Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Strasbourg
(Cererea nr. 27.240/03)
Această versiune a fost rectificată la 10 ianuarie 2012, în conformitate cu art. 81 din Regulamentul Curţii.
Hotărârea a devenit definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În Cauza Fane Ciobanu împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere compuse din Josep Casadevall, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Jan Sikuta, Ineta Ziemele, Nona Tsotsoria, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu la 20 septembrie 2011,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află Cererea nr. 27.240/03 îndreptată împotriva României, prin care un cetăţean al acestui stat, domnul Fane Ciobanu (reclamantul), a sesizat Curtea la 30 iulie 2003, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamantul, care a beneficiat de asistenţă judiciară, este reprezentat de Diana Olivia Hatneanu şi Bogdan Carpan, avocaţi în Bucureşti, precum şi de Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki ("APADOR-CH")*1). Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental, doamna Irina Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
___________
*1) Rectificat la 10 ianuarie 2012: s-a adăugat "precum şi de Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki («APADOR-CH»)".
3. Reclamantul se plânge în special de condiţiile de detenţie necorespunzătoare din penitenciarele Craiova, Giurgiu şi Bucureşti-Jilava, de faptul că în penitenciar nu a beneficiat de un tratament medical continuu pentru bolile sale şi de faptul că a fost supus la rele tratamente, fără ca autorităţile să efectueze o anchetă efectivă în ceea ce priveşte afirmaţiile sale.
4. La 16 martie 2009, preşedintele Secţiei a treia a hotărât să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu art. 29 § 1 din Convenţie, s-a hotărât, de asemenea, ca admisibilitatea şi fondul cauzei să fie examinate împreună.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
5. Reclamantul s-a născut în anul 1954 şi locuieşte în Giurgiu.
6. La 20 noiembrie 1999, acesta a fost arestat preventiv şi depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Teleorman. Prin Hotărârea definitivă din 19 octombrie 2000, Curtea Supremă de Justiţie a condamnat reclamantul la o pedeapsă de 21 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
A. Condiţiile de detenţie ale reclamantului
7. La 19 ianuarie 2000, reclamantul a fost încarcerat în Penitenciarul Bucureşti-Jilava. Ulterior, a fost deţinut în principal în Penitenciarul Craiova (decembrie 2002-mai 2003, decembrie 2003-sfârşitul lunii martie 2004), Penitenciarul Giurgiu (mai-iulie 2003, aprilie-octombrie 2004, decembrie 2006-martie 2007) şi Penitenciarul Bucureşti-Jilava (iulie-decembrie 2003, noiembrie 2004-noiembrie 2006). De asemenea, acesta a fost transferat pentru scurte perioade de timp în vederea efectuării unor examene medicale de specialitate sau a participării la diverse proceduri judiciare pe care le-a iniţiat.
8. Reclamantul îşi execută pedeapsa în cadrul regimului de maximă siguranţă.
1. Versiunea reclamantului
9. Camerele în care acesta a fost cazat în penitenciarele sus-menţionate erau supraaglomerate, fiind astfel nevoit să împartă uneori patul cu un alt deţinut. Din cauza lipsei de spaţiu, ar fi fost constrâns adesea, în Penitenciarul Bucureşti-Jilava, să stea toată ziua în pat, cu excepţia perioadelor în care se făceau controale în cameră, când, spune el, gardianul abia putea să treacă printre deţinuţii aflaţi în picioare. Reclamantul afirmă că i s-a întâmplat să împartă camera cu deţinuţi bolnavi de tuberculoză sau de boli cu transmitere sexuală şi subliniază că el însuşi a contractat tuberculoză în 2001. De asemenea, abia în 2006 conducerea penitenciarului ar fi luat măsuri pentru separarea deţinuţilor bolnavi de cei sănătoşi, fapt care explică îmbolnăvirea sa de tuberculoză (infra, pct. 19).
10. Condiţiile de igienă erau precare (toalete fără aerisire, de exemplu). Nemaifiind vizitat de către familie de mai mulţi ani, acesta nu a primit, nici din partea acesteia, nici din partea autorităţilor, lenjerie de pat, lenjerie de corp sau obiecte de toaletă. De asemenea, ar fi fost constrâns să se spele cu apă rece şi ar fi fost cazat într-o cameră fără încălzire. În cele din urmă, din cauza problemelor de sănătate (ulcer gastric) şi a edentaţiei totale (infra, pct. 27), acesta ar fi suportat greu hrana din penitenciar (fasole albă, varză etc.); în Penitenciarul Craiova, în special, autorităţile nu ar fi respectat întotdeauna regimul alimentar prescris de medici. În ziua transferului său din 15 mai 2003 din Penitenciarul Craiova în Penitenciarul Giurgiu (circa 240 km), nu a primit nici prânzul, nici cina.
2. Versiunea Guvernului
a) Condiţiile de detenţie din Penitenciarul Giurgiu
11. Guvernul subliniază că Penitenciarul Giurgiu este în prezent unul dintre cele mai moderne din întregul sistem penitenciar românesc. Camerele au suprafeţe de 10,24 mý, şi, respectiv, 21,76 mý, fiind dotate cu două sau 6 paturi. Reclamantul este cazat în prezent într-o cameră cu 6 paturi. Acesta beneficiază de un pat propriu şi de cazarmamentul necesar. Grupul sanitar este dotat cu toaletă, duş, lavoar, oglindă, etajeră, precum şi suporturi pentru hârtie igienică, săpun şi prosop. Iluminatul camerelor se face natural şi artificial. Încălzirea este asigurată de centrala termică a penitenciarului.
b) Condiţiile de detenţie din Penitenciarul Craiova
12. În timpul detenţiei sale în Penitenciarul Craiova, reclamantul a fost cazat în camera nr. 40, care avea o suprafaţă de 36,33 mý şi conţinea 21 de paturi. Reclamantul a beneficiat de un pat propriu. Camera avea o cămară separată pentru alimente şi era dotată cu două bănci metalice şi o masă pentru televizor. Grupul sanitar avea o suprafaţă de 12 mý; era alcătuit din 3 toalete şi două duşuri şi era dotat cu două lavoare, două oglinzi şi o fereastră. Camera era iluminată natural şi artificial. Încălzirea camerei şi a grupului sanitar era asigurată de radiatoare din fontă, conectate la centrala termică a penitenciarului. În ziua transferului din Penitenciarul Craiova în Penitenciarul Giurgiu (17 mai 2003), toţi deţinuţii transferaţi au primit mâncare rece.
c) Condiţiile de detenţie din Penitenciarul Bucureşti-Jilava
13. În perioadele de detenţie în acest penitenciar, reclamantul a fost cazat în mai multe camere având suprafeţele următoare: 42,30 mý (în 2000; cameră comună pentru un număr variabil de deţinuţi de 35-42 de persoane); 44,35 mý (octombrie-decembrie 2003, cameră pentru 27-37 de persoane); 32,99 mý (cameră pentru 29-31 de persoane); 13,50 mý (cameră pentru 4-9 persoane), 43,65 mý (cameră pentru 31 sau 33 de persoane), 32,99 mý (cameră pentru 17-26 de persoane), 14,94 mý (cameră pentru 11 sau 12 persoane), 43,07 mý (cameră pentru 27 de persoane) şi 43,65 mý (în 2007 şi 2008, cameră pentru 7-19 persoane).
14. Fiecare cameră era prevăzută cu grup sanitar separat, dotat cu lavoar şi două toalete închise. Încălzirea era asigurată de centrala termică a penitenciarului în intervalul 1 noiembrie-31 martie. Temperatura în camere era de circa 30°C.
d) Activităţile în aer liber
15. Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal ( Legea nr. 275/2006 ), reclamantul putea face plimbări zilnice în curţile interioare ale penitenciarului timp de 30 de minute în Penitenciarul Giurgiu şi în Penitenciarul Bucureşti-Jilava şi de 60 de minute în Penitenciarul Craiova.
16. Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 275/2006, reclamantul putea face plimbări în aer liber timp de 2-3 ore pe zi. Acesta putea, de asemenea, să se dedice unei activităţi sportive timp de o oră - o oră şi jumătate pe zi. În Penitenciarul Giurgiu, plimbările în aer liber se fac în cele 9 curţi interioare ale penitenciarului, dintre care 4 sunt în folosinţă din 2007, celelalte 5 fiind amenajate ca terenuri de sport. În plus, deţinuţii încadraţi în regimul de maximă siguranţă, precum reclamantul, se puteau plimba într-o curte împărţită în 8 curţi pentru plimbare, cu dimensiuni egale.
e) Hrana primită de reclamant în penitenciar
17. Din cauza stării sale de sănătate, reclamantul primeşte o alimentaţie conformă cu Norma de hrană nr. 18 (3.175 de calorii/zi). Acest tip de alimentaţie este acordat în mod gratuit persoanelor private de libertate care suferă de boli cronice şi care urmează un tratament ambulatoriu sau un regim alimentar. Meniul zilnic este stabilit în conformitate cu normele calorice. Prânzul este servit conform unui orar stabilit de unitatea penitenciară, după ce hrana este verificată de medicul şi directorul unităţii. În momentul servirii prânzului şi al scoaterii alimentelor din depozit, gardianul responsabil este asistat de un reprezentant al persoanelor private de libertate, care poate nota observaţiile sale într-un registru special cu privire la modul în care se desfăşoară aceste operaţiuni.
B. Pretinsa neacordare a tratamentului medical
1. Starea de sănătate a reclamantului
a) Bolile reclamantului şi supravegherea medicală în penitenciar
18. La data încarcerării sale, reclamantul a fost diagnosticat cu gastrită.
19. În ianuarie 2001, medicii din Penitenciarul Bucureşti-Rahova au constatat că reclamantul contractase tuberculoză. Acesta a urmat un tratament medical strict până în iulie 2001. La 15 şi 17 mai 2003, s-a menţionat în dosarul medical al reclamantului "tuberculoză pulmonară vindecată; stabilizată", concluzie confirmată la 4 iulie 2005 şi 3 ianuarie 2006. La 20 februarie 2006, menţiunea "tratament tuberculoză încheiat" a fost făcută în fişa medicală a reclamantului.
20. În cursul detenţiei, reclamantul a fost diagnosticat cu alte afecţiuni, şi anume: infiltrat pulmonar secundar tuberculozei, bronhopneumopatie obstructivă cronică, polineuropatie, hipertensiune arterială, hemipareză dreaptă şi disartrie vindecate, arteriopatie obliterantă a membrelor inferioare stadiul II, cardiopatie ischemică cronică, infarct miocardic vechi, tumoare gastrică benignă, gastrită cronică activă, ulcer cronic operat, accident vascular cerebral, insuficienţă circulatorie periferică, tulburare de personalitate de tip antisocial.
21. În vederea reevaluării afecţiunilor, reclamantul a fost internat de mai multe ori în penitenciarele-spital Bucureşti-Rahova, BucureştiJilava şi Colibaşi. Mai multe expertize medico-legale au fost efectuate la Institutul Naţional de Medicină Legală la 30 mai 2001, 16 iunie 2005 şi 24 iunie 2005. Medicii care l-au examinat i-au prescris un regim alimentar, medicamente şi supraveghere medicală periodică la cardiologie şi psihiatrie. Reclamantul a beneficiat de tratamente medicale pentru bolile sale. Acesta a refuzat de mai multe ori fie să se supună examenului medical, fie să primească tratament medical, fie să fie internat într-un penitenciar-spital.
22. Reclamantul este fumător. Medicii i-au interzis să fumeze, însă reclamantul nu le-a respectat recomandarea.
b) Demersurile reclamantului pentru a primi un tratament medical corespunzător
(i) Acţiuni în temeiul Legii nr. 275/2006
23. Prin hotărârile definitive din 5 iulie 2007, 2 octombrie 2007 şi 4 mai 2009, judecătoriile din Giurgiu şi din Bucureşti au respins plângerile reclamantului privind neacordarea tratamentului medical, motivând că acesta beneficiase de asistenţă medicală corespunzătoare. După ce au verificat dosarul medical al reclamantului şi tratamentele medicale acordate în realitate, instanţele au hotărât că reclamantul beneficia de un tratament medical şi un regim alimentar corespunzătoare.
(ii) Acţiune în răspundere civilă delictuală
24. La 30 iulie 2008, reclamantul a sesizat instanţele din Giurgiu cu o acţiune în răspundere civilă delictuală împotriva Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), solicitând plata unor despăgubiri pentru agravarea stării sale de sănătate ca urmare a condiţiilor de detenţie precare. Prin Hotărârea din 4 mai 2009, confirmată prin Hotărârea definitivă din 15 ianuarie 2010 a Tribunalului Giurgiu, Judecătoria Giurgiu a respins acţiunea ca nefondată, motivând că nu existau probe că starea de sănătate a reclamantului s-a agravat ca urmare a condiţiilor de detenţie.
(iii) Alte demersuri ale reclamantului
25. Într-o scrisoare din 4 mai 2004, inspectorii Ministerului Justiţiei i-au răspuns reclamantului la plângerea sa privind neacordarea tratamentului medical că afirmaţiile sale sunt nefondate, că a fost spitalizat de 5 ori de când a fost condamnat, a beneficiat de îngrijirile corespunzătoare şi de examene medicale periodice în penitenciarele-spital şi că avea o stare bună de sănătate.
26. În 2007, reclamantul a introdus o plângere penală împotriva medicului Penitenciarului Bucureşti-Jilava pentru neacordarea tratamentului medical. La 26 iunie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva medicului. În urma contestaţiei reclamantului, prin Hotărârea definitivă din 27 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat această decizie.
2. Afecţiunile dentare ale reclamantului
27. La 13 noiembrie 2000, cu ocazia transferului său la Penitenciarul Rahova, s-a menţionat în fişa medicală a reclamantului că acesta suferise o operaţie la stomac şi că nu mai avea niciun dinte.
28. La 4 ianuarie 2002 şi 14 ianuarie 2004, ANP i-a răspuns reclamantului, care solicitase punerea unor proteze dentare, că figura în dosarul medical, printre altele, cu edentaţie totală. ANP a precizat că cele două proteze dentare mobile necesare reclamantului costau între 60 şi 85 de euro (EUR) în acea perioadă şi că, potrivit reglementărilor în vigoare, dacă dorea să îşi pună aceste proteze, reclamantul trebuia să dispună de această sumă.
29. Reclamantul, inapt să presteze muncă în penitenciar din cauza bolilor sale şi lipsit de orice legătură cu familia, nu dispunea de nicio sumă de bani. De asemenea, acesta afirmă că şi-a pierdut o parte din dinţi după ce a fost supus unor violenţe în timpul unei detenţii anterioare.
30. La 9 iunie 2004 şi 5 aprilie 2005, reclamantul a fost examinat de un medic stomatolog, diagnosticul stabilit fiind edentaţie totală.
31. Considerând că în penitenciar nu beneficia de un tratament corespunzător pentru bolile de care suferea şi, mai ales, că nu avea posibilitatea de a presta muncă pentru plata protezelor dentare, reclamantul a adresat în mai multe rânduri instanţelor interne cereri pentru întreruperea executării pedepsei închisorii. În baza expertizelor medico-legale în care se constata că reclamantul putea fi îngrijit în sistemul penitenciar, instanţele i-au respins cererile ca nefondate (hotărârile definitive ale Judecătoriei Giurgiu din 18 octombrie 2004 şi 27 iunie 2005).
32. La 20 august 2008, în urma unui nou examen medical prin care s-a constatat lipsa totală a dinţilor, reclamantul a solicitat expres punerea unei proteze mobile.
33. Referitor la protezele dentare, autorităţile din sistemul penitenciar i-au confirmat reclamantului, la 20 august şi la 31 octombrie 2008, faptul că, în temeiul Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.897/2006, cu modificările şi completările ulterioare, acesta trebuia să acopere o parte din costurile serviciilor medicale în cauză, astfel că protezele urmau să îi fie puse atunci când va avea suma necesară.
C. Pretinsele rele tratamente din penitenciarul-spital
34. Potrivit reclamantului, la 28 aprilie 2005, când reclamantul era internat în Penitenciarul-Spital Bucureşti-Rahova, un gardian însărcinat cu supravegherea sa l-a lovit cu piciorul, în prezenţa medicului P., după ce reclamantul s-a plâns de furtul unor obiecte. Drept urmare, la 20 sau 21 mai 2005, acesta a fost transferat de la Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava înapoi la Penitenciarul-Spital Bucureşti-Rahova, unde a fost ţinut legat cu cătuşe de pat timp de două zile.
35. La 30 mai 2005, reclamantul a depus la conducerea Penitenciarului Giurgiu şi la ANP un memoriu în care reclama furtul unor obiecte personale. Într-o notă din 1 iunie 2005, întocmită în urma unei anchete, ANP a clasat cauza, motivând că faptele denunţate nu erau confirmate de probe. La 6 iunie 2005, decizia ANP a fost comunicată reclamantului.
36. Reclamantul a depus un memoriu similar la Parchetul Naţional Anticorupţie, care în octombrie 2005 l-a informat că plângerea sa a fost trimisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
D. Alte proceduri
37. La 2 februarie 2006, directorul Penitenciarului Bucureşti-Jilava l-a informat pe reclamant că a primit timbre de 3 ori în perioada noiembrie-decembrie 2005 şi că afirmaţiile sale privind neacordarea timbrelor pentru corespondenţă erau nefondate.
38. Alte acţiuni intentate de reclamant în faţa parchetului şi a instanţelor interne au fost respinse ca nefondate ori se află încă pe rol: revizuirea hotărârii penale prin care a fost condamnat; acordarea unei pensii pentru limită de vârstă în urma recunoaşterii unui grad de invaliditate pentru bolile sale (Hotărârea definitivă din 15 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti de respingere a acţiunii pentru nerealizarea stagiului de cotizare minim prevăzut de lege); plângeri penale împotriva unor terţi (Hotărârea definitivă din 26 februarie 2008 a Tribunalului Teleorman); partaj succesoral (procedură pe rol).
II. Dreptul şi practica interne şi internaţionale relevante
A. Dispoziţiile legale referitoare la condiţiile de detenţie
1. Dreptul şi jurisprudenţa interne relevante
39. Un rezumat al dispoziţiilor de drept intern relevant referitor la drepturile persoanelor aflate în stare de detenţie este prezentat în Cauza Marcu împotriva României (nr. 43.079/02, pct. 42, 26 octombrie 2010).
40. Guvernul prezintă Curţii exemple din jurisprudenţa instanţelor naţionale privind drepturile persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate; astfel, acesta prezintă 16 hotărâri definitive din 2005, 2006 şi 2007, întemeiate pe Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 56/2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate (OUG nr. 56/2003) şi pe Legea nr. 275/2006, referitoare la dreptul la tratament medical, dreptul de acces la dosar, dreptul la corespondenţă şi necesitatea de a beneficia de o alimentaţie corespunzătoare în funcţie de starea de sănătate a persoanei în cauză. De asemenea, acestea se referă la contestaţii ale sancţiunilor disciplinare, plângeri împotriva condiţiilor de transport necorespunzătoare sau a transferului într-o cameră de cazare cu fumători, precum şi împotriva refuzului administraţiei de a consemna refuzurile de hrană.
41. În una dintre deciziile prezentate în faţa Curţii, o persoană privată de libertate se plângea că a fost obligată să doarmă în acelaşi pat cu alţi 2 deţinuţi, fapt în urma căruia a început să sufere de insomnie. În Hotărârea definitivă din 16 iunie 2006, sesizat cu o plângere întemeiată pe OUG nr., Tribunalul Dolj a examinat aceste acuzaţii din perspectiva dreptului la tratament medical. Într-o altă hotărâre, în temeiul Legii nr. 275/2006, o altă persoană privată de libertate s-a plâns că administraţia penitenciarului i-a respins cererea pentru acordarea unor tratamente dentare al căror cost urma să îl suporte personal, motivând că intervenţiile respective nu se puteau realiza la cabinetul stomatologic al penitenciarului. Prin Sentinţa din 21 martie 2007, judecătoria respectivă din Bucureşti a admis plângerea acestuia, după ce a observat că în cadrul acţiunii respective nu putea examina calitatea tratamentului medical, o astfel de examinare fiind posibilă numai în cadrul unei acţiuni în răspundere civilă delictuală.
2. Rapoartele internaţionale privind condiţiile de detenţie
42. Concluziile Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT) formulate în urma vizitelor efectuate în penitenciarele din România, precum şi observaţiile cu caracter general ale CPT sunt rezumate în Hotărârea Bragadireanu împotriva României (nr. 22.088/04, pct. 73-76, 6 decembrie 2007).
43. În ceea ce priveşte Penitenciarul Bucureşti-Jilava, raportul CPT publicat în aprilie 2003, în urma vizitei din februarie 1999, precum şi concluziile raportului Biroului Comisarului pentru Drepturile Omului, publicat la 29 martie 2006, în urma vizitei efectuate în România de către membrii acestuia în perioada 13-17 septembrie 2004, sunt prezentate în părţile relevante din cauzele Viorel Burzo împotriva României (nr. 75.109/01 şi 12.639/02, pct. 68, 30 iunie 2009) şi Eugen GabrielRadu împotriva României (nr. 3.036/04, pct. 14, 16 şi 17, 13 octombrie 2009). În ultimul său raport publicat la 11 decembrie 2008, în urma vizitei sale din iunie 2006 la mai multe penitenciare din România, CPT a precizat:
"§ 70: [...] Comitetul este foarte îngrijorat de faptul că lipsa paturilor rămâne o problemă constantă nu numai în penitenciarele vizitate, ci şi la nivel naţional şi această situaţie persistă de la prima vizită în România, din 1995. Este timpul să se ia măsuri de anvergură pentru a pune capăt definitiv acestei situaţii inacceptabile. CPT face apel la autorităţile române pentru iniţierea unei acţiuni prioritare şi decisive pentru ca fiecare deţinut cazat într-un penitenciar să dispună de un pat.
În schimb, Comitetul este mulţumit că, la scurt timp după vizita din iunie 2006, norma oficială a spaţiului vital pentru fiecare deţinut în celule a ajuns de la 6 mc (ceea ce reprezenta o suprafaţă de mai mult sau mai puţin de 2 mý pentru fiecare deţinut) la 4 mý sau 8 mc. CPT recomandă autorităţilor române să ia măsurile necesare pentru ca norma de 4 mý de spaţiu vital pentru fiecare deţinut în celulele colective să fie respectată în toate penitenciarele din România."
44. Extrasele relevante din Recomandarea nr. (2006)2 a Comitetului Miniştrilor către statele membre cu privire la normele penitenciare europene, adoptată la 11 ianuarie 2006, sunt descrise în hotărârile Enea împotriva Italiei [(MC), nr. 74.912/01, pct. 48, CEDO 2009-...] şi Rupa împotriva României [(nr. 1), nr. 58.478/00, pct. 88, 16 decembrie 2008].
3. Alte rapoarte privind condiţiile de detenţie
45. La 18 martie 2004, APADOR-CH*1) a vizitat Penitenciarul Giurgiu. În raportul întocmit în urma vizitei la secţia destinată deţinuţilor periculoşi, s-a constatat că suprafaţa camerelor era de 4,5 mý pentru două persoane. Camerele aveau la intrare un hol şi un spaţiu amenajat până în dreptul ferestrei, separate de cameră prin grilaje metalice. Camera avea un WC de tip turcesc şi o chiuvetă, neseparate de restul camerei. Deţinuţii aveau acces la duşuri o dată pe săptămână. Pe acoperişul clădirii era amenajat un spaţiu ("cuşti metalice") pentru exerciţii fizice sau plimbare.
__________
*1) Rectificat la 10 ianuarie 2012; textul era următorul: "organizaţia neguvernamentală română Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki («APADOR-CH»)".
46. Raportul întocmit de APADOR-CH a fost transmis ANP, care, în răspunsul din 29 aprilie 2004, nu a formulat observaţii referitoare la condiţiile materiale de detenţie.
B. Dispoziţii privind îngrijirile medicale (inclusiv stomatologice) ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate
47. În ceea ce priveşte, în special, dreptul la asistenţă medicală al persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, dispoziţiile relevante ale Legii nr. 23/1969 privind executarea pedepselor şi cele ale OUG nr. 56/2003 sunt descrise în Cauza Măciucă împotriva României (nr. 25.763/03, pct. 14, 26 mai 2009). Legislaţia relevantă în materie de asigurări de sănătate pentru persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate este descrisă în Cauza V.D. împotriva României (nr. 7.078/02, pct. 73-79, 16 februarie 2010).
48. În conformitate cu legislaţia în vigoare privind organizarea şi funcţionarea Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti (denumită în continuare CASAOPSNAJ), persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate sunt asigurate în acest sistem, contribuţiile lor fiind plătite din bugetul statului. Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) adoptă anual, prin ordin al ministrului, normele de aplicare a contractului-cadru care prevede condiţiile acordării asistenţei medicale publice. În 2004, tratamentele protetice şi protezele dentare erau acoperite 100% de sistemul de securitate socială. În perioada 2002-2003 şi 2005-2006 legislaţia în materie nu a prevăzut tratamente protetice gratuite pentru persoanele private de libertate. În 2009, CNAS suporta 60% din costuri, contribuţia personală fiind de 40%.
49. Prin scrisoarea din 8 iunie 2007, adresată agentului guvernamental în faţa Curţii, CASAOPSNAJ a precizat că suporta costurile pentru stomatologie persoanelor afiliate doar pentru tratamentele efectuate în cabinetele cu care a încheiat o convenţie. CASAOPSNAJ preciza şi faptul că până la 31 decembrie 2006 nicio convenţie nu fusese semnată cu cabinete stomatologice din cadrul penitenciarelor, "din cauza faptului că sistemul lor de organizare nu corespundea celui impus de Contractul-cadru".
50. Hotărârea Guvernului nr. 1.897/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 16 ianuarie 2007, a aprobat Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006. Art. 28 prevedea că în situaţia în care persoana privată de libertate şi-a pierdut mai mult de 50% din funcţia masticatorie în perioada detenţiei şi se constată din analizarea veniturilor sale că nu are mijloacele financiare necesare pentru plata contribuţiei personale pentru tratamentul protetic (conform Contractului-cadru), aceasta va fi suportată de autorităţi.
51. Hotărârea Guvernului nr. 1.113/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 14 decembrie 2010, a modificat art. 28 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006. Aceasta prevedea că, atunci când persoana privată de libertate a cărei funcţie masticatorie este grav afectată, cu consecinţe asupra funcţiei digestive (situaţie constatată de un medic specialist din sistemul penitenciar), nu beneficiază de venituri, contravaloarea contribuţiei personale va fi suportată din bugetul unităţii penitenciare, în limita fondurilor disponibile, sau din alte surse prevăzute de lege.
C. Dispoziţii privind măsurile de securitate aplicate persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate internate în spital
52. Rapoartele întocmite de APADOR-CH şi CPT în care se menţionează practica încătuşării persoanelor private de libertate în timpul transferului către un spital public sunt prezentate în Cauza Tănase împotriva României (nr. 5.269/02, pct. 46-49, 12 mai 2009).
53. În 2005, măsurile de securitate luate în timpul internării unei persoane private de libertate într-un spital public erau reglementate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 945 din 9 martie 2000 privind planul de măsuri pentru prevenirea evenimentelor negative şi creşterea siguranţei obiectivelor şi misiunilor şi prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.165 din 19 mai 1997 pentru aprobarea planului-cadru de acţiune în cazul unor manifestări de indisciplină şi revoltă din partea persoanelor deţinute; aceste ordine nu au fost publicate. De la data adoptării Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 la 16 ianuarie 2007, a fost interzisă utilizarea cătuşelor metalice pentru imobilizarea persoanelor private de libertate care se află într-o unitate sanitară [art. 159 alin. (3)].
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenţie
54. Invocând în fond art. 3 din Convenţie, reclamantul se plânge de condiţiile de detenţie necorespunzătoare şi, în special, de supraaglomerare în penitenciarele Craiova, Giurgiu şi, mai ales, Bucureşti-Jilava. Acesta impută autorităţilor faptul că nu i-au asigurat în mod constant tratamentul medical şi regimul alimentar prescrise de medici pentru bolile sale. În special, el se plânge de refuzul acestora de a-i asigura o proteză care i-ar fi permis atenuarea efectelor edentaţiei totale de care suferă. În cele din urmă, acesta se plânge că în data de 28 aprilie 2005 a fost supus unor rele tratamente din partea unui gardian care îl supraveghea în Penitenciarul-Spital Bucureşti-Rahova şi că a fost legat cu cătuşe de pat timp de două zile în spitalul menţionat, fără ca autorităţile să efectueze o anchetă efectivă.
55. Curtea va analiza aceste capete de cerere din perspectiva art. 3 din Convenţie, redactat după cum urmează:
"Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante."
A. Cu privire la admisibilitate
1. Argumentele părţilor
56. Guvernul invocă inadmisibilitatea tuturor părţilor acestui capăt de cerere pentru neepuizarea căilor de recurs interne. Acesta consideră că reclamantul ar fi putut introduce acţiuni în temeiul OUG nr. 56/2003 şi, ulterior, al Legii nr. 275/2006, ce garantează drepturile persoanelor care execută o pedeapsă privativă de libertate, pentru a se plânge de condiţiile de detenţie şi neacordarea tratamentului medical. De asemenea, Guvernul precizează că reclamantul nu s-a plâns niciodată că nu a primit hrană în timpul transferului din 17 mai 2003 de la Penitenciarul Craiova la Penitenciarul Giurgiu. Acesta adaugă că reclamantul nu a formulat plângere penală pentru rele tratamente împotriva personalului din Penitenciarul-Spital Bucureşti-Rahova pentru a denunţa incidentul din 28 aprilie 2005 şi nici nu a introdus o acţiune întemeiată pe OUG nr. 56/2003 pentru a contesta faptul că a fost imobilizat cu cătuşe de pat.
57. Invocând jurisprudenţa Curţii în materie, reclamantul susţine că acţiunile indicate de Guvern nu constituie un recurs efectiv referitor la condiţiile materiale de detenţie. Acesta adaugă că a adresat autorităţilor administrative interne mai multe plângeri privind neacordarea tratamentului medical şi că acestea nu l-au informat că ar trebui să recurgă la procedura prevăzută de OUG nr. 56/2003. Acesta precizează că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 275/2006, a adresat instanţelor naţionale mai multe plângeri privind neacordarea tratamentului medical, plângeri care au fost respinse ca nefondate. Acesta precizează că, din cauza lipsei de resurse, i-ar fi greu să prezinte avizul unui medic independent care să confirme afirmaţiile sale referitoare la degradarea stării sale de sănătate ca urmare a acordării unui tratament medical necorespunzător. În ceea ce priveşte tratamentul stomatologic, reclamantul consideră că acţiunile indicate de Guvern sunt lipsite de relevanţă în acest caz, în măsura în care refuzul autorităţilor de a-i asigura o proteză dentară a fost justificat prin lipsa de resurse proprii şi a fost în conformitate cu legislaţia naţională în vigoare.
58. Referitor la incidentul din 28 aprilie 2005, reclamantul observă că plângerea sa depusă la parchet a rămas fără răspuns. În ceea ce priveşte faptul că a fost imobilizat cu cătuşe de pat în Penitenciarul-Spital Bucureşti-Rahova, acesta consideră că, în condiţiile în care normele legale în vigoare la vremea respectivă prevedeau această măsură de siguranţă, orice plângere adresată autorităţilor nu ar fi avut şanse de succes.
2. Motivarea Curţii
a) Capete de cerere care trebuie declarate admisibile
59. În ceea ce priveşte condiţiile materiale de detenţie, Curtea reaminteşte că a hotărât deja că, din cauza caracterului specific al capătului de cerere formulat de reclamant, care vizează mai ales supraaglomerarea din penitenciare, OUG nr. 56/2003 nu constituia o cale de recurs efectivă care trebuia epuizată de reclamant (Petrea împotriva României, nr. 4.792/03, pct. 37, 29 aprilie 2008, precum şi Eugen Gabriel Radu împotriva României, nr. 3.036/04, pct. 23, 13 octombrie 2009). Argumentele Guvernului nu pot conduce în cauză la o concluzie diferită. Curtea observă că OUG nr. 56/2003 a fost înlocuită de Legea nr. 275/2006, care aduce mai multe clarificări privind condiţiile materiale de detenţie. Totuşi, Curtea observă că problemele cauzate de supraaglomerarea din penitenciare aveau în aparenţă un caracter structural şi nu se refereau doar la situaţia personală a reclamantului [Kalachnikov împotriva Rusiei (dec.), nr. 47.095/99, 18 septembrie 2001]. De asemenea, Guvernul nu a demonstrat cu exemple relevante din jurisprudenţă că această procedură constituie un recurs efectiv. Prin urmare, excepţia Guvernului nu poate fi reţinută pentru această parte a capătului de cerere.
60. În ceea ce priveşte neacordarea tratamentului stomatologic reclamantului şi, în special, cererea sa pentru o proteză dentară, ţinând seama de acoperirea efectivă, din sistemul public, a asigurărilor de sănătate pentru persoanele private de libertate, în această privinţă, Curtea a stabilit deja că nu existau căi de recurs efective care trebuiau epuizate în baza OUG nr. 56/2003 (V.D., citată anterior, pct. 86). Prin urmare, excepţia Guvernului nu poate fi reţinută nici pentru această parte a capătului de cerere. Exemplele din jurisprudenţă citate de Guvern, referitoare la acţiuni în temeiul Legii nr. 275/2006, nu demonstrează că acest recurs este eficient pentru persoanele private de libertate lipsite de resurse, precum reclamantul.
61. Curtea constată că aceste capete de cerere ale reclamantului, întemeiate pe condiţiile materiale de detenţie şi pe neacordarea tratamentului stomatologic, nu sunt în mod vădit nefondate, în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Pe de altă parte, Curtea subliniază că acestea nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarate admisibile.
b) Capete de cerere care trebuie declarate inadmisibile
62. Referitor la presupusa agresiune din data de 28 aprilie 2005, Curtea observă că reclamantul nu a demonstrat că a sesizat în mod valabil organele judiciare naţionale printr-o plângere penală împotriva prezumtivilor agresori pentru relele tratamente aplicate. Prin urmare, trebuie admisă excepţia Guvernului cu privire la această parte a capătului de cerere, care trebuie respinsă pentru neepuizarea căilor de recurs interne, în conformitate cu art. 35 § 1 şi 4 din Convenţie.
63. Având în vedere faptele relevante, Curtea consideră că nu este necesar să examineze excepţia Guvernului referitoare la celelalte capete de cerere formulate de reclamant, deoarece consideră că acestea sunt oricum inadmisibile, pentru motivele menţionate mai jos.
(i) Referitor la tratamentul medical acordat reclamantului
64. Curtea observă, pe de o parte, că, deşi reclamantul avea la dispoziţie o cale de recurs efectivă în temeiul dispoziţiilor OUG nr. 56/2003 (Petrea împotriva României, nr. 4.792/03, pct. 35-36, 29 aprilie 2008) pentru a se plânge de neacordarea tratamentului medical corespunzător bolilor sale, acesta nu a folosit această cale timp de mai mulţi ani. Atunci când a recurs la procedura prevăzută de Legea nr. 275/2006, instanţele naţionale au stabilit, în baza dosarului medical al reclamantului, că acestuia i s-a acordat un tratament medical efectiv. Reclamantul, care a beneficiat de asistenţă judiciară (supra, pct. 2), nu a prezentat Curţii niciun element de natură să pună la îndoială constatările instanţelor naţionale ori să demonstreze cauzele bolilor sale (mutatis mutandis, V.D., citată anterior, pct. 100). În cele din urmă, Curtea observă că din dosar reiese că reclamantul a refuzat de mai multe ori fie să se supună examinării medicale, fie să primească tratament medical, fie să se interneze într-un penitenciar-spital.
65. Rezultă că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat şi trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 3 lit. a) şi § 4 din Convenţie.
(ii) Referitor la legarea de pat cu cătuşe
66. În cazul de faţă, Curtea consideră că reclamantul nu a prezentat elemente suficiente în susţinerea afirmaţiilor sale. Într-adevăr, acesta nu face decât să se refere la ordinele ministrului justiţiei nr. 945/2000 şi nr. 1.165/1997 aplicabile în materie, ordine care au caracter secret. Prin urmare, Curtea nu poate face speculaţii privind conţinutul acestor dispoziţii (Tănase împotriva României, nr. 5.269/02, pct. 78, 12 mai 2009). Reclamantul ar fi trebuit să recurgă la alte mijloace de probă în susţinerea afirmaţiilor sale, de exemplu la declaraţii ale altor persoane private de libertate. De altfel, Curtea observă că, potrivit informaţiilor de care dispune (Tănase, citată anterior, pct. 46 şi 47), măsura imobilizării cu cătuşe se aplica, la data faptelor, în momentul internării persoanelor private de libertate în spitale publice, această măsură nefiind aplicată în timpul transferului acestora în spitale aparţinând sistemului penitenciar, cum s-a întâmplat în acest caz.
67. Rezultă că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat şi trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 3 lit. a) şi § 4 din Convenţie.
B. Cu privire la fond
1. Cu privire la condiţiile materiale de detenţie
a) Argumentele părţilor
68. Făcând trimitere la descrierea condiţiilor de detenţie pe care a prezentat-o, precum şi la jurisprudenţa Curţii în materie, Guvernul susţine că, în speţă, condiţiile de detenţie ale reclamantului erau conforme cu cerinţele art. 3 din Convenţie.
69. Reclamantul combate varianta Guvernului şi face trimitere la concluziile CPT şi ale APADOR-CH privind condiţiile de detenţie din penitenciarele din România, în general, precum şi din penitenciarele Giurgiu şi Bucureşti-Jilava. Acesta se plânge în special de supraaglomerarea din penitenciare, condiţiile de igienă, starea proastă a saltelelor şi lipsa accesului la apă caldă. Acesta subliniază că, din cauza condiţiilor de igienă necorespunzătoare, în penitenciar a contractat tuberculoză.
b) Motivarea Curţii
70. Curtea reaminteşte că măsurile privative de libertate sunt însoţite de obicei de suferinţe şi umilire. Cu toate acestea, art. 3 din Convenţie impune statului să se asigure că orice prizonier este deţinut în condiţii care sunt compatibile cu respectarea demnităţii umane, că modalităţile de executare a pedepsei nu supun persoana în cauză unei suferinţe sau unei încercări de o intensitate care depăşeşte nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei şi că, ţinând seama de cerinţele practice ale privării de libertate, sănătatea şi confortul persoanei private de libertate sunt asigurate în mod corespunzător [Kudla împotriva Poloniei (MC), nr. 30.210/96, pct. 92-94, CEDO 2000-XI].
71. În ceea ce priveşte condiţiile de detenţie, trebuie luate în considerare efectele cumulative ale acestora, precum şi susţinerile specifice ale reclamantului (Dougoz împotriva Greciei, nr. 40.907/98, CEDO 2001-II). Perioada de timp în care o persoană a fost deţinută în condiţiile denunţate reprezintă un factor important caretrebuie luat în considerare (Alver împotriva Estoniei, nr. 64.812/01, 8 noiembrie 2005). În plus, în anumite cazuri, atunci când supraaglomerarea din penitenciare atinge un anumit nivel, lipsa de spaţiu dintr-o unitate penitenciară poate constitui elementul central care trebuie luat în considerare la aprecierea conformităţii cu art. 3 din Convenţie a unei anumite situaţii (în acest sens, Karalevicius împotriva Lituaniei, nr. 53.254/99, 7 aprilie 2005).
72. Aplicând principiile menţionate anterior în prezenta cauză, trebuie să se ţină seama de factorul central în cazul de faţă, şi anume spaţiul personal acordat reclamantului în diferitele unităţi penitenciare în care a fost deţinut. Or, în prezenta cauză, reclamantul a suportat o gravă situaţie de supraaglomerare. Astfel, chiar dacă se ţine cont de informaţiile prezentate de Guvern, în perioada 2000-2006, fiecare dintre persoanele deţinute în aceeaşi cameră cu reclamantul dispunea de o suprafaţă cuprinsă între 1,007 mý şi 3,62 mý, aceasta fiind cu mult inferioară normei recomandate autorităţilor române în raportul CPT (supra, pct. 43).
73. De asemenea, cel puţin până la intrarea în vigoare a Legii nr. 275/2006, care a modificat durata plimbării în aer liber, reclamantul fusese închis în cameră o mare parte din zi, beneficiind de plimbare în curtea penitenciarului doar pentru un timp foarte scurt (Dimakos împotriva României, nr. 10.675/03, pct. 46, 6 iulie 2010). Pe lângă problema supraaglomerării din penitenciare, acuzaţiile reclamantului referitoare la condiţiile de igienă, în special lipsa accesului la apă curentă şi lipsa curăţeniei, sunt mai mult decât plauzibile şi reflectă realităţile descrise de CPT în diferitele rapoarte întocmite în urma vizitelor sale în penitenciarele din România (mutatis mutandis, Dimakos, citată anterior, pct. 47).
74. Curtea precizează că a constatat deja încălcări ale art. 3 din Convenţie în cauze similare în care reclamanţii denunţau condiţiile materiale de detenţie din penitenciarele Bucureşti-Jilava şi Giurgiu, în special în ceea ce priveşte supraaglomerarea şi, cu titlu accesoriu, condiţiile de igienă (Măciucă, citată anterior, pct. 24-27, Eugen Gabriel Radu, citată anterior, pct. 29-33, Bragadireanu, citată anterior, pct. 95, şi Marian Stoicescu împotriva României, nr. 12.934/02, pct. 24, 16 iulie 2009).
75. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că respectivele condiţii de detenţie ale reclamantului, în special supraaglomerarea din camerele în care a fost cazat şi condiţiile de igienă, combinate cu durata detenţiei sale în asemenea condiţii, trebuie analizate ca un tratament degradant contrar art. 3 din Convenţie. Prin urmare, această dispoziţie a fost încălcată.
76. Deşi Curtea ia act de faptul că reclamantul a fost diagnosticat cu tuberculoză în cursul detenţiei, nu consideră necesar să examineze, în prezenta speţă, argumentele reclamantului în acest sens (a contrario, Dobri împotriva României, nr. 25.153/04, pct. 53, 14 decembrie 2010). De altfel, Curtea observă că reclamantul a beneficiat de supraveghere medicală, astfel încât, în prezent, este vindecat de această boală.
2. Cu privire la tratamentul stomatologic
a) Argumentele părţilor
77. Guvernul susţine că reclamantul suferea încă de la începutul detenţiei de lipsa totală a dinţilor. Făcând trimitere la legislaţia internă relevantă (supra, pct. 48-50), acesta precizează că în ceea ce priveşte persoanele aflate în executarea unor pedepse privative de libertate, casa de asigurări suportă cota-parte din costul tratamentului pentru afecţiunile dentare, inclusiv pentru protezele dentare. Diferenţa, aşa-numita "co-plată", poate fi suportată fie de ANP, în limita fondurilor alocate din bugetul de stat, fie de beneficiarul tratamentului, de exemplu reclamantul. Guvernul observă că după 2009 reclamantul nu a făcut cerere pentru proteză dentară la cabinetul medical din cadrul Penitenciarului Giurgiu, unde îşi execută pedeapsa în prezent.
78. Reclamantul răspunde că la începutul detenţiei sale, la 20 noiembrie 1999, nu suferea decât de gastrită şi că abia la 13 noiembrie 2000, data transferului său la Penitenciarul Rahova, s-a constatat edentaţia totală şi s-a consemnat în fişa sa medicală. Acesta precizează că nu are resurse financiare şi că, din cauza stării sale de sănătate foarte precare, nu poate munci în penitenciar pentru a câştiga bani. În consecinţă, nu poate acoperi partea sa din costuri pe care trebuie să o suporte conform prevederilor interne pentru a obţine o proteză dentară. Acesta subliniază că, deşi în 2004, costul unei proteze dentare era acoperit integral de asigurarea de sănătate, ANP l-a informat că trebuia să suporte o parte din costuri.
79. Acesta adaugă că lipsa dinţilor i-a agravat starea de sănătate. În opinia sa, faptul că nu există nicio derogare în cadrul legislativ în favoarea persoanelor private de libertate fără resurse face imposibilă remedierea problemelor sale de sănătate. Or, statul trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile pozitive de a asigura persoanelor private de libertate care suferă de edentaţie totală o posibilitate oarecare de a mesteca alimentele. O astfel de obligaţie pozitivă nu este excesivă, ţinând seama de costul redus al protezelor dentare.
b) Motivarea Curţii
80. Curtea face trimitere la principiile fundamentale care rezultă din jurisprudenţa sa referitoare la supravegherea medicală şi tratamentul medical în cazul unei persoane aflate în executarea unei pedepse privative de libertate [Kudla, citată anterior, pct. 91, precum şi Paladi împotriva Moldovei (MC), nr. 39.806/05, pct. 71, 10 martie 2009]. Curtea trebuie să examineze dacă reclamantul a avut acces la îngrijirile medicale curente pe care autorităţile s-au angajat să le ofere persoanelor suferinde de aceeaşi afecţiune [a se vedea, mutatis mutandis, Nitecki împotriva Poloniei (dec.), nr. 65.653/01, 21 martie 2002, Pentiacova şi alţii împotriva Moldovei (dec.), nr. 14.462/03, 4 ianuarie 2005, şi Gheorghe împotriva României (dec.) nr. 19.215/04, 22 septembrie 2005]. Aceasta reaminteşte că a stabilit deja că statul era responsabil de încălcarea art. 3 din Convenţie, ca urmare, în special, a unei reglementări ineficiente în materie de asigurări sociale pentru persoanele private de libertate (V.D., citată anterior, pct. 96).
81. În speţă, Curtea observă că din documentele medicale prezentate reiese că prima menţiune referitoare la edentaţia totală a reclamantului a fost făcută la 13 noiembrie 2000, cu ocazia transferului, în condiţiile în care acesta se afla în stare de detenţie din noiembrie 1999. De asemenea, trebuie luate în considerare afirmaţiile reclamantului, conform cărora acesta îşi pierduse o parte din dinţi în timpul unei detenţii anterioare.
82. În continuare, Curtea constată că, după cum reiese din toate documentele prezentate de părţi, diagnosticul reclamantului care atesta nevoia acestuia de proteze dentare a fost reconfirmat de mai multe ori în perioada 2002-2008, fără ca protezele să îi fie furnizate efectiv. Motivul prezentat reclamantului a fost întotdeauna imposibilitatea acestuia de a suporta o parte a costului acestora.
83. Prin scrisoarea sa din 8 iunie 2007, casa de asigurări la care reclamantul era afiliat, în calitatea sa de persoană privată de libertate (CASAOPSNAJ), preciza, pe de o parte, că suportă cheltuielile stomatologice pentru persoanele afiliate doar în cazul tratamentelor realizate în cabinetele cu care aceasta a încheiat o convenţie şi, pe de altă parte, că nicio convenţie de acest tip nu fusese semnată cu cabinetele stomatologice din cadrul penitenciarelor, "din cauza faptului că sistemul lor de organizare nu corespundea celui impus de Contractul-cadru" (a se vedea supra, pct. 49).
84. Curtea deduce că, în calitate de persoană privată de libertate, reclamantul nu ar fi putut obţine protezele dentare decât plătind preţul lor integral. Starea sa de sărăcie, cunoscută şi acceptată de autorităţi, nu îi permitea să îşi procure protezele prin mijloace proprii. Aceste elemente îi sunt suficiente Curţii pentru a stabili că, în ceea ce îl priveşte pe reclamant, legislaţia în materie de asigurări sociale pentru persoanele private de libertate, care stabilea cota de participare la costurile protezelor dentare, era ineficientă (V.D., citată anterior, pct. 96). Pe de altă parte, Guvernul nu a explicat în mod convingător de ce reclamantului nu i-au fost puse protezele necesare în anul 2004, când reglementările în vigoare prevedeau o acoperire integrală a costului protezelor. În plus, în 2008, deşi o dispoziţie legală prevedea o excepţie de la plata integrală a costurilor, reclamantul, lipsit de resurse, a fost refuzat din nou.
85. Curtea ia act de noile dispoziţii legale care prevăd, în anumite condiţii, gratuitatea acestui tip de tratament (a se vedea supra, pct. 51). Totuşi, ţinând seama de modalitatea organizării sistemului de rambursare, Guvernului îi revine sarcina de a demonstra eficienţa noilor dispoziţii.
86. Având în vedere cele de mai sus, Curtea ajunge la concluzia că a fost încălcat art. 3 din Convenţie.
II. Cu privire la celelalte pretinse încălcări
87. În temeiul art. 6 § 1 din Convenţie, reclamantul se plânge de soluţia dată în mai multe proceduri civile şi penale pe care lea intentat împotriva unor terţi (plângere penală împotriva a 2 procurori, procedură împotriva casei de pensii etc.) sau care i-au fost intentate (procedură penală pe fond etc.). Invocând, în fond, art. 8 din Convenţie, acesta pretinde de asemenea că autorităţile penitenciarelor nu i-au acordat rapid, constant şi în număr suficient timbre pentru corespondenţa sa cu Curtea. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, acesta se plânge de faptul că autorităţile nu i-au restituit un atelaj cu cai confiscat în timpul regimului comunist.
88. Ţinând seama de toate elementele de care dispune şi în măsura în care este competentă să se pronunţe cu privire la pretenţiile formulate, Curtea nu a constatat nicio aparenţă privind încălcarea drepturilor şi libertăţilor garantate de articolele Convenţiei, iar pretenţiile trebuie să fie respinse ca fiind în mod vădit nefondate în conformitate cu art. 35 § 3 lit. a) şi § 4 din Convenţie.
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
89. Art. 41 din Convenţie prevede:
"Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă."
A. Prejudiciu
90. Reclamantul pretinde 70.000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral pe care l-ar fi suferit.
91. Guvernul consideră că nu există niciun raport de cauzalitate între pretinsele încălcări ale Convenţiei şi prejudiciul invocat, că o eventuală hotărâre a Curţii ar putea constitui în sine o reparaţie suficientă şi că, în orice caz, suma pretinsă este excesivă în raport cu jurisprudenţa Curţii în materie.
92. Curtea consideră că trebuie să i se acorde reclamantului suma de 13.300 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
B. Cheltuieli de judecată
93. De asemenea, reclamantul solicită 5.209,85 EUR cu titlu de cheltuieli de judecată în faţa Curţii, din care 4.909,85 EUR pentru onorariul avocatului şi 300 EUR pentru cheltuielile cu corespondenţa ale APADOR-CH. În convenţia de asistenţă juridică încheiată între reclamant şi doamna avocat Diana Olivia Hatneanu se menţionează că suma acordată de Curte cu titlu de onorariu va fi plătită direct acesteia din urmă. Reclamantul a depus la dosar un centralizator cu numărul de ore lucrate de avocatul său şi contractul de asistenţă juridică. Acesta a mai depus la dosar convenţia încheiată cu APADOR-CH, prin care această asociaţie se angaja să suporte cheltuielile de secretariat necesare pentru susţinerea prezentei cereri în faţa Curţii.
94. Guvernul consideră că onorariul avocatului este excesiv şi că nu este necesar. De asemenea, acesta subliniază că reclamantul nu a prezentat niciun document justificativ pentru suma de 300 EUR solicitată cu titlu de cheltuieli de secretariat pentru APADOR-CH.
95. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii, un reclamant nu poate să obţină rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabileşte caracterul real, necesar şi rezonabil al cuantumului acestora [a se vedea, de exemplu, Nilsen şi Johnsen împotriva Norvegiei (MC), nr. 23.118/93, pct. 62, CEDO 1999-VIII]. În prezenta speţă, reclamantul indică în detaliu şi cu precizie defalcarea cheltuielilor. Însă, ţinând cont de natura cauzei, de documentele de care dispune şi de criteriile menţionate anterior, Curtea consideră rezonabil să aloce suma de 4.000 EUR pentru onorariul avocatului, urmând a se plăti direct doamnei avocat Diana Olivia Hatneanu. Din această sumă, trebuie scăzută suma de 850 EUR, reprezentând asistenţa judiciară. De asemenea, Curtea consideră că este rezonabil să acorde suma de 300 EUR pentru cheltuielile suportate de APADOR-CH (Cobzaru împotriva României, nr. 48.254/99, pct. 111, 26 iulie 2007), care se va plăti direct acesteia din urmă*1).
__________
*1) Rectificat la 10 ianuarie 2012; textul era următorul: "se va plăti direct reclamantului".
C. Penalităţi de întârziere
96. Curtea consideră necesar să calculeze cuantumul penalităţilor de întârziere în temeiul ratei dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicate de Banca Centrală Europeană, majorată cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
În unanimitate,
1. declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capetele de cerere întemeiate pe art. 3 din Convenţie, referitoare la condiţiile materiale de detenţie şi neacordarea tratamentului stomatologic, şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;
2. hotărăşte că a fost încălcat art. 3 din Convenţie în ceea ce priveşte condiţiile materiale de detenţie şi neacordarea tratamentului stomatologic;
3. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:
(i) 13.300 EUR (treisprezece mii trei sute euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral - se acordă reclamantului;
(ii) 3.150 EUR (trei mii o sută cincizeci euro) - se acordă direct doamnei avocat Diana Olivia Hatneanu;
(iii) 300 EUR (trei sute euro), plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamant cu titlu de impozit, pentru cheltuieli de judecată - se acordă direct asociaţiei APADOR-CH*2);
________
*2) Rectificat la 10 ianuarie 2012; textul era următorul: "se acordă reclamantului".
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză, ulterior comunicată în scris la 11 octombrie 2011, în temeiul art. 77 § 2 şi 3 din Regulament.
Josep Casadevall,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
______
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
