţionate mai sus. Or, în momentul plãţii acestor sume, Ministerul Apãrãrii a dedus din acestea valoarea impozitului pe venit, calculat conform dispoziţiilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 73/1999 referitoare la impozitul pe venit (<>Ordonanţa nr. 73/1999 ), privându-l astfel pe primul reclamant de suma de 85.804.572 lei (ROL), pe cel de-al doilea de suma de 77.945.656 lei (ROL), iar pe cel de-al treilea de 59.605.499 lei (ROL).
8. Printr-o acţiune îndreptatã împotriva Ministerului Apãrãrii, reclamanţii au cerut restituirea acestor sume, pe care ei le considerau ca fiind reţinute pe nedrept, din moment ce <>Ordonanţa nr. 7/1998 şi <>Legea nr. 138/1999 scuteau aceste alocaţii de impozit. Ministerul Apãrãrii a contestat aceastã cerere, argumentând cã impozitarea respectivã era conformã cu <>Ordonanţa nr. 73/1999 .
9. Prin Sentinţa din 11 ianuarie 2001, Judecãtoria Alba Iulia a admis acţiunea reclamanţilor şi a condamnat Ministerul Apãrãrii la restituirea sumelor reţinute cu titlu de impozit. Instanţa a apreciat cã la data pensionãrii lor, cu mult înainte de intrarea în vigoare a <>Ordonanţei nr. 136/2000 , reclamanţii dobândiserã dreptul de a primi alocaţii neimpozabile, calculate pe baza soldei lor lunare brute. În plus, instanţa a observat cã <>art. 5 din Ordonanţa nr. 73/1999 precizeazã cã ajutoarele sunt şi ele neimpozabile.
10. Ministerul Apãrãrii a introdus recurs, susţinând cã scutirea de impozit referitoare la plata compensatorie prevãzutã la <>art. 7 din Ordonanţa nr. 7/1998 fusese abrogatã în mod expres prin <>art. 86 din Ordonanţa nr. 73/1999 , care a anulat, în mod implicit, şi scutirea privind alocaţia de sprijin prevãzutã la <>art. 31 alin. 1 din Legea nr. 138/1999 .
11. Prin Decizia definitivã din 27 martie 2001, Tribunalul Alba a confirmat temeinicia sentinţei, expunându-şi motivele dupã cum urmeazã:
"Chiar dacã, fãrã temei, s-ar reţine cã ar fi fost abrogate prevederile <>art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/1998 , rãmân, ca temei de drept, prevederile <>art. 31 alin. 1 din Legea nr. 138/1999 , care, de asemenea, prevãd neimpozitarea şi plata în raport de solda lunarã brutã; cu privire la acesta, în mod nejustificat, recurentul apreciazã cã ar fi fost implicit abrogat întrucât nu existã nicio raţiune pentru aceastã apreciere, <>Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 fiind ulterioarã <>Legii nr. 138/1999 , astfel cã legiuitorul ar fi urmãrit abrogarea şi a art. 31 alin. 1 din aceastã lege, nimic nu l-ar fi împiedicat sã o facã expres, aşa cum a prevãzut expres celelalte acte normative enumerate la art. 86 din Ordonanţa Guvernului nr. 138/1999; (...) de asemenea, o ordonanţã a guvernului nu poate abroga o lege, fiind act normativ de grad inferior.
Pe de altã parte, în mod greşit recurentul a susţinut cã <>Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit este lege specialã în raport cu <>Ordonanţa Guvernului nr. 7/1998 şi <>Legea nr. 138/1999 ; aceastã ordonanţã este reglementarea-cadru în materie de impozitare - şi deci specialã în raport cu dreptul comun al muncii, dar, în raport cu <>Ordonanţa Guvernului nr. 7/1998 şi <>Legea nr. 138/1999 , care reglementeazã drepturile unei categorii speciale de salariaţi în privinţa impozitãrii, <>Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 constituie drept comun în materie de impozitare, de la care se derogã prin reglementãrile speciale pentru cadrele militare, reglementãri constituite de <>Ordonanţa Guvernului nr. 7/1998 şi Legea nr. 138/1998.
În altã ordine de idei, <>art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 prevede cã ajutoarele şi plãţile compensatorii de natura celor care fac obiectul prezentului litigiu sunt scutite de impozit pe venit, deci nici ulterior intenţia legiuitorului n-a fost impozitarea.
Faptul cã în <>Legea nr. 136/2000 se face referire la solda netã nu are relevanţã în cazul petenţilor, care au fost astfel disponibilizaţi înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ, care nu poate avea efecte ex tunc. (...) Eventuala discriminare [între, pe de o parte, militarii care au trecut în rezervã dupã intrarea în vigoare a <>Ordonanţei nr. 136/2000 şi ale cãror alocaţii au fost calculate prin raportare la solda lunarã netã şi, pe de altã parte, cei care au trecut în rezervã anterior acestei date şi cãrora li s-au acordat alocaţii calculate prin raportare la solda lunarã brutã] la care face referire recurentul nu este o chestiune la latitudinea unitãţii care disponibilizeazã sau a instanţei, ci la latitudinea legiuitorului, care trebuie sã o aibã în vedere în procesul de legiferare şi sã-i gãseascã soluţionarea adecvatã printr-o reglementare precisã şi expresã. Astfel, nici unitatea recurentã, nici instanţa judecãtoreascã nu se poate substitui legiuitorului, uniformizând reglementãri legale diferite, intrate în vigoare la date diferite şi asupra aceluiaşi gen de situaţii dar nãscute, modificate sau stinse sub imperiul unor legi diferite."
12. Instanţa a apreciat, de asemenea, cã cele douã alocaţii în discuţie nu puteau fi considerate drept "salariu" sau "venit asimilat salariului", în sensul <>art. 22 şi 23 din Ordonanţa nr. 73/1999 , cu atât mai mult cu cât ele nu figurau printre veniturile impozabile menţionate la art. 4 din aceastã ordonanţã.
În fine, instanţa a confirmat practica instanţelor în litigii similare, practicã ce era favorabilã cererilor fostelor cadre militare.
13. Având în vedere cã Sentinţa din 11 ianuarie 2001 a intrat în puterea lucrului judecat şi a fost învestitã cu formulã executorie, reclamanţii au încasat la o datã neprecizatã sumele ce fãcuserã obiectul litigiului.
14. La data de 11 septembrie 2001, procurorul general al României a formulat în faţa Curţii Supreme de Justiţie un recurs în anulare împotriva Sentinţei Judecãtoriei Alba Iulia din 11 ianuarie 2001 şi a Deciziei Tribunalului Alba din 27 martie 2001.
15. Acesta a apreciat cã, în interpretarea legislaţiei interne, cele douã instanţe au comis erori grave de drept, ajungând la o soluţionare greşitã a litigiului. El a argumentat cã <>art. 86 din Ordonanţa nr. 73/1999 abrogase prevederile <>art. 7 din Ordonanţa nr. 7/1998 şi pe cele ale <>art. 31 din Legea nr. 138/1999 şi a adãugat cã, în baza <>art. 4 şi 23 ale Ordonanţei nr. 73/1999 , alocaţiile şi celelalte drepturi de care au beneficiat cadrele militare erau asimilate salariilor şi erau, din acel moment, supuse impunerii prevãzute de aceastã ordonanţã.
16. Reclamanţii au cerut respingerea recursului în anulare, contestând argumentarea procurorului general referitoare la abrogarea articolelor mai sus menţionate şi la asimilarea alocaţiilor cu salariile. Aceştia au argumentat cã în orice caz şi presupunând cã alocaţiile puteau fi asimilate salariilor, ele nu ar fi trebuit sã fie supuse impozitului, <>art. 6 lit. f) din Ordonanţa nr. 73/1999 scutind de impozit alocaţiile calculate pe baza soldei lunare nete. Or, conform art. 24 alin. 2 din aceastã ordonanţã, venitul net nu era venitul brut dupã deducerea impozitului, ci venitul brut minus cotizaţiile sociale. De aceea, ei au estimat cã Ministerul Apãrãrii le supusese pe nedrept alocaţiile impozitului.
17. Prin Decizia din 30 ianuarie 2002, Curtea Supremã de Justiţie a admis recursul în anulare, a casat hotãrârile criticate şi a dispus rambursarea sumelor pe care Ministerul Apãrãrii le-a plãtit reclamanţilor în baza acestor hotãrâri. Pasajul pertinent din decizie este redactat astfel:
"Deşi este real cã potrivit <>art. 31 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar, la trecerea în rezervã sau direct în retragere, cu drept de pensie, cadrele militare beneficiazã de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunarã brutã, acest text trebuie raportat la dispoziţiile <>art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit şi, respectiv, la <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.066/1999 , care, deşi confirmã neimpozitarea veniturilor provenite din ajutoare, precizeazã totodatã ce venituri fac parte din atare categorie, excluzându-le pe cele de naturã salarialã.
Or, faţã de împrejurarea cã însãşi <>Legea nr. 138/1999 se referã la şcolarizarea personalului militar şi la drepturile derivate ale acestuia din calitatea de salariat apare cu evidenţã cã veniturile acordate militarilor la trecerea în rezervã sau direct în retragere cu titlu de ajutoare, în condiţiile art. 31 din lege, decurg din statutul lor de salariaţi şi prin urmare sunt supuse impozitãrii în condiţiile <>Ordonanţei Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit.
Cã este aşa o confirmã şi Normele metodologice pentru aplicarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, aprobate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.066/1999 care, referindu-se la art. 5 din ordonanţã, individualizeazã categoriile de venituri care nu sunt impozabile şi nu se impoziteazã, între care şi ajutoarele.
Din enumerarea fãcutã de text rezultã cã ajutoarele neimpozabile vizeazã exclusiv forme de sprijin cu destinaţie specialã, cum ar fi ajutoarele soţiilor care satisfac serviciul militar obligatoriu; ajutorul social acordat potrivit legii; ajutorul de urgenţã acordat de Guvern şi de primari în situaţii de necesitate; ajutorul de înmormântare şi altele.
Textul menţionat nu face nicio referire la ajutoarele pentru trecerea în rezervã acordate cadrelor militare în raport cu solda lunarã brutã.
Prin urmare, aceste ajutoare fiind de naturã salarialã şi având ca bazã de calcul solda lunarã brutã urmeazã a fi impozitate ca orice venit brut.
De altfel, în <>art. 86 din Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 se statueazã expres cã se abrogã orice dispoziţii contrare menţionatei ordonanţe, ceea ce confirmã odatã în plus intenţia legiuitorului de a impozita aceste categorii de ajutoare.
În ceea ce priveşte plãţile compensatorii acordate reclamanţilor potrivit <>art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 7/1998 calculate tot în raport de solda brutã şi neimpozitate, <>art. 86 din Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit statueazã expres abrogarea acestui text cu privire la neimpozitarea respectivelor venituri şi prin urmare reclamanţii datoreazã impozite şi pentru aceste sume.
Pe de altã parte, este de evidenţiat şi faptul cã în <>art. 6 lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, care enumerã veniturile scutite de impozitul pe venit, figureazã doar plãţile compensatorii şi ajutoarele calculate în baza soldei lunare nete. Or, în speţã, plãţile compensatorii şi ajutoarele acordate reclamanţilor s-au acordat în raport de solda lunarã brutã şi prin urmare şi din aceastã perspectivã atari venituri erau impozabile."
18. Deoarece autoritãţile nu au introdus nicio cerere de executare silitã a deciziei Curţii Supreme de Justiţie, reclamanţii nu au restituit pânã în prezent sumele litigioase.
II. Dreptul intern pertinent
A. Codul de procedurã civilã
19. Art. 330 din Codul de procedurã civilã prevedea:
"Procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Supremã de Justiţie, hotãrârile judecãtoreşti irevocabile pentru urmãtoarele motive:
1. când instanţa a depãşit atribuţiile puterii judecãtoreşti,
2. când prin hotãrârea atacatã s-a produs o încãlcare esenţialã a legii, ce a determinat o soluţionare greşitã a cauzei pe fond, ori aceastã hotãrâre este în mod vãdit netemeinicã."
Acest articol a fost abrogat prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 .
B. <>Ordonanţa Guvernului nr. 7/1998 privind unele mãsuri de protecţie socialã a personalului militar şi civil, care se vor aplica în perioada restructurãrii marilor unitãţi, unitãţilor şi formaţiunilor din compunerea Ministerului Apãrãrii Naţionale
20. Prevederile pertinente sunt urmãtoarele:
ARTICOLUL 6
"În perioada de restructurare a armatei, ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii [cu o vechime în serviciu de minimum 20 de ani] pot cere trecerea în rezervã, cu drept de pensie, înainte de împlinirea vârstei prevãzute de lege (...)."
ARTICOLUL 7
"Cadrele militare trecute în rezervã cu drept de pensie (...) beneficiazã, pentru activitatea depusã în armatã, de ajutorul stabilit prin reglementãrile legale în vigoare cu privire la salarizarea personalului armatei. În plus, pentru fiecare an rezultat ca diferenţã între vârsta de 55 de ani şi vârsta pe care o au la data trecerii în rezervã se acordã o platã compensatorie neimpozabilã, egalã cu douã solde lunare brute din ultima lunã de activitate."
ARTICOLUL 8
"Cadrele militare cu o vechime în serviciu mai micã de 20 de ani pot trece în rezervã, la cerere, sau pot fi trecute în rezervã de cãtre Ministerul Apãrãrii Naţionale (...), beneficiind de o platã compensatorie neimpozabilã, corespunzãtoare vechimii în serviciu şi ultimei lor solde lunare brute."
C. <>Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar şi ale funcţionarilor civili din armatã
21. <>Art. 31 din Legea nr. 138/1999 prevede urmãtoarele:
"La trecerea în rezervã sau direct în retragere, cu drept de pensie, cadrele militare (...) beneficiazã de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunarã brutã avutã în luna schimbãrii poziţiei de activitate şi de vechimea lor (...).
Cadrele militare în activitate trecute în rezervã, cu drept de pensie de serviciu, înainte de împlinirea vârstei prevãzute de reglementãrile în vigoare, mai beneficiazã, pentru fiecare an rãmas pânã la limita de vârstã, de un ajutor egal cu douã solde lunare brute neimpozabile.
Prevederile alin. (2) nu se aplicã cadrelor care beneficiazã de plãţile compensatorii prevãzute de <>Ordonanţa Guvernului nr. 7/1998 ."
D. <>Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit (intratã în vigoare la data de 1 ianuarie 2000)
22. Prevederile pertinente sunt urmãtoarele:
ARTICOLUL 4
"Categoriile de venituri care se supun impozitului pe venit sunt: venituri din activitãţi independente; venituri din salarii; venituri din cedarea folosinţei bunurilor; venituri din dividende şi dobânzi; alte venituri."
ARTICOLUL 5
"Nu sunt venituri impozabile şi nu se impoziteazã, potrivit prezentei ordonanţe, urmãtoarele:
a) ajutoarele, indemnizaţiile şi alte forme de sprijin cu destinaţie specialã, acordate din bugetul de stat, bugetul asigurãrilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale şi din alte fonduri publice, precum şi cele de aceeaşi naturã primite de la terţe persoane (...)."
ARTICOLUL 6 F)
"Sunt venituri scutite de impozit pe venit: (...) sumele reprezentând plãţile compensatorii, calculate pe baza soldelor lunare nete, acordate cadrelor militare trecute în rezervã ca urmare a nevoilor de reducere şi de restructurare, precum şi ajutoarele stabilite în raport cu solda lunarã netã, acordate acestora la trecerea în rezervã sau direct în retragere cu drept de pensie sau pentru cele care nu îndeplinesc condiţiile de pensie."
ARTICOLUL 22
"Sunt considerate venituri din salarii, denumite în continuare salarii, toate veniturile în bani şi/sau în naturã, obţinute de o persoanã fizicã ce desfãşoarã o activitate în baza unui contract individual de muncã, indiferent de perioada la care se referã, de denumirea veniturilor sau de forma sub care ele se acordã (...)"
ARTICOLUL 23 b)
"Sunt asimilate salariilor în vederea impunerii: (...) drepturile de soldã lunarã, indemnizaţii, prime, premii, sporuri şi alte drepturi ale cadrelor militare, acordate potrivit legii."
ARTICOLUL 24 ALIN. 2
"Venitul net din salarii se determinã prin deducerea din venitul brut, determinat potrivit prevederilor alin. (1), a urmãtoarelor cheltuieli, dupã caz:
a) contribuţiile reţinute, potrivit legii, pentru pensia suplimentarã, pentru protecţia socialã a şomerilor şi pentru asigurãrile sociale de sãnãtate;
b) o cotã de 15% din deducerea personalã de bazã, acordatã cu titlu de cheltuieli profesionale (...)."
ARTICOLUL 86
"Pe data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogã (...) prevederile articolelor 7 şi 8 alin. 1 din <>Ordonanţa nr. 7/1998 (...) cu privire la neimpozitarea sumelor primite sub formã de plãţi compensatorii, precum şi orice alte dispoziţii contrare."
E. <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.066/1999 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 5 ianuarie 2000) privind aplicarea <>Ordonanţei nr. 73/1999
23. Hotãrârea respectivã prevede urmãtoarele:
"Nu sunt venituri impozabile şi nu se impoziteazã, potrivit prezentei ordonanţe [în sensul articolului 5 a) din <>Ordonanţa nr. 73/1999 ]: (...) ajutoarele care se acordã soţiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu, ajutorul social, ajutorul de urgenţã acordat de Guvern şi de primari în situaţii de necesitate, ajutorul de şomaj, ajutorul de integrare profesionalã, ajutorul de înmormântare, ajutoarele umanitare, medicale şi sociale (...)."
F. Ordonanţa de urgenţã a Guvernului privind modul de calcul al plãţilor compensatorii şi al ajutoarelor acordate cadrelor militare
24. Prevederile pertinente sunt urmãtoarele:
ARTICOLUL 1
"Valoarea plãţii compensatorii prevãzute de articolele 7, 8 şi 11 din <>Ordonanţa nr. 7/1998 (...) şi cea a ajutorului prevãzut de articolele 31 şi 32 alin. 1 din <>Legea nr. 138/1999 sunt calculate pe baza soldei lunare nete."
ARTICOLUL 2
"Valoarea soldei lunare nete corespunde valorii soldei lunare brute din ultima lunã de activitate, mai puţin valoarea impozitului lunar legal.
Valoarea impozitului lunar este cea prevãzutã de <>Ordonanţa nr. 73/1999 privind impozitul pe venit."

ÎN DREPT

I. Asupra pretinsei încãlcãri a articolului 6 § 1 din Convenţie
25. Reclamanţii se plâng de lipsa de independenţã şi de imparţialitate a Curţii Supreme de Justiţie şi pretind cã recursul în anulare formulat de procurorul general a fost admis din cauza presiunii exercitate de cãtre Ministerul Finanţelor şi de cãtre Ministerul Apãrãrii. Ei invocã art. 6 § 1 din Convenţie, care prevede urmãtoarele:
"Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã (...)"
26. Guvernul pledeazã pentru inaplicabilitatea art. 6 în cazul procedurii litigioase datoritã faptului cã aceasta are un caracter fiscal (Ferrazzini împotriva Italiei [MC], nr. 44.759/98, §§ 21-30, CEDO 2001-VII).
27. Reclamanţii nu au depus observaţii asupra acestei chestiuni.
28. Curtea reaminteşte faptul cã, într-adevãr, contenciosul fiscal iese din sfera drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil, în ciuda efectelor patrimoniale pe care le are în mod necesar în ceea ce priveşte situaţia contribuabililor (Ferrazzini, citatã mai sus, §§ 29-31).
29. În cauzã, Curtea constatã cã, deşi litigiul a fost adus în faţa instanţelor civile, acesta se referea la supunerea la impozitul pe venit a ajutoarelor acordate reclamanţilor. Aşadar, era vorba de datorii fiscale contestate de cãtre reclamanţi.
30. Astfel, având în vedere circumstanţele cauzei, Curtea apreciazã cã obiectul litigiului ţinea în principal de dreptul public, mai exact de contenciosul fiscal (vezi, mutatis mutandis, Cabinet Diot şi S.A. Gras Savoye împotriva Franţei (dec.), nr. 49.217/99 şi 49.218/99, 3 septembrie 2002).
31. În plus, Curtea nu distinge în procedura în cauzã nicio "nuanţã penalã" (vezi, a contrario, Bendenoun împotriva Franţei, Hotãrârea din 24 februarie 1994, seria A nr. 284, p. 20, § 47).
32. Prin urmare, art. 6 § 1 din Convenţie nu este aplicabil în cauzã.
33. Rezultã cã aceastã parte a cererii este incompatibilã ratione materiae cu prevederile Convenţiei, în sensul art. 35 alin. 3, şi trebuie respinsã în aplicarea art. 35 alin. 4.
II. Asupra pretinsei încãlcãri a articolului 1 din Protocolul nr. 1
34. Reclamanţii se plâng de o atingere a dreptului lor la respectarea bunurilor, din cauza obligaţiei de a restitui sumele încasate în baza unei decizii care se bucura de autoritate de lucru judecat. Ei invocã art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmãtoarele:
"Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilitãţii
35. Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este în mod vãdit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Ea relevã, de asemenea, cã acest capãt de cerere nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Aşadar, el trebuie declarat admisibil.
B. Asupra fondului
36. Guvernul recunoaşte cã, în baza Hotãrârii definitive a Tribunalului Alba din 27 martie 2001, reclamanţii beneficiau de o creanţã împotriva statului şi cã anularea acesteia de Curtea Supremã de Justiţie constituie o ingerinţã în dreptul lor la respectarea bunurilor.
37. El apreciazã cã aceastã ingerinţã corespunde reglementãrii utilizãrii bunurilor pentru a asigura plata impozitelor, cã ea ţine, aşadar, de cel de-al doilea alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 şi cã este compatibilã cu acest articol, având în vedere cã este legalã şi proporţionalã cu scopul legitim urmãrit.
38. În ceea ce priveşte respectarea principiului legalitãţii, Guvernul considerã cã ingerinţa se bazeazã pe dispoziţiile <>Ordonanţei nr. 73/1999 , astfel cum au fost ele interpretate de cãtre Curtea Supremã de Justiţie în exercitarea dreptului sãu de apreciere şi aplicare a dreptului intern.
39. În ceea ce priveşte "justul echilibru" ce trebuie pãstrat între cerinţele interesului general şi apãrarea drepturilor fundamentale ale reclamanţilor, Guvernul pretinde cã obligaţia de a plãti retroactiv un impozit în baza unei hotãrâri judecãtoreşti echivaleazã cu aplicarea retroactivã a unei legi fiscale, care nu este interzisã ca atare prin art. 1 din Protocolul nr. 1 (vezi, mutatis mutandis, Di Belmonte (nr. 2) împotriva Italiei (dec.), nr. 72.665/01, 3 iunie 2004, şi M.A. şi alţii împotriva Finlandei (dec.), nr. 27.793/95, 10 iunie 2003).
40. Guvernul considerã, de asemenea, cã obligaţia de a plãti un impozit ce corespunde unui procent de circa 40% din suma ajutoarelor nu constituie, în circumstanţele cauzei, o sarcinã excesivã pentru reclamanţi. În aceastã privinţã, el a arãtat cã aceste ajutoare nu reprezentau niciun mod de remuneraţie a muncii depuse de cãtre reclamanţi şi niciun drept ce decurgea din regimul de asigurare socialã, ci un ajutor gratuit din partea statului, care viza încurajarea cadrelor militare sã se pensioneze anticipat şi facilitarea reîntoarcerii lor la viaţa civilã.
41. În opinia reclamanţilor, Curtea Supremã de Justiţie a interpretat în mod eronat prevederile <>Ordonanţei nr. 73/1999 şi, drept urmare, impozitarea ajutoarelor lor nu avea nicio bazã legalã. Ei susţin în continuare cã au fost privaţi de drepturile lor de creanţã, dobândite în mod legal şi definitiv.
42. Curtea observã, în primul rând, cã nu se contestã faptul cã, în baza Deciziei definitive din 27 martie 2001, reclamanţii aveau împotriva statului o creanţã suficient de clar stabilitã pentru a fi exigibilã. De altfel, Ministerul Apãrãrii le-a plãtit sumele în discuţie, de care s-au putut bucura pânã la Decizia Curţii Supreme de Justiţie din 30 ianuarie 2002, care a dispus rambursarea lor. Aceastã decizie a constituit, aşadar, o ingerinţã în exercitarea de cãtre reclamanţi a dreptului lor de creanţã şi, prin aceasta, în dreptul lor la respectarea bunurilor.
43. În ceea ce priveşte regula aplicabilã în lumina art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea reaminteşte cã acest articol conţine 3 norme distincte: prima, care se exprimã în prima frazã a primului alineat şi care are un caracter general, enunţã principiul respectãrii proprietãţii; cea de-a doua, ce figureazã în cea de-a doua frazã a aceluiaşi alineat, vizeazã privarea de proprietate şi o supune anumitor condiţii; cât despre a treia, menţionatã în cel de-al doilea alineat, recunoaşte puterea statelor contractante de a reglementa utilizarea bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuţii sau a amenzilor.
44. Curtea constatã cã reclamanţii se plâng de privarea de drepturile lor de creanţã, în sensul celei de-a doua fraze a primului alineat al art. 1. Este adevãrat cã o ingerinţã în exercitarea drepturilor de creanţã împotriva statului se poate analiza într-o asemenea privare de proprietate (Pressos Compania Naviera S.A. şi alţii împotriva Belgiei, Hotãrârea din 20 noiembrie 1995, seria A nr. 332, p. 22, § 34). Totuşi, fiind vorba de un impozit de achitat, demersul cel mai natural constã în examinarea capetelor de cerere din punctul de vedere al utilizãrii bunurilor în interesul general "pentru a asigura plata impozitelor", care ţine de regula enunţatã în cel de-al doilea alineat al art. 1 (National & Provincial Building Society, Leeds Permanent Building Society şi Yorkshire Building Society împotriva Regatului Unit, Hotãrârea din 23 octombrie 1997, Culegere de hotãrâri şi decizii 1997-VII, p. 2.353, § 79).
45. Cu toate acestea, cele 3 reguli mai sus menţionate nu sunt "distincte", în sensul cã nu au nicio legãturã una cu cealaltã: cea de-a doua şi cea de-a treia se referã la cazuri speciale de încãlcare a dreptului la respectarea bunurilor şi, prin urmare, trebuie interpretate în lumina principiului general enunţat în prima regulã (vezi, printre multe altele, Gasus Dosier - und F'f6rdertechnik GmbH împotriva Olandei, Hotãrârea din 23 februarie 1995, seria A nr. 306 B, p. 46-47, § 55).
46. Curtea reaminteşte cã art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede, înainte de toate şi în primul rând, cã o ingerinţã a autoritãţii publice în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor trebuie sã fie legalã. Cel de-al doilea alineat recunoaşte dreptul statelor de a reglementa utilizarea bunurilor, adoptând "legi". În exercitarea puterii sale de control, Curtea are competenţa, chiar dacã limitatã, de a verifica respectarea dreptului intern (vezi, de exemplu, Hζkansson şi Sturesson împotriva Suediei, Hotãrârea din 21 februarie 1990, seria A nr. 171-A, p. 16, § 47).
47. În cauzã, ea constatã cã poziţiile pãrţilor sunt divergente. Guvernul apreciazã cã prevederile <>Ordonanţei nr. 73/1999 , astfel cum au fost ele interpretate de cãtre Curtea Supremã de Justiţie, au constituit baza legalã a ingerinţei. Cât despre reclamanţi, aceştia pretind cã interpretarea fãcutã de instanţa supremã a fost eronatã.
48. Curtea observã cã reclamanţii au prezentat argumente identice celor formulate în faţa Curţii Supreme de Justiţie, care le-a înlãturat în Decizia sa din 30 ianuarie 2002. Referitor la acest lucru, Curtea relevã cã interpretarea şi aplicarea legislaţiei interne revine în primul rând autoritãţilor interne, în special instanţelor (vezi, mutatis mutandis, Garcia Ruiz împotriva Spaniei [MC], nr. 30.544/96, § 28, CEDO 1999-I).
49. Având în vedere decizia Curţii Supreme de Justiţie mai sus menţionatã, prin care s-a concluzionat în sensul cã prevederile <>art. 31 din Legea nr. 138/1999 şi ale <>art. 7 din Ordonanţa nr. 7/1998 , referitoare la scutirea de impozit a ajutoarelor în discuţie, erau abrogate, Curtea apreciazã cã ingerinţa era prevãzutã de lege - în speţã <>Ordonanţa nr. 73/1999 -, aşa cum prevede art. 1 din Protocolul nr. 1.
50. De asemenea, Curtea trebuie sã analizeze dacã s-a menţinut un "just echilibru" între cerinţele interesului general şi imperativele apãrãrii drepturilor fundamentale ale omului. Preocuparea de a instaura acest echilibru se reflectã în structura întregului articol 1, inclusiv în cel de-al doilea alineat; în consecinţã, trebuie sã existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmãrit (vezi Hotãrârea Building Societies citatã mai sus, § 80).
51. Mai mult, pentru a stabili dacã aceastã cerinţã este îndeplinitã sau nu, este recunoscut faptul cã un stat contractant, mai ales atunci când elaboreazã şi pune în practicã o politicã în materie fiscalã, se bucurã de o marjã largã de apreciere (vezi, printre multe altele, Gasus Dosier, citatã mai sus, § 60).
52. Drept pentru care, Curtea observã cã, în prezenta cauzã, reclamanţii au fost obligaţi la restituirea creanţelor încasate în deplinã legalitate în baza unei decizii definitive şi care se bucura de autoritate de lucru judecat.
53. În aceastã privinţã, trebuie reamintit faptul cã preeminenţa dreptului, unul dintre principiile fundamentale ale unei societãţi democratice, este inerentã tuturor articolelor din Convenţie (Broniowski împotriva Poloniei [MC], nr. 31.443/96, § 147, CEDO 2004-V). Ea presupune respectarea principiului siguranţei raporturilor juridice şi în special a hotãrârilor judecãtoreşti care se bucurã de autoritate de lucru judecat. Niciuna dintre pãrţi nu este abilitatã sã solicite supervizarea unei hotãrâri definitive şi executorii în unicul scop de a obţine o reexaminare a cauzei şi o nouã hotãrâre în privinţa sa (vezi, de exemplu, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48.553/99, § 72, CEDO 2002-VII, şi Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX). Dacã nu ar fi fost aşa, readucerea în discuţie a hotãrârilor definitive ar fi creat un climat general de nesiguranţã juridicã, diminuând încrederea publicului în sistemul judiciar şi, prin urmare, în statul de drept.
54. Desigur, aplicarea retroactivã a unei legi fiscale nu este interzisã ca atare prin art. 1 din Protocolul nr. 1 (vezi Di Belmonte (nr. 2) şi M.A. şi alţii, citate mai sus). Totuşi, Curtea relevã cã în cauzã nu este vorba de aplicarea retroactivã a unei legi fiscale, ci de anularea unei decizii definitive care se bucurã de autoritate de lucru judecat şi care stabilise în favoarea reclamanţilor creanţe împotriva statului.
55. Având în vedere faptul cã intervenţia procurorului general dupã terminarea procedurii - la care nu participase - a condus la anularea integralã a acestor creanţe, Curtea apreciazã cã o încãlcare atât de radicalã a drepturilor celor interesaţi a rupt, în defavoarea lor, justul echilibru ce trebuie pãstrat între protecţia proprietãţii şi cerinţele interesului general (vezi, mutatis mutandis, S.A. Dangeville împotriva Franţei, nr. 36.677/97, § 61, CEDO 2002-III, şi Kliafas şi alţii împotriva Greciei, nr. 66.810/01, § 30, 8 iulie 2004).
56. În ciuda marii puteri de apreciere de care beneficiazã statul în materie fiscalã, exercitarea acesteia, în circumstanţele cauzei, a adus prejudicii principiilor siguranţei raporturilor juridice şi preeminenţei dreptului.
57. Prin urmare, a avut loc încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1.
III. Asupra aplicãrii articolului 41 din Convenţie
58. Conform prevederilor art. 41 din Convenţie:
"Dacã Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã".
A. Prejudiciu
59. Reclamanţii solicitã 10.000 euro fiecare pentru prejudiciul moral pe care l-au suportat din cauza încãlcãrii dreptului lor de a li se respecta bunurile.
60. Guvernul nu a prezentat observaţii asupra acestui aspect.
61 Curtea apreciazã cã reclamanţii au suferit un prejudiciu moral incontestabil prin obligarea lor la restituirea sumelor litigioase.
62. Ţinând cont de circumstanţele cauzei şi statuând în echitate, conform art. 41, Curtea acordã, cu acest titlu, 1.000 euro fiecãrui reclamant.
B. Cheltuieli de judecatã
63. Reclamanţii solicitã 1.200 euro cu titlu de cheltuieli de judecatã suportate în faţa instanţelor interne.
64. Guvernul nu a prezentat observaţii asupra acestui aspect.
65. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine restituirea cheltuielilor de judecatã decât în mãsura în care li s-a stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil. În cauzã, ţinând seama de faptul cã reclamanţii nu au furnizat niciun document justificativ, Curtea respinge cererea referitoare la cheltuielile de judecatã legate de procedura internã.
C. Dobânzi moratorii
66. Curtea considerã potrivit ca rata dobânzii moratorii sã se bazeze pe rata dobânzii facilitãţii de preţ marginal a Bãncii Centrale Europene, majoratã cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE,

1. declarã cererea admisibilã în ceea ce priveşte capãtul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 şi inadmisibilã pentru rest;
2. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1;
3. hotãrãşte:
a) ca statul pârât sã plãteascã fiecãrui reclamant, în termen de 3 luni de la data rãmânerii definitive a hotãrârii, conform articolului 44 § 2 din Convenţie, 1.000 euro (o mie euro) cu titlu de prejudiciu moral, plus orice sumã ce ar putea fi datoratã cu titlu de impozit;
b) ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi pânã la efectuarea plãţii, aceastã sumã sã fie majoratã cu o dobândã simplã având o ratã egalã cu cea a facilitãţii de preţ marginal a Bãncii Centrale Europene valabilã în aceastã perioadã, majoratã cu 3 puncte procentuale.
4. respinge cererea de satisfacţie echitabilã pentru rest.
Întocmitã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 23 februarie 2006 în conformitate cu art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulament.

Preşedinte,
Bostjan M. Zupancic

Grefier,
Vincent Berger

--------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016