Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTARARE din 21 februarie 2012 in Cauza S.C. Bartolo Prod Com - S.R.L. si Botomei impotriva Romaniei, definitiva la 21 mai 2012
EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 610 din 24 august 2012
Strasbourg
(Cererea nr. 16.294/03)
Hotărârea a devenit definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În Cauza S.C. Bartolo Prod Com - S.R.L. şi Botomei împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din:
Josep Casadevall, preşedinte, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Jan Sikuta, Luis Lopez Guerra, Nona Tsotsoria, Mihai Poalelungi, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 31 ianuarie 2012,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată.
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află Cererea nr. 16.294/03 îndreptată împotriva României, prin care o societate comercială română, S.C. Bartolo Prod Com - S.R.L., şi un resortisant român, domnul V. Botomei, au sesizat Curtea la 5 mai 2003 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Societatea Comercială Bartolo Prod Com - S.R.L. este reprezentată de al doilea reclamant, domnul Botomei, administratorul acesteia, care este totodată avocat în Bacău. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul său, doamna I. Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. În urma abţinerii lui Corneliu Bîrsan, judecător ales să reprezinte România (art. 28 din Regulamentul Curţii), Preşedintele Camerei l-a desemnat pe domnul Mihai Poalelungi în calitate de judecător ad-hoc (art. 26 § 4 din Convenţie şi art. 29 § 1 din Regulamentul Curţii).
4. La 8 martie 2010, cererea a fost comunicată Guvernului. În conformitate cu art. 29 § 1 din Convenţie, s-a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
5. Prima reclamantă este o societate cu răspundere limitată înfiinţată în 1994, cu sediul social în municipiul Bacău. Domnul Botomei, al doilea reclamant, este administratorul şi reprezentantul legal al acesteia.
6. La 28 iulie 1995 şi 3 mai 1996, Primăria oraşului Bacău a autorizat societatea reclamantă să comercializeze produse alimentare într-un spaţiu comercial amenajat în două apartamente aflate în proprietatea societăţii reclamante şi situate la parterul unui imobil de locuinţe. Autorizaţia era valabilă pentru un an.
7. La 16 septembrie 1996, primăria a anulat autorizaţia, motivând că spaţiul fusese extins prin lucrări efectuate ilegal. Primăria a dispus totodată demolarea acestora.
8. Prin 3 acţiuni introduse în faţa instanţelor interne, reclamanţii au solicitat anularea deciziei primăriei, reînnoirea autorizaţiei şi recunoaşterea dreptului de proprietate al societăţii asupra spaţiului comercial.
9. Printr-o primă hotărâre definitivă, pronunţată la 4 iunie 1998, Curtea de Apel Suceava a anulat decizia în litigiu. Curtea a reţinut că primăria nu precizase ce construcţii făceau obiectul deciziei din 16 septembrie 1996. Prin a doua hotărâre definitivă, din 29 aprilie 1999, aceeaşi curte de apel a obligat primăria să reînnoiască autorizaţia societăţii reclamante pentru desfăşurarea unei activităţi comerciale în spaţiul care îi aparţinea. În fine, prin a treia hotărâre definitivă, din 10 noiembrie 2000, aceeaşi curte de apel a confirmat că societatea reclamantă era proprietara spaţiului respectiv.
10. Primăria a refuzat reînnoirea autorizaţiei şi, la 15 septembrie 1999, a dispus demolarea celor două anexe ce serveau ca depozit.
11. Reclamanţii s-au opus măsurii însă, în dimineaţa zilei de 20 septembrie 1999, angajaţi ai primăriei au demolat anexele.
12. La aceeaşi dată, reclamanţii au introdus o acţiune împotriva autorităţilor locale. Aceştia au solicitat anularea ordinului de demolare şi plata de despăgubiri. Prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată, instanţa o dispus suspendarea ordinului de demolare până la pronunţarea pe fondul cauzei.
13. Prin Hotărârea definitivă din 3 decembrie 1999, Curtea de Apel Bacău a admis recursul primăriei, considerând că suspendarea nu era justificată şi, în orice caz, la ora la care s-a pronunţat instanţa, anexele fuseseră demolate deja.
14. Prin Hotărârea din 4 iulie 2002, Tribunalul Suceava a anulat ordinul de demolare, iar primarul a fost obligat la plata unei amenzi pentru refuzul de a se conforma hotărârii definitive care dispunea reînnoirea autorizaţiei.
15. În urma recursului pârâţilor, prin Hotărârea definitivă din 28 noiembrie 2002, Curtea de Apel Suceava a casat Hotărârea din 4 iulie 2002 şi, pe fond, a respins acţiunea, cu motivarea că anexele fuseseră construite ilegal.
16. Primăria a reiterat refuzul de reînnoire a autorizaţiei şi a condiţionat acordarea acesteia de anumite lucrări de modernizare a spaţiului comercial.
17. În urma respingerii cererii pentru autorizaţie de construire în vederea lucrărilor de modernizare, prin Hotărârea definitivă din 19 iulie 2004, Tribunalul Bacău a obligat primăria să emită autorizaţia solicitată. Un executor judecătoresc s-a deplasat la sediul primăriei în vederea executării hotărârii, însă a primit un nou refuz.
18. Societatea reclamantă a efectuat lucrările şi, la 3 septembrie 2004, primarul a dispus demolarea acestora, motivând că noile construcţii erau ridicate abuziv pe domeniul public. Reclamanţii au contestat ordinul de demolare, susţinând că primarul refuza să se conformeze hotărârilor definitive care îl obligau să emită autorizaţia de funcţionare şi autorizaţia de construire.
19. La 29 septembrie 2005, primarul a emis autorizaţia de construire.
20. Prin Hotărârea din 22 decembrie 2005, Tribunalul Bacău a respins acţiunea şi a confirmat legalitatea ordinului de demolare, cu motivarea că respectivele construcţii erau ilegale, deoarece depăşeau suprafaţa prevăzută de hotărârea definitivă din 19 iulie 2004. Reclamanţii au formulat recurs.
21. În cursul anului 2006, inspectori ai primăriei au constatat că spaţiul comercial fusese închiriat altor societăţi care desfăşurau acolo activităţi comerciale.
22. La 23 iunie 2009, primarul a emis autorizaţia de funcţionare, care i-a fost transmisă societăţii reclamante prin scrisoare recomandată la adresa indicată de aceasta din urmă. Scrisoarea nu i-a parvenit, deoarece nu a ridicat-o de la poştă. Societatea reclamantă a luat cunoştinţă de existenţa acestor autorizaţii în cursul anului 2010, când la dosarul cauzei au fost depuse copii ale acestora.
23. Prin Hotărârea definitivă din 28 septembrie 2010, Curtea de Apel Bacău a respins recursul şi a confirmat ordinul de demolare.
24. În cursul lunii decembrie 2010, angajaţi ai primăriei au demolat construcţiile anexe.
II. Dreptul intern relevant
25. Esenţialul din reglementările interne relevante, şi anume articolele din Codul de procedură civilă şi din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, este descris în cauzele Roman şi Hogea împotriva României [(dec.), nr. 62.959/00, 31 august 2004] şi Topciov împotriva României [(dec.), nr. 17.369/02, 15 iunie 2006].
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsele încălcări ale art. 6 § 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
26. Reclamanţii susţin că refuzul reînnoirii autorizaţiei de funcţionare şi demolarea construcţiilor au adus atingere dreptului lor de acces la o instanţă şi dreptului lor la respectarea bunurilor. Aceştia invocă art. 6 § 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1, redactate, în părţile lor relevante, după cum urmează:
"Art. 6 § 1
Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale [...] de către o instanţă independentă şi imparţială [...] care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil [...]"
"Articolul 1 din Protocolul nr. 1
Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
A. Admisibilitate
1. Cu privire la calitatea de "victimă" a reclamantului
27. Curtea observă că domnul Botomei a introdus prezenta cerere în numele Societăţii Comerciale Bartolo Prod Com - S.R.L., dar şi în nume propriu, în temeiul calităţii sale de administrator al societăţii.
28. Pentru început, Curtea observă că dacă domnul Botomei a participat la procedurile interne, acesta a acţionat în calitate de reprezentant legal al societăţii reclamante, aceasta din urmă fiind unicul titular al dreptului de proprietate asupra spaţiului comercial şi al autorizaţiei de funcţionare.
29. Curtea aminteşte că nu se justifică ridicarea "vălului corporativ" sau neluarea în considerare a personalităţii juridice a unei societăţi decât în împrejurări excepţionale, în special atunci când se stabileşte cu certitudine că aceasta se află în imposibilitatea de a sesiza, prin intermediul organismelor ei statutare, organele Convenţiei (Agrotexim şi altele împotriva Greciei, 24 octombrie 1995, § 66, seria A nr. 330-A). În mod evident, nu aceasta era situaţia în speţă, atât timp cât societatea reclamantă a putut sesiza Curtea fără vreo dificultate.
30. În orice caz, deţinerea unei părţi, chiar substanţiale, din capitalul social nu poate fi suficientă, în principiu, pentru a-l considera pe reclamant "victimă" în sensul art. 34 din Convenţie (Agrotexim şi altele, citată anterior, § 63). Este necesar totodată să existe un interes personal al respectivei persoane în obiectul cererii [Olczak împotriva Poloniei (dec.), nr. 30.417/96, § 58-60, CEDO 2002-X (fragmente), şi Pokis împotriva Letoniei (dec.), nr. 528/02, CEDO 2006-XV]. Se impune constatarea că situaţia este diferită în prezenta cauză, domnul Botomei neinvocând alt prejudiciu în afara celui suferit de societatea al cărei administrator este (a se vedea, mutatis mutandis, Gărdean şi S.C. Group 95 - S.A. împotriva României, nr. 25.787/04, § 15, 1 decembrie 2009).
31. Prin urmare, Curtea consideră că domnul Botomei nu se poate pretinde victima unei încălcări a articolelor din Convenţie invocate şi, în consecinţă, declară cererea, în ceea ce îl priveşte pe acesta, incompatibilă ratione personae cu dispoziţiile Convenţiei în sensul art. 35 § 3 şi o respinge în conformitate cu art. 35 § 4.
2. Cu privire la capătul de cerere referitor la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1
32. Din perspectiva art. 6 § 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1, societatea reclamantă se plânge de demolarea construcţiilor anexe la localul comercial şi de refuzul reînnoirii autorizaţiei de funcţionare.
a) Cu privire la capătul de cerere privind demolarea construcţiilor anexe la localul comercial
33. Reclamanta susţine că demolarea construcţiilor anexe ia încălcat dreptul de acces la o instanţă şi dreptul la respectarea bunurilor.
34. Curtea constată că respectivele construcţii anexe au fost demolate în conformitate cu dispoziţiile primarului, pe care societatea reclamantă era liberă să le conteste în faţa instanţelor interne care au judecat pe fond legalitatea dispoziţiilor respective. Aceasta a beneficiat de posibilitatea de a-şi susţine argumentele şi de a-şi apăra punctul de vedere în cadrul procedurilor echitabile şi contradictorii, atât pe fond, cât şi în cadrul căilor de atac exercitate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă.
35. Întrucât legalitatea ordinelor de demolare a fost confirmată în urma unor proceduri care nu prezintă niciun aspect arbitrar, Curtea consideră că societatea reclamantă nu poate invoca o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor ca urmare a punerii în aplicare a hotărârilor respective.
36. Rezultă că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat şi trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 3 şi 4 din Convenţie.
b) Cu privire la capătul de cerere privind refuzul reînnoirii autorizaţiei de funcţionare
37. Societatea reclamantă se plânge de refuzul primarului municipiului Bacău de a executa hotărârea definitivă din 29 aprilie 1999 şi de a-i reînnoi autorizaţia de funcţionare.
38. Guvernul ridică excepţia cu privire la lipsa calităţii de "victimă" a societăţii reclamante. Acesta consideră că societatea nu a dovedit că a suferit un prejudiciu în urma refuzului reînnoirii autorizaţiei. Acesta susţine că societatea reclamantă şi-a continuat activitatea comercială în lipsa autorizaţiei, motiv pentru care a fost amendată de mai multe ori, şi că a închiriat spaţiul altor societăţi, obţinând astfel profit.
39. Societatea reclamantă contestă acest argument. Aceasta susţine că a suferit pierderi semnificative, deoarece activitatea sa a fost grav perturbată de refuzul reînnoirii autorizaţiei.
40. Curtea constată, mai întâi, că autorizaţia în litigiu a fost emisă de Primăria Bacău la 23 iunie 2009 şi că a fost trimisă cu scrisoare recomandată societăţii reclamante, care a omis să o ridice.
41. Întrucât societatea reclamantă nu a indicat niciun motiv valabil pentru justificarea acestei omisiuni, Curtea consideră că se impune restrângerea examinării capătului de cerere la perioada cuprinsă între 29 aprilie 1999 şi 23 iunie 2009.
42. Referitor la excepţia ridicată de Guvern, Curtea consideră că profitul obţinut de pe urma închirierii spaţiului comercial nu o privează pe societatea reclamantă de calitatea de victimă a unei încălcări a Convenţiei, în sensul art. 34 din Convenţie.
43. În această privinţă, Curtea aminteşte că pierderea calităţii de "victimă" este posibilă numai dacă autorităţile naţionale au recunoscut, explicit sau în substanţă, şi apoi au reparat încălcarea Convenţiei (I. Dalban împotriva României [MC], nr. 28.114/95, § 44, CEDO 1999-VI).
44. În cazul de faţă, pe lângă faptul că autorităţile naţionale nu au recunoscut în niciun moment o încălcare a Convenţiei, chiriile încasate, chiar dacă ar fi putut atenua parţial consecinţele economice ale refuzului reînnoirii autorizaţiei de funcţionare, nu puteau compensa faptul că, timp de peste 10 ani, societatea reclamantă a fost obligată să renunţe la activitatea ei ori să o continue cu riscul primirii de amenzi.
45. În consecinţă, Curtea respinge excepţia ridicată de Guvern în ceea ce priveşte lipsa calităţii de victimă a societăţii reclamante.
46. Curtea subliniază apoi că susţinerile formulate de societatea reclamantă în legătură cu refuzul reînnoirii autorizaţiei, în măsura în care se referă la perioada cuprinsă între 29 aprilie 1999 şi 23 iunie 2009, nu sunt în mod vădit nefondate în sensul art. 35 § 3 din Convenţie şi că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Este necesar aşadar ca acest capăt de cerere să fie declarat admisibil.
B. Pe fond
47. Guvernul consideră că întârzierea acordării autorizaţiei se datora în mare parte atitudinii societăţii reclamante, care a insistat să obţină o autorizaţie de funcţionare şi o autorizaţie de construire pentru anexe ridicate abuziv pe domeniul public. Mai mult, acesta afirmă că primăria a fost sesizată în mai multe rânduri de locatarii imobilului în care era amplasat spaţiul comercial, care şi-au exprimat nemulţumirea faţă de activitatea societăţii reclamante.
48. Societatea reclamantă susţine că nerespectarea hotărârii definitive din 29 aprilie 1999 şi refuzul reînnoirii autorizaţiei de funcţionare constituiau forme de comportament abuziv din partea primarului faţă de societatea reclamantă.
49. Curtea reaminteşte că a soluţionat numeroase cauze care ridicau probleme similare celei din prezenta speţă, constatând încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie ca urmare a omisiunii autorităţilor, fără o justificare valabilă, de a executa într-un termen rezonabil o hotărâre definitivă pronunţată împotriva lor (a se vedea, de exemplu, Tacea împotriva României, nr. 746/02, 29 septembrie 2005; Dragne şi alţii împotriva României, nr. 78.047/01, 7 aprilie 2005; Orha împotriva României, nr. 1.486/02, 12 octombrie 2006; Musteaţă şi alţii împotriva României, nr. 67.344/01, 10.772/04, 14.819/04, 14.025/05 şi 23.596/06, § 32, 6 octombrie 2009).
50. În prezenta cauză, Curtea observă că, deşi reclamanta a obţinut la 29 aprilie 1999 o hotărâre definitivă care obliga primăria să îi reînnoiască autorizaţia de funcţionare, această hotărâre nu a fost executată decât la 23 iunie 2009. Prin urmare, a fost întârziată executarea cu mai mult de 10 ani.
51. Curtea nu poate accepta argumentele Guvernului, care susţine că refuzul era consecinţa atitudinii societăţii reclamante. Curtea consideră că cererile societăţii reclamante pentru obţinerea unei autorizaţii de funcţionare şi a unei autorizaţii de construire pentru anexele spaţiului comercial nu puteau constitui un pretext pentru administraţie să refuze reînnoirea autorizaţiei de funcţionare, dat fiind că litigiile referitoare la anexele respective au făcut obiectul unor proceduri diferite, soluţionate în favoarea primăriei. Pe de altă parte, Curtea observă că, la 23 iunie 2009, primarul a emis autorizaţia de funcţionare doar pentru spaţiul comercial descris în Hotărârea din 29 aprilie 1999, fără să indice motivele obiective care l-au împiedicat timp de peste 10 ani să se conformeze hotărârii respective.
52. Referitor la disconfortul de care s-au plâns unii locatari, Curtea consideră că se referă la litigii cu caracter privat, care ar fi putut fi formulate în faţa instanţelor interne de către persoanele interesate. În orice caz, nici aceste plângeri nu îl exonerau pe primar de obligaţia de a se conforma hotărârii definitive susmenţionate, cu atât mai mult cu cât primarul avea posibilitatea de a retrage autorizaţia ulterior, în conformitate cu procedurile legale, în cazul în care reclamaţiile locatarilor s-ar fi dovedit întemeiate.
53. După ce a examinat toate elementele ce i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a expus nicio faptă şi niciun argument care ar putea conduce, în prezenta cauză, la o concluzie diferită de cea la care a ajuns în cauzele precitate (supra, § 49).
54. Având în vedere jurisprudenţa sa în materie şi probele aflate la dosar, Curtea consideră că autorităţile locale ale municipiului Bacău nu au depus toate eforturile necesare pentru executarea cu celeritate a hotărârii definitive pronunţate în favoarea societăţii reclamante.
55. Prin urmare, a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie ca urmare a refuzului autorităţilor locale de a reînnoi autorizaţia de funcţionare a societăţii reclamante în perioada 29 aprilie 1999-23 iunie 2009.
56. Pe de altă parte, având în vedere constatarea încălcării art. 6 § 1 din Convenţie în raport cu perioada în litigiu, Curtea nu consideră necesar să examineze separat capătul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1.
II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
57. Art. 41 din Convenţie prevede:
"Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.
A. Prejudiciu
58. Societatea reclamantă solicită 868.355,76 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material pe care l-ar fi suferit şi care reprezintă foloase nerealizate ca urmare a imposibilităţii exploatării normale a spaţiului comercial şi a anexelor acestuia. Aceasta prezintă un raport de expertiză contabilă. Societatea reclamantă solicită totodată un milion de euro cu titlu de prejudiciu moral.
59. Guvernul contestă aceste pretenţii, considerând că sumele solicitate sunt excesive şi că au un caracter speculativ. În această privinţă, Guvernul subliniază că autorizaţia de funcţionare era valabilă doar pentru un an. Guvernul adaugă că autorizaţia menţionată nu viza anexele spaţiului şi că, în orice caz, societatea reclamantă a închiriat localul altor societăţi, obţinând astfel profit.
60. Curtea subliniază că singura bază care trebuie reţinută pentru acordarea unei reparaţii echitabile constă, în speţă, în constatarea încălcării art. 6 § 1 din Convenţie, ca urmare a faptului că autorităţile locale nu au executat, într-un termen rezonabil, Hotărârea definitivă din 29 aprilie 1999. Aceasta nu poate să facă speculaţii cu privire la rezultatele activităţii societăţii reclamante în absenţa unei asemenea încălcări, nici să examineze totalul sumelor pe care aceasta din urmă le-ar fi putut obţine dacă activitatea ei ar fi putut continua normal (a se vedea, mutatis mutandis, S.C. Ghepardul - S.R.L. împotriva României, nr. 29.268/03, § 68, 14 aprilie 2009).
61. Ţinând seama de cele de mai sus, Curtea acordă societăţii reclamante 6.000 EUR cu titlu de prejudiciu material şi moral.
B. Cheltuieli de judecată
62. De asemenea, societatea reclamantă solicită 80.212 EUR pentru cheltuielile de judecată efectuate în faţa instanţelor interne şi pentru cele efectuate în faţa Curţii. Au fost prezentate două facturi din 2005 şi 2009, care atestau plata onorariului avocatului în cadrul procedurilor interne, şi o factură din 2009, emisă pe numele cabinetului de avocat Botomei, pentru 20.000 EUR cu titlu de cheltuieli de reprezentare în faţa Curţii.
63. Guvernul consideră că sumele solicitate sunt excesive şi că, în orice caz, din documentele prezentate nu reiese că onorariul în litigiu avea legătură cu prezenta cerere şi că a fost achitat în mod real. Prin urmare, Guvernul solicită Curţii să respingă cererea societăţii reclamante 64. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care se stabileşte caracterul real, necesar şi rezonabil al acestora.
65. În speţă, Curtea consideră că documentele justificative furnizate de societatea reclamantă nu permit stabilirea unei legături între cheltuielile şi procedurile interne care fac obiectul prezentei cauze.
66. Referitor la cheltuielile de reprezentare în faţa Curţii, aceasta consideră că, în absenţa altor documente justificative, factura emisă pe numele cabinetului de avocat Botomei nu permite stabilirea naturii exacte a serviciilor oferite şi caracterul lor necesar şi obiectiv în cadrul procedurii angajate în faţa Curţii. Astfel, Curtea admite că domnul Botomei a efectuat în mod cert anumite cheltuieli pentru prezentarea cererii în faţa Curţii. În aceste condiţii, pronunţându-se în echitate, în conformitate cu art. 41, Curtea decide să acorde societăţii reclamante 500 EUR pentru toate cheltuielile.
C. Dobânzi moratorii
67. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA
1. declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat de reclamantă pe art. 6 § 1 şi art. 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la refuzul autorităţilor locale de a reînnoi autorizaţia de funcţionare a societăţii reclamante în perioada 29 aprilie 1999-23 iunie 2009 şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;
2. hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie;
3. hotărăşte că nu este necesar să examineze separat capătul de cerere din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1;
4. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească societăţii reclamante, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitivă a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:
(i) 6.000 EUR (şase mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru ansamblul prejudiciilor suferite;
(ii) 500 EUR (cinci sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit de către societatea reclamantă, pentru cheltuielile de procedură;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
5. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 21 februarie 2012, în temeiul art. 77 § 2 şi 3 din Regulament.
Josep Casadevall,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
