Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE din 16 februarie 2006  definitiva la 16 mai 2006, in Cauza Porteanu impotriva Romaniei    Twitter Facebook
Cautare document

HOTARARE din 16 februarie 2006 definitiva la 16 mai 2006, in Cauza Porteanu impotriva Romaniei

EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A II-A
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 15 septembrie 2006
(Cererea nr. 4.596/03)

În cauza Porţeanu împotriva României,
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a II-a), statuând în cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupancic, preşedinte, L. Caflisch, C. Bîrsan, V. Zagrebelsky, doamnele A. Gyulumyan, R. Jaeger, I. Ziemele, judecãtori, şi domnul V. Berger, grefier de secţie,
dupã ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 26 ianuarie 2006,
a pronunţat urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se aflã Cererea nr. 4.596/03, îndreptatã împotriva României, prin care un cetãţean al acestui stat, doamna Rodica Porţeanu (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 17 decembrie 2002, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de cãtre agentul sãu, doamna B. Ramaşcanu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La data de 7 ianuarie 2005, preşedintele celei de-a treia Secţii a decis comunicarea cererii Guvernului român. În baza art. 29 paragraful 3 din Convenţie, s-a hotãrât examinarea în acelaşi timp a admisibilitãţii şi a fondului cauzei.

ÎN FAPT

I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamanta, doamna Rodica Porţeanu, este cetãţean român, nãscutã în anul 1940 şi are domiciliul în Bucureşti.
5. În 1933, bunica sa, A.P., a cumpãrat o casã situatã în Bucureşti şi terenul aferent.
6. Reclamanta este moştenitoarea lui A.P.
7. În 1950, invocând <>Decretul de naţionalizare nr. 92/1950 , statul şi-a apropriat casa şi terenul lui A.P.
A. Acţiunea în revendicare în contradictoriu cu statul
8. La data de 15 octombrie 1997, reclamanta a introdus o acţiune în revendicare imobiliarã în contradictoriu cu statul, argumentând cã <>Decretul nr. 92/1950 nu era aplicabil bunului naţionalizat, întrucât A.P. era, la momentul naţionalizãrii, muncitoare şi bunurile sale erau exceptate, din aceastã cauzã, de la naţionalizare.
9. Prin Sentinţa pronunţatã la data de 25 noiembrie 1997, Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti a admis acţiunea în revendicare, cu motivarea cã naţionalizarea fusese ilegalã. Constatând cã A.P. şi apoi reclamanta rãmãseserã proprietarele de drept ale bunului, Judecãtoria a dispus restituirea acestuia.
10. În absenţa apelului, sentinţa a rãmas definitivã şi irevocabilã.
11. Prin Decizia din 26 ianuarie 1998, primarul municipiului Bucureşti a dispus restituirea imobilului cãtre reclamantã. Cu toate acestea, doar o parte a bunului a putut fi restituitã. Astfel, procesul-verbal de punere în posesie a constatat cã primul etaj al imobilului, care era format dintr-un singur apartament (apartamentul nr. 3), fusese vândut, la 25 februarie 1997, de cãtre stat chiriaşilor care locuiau în imobilul reclamantei, familia N., în baza <>Legii nr. 112/1995 .
B. Acţiunea în constatarea nulitãţii contractului de vânzare-cumpãrare
12. Printr-o acţiune introdusã la data de 28 mai 1998, reclamanta a solicitat Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti constatarea nulitãţii vânzãrii amintite, arãtând cã <>Legea nr. 112/1995 nu permitea decât vânzarea bunurilor intrate în mod legal în patrimoniul statului.
13. La 3 septembrie 1999, Judecãtoria a respins acţiunea, considerând cã terţii dobânditori fuseserã de bunã-credinţã la încheierea contractului, având în vedere faptul cã vânzarea era anterioarã Hotãrârii definitive din 25 noiembrie 1997, care a declarat nul titlul de proprietate al statului.
C. Acţiunea în revendicare în contradictoriu cu familia N.
14. La o datã neprecizatã, reclamanta a introdus o acţiune în revendicare imobiliarã în contradictoriu cu cumpãrãtorii apartamentului nr. 3, familia N.
15. Prin Sentinţa pronunţatã la data de 10 aprilie 2001, Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti a admis acţiunea, considerând cã titlul de proprietate al reclamantei era preferabil celui al familiei N. Instanţa a constatat astfel cã titlul de proprietate al reclamantei provenea de la proprietarul de drept, A.P., în timp ce acela al familiei N. provenea de la un proprietar fãrã titlu legal, statul.
16. Prin Decizia din 9 octombrie 2001, Tribunalul Municipiului Bucureşti a admis apelul introdus de familia N., statuând cã, având în vedere dispoziţiile <>Legii nr. 10/2001 şi cele ale <>art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 , reclamanta nu mai putea revendica bunul, care fusese dobândit de bunã-credinţã de cãtre pârâţi, ea beneficiind de mãsuri reparatorii, în baza primei legi citate.
17. Prin Decizia din 25 septembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul declarat de reclamantã. Instanţa a calificat titlul de proprietate al reclamantei ca incontestabil, dar a decis cã familia N. avea dreptul de a pãstra bunul cumpãrat, datã fiind buna-credinţã a acesteia.
D. Cererea de acordare de despãgubiri depusã în baza <>Legii nr. 10/2001 din data de 14 februarie 2001
18. La data de 23 ianuarie 2002, reclamanta a depus o cerere de acordare de despãgubiri pentru apartamentul nr. 3, vândut familiei N., în baza <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Ea a arãtat cã este îndreptãţitã la despãgubiri în baza acestei legi şi cã, în orice caz, statul se îmbogãţise pe seama sa, întrucât încasase preţul apartamentului. Reclamanta a solicitat acordarea de despãgubiri la valoarea de piaţã a apartamentului.
19. Cererea reclamantei a fost înregistratã de cãtre Prefectura Municipiului Bucureşti la 25 ianuarie 2002.
20. Pânã în prezent, reclamanta nu a primit niciun rãspuns la cererea sa.
II. Dreptul şi practica interne pertinente
21. Dispoziţiile legale şi jurisprudenţa internã pertinente au fost prezentate în Hotãrârea în Cauza Strãin şi alţii împotriva României din 21 iulie 2005 (nr. 57.001/00, paragrafele 19-26, CEDO 2005-...).
22. Dispoziţiile legale şi jurisprudenţa internã pertinente au fost prezentate, de asemenea, în Hotãrârea Brumãrescu împotriva României [(M.C.), nr. 28.342/95, paragrafele 31-44, CEDO 1999-VII, pag. 250-256, paragrafele 31-44].
23. <>Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a fost modificatã de <>Legea nr. 247/2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Noua lege dezvoltã formele de acordare a mãsurilor reparatorii, permiţând beneficiarilor sã opteze între compensarea sub forma bunurilor şi serviciilor şi o despãgubire bãneascã echivalentã cu valoarea de piaţã a bunului care nu poate fi restituit în naturã la momentul acordãrii sumei.
Dispoziţiile pertinente din <>Legea nr. 10/2001 , astfel cum au fost modificate de <>Legea nr. 247/2005 , prevãd urmãtoarele:
Articolul 1 alin. (1) şi (2)
"(1) Imobilele preluate în mod abuziv de stat, [...] în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza <>Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în naturã, în condiţiile prezentei legi.
(2) În cazurile în care restituirea în naturã nu este posibilã se vor stabili mãsuri reparatorii prin echivalent. Mãsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii [...], cu acordul persoanei îndreptãţite, sau despãgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plãţii despãgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. [...]"
Articolul 10 alin. (1)
"(1) În situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale cãror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în naturã se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rãmase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate mãsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. [...]"
Articolul 11 alin. (6)
"(6) Valoarea construcţiilor expropriate, care nu se pot restitui în naturã şi a terenurilor aferente acestora se stabileşte potrivit valorii de piaţã de la data soluţionãrii notificãrii, stabilitã potrivit standardelor internaţionale de evaluare."
Articolul 20 alin. (2)
"În cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor <>Legii nr. 112/1995 (...), persoana îndreptãţitã are dreptul la mãsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţã corespunzãtoare a întregului imobil, teren şi construcţii, stabilitã potrivit standardelor internaţionale de evaluare. Dacã persoanele îndreptãţite au primit despãgubiri potrivit prevederilor <>Legii nr. 112/1995 , ele au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasatã, actualizatã cu indicele inflaţiei, şi valoarea corespunzãtoare a imobilului."
Articolul 45 alin. (2)
"(2) Actele juridice de instrainare, inclusiv cele facuta in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile preluate fara titlu valabil, sunt lovite de nulitate absoluta, in afara de cazul in care actul a fost incheiat cu buna-credinta."
24. <>Legea nr. 247/2005 descrie, în plus, în titlul VII, modul în care sunt stabilite şi acordate despãgubirile pentru bunurile apropriate abuziv de cãtre stat. Dispoziţiile pertinente ale acestui titlu prevãd urmãtoarele:
Articolul 13 alin. (1)
"(1) Pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despãgubirilor care se acordã potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie, în subordinea Cancelariei Primului-Ministru, Comisia Centralã pentru Stabilirea Despãgubirilor, denumitã în continuare Comisia Centralã, [...]"
Articolul 16 alin. (1), (2), (5), (6) şi (7)
"(1) Deciziile/dispoziţiile emise de entitãţile învestite cu soluţionarea notificãrilor, a cererilor de retrocedare sau, dupã caz, ordinele conducãtorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificãrilor şi în care s-au consemnat sume care urmeazã a se acorda ca despãgubire, însoţite, dupã caz, de situaţia juridicã actualã a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentã acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptãţitã şi/sau regãsite în arhivele proprii, se predau pe bazã de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonãrii stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi.
(2) Notificãrile formulate potrivit prevederilor <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicatã, care nu au fost soluţionate în sensul arãtat la alin. (1) pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, se predau pe bazã de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, însoţite de deciziile/ dispoziţiile emise de entitãţile învestite cu soluţionarea notificãrilor, a cererilor de retrocedare sau, dupã caz, ordinelor conducãtorilor administraţiei publice centrale conţinând propunerile motivate de acordare a despãgubirilor, dupã caz, de situaţia juridicã actualã a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga documentaţie aferentã acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptãţitã şi/sau regãsite în arhivele proprii, în termen de 10 zile de la data adoptãrii deciziilor/dispoziţiilor sau, dupã caz, a ordinelor. [...]
(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevãzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în naturã a fost respinsã, dupã care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societãţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
(6) Dupã primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnatã va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despãgubirilor în limita cãrora vor fi acordate titlurile de despãgubire.
(7) În baza raportului de evaluare Comisia Centralã va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despãgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare."
25. Articolul 77 din <>Legea nr. 58/1991 privind privatizarea societãţilor comerciale stipuleazã urmãtoarele:
"Reparaţiile pentru bunurile preluate de stat în mod abuziv se vor reglementa printr-o lege specialã."

ÎN DREPT

I. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie
26. Reclamanta se plânge de atingerea adusã dreptului sãu de proprietate, incompatibilã cu dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, care prevãd urmãtoarele:
"Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilitãţii
27. Curtea constatã cã cererea nu este în mod vãdit neîntemeiatã, în sensul art. 35 paragraful 3 din Convenţie. Ea considerã cã cererea nu prezintã niciun alt motiv de inadmisibilitate. Ca atare, o declarã admisibilã.
B. Asupra fondului
28. Guvernul considerã cã reclamanta nu dispunea de un "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, întrucât dreptul sãu de proprietate nu a fost recunoscut de o hotãrâre internã definitivã anterioarã vânzãrii bunului cãtre terţi. El invocã, în aceastã privinţã, cauzele Malhous împotriva Republicii Cehe [(dec.), nr. 33.071/96, CEDO 2000-XII] şi Costandache împotriva României [(dec.), nr. 46.312/99, 11 iunie 2002]. Guvernul aratã cã imobilul în litigiu fusese naţionalizat în conformitate cu <>Decretul nr. 92/1950 , astfel încât el nu se mai afla în patrimoniul reclamantei la momentul introducerii, la data de 15 octombrie 1997, în faţa Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti, a acţiunii sale în revendicare imobiliarã. În plus, statul însuşi nu mai era proprietarul primului etaj al casei, întrucât îl vânduse, la 25 noiembrie 1997, familiei N. În ceea ce priveşte Hotãrârea definitivã din 25 noiembrie 1997, care a constatat dreptul de proprietate al reclamantei, aceasta nu era opozabilã cumpãrãtorilor N.
Pe cale de consecinţã, reclamanta avea, cel mult, o "speranţã legitimã", iar nu un bun, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
29. Guvernul apreciazã, de asemenea, cã reclamanta putea obţine despãgubiri în baza <>Legii nr. 10/2001 , pentru primul etaj al casei.
30. Reclamanta subliniazã cã, deşi dispunea de un titlu valabil de proprietate, adicã de contractul de vânzare-cumpãrare al bunului încheiat de bunica sa în 1933, confirmat prin Sentinţa din 25 noiembrie 1997 şi prin Decizia din 25 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, ea nu se poate bucura de o parte a acestui bun, vândutã de stat unor terţi. Ea aratã, de asemenea, cã cererea sa de acordare de despãgubiri, depusã în baza <>Legii nr. 10/2001 , nu a primit niciun rãspuns.
31. Curtea aminteşte cã, în Cauza Brumãrescu împotriva României, dreptul de proprietate al reclamantului, confirmat printr-o hotãrâre judecãtoreascã din 1993, era contestat de un terţ, care pretindea cã are un drept de proprietate asupra unei pãrţi din acelaşi bun, în baza unui contract de vânzare-cumpãrare din 1973. Cu privire la acest aspect, Curtea a constatat cã procedura declanşatã în faţa ei de cãtre domnul Brumãrescu împotriva statului român nu putea produce efecte decât în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile acestor douã pãrţi [Cauza Brumãrescu împotriva României (MC), nr. 28.342/95, paragraful 69, CEDO 1999-VII]. Curtea a menţinut aceastã poziţie în hotãrârea sa privind satisfacţia echitabilã, stabilind în sarcina statului român obligaţia de a restabili dreptul de proprietate al domnului Brumãrescu, "dincolo de orice pretenţie" pe care terţul intervenient ar putea-o avea asupra unei pãrţi din proprietatea reclamantului [Cauza Brumãrescu împotriva României (satisfacţie echitabilã) (MC), nr. 28.342/95, paragraful 22 in fine, CEDO 2001-I].
32. Curtea a statuat, de asemenea, cã vânzarea de cãtre stat unor terţi de bunã-credinţã a bunului altuia, chiar dacã anterioarã confirmãrii definitive în instanţã a dreptului de proprietate al reclamantului, combinatã cu lipsa totalã a oricãrei despãgubiri, reprezintã o privare de proprietate contrarã art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (Cauza Strãin, citatã anterior, paragrafele 39 şi 59). În aceastã cauzã, Curtea a constatat cã <>Legea nr. 112/1995 , invocatã de cãtre stat, nu permitea acestuia sã vândã chiriaşilor un bun naţionalizat în mod abuziv, de vreme ce legea în cauzã reglementa doar vânzarea bunurilor legal intrate în patrimoniul statului (Hotãrârea în Cauza Strãin, citatã anterior, paragraful 47). De asemenea, Curtea a stabilit cã dreptul român în vigoare la acea datã, şi în special <>legea de restituire nr. 10 din 14 februarie 2001 , nu oferea nicio posibilitate de despãgubire pentru o astfel de privare.
33. În speţã, Curtea nu identificã niciun motiv pentru a se îndepãrta de la jurisprudenţa menţionatã, situaţia de fapt fiind aproape aceeaşi. Similar Cauzei Brumãrescu, în prezenta cauzã, terţii au devenit proprietari asupra unei pãrţi din imobil înainte ca dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului imobil sã fie confirmat în mod definitiv cu efect retroactiv. Asemenea situaţiei din Cauza Strãin, reclamantei i-a fost recunoscutã calitatea de proprietar legitim, instanţele judecãtoreşti, având în vedere naţionalizarea abuzivã, stabilind cã titlul sãu de proprietate este de necontestat.
Curtea observã cã vânzarea unei pãrţi din imobilul reclamantei în baza <>Legii nr. 112/1995 , care nu permitea decât înstrãinarea unor bunuri dobândite în mod legal, împiedicã reclamanta sã se bucure de dreptul sãu de proprietate, fãrã ca reclamantei sã-i fie acordatã vreo despãgubire pentru aceastã privare. În sfârşit, deşi reclamanta a depus o cerere privind acordarea de despãgubiri în temeiul <>Legii nr. 10/2001 , pentru partea din imobil care a fost înstrãinatã, pânã în acest moment nu a primit niciun rãspuns.
34. Curtea noteazã cã la 22 iulie 2005 a fost adoptatã <>Legea nr. 247/2005 , care modificã <>Legea nr. 10/2001 . Aceastã nouã lege acordã persoanelor aflate în aceeaşi situaţie ca şi reclamanta, cel puţin teoretic, dreptul de a primi o despãgubire la nivelul valorii de piaţã a imobilului care nu mai poate fi restituit.
Totuşi, în speţã, în baza noii legi nu s-a reuşit, pânã în prezent, sã se acorde în mod efectiv o despãgubire. Pãrţile nu au furnizat informaţii asupra perspectivelor unei proceduri întemeiate pe noua lege. În plus, aceastã reglementare nu ia în considerare prejudiciul suferit de cãtre persoanele care au fost în acest mod private de bunurile lor, înainte de intrarea în vigoare a legii, din cauza absenţei îndelungate a oricãrei despãgubiri.
35. Astfel, Curtea considerã cã privarea reclamantei de proprietate, combinatã cu absenţa totalã a unei despãgubiri, a constituit o sarcinã disproporţionalã şi excesivã, incompatibilã cu respectul dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
Prin urmare, aceastã prevedere a fost încãlcatã.
II. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie
36. Potrivit art. 41 din Convenţie,
"În cazul în care Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã."
A. Prejudiciu
37. În cererea sa din 17 decembrie 2002, reclamanta a solicitat restituirea în naturã a apartamentului nr. 3 sau 30.000 EUR, reprezentând valoarea acestuia.
În observaţiile sale din 10 martie 2005, reclamanta a cerut minimum 60.000 EUR pentru prejudiciul material suferit, arãtând cã, potrivit Camerei Notarilor din Bucureşti, valoarea impozabilã a apartamentului era de aproximativ 60.000-70.000 EUR.
Printr-o scrisoare din 23 august 2005, reclamanta aratã cã expertiza prezentatã de cãtre Guvern (paragraful 38 de mai jos) nu este realistã, întrucât, pe de o parte, expertul nu a vizitat apartamentul, iar pe de altã parte, bunul a fost subevaluat, întrucât valoarea la care s-a ajuns prin expertizã este net inferioarã celei ce ar rezulta chiar şi din utilizarea, în momentul calculului, a <>decretului comunist nr. 256 din 1984 . Or, <>Legea nr. 247/2005 stabileşte ca despãgubire valoarea de piaţã a bunului la data acordãrii despãgubirii, valoare stabilitã în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare.
38. Guvernul a prezentat o expertizã realizatã în iulie 2005 de cãtre un expert mandatat de el. Raportul indicã faptul cã apartamentul nr. 3, neputând fi vizitat, expertiza este ipoteticã. Conform acestui raport, valoarea de piaţã ipoteticã a apartamentului este de 37.005 EUR.
39. Curtea aminteşte cã o hotãrâre care constatã o încãlcare antreneazã pentru statul pârât obligaţia juridicã, în baza Convenţiei, de a pune capãt încãlcãrii şi de a înlãtura consecinţele. Dacã dreptul intern nu permite decât înlãturarea imperfectã a consecinţelor acestei încãlcãri, art. 41 din Convenţie conferã Curţii puterea de a acorda o reparaţie pãrţii lezate prin actul sau prin omisiunea în legãturã cu care încãlcarea Convenţiei a fost constatatã. În exercitarea acestei puteri, ea dispune de o oarecare latitudine; adjectivul "echitabilã" şi exprimarea "dacã este cazul" demonstreazã acest lucru.
40. Printre elementele luate în considerare de cãtre Curte, atunci când statueazã asupra acestui aspect, se regãsesc prejudiciul material, adicã pierderile efectiv suferite ca o consecinţã directã a încãlcãrii invocate, şi prejudiciul moral, adicã acordarea de despãgubiri pentru starea de angoasã, pentru neplãcerile şi nesiguranţa rezultate din aceastã încãlcare, precum şi alte prejudicii decât cele materiale (a se vedea, printre altele, Cauza Ernestina Zullo împotriva Italiei, nr. 64.897/01, paragraful 25, 10 noiembrie 2004).
41. În plus, în cazul în care diferitele elemente care constituie prejudiciul nu se preteazã la un calcul exact sau în cazul în care distincţia dintre prejudiciul material şi cel moral este dificilã, Curtea poate decide sã le analizeze în mod global [Cauza Comingersoll împotriva Portugaliei (MC), nr. 35.382/97, paragraful 29, CEDO 2000-IV].
42. Curtea apreciazã, având în vedere circumstanţele cauzei, cã restituirea bunului litigios, astfel cum a fost dispusã prin Hotãrârea definitivã din 25 noiembrie 1997 a Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti, ar plasa-o pe reclamantã, pe cât posibil, într-o situaţie echivalentã celei în care s-ar fi aflat dacã dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie nu ar fi fost încãlcate. În lipsa unei astfel de restituiri din partea statului, într-un termen de 3 luni de la data la care aceastã hotãrâre va deveni definitivã, Curtea decide cã acesta va trebui sã-i plãteascã reclamantei, cu titlu de prejudiciu material, o sumã corespunzând valorii actuale a apartamentului.
43. Cu privire la acest aspect, Curtea noteazã cã <>Legea nr. 247/2005 , care modificã <>Legea nr. 10/2001 , intratã în vigoare la 19 iulie 2005, aplicã principiile ce reies din jurisprudenţa internaţionalã, judiciarã sau arbitralã, în ceea ce priveşte despãgubirile datorate în caz de acte ilicite şi confirmate, de o manierã constantã, de cãtre Curte în jurisprudenţa sa referitoare la privãrile ilegale sau de facto [Cauza Papamichalopoulos împotriva Greciei (satisfacţie echitabilã), Hotãrârea din 31 octombrie 1995, seria A nr. 330-B, pag. 59-61, paragrafele 36-39, Cauza Zubani împotriva Italiei, Hotãrârea din 7 august 1996, Culegere de hotãrâri şi decizii 1996-IV, pag. 1.078, paragraful 49, şi Cauza Brumãrescu împotriva României (satisfacţie echitabilã), precitatã, paragrafele 22 şi 23].
În fapt, noua lege românã calificã drept abuzive naţionalizãrile fãcute de regimul comunist şi prevede obligaţia de restituire în naturã a unui bun ieşit din patrimoniul unei persoane ca urmare a unei astfel de privãri. În caz de imposibilitate de restituire, de exemplu din cauza vânzãrii bunului unui terţ de bunã-credinţã, legea acordã despãgubiri la valoarea de piaţã a bunului la momentul acordãrii acestor despãgubiri (titlul I, secţiunea I, art. 1, 16 şi 43 ale legii).
44. În prezenta cauzã, sub aspectul stabilirii valorii despãgubirilor datorate reclamantei, Curtea observã cã aceasta nu a prezentat o expertizã care sã permitã stabilirea valorii apartamentului. Ea s-a limitat la a indica, fãrã documente justificative, estimarea elaboratã de cãtre Camera Notarilor în privinţa valorii impozabile a unui apartament asemãnãtor celui în cauzã, care stabilea aceastã valoare la 60.000-70.000 EUR. În ceea ce priveşte Guvernul, acesta a prezentat o expertizã bazatã pe valoarea ipoteticã a apartamentului, întrucât expertul nu l-a vizitat.
45. Având în vedere informaţiile aflate la dispoziţia instanţei în privinţa pieţei imobiliare locale, Curtea estimeazã cã valoarea de piaţã actualã a bunului este de 60.000 EUR.
B. Majorãri de întârziere
46. Curtea considerã adecvat sã stabileascã majorãri de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de împrumut marginal practicatã de Banca Centralã Europeanã, la care se vor adãuga 3 puncte procentuale.

DIN ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE:

1. declarã cererea admisibilã;
2. hotãrãşte cã a existat o încãlcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;
3. hotãrãşte:
a) cã statul pârât trebuie sã restituie reclamantei apartamentul nr. 3, situat la primul etaj al imobilului în cauzã, în termen de 3 luni de la data rãmânerii definitive a hotãrârii, conform art. 44 paragraful 2 din Convenţie;
b) cã, în lipsa unei asemenea restituiri, statul pârât trebuie sã plãteascã reclamantei, în acelaşi termen de 3 luni, 60.000 EUR (şaizeci de mii de euro) cu titlu de prejudiciu material, plus orice sumã putând fi datoratã cu titlu de impozit, convertitã în lei la cursul aplicabil la data plãţii;
c) cã, începând de la data expirãrii termenului menţionat pânã la momentul efectuãrii plãţii, aceastã sumã va fi majoratã, cu o dobândã simplã de întârziere egalã cu dobânda minimã pentru împrumut practicatã de Banca Centralã Europeanã, valabilã în aceastã perioadã, la aceasta adãugându-se o majorare cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de acordare a unei satisfacţii echitabile pentru rest.
Redactatã în limba francezã şi comunicatã în scris la data de 16 februarie 2006, cu aplicarea art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.

Bostjan M. Zupancic,
preşedinte

Vincent Berger,
grefier
------------
Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice