Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 22.331/20) Strasbourg
Prezenta hotărâre este definitivă. Poate suferi modificări de formă.
În Cauza Cionca împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-o cameră compusă din: Anne Louise Bormann, preşedinte, Sebastian Răduleţu, András Jakab, judecători, şi Valentin Nicolescu, grefier adjunct de secţie a.i.,
având în vedere:
- Cererea (nr. 22.331/20) îndreptată împotriva României, prin care o resortisantă a acestui stat, doamna Valerica Cionca („reclamanta“), născută în 1980 şi domiciliind în Satu Mare, reprezentată de domnul H.A. Ungur, avocat în Satu Mare, a sesizat Curtea la 21 mai 2020 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia“);
– decizia de a aduce prezenta cerere la cunoştinţa Guvernului român („Guvernul“), reprezentat de agentul său guvernamental, doamna O.F. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe;
– decizia de a examina cu prioritate cererea [art. 41 din Regulamentul Curţii („Regulamentul“)];
– observaţiile părţilor,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 22 aprilie 2025,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
OBIECTUL CAUZEI
1. Cererea priveşte săvârşirea repetată a infracţiunii de violenţă în familie pe care reclamanta pretinde că le-a suferit din partea lui D., fostul său soţ, în special în septembrie 2015.
2. La 9 septembrie 2015, în urma unui apel la numărul de urgenţă efectuat de sora reclamantei, aceasta a fost adusă la Secţia Urgenţe a Spitalului Judeţean Satu Mare, unde un medic i-a pus diagnosticul de „TCC fără pierdere de cunoştinţă. Contuzie hemifaţă dr. Contuzie abdominală. Hematoame extinse la nivelul feselor“. Acesta a concluzionat că reclamanta fusese supusă unei agresiuni fizice vechi de 48 de ore.
3. Alertată şi sosită la domiciliul reclamantei în aceeaşi zi, poliţia a întocmit un raport de intervenţie. Cu această ocazie, D. a fost invitat să îi însoţească pe poliţişti la secţia de poliţie şi i-a fost aplicată o amendă de 200 lei româneşti (RON), respectiv aproximativ 50 euro (EUR), pentru tulburarea liniştii publice.
4. Tot la 9 septembrie 2015, reclamanta a depus o primă plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare (în continuare „parchetul“) pentru a denunţa faptele de violenţă comise de D. faţă de aceasta în perioada 2-7 septembrie 2015, în care reclamanta şi fiica sa în vârstă de sub doi ani la acel moment au fost închise în domiciliul conjugal fără acces la telefon şi filmate de o cameră de supraveghere. Reclamanta a declarat că a fost bătută de D. în această perioadă, inclusiv cu un obiect contondent de fier, în timp ce fetiţa lor era închisă întro altă cameră şi plângea.
5. La 10 septembrie 2015, reclamanta a fost examinată de către un medic legist care a eliberat un certificat medico-legal care atesta că aceasta fusese victima unei agresiuni şi că rănile care rezultaseră necesitau 6-7 zile de îngrijiri.
6. La 11 septembrie 2015, reclamanta a depus o a doua plângere la parchet pentru violenţă în familie, lipsire de libertate şi ameninţări, completând şi detaliind faptele prezentate la 9 septembrie 2015. În urma celor două plângeri ale sale au fost deschise două dosare diferite de anchetă.
7. În paralel, la 11 septembrie 2015, reclamanta a sesizat Judecătoria Satu Mare cu o cerere care viza obţinerea unui ordin de protecţie. Prin hotărârea din 25 septembrie 2015, instanţa menţionată a emis un ordin de protecţie pentru o perioadă de şase luni în temeiul Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice (denumită în continuare „Legea nr. 217/2003“).
8. La 12 septembrie 2015, alertaţi de reclamantă, angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului („DGASPC“) s-au prezentat la domiciliul lui D. în care se afla şi copilul şi au întocmit un raport de întrevedere, ale cărui constatări au fost reluate de Curtea de Apel Oradea în decizia din 7 aprilie 2023 (infra, pct. 21). În raport se menţiona faptul că „inculpatul a recunoscut existenţa agresiunii care face obiectul cauzei“, despre care afirma că era „o bătaie uşoară“, şi că „uneori o pedepsea cu bătaia“, „invocând că ea era principala vinovată pentru comportamentul său“.
9. Audiat la 5 octombrie 2015, în cadrul anchetei penale, D. a declarat că nu săvârşise niciodată acte de violenţă împotriva reclamantei.
10. După ce la început a iniţiat o anchetă penală in rem, la 20 octombrie 2015 procurorul a dispus continuarea urmăririi penale în privinţa lui D.
11. La 4 februarie 2016 s-a deschis acţiunea penală cu privire la faptele pretinse de reclamantă, sub capetele de acuzare privind violenţa în familie, privare de libertate şi ameninţări.
12. La 9 martie 2016, procurorul a încuviinţat o cerere a reclamantei din 13 noiembrie 2015 care solicita să fie dispusă o expertiză medico-legală suplimentară în vederea stabilirii raportului de cauzalitate dintre pierderea auzului pe care o suferise şi violenţele de care s-a plâns. La 1 iulie 2016, în raportul de expertiză medico-legală s-a concluzionat că timpanul reclamantei fusese perforat, dar că era imposibil să se stabilească dacă acesta era rezultatul agresiunii din septembrie 2015 în lipsa unei examinări specifice efectuate imediat după faptele în cauză.
13. La 10 aprilie 2017, procurorul a clasat fără să cerceteze prima plângere a reclamantei (supra, pct. 4) pe motiv că nu existau probe că D. a săvârşit pretinsele infracţiuni.
14. Printr-o încheiere interlocutorie din 20 octombrie 2017, în temeiul contestaţiei reclamantei şi după ce a examinat mai multe declaraţii ale martorilor date în faţa organelor de urmărire penală (inclusiv cele ale vecinilor cuplului care indicau că auziseră şi văzuseră cum reclamanta era agresată atât verbal, cât şi fizic de D.) şi certificatele medico-legale (a se vedea supra, pct. 5 şi 12), Judecătoria Satu Mare a infirmat decizia de clasare dată de procuror şi a trimis cauza pentru a redeschide urmărirea penală.
15. De altfel, ca urmare a unor noi acte de violenţă din august 2017, la 19 septembrie 2017, Judecătoria Satu Mare a încuviinţat cererea reclamantei vizând obţinerea unui nou ordin de protecţie, care i-a fost acordat pentru o durată de o lună.
16. La 23 martie 2018, procurorul a dispus ca serviciul investigaţii criminale al Poliţiei Satu Mare să dea dovadă de mai multă diligenţă pentru a finaliza urmărirea penală.
17. La 27 februarie 2019, după ce a unit cele două plângeri într-un singur dosar, procurorul a clasat din nou cauza, pe motiv că „nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea“.
18. La 23 mai 2019, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare a admis parţial recursul ierarhic introdus de reclamantă şi a retrimis cauza pentru redeschiderea urmăririi penale cu privire la violenţa în familie. În schimb, a confirmat clasarea în ceea ce privea infracţiunile de privare de libertate şi de ameninţări, cu motivarea că mijloacele de probă erau insuficiente. Această decizie a fost confirmată prin hotărârea Judecătoriei Satu Mare din 30 octombrie 2019.
19. Prin rechizitoriul din 6 noiembrie 2020, D. a fost trimis în judecată pentru violenţă în familie.
20. Prin hotărârea din 15 noiembrie 2022, Judecătoria Satu Mare l-a condamnat pe D. pentru violenţă în familie şi, după ce a constatat incidenţa unui concurs de infracţiuni întrucât acesta fusese deja condamnat într-o procedură separată pentru acuzaţia de abandon de familie, i-a aplicat o pedeapsă cumulată de zece luni de închisoare cu suspendare. Instanţa l-a condamnat, de asemenea, pe D. să plătească reclamantei 2.000 euro (EUR) pentru prejudiciu moral.
21. Prin decizia definitivă din 7 aprilie 2023, Curtea de Apel Oradea a respins apelurile introduse de reclamantă şi de D. pe motiv că erau nefondate şi a confirmat hotărârea pronunţată în primă instanţă, precum şi pedeapsa aplicată lui D., pe care curtea de apel o considera adecvată. Cu privire la cuantumul acordat cu titlul de prejudiciu moral, curtea de apel a considerat că este suficient. Aceasta a invocat faptul că „suferinţe[le] psihice şi leziunile fizice suferite de persoana vătămată au avut o gravitate redusă şi au constat în echimoze la nivelul feselor, numărul de 6-7 zile de îngrijiri medicale“ şi că victima nu a fost internată în spital şi nu a necesitat tratament medical de durată.
22. Într-o procedură separată, prin hotărârea definitivă din 30 ianuarie 2023, Curtea de Apel Oradea a confirmat că intervenise prescripţia răspunderii penale a lui D., pentru care reclamanta depusese în 2016 o altă plângere penală pentru nerespectarea ordinului de protecţie (a se vedea supra, pct. 7 in fine). De altfel, Curtea de Apel Oradea a redus cuantumul alocat reclamantei în primă instanţă pentru repararea prejudiciului moral şi l-a condamnat pe D. să îi plătească 300 EUR cu acest titlu.
23. Invocând art. 3, 8 şi 14 din Convenţie, reclamanta s-a plâns că autorităţile nu au acţionat şi nu au luat măsurile necesare şi adecvate ca urmare a plângerilor sale penale pentru violenţă în familie şi încălcarea ordinului de protecţie.
MOTIVAREA CURŢII
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenţie
24. În primele sale observaţii prezentate la 1 iulie 2022, Guvernul invoca neepuizarea căilor de atac interne, pe motiv că procedura penală privind susţinerile reclamantei de violenţă în familie era încă pendinte. Procedura finalizându-se prin decizia din 7 aprilie 2023 a Curţii de Apel Oradea (supra, pct. 21), Curtea constată că această excepţie nu are obiect şi că nu a fost reiterată la momentul observaţiilor complementare prezentate de Guvern la 25 iulie 2024. Constatând că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat şi că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate în sensul art. 35 din Convenţie, Curtea îl declară admisibil.
25. Principiile generale referitoare la caracterul efectiv al urmăririi penale privind fapte de violenţă în familie au fost rezumate în Hotărârea Buturugă împotriva României (nr. 56.867/15, pct. 60-62, 11 februarie 2020). Dispoziţiile Convenţiei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei în familie (cunoscută sub numele de „Convenţia de la Istanbul“) sunt citate în Hotărârea Kurt împotriva Austriei [(MC)], nr. 62.903/15, pct. 75-86, 15 iunie 2021]. Această convenţie a intrat în vigoare în România la 1 septembrie 2016.
26. În special, Curtea a hotărât că statele au o obligaţie pozitivă de a institui şi de a aplica în mod eficient un sistem de combatere a tuturor formelor de violenţă în familie şi de a oferi victimelor garanţii procedurale suficiente (Opuz împotriva Turciei, nr. 33.401/02, pct. 145, CEDO 2009, şi Bălşan împotriva României, nr. 49.645/09, pct. 57 in fine, 23 mai 2017).
27. Curtea observă că, mai întâi la 9 septembrie 2015, reclamanta a sesizat autorităţile pentru a denunţa, cu ajutorul documentelor medicale, comportamentul violent al soţului său, D., şi violenţele la care a fost supusă din partea sa (supra, pct. 2-4). Totuşi, Curtea reţine că urmărirea penală privind violenţa în familie a durat cinci ani la parchet, făcând obiectul a două decizii de clasare a cauzei casate în apelul introdus de reclamantă, şi în total peste şapte ani şi jumătate, socotind şi faza judiciară (supra, pct. 13-14 şi 18-21). În această procedură, procurorul a dispus şi ca serviciul investigaţii criminale să dea dovadă de mai multă diligenţă în vederea finalizării urmăririi, dar totuşi trimiterea în judecată a acuzatului s-a făcut la peste doi ani şi jumătate de la această dispoziţie (supra, pct. 16 şi 19).
28. De altfel, şi procedura penală distinctă pusă în mişcare de reclamantă în privinţa încălcării de către D. a ordinului de protecţie din 25 septembrie 2015 a durat aproape şapte ani, ceea ce a avut drept consecinţă prescripţia răspunderii penale a suspectului (supra, pct. 22). Neexistând circumstanţe speciale, pe care Guvernul nu le-a invocat, evitarea acestei chestiuni de către autorităţi poate, în sine, să pună la îndoială capacitatea şi disponibilitatea lor de a desfăşura o anchetă promptă şi aprofundată, ceea ce este crucial pentru a menţine încrederea publicului în statul de drept (a se compara cu M.Ş.D. împotriva României, nr. 28.935/21, pct. 154, 3 decembrie 2024).
29. Curtea accentuează diligenţa deosebită necesară în soluţionarea plângerilor pentru violenţă domestică şi consideră că în cadrul procedurilor interne trebuie să se ţină seama de caracteristicile specifice ale faptelor de violenţă în familie, astfel cum sunt recunoscute în Convenţia de la Istanbul (supra, pct. 25 şi trimiterile citate). În speţă, constată că urmărirea penală internă efectuată de autorităţile naţionale nu a luat în considerare aceste caracteristici specifice (a se compara cu Buturugă, citată anterior, pct. 67), precum faptul că infracţiunea a fost comisă în prezenţa copiilor (supra, pct. 4), caracteristică a circumstanţei agravante.
30. Curtea constată şi că, deşi la intervenţia poliţiei de la domiciliul reclamantei, la 9 septembrie 2015, agresorul fusese invitat la secţia de poliţie şi i-a fost aplicată o amendă (supra, pct. 3), D. nu a fost vizat în mod expres de urmărirea penală decât începând din 20 octombrie 2015 (supra, pct. 10), în pofida raportului de întrevedere întocmit la 12 septembrie 2015 de angajaţi ai DGASPC, ale căror constatări au fost citate de Curtea de Apel Oradea în decizia din 7 aprilie 2023, în care acesta recunoştea că săvârşise acte de violenţă în familie (supra, pct. 8). În cele din urmă, Curtea îşi exprimă mirarea că, în decizia definitivă din 7 aprilie 2023, Curtea de Apel Oradea a constatat (supra, pct. 20), fără alte explicaţii, că suferinţele psihice şi leziunile fizice de care suferea reclamanta erau de o „gravitate redusă“ (supra, pct. 21), deşi documentele medicale întocmite în speţă stabileau un traumatism cranio-cerebral, însoţit de contuzie hemifaţă dreapta şi de contuzie abdominală (supra, pct. 2). De altfel, nu rezultă că instanţele au luat în considerare în mod corespunzător, şi cu atenţia cerută, circumstanţele în ansamblu ale faptelor grave şi cunoscute de violenţă în familie denunţate, procedura penală în cauză fiind finalizată abia după mai mult de şapte ani şi jumătate cu o pedeapsă cu suspendarea executării (a se vedea, mutatis mutandis, Luca împotriva Republicii Moldova, nr. 55.351/17, pct. 77-79, 17 octombrie 2023).
31. Este adevărat că reclamanta a invocat cu succes dispoziţiile Legii nr. 217/2003 pentru a obţine de două ori, din partea instanţei, ordine de protecţie în favoarea sa (supra, pct. 7 şi 15). Totuşi, deşi primul ordin în chestiune a fost încălcat de către fostul său soţ şi reclamanta s-a plâns imediat la autorităţi, lipsa de reacţie promptă şi efectivă a acestora din urmă a privat demersurile sale de orice efect util (a se vedea supra, pct. 22 şi 28). În consecinţă, Curtea consideră că, deşi cadrul juridic instituit de statul pârât i-a oferit reclamantei o formă de protecţie, această protecţie i-a fost acordată după ce faptele violente au fost denunţate şi efectul acesteia a fost diminuat de neputinţa anchetei declanşate de persoana în cauză pentru a denunţa nerespectarea ordinului de către agresor (a se compara cu Buturugă, citată anterior, pct. 72).
32. Ţinând seama de deficienţele sus-menţionate, Curtea consideră că reclamanta nu a beneficiat de o anchetă care să răspundă cerinţelor art. 3 din Convenţie.
33. Prin urmare, a fost încălcat art. 3 din Convenţie.
II. Cu privire la celelalte capete de cerere
34. Reclamanta a formulat şi alte capete de cerere în temeiul art. 8 şi al art. 14 din Convenţie coroborat cu art. 3 şi 8 din Convenţie. Având în vedere faptele speţei, argumentele părţilor şi concluziile menţionate mai sus, Curtea consideră că a statuat asupra principalelor probleme juridice ridicate de prezenta cauză şi că nu este necesar să examineze admisibilitatea şi temeinicia celorlalte capete de cerere [Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva României (MC), nr. 47.848/08, pct. 156, CEDO 2014].
CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENŢIE
35. Invitată să îşi prezinte cererile de reparaţie echitabilă înainte de 2 septembrie 2022, reclamanta solicită 70.000 euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral pe care consideră că l-a suferit şi 14.780 lei româneşti (RON), respectiv aproximativ 3.000 EUR, pentru pretinsele cheltuieli de judecată suportate în cadrul procedurilor desfăşurate în faţa instanţelor interne şi pentru pretinsele cheltuieli de judecată suportate în scopul procesului desfăşurat în faţa Curţii.
36. Guvernul consideră că o eventuală constatare a încălcării Convenţiei ar putea constitui în sine o reparaţie echitabilă suficientă.
37. Curtea acordă reclamantei 26.000 EUR pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit pentru aceasta.
38. Având în vedere documentele de care dispune şi jurisprudenţa sa, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamantei suma de 3.000 EUR pentru toate cheltuielile, plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamantă cu titlu de impozit pe această sumă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăşte că a fost încălcat art. 3 din Convenţie;
3. hotărăşte că nu este necesară examinarea admisibilităţii şi temeiniciei celorlalte capete de cerere formulate în temeiul altor dispoziţii ale Convenţiei;
4. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:
(i) 26.000 EUR (douăzeci şi şase de mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral;
(ii) 3.000 EUR (trei mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamantă cu titlu de impozit pentru această sumă, pentru toate cheltuielile;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
5. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 13 mai 2025, în temeiul art. 77 § 2 şi al art. 77 § 3 din Regulamentul Curţii.
PREŞEDINTE
ANNE LOUISE BORMANN
Grefier adjunct de secţie a.i.,
Valentin Nicolescu
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
