Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂREA din 12 martie 2024  în Cauza Toader împotriva României    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂREA din 12 martie 2024 în Cauza Toader împotriva României

EMITENT: Curtea Europeană a Drepturilor Omului
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 461 din 20 mai 2024
    Strasbourg
    (Cererea nr. 22.415/22)
    Prezenta hotărâre este definitivă, dar poate suferi modificări de formă.
    În Cauza Toader împotriva României,
    Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-o cameră compusă din: Tim Eicke, preşedinte, Branko Lubarda, Ana Maria Guerra Martins, judecători, şi Crina Kaufman, grefier adjunct interimar de secţie,
    având în vedere:
    - Cererea nr. 22.415/22 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, doamna Ana Toader („reclamanta“), care s-a născut în 1933, locuieşte în Filioara - Agapia şi a fost reprezentată de domnul T.A. Chiuariu, avocat în Bucureşti, a sesizat Curtea la 3 mai 2022, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia“);
    – decizia de a comunica prezenta cerere Guvernului României („Guvernul“), reprezentat de agentul guvernamental, doamna O.F. Ezer din cadrul Ministerului Afacerilor Externe;
    – decizia de a examina cererea cu prioritate (art. 41 din Regulamentul Curţii);
    – observaţiile părţilor,

    după ce a deliberat în camera de consiliu, la 20 februarie 2024,
    pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
    OBIECTUL CAUZEI
    1. Cererea priveşte plângerea reclamantei potrivit căreia autorităţile naţionale au apreciat greşit severitatea handicapului său, privând-o astfel de posibilitatea de a beneficia de un asistent personal, ceea ce a dus la reducerea drastică a autonomiei sale personale.
    2. Reclamanta este o văduvă pensionară în vârstă de 90 de ani. Din 2020 a suferit de mai multe afecţiuni ortopedice (inclusiv fracturi periprotetice şi gonartroze) dezvoltate ca urmare a unei fracturi a piciorului şi a implanturilor protetice ulterioare. Trăieşte singură în locuinţa sa şi este asistată în activităţile zilnice de nora sa, care locuieşte în acelaşi sat.
    3. Potrivit diferitelor rapoarte întocmite în cadrul anchetelor medicale şi sociale, reclamanta este imobilizată la pat şi are nevoie să fie ajutată pentru a se hrăni şi pentru igiena corporală. Este total dependentă de ajutor pentru nevoile zilnice.
    4. La 4 august 2020, în urma unei vizite efectuate la locuinţa reclamantei pentru a evalua condiţiile sale de viaţă şi compatibilitatea acestora cu situaţia sa medicală, lucrătorii sociali din cadrul primăriei locale au întocmit un raport de anchetă socială. Potrivit raportului, reclamanta era o văduvă pensionară care trăia singură în locuinţa sa, avea un fiu adult care locuia în acelaşi sat, era imobilizată la pat, era necesar să fie ajutată pentru a se hrăni, pentru igiena corporală şi pentru finanţele personale, era total dependentă de ajutor pentru a se îmbrăca, pentru a se deplasa şi pentru transport, activităţi casnice, folosirea mijloacelor de comunicare, prepararea hranei şi efectuarea de cumpărături alimentare. Raportul menţiona că reclamanta avea nevoie de un asistent personal.
    5. În raport se preciza, de asemenea, că reclamanta locuia într-o casă formată dintr-o cameră, o bucătărie şi o toaletă, situată în exterior. Existau apă curentă rece şi o fântână, iar încălzirea era furnizată doar de o sobă.
    6. La 14 septembrie 2020 un raport de evaluare complex a fost realizat de o echipă alcătuită dintr-un asistent social, un medic şi un psiholog. Aceştia au constatat că reclamanta trăia singură în locuinţa proprietate personală şi că era imobilizată la pat, comunica cu dificultate din cauza pierderii auzului, pentru care nu avea proteză auditivă, şi că nora sa era cea care o îngrijea. În raport se arăta în continuare că, în afara afecţiunilor sale ortopedice, reclamanta suferea, de asemenea, de o tristeţe constantă şi de o deteriorare cognitivă incipientă. Conform raportului, reclamanta demonstra un grad ridicat de dependenţă şi o capacitate limitată de a îndeplini sarcini zilnice. În raport se menţiona că, din cauza situaţiei sale, reclamanta ar avea nevoie să beneficieze de „gradul maxim de protecţie“. În raport se mai constata că pensia lunară pentru limită de vârstă a reclamantei era de 704 lei româneşti (RON), ceea ce reprezenta aproximativ 145 euro (EUR).
    7. La 2 octombrie 2020 Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Neamţ („Comisia Neamţ“) a emis un certificat care stabilea că situaţia medicală a reclamantei nu reprezenta o dizabilitate în temeiul criteriilor stabilite în Ordinul ministrului nr. 762/1.992/2007 din 31 august 2007.
    8. Bazându-se pe constatările raportului de evaluare din 14 septembrie 2020 şi pe alte probe, reclamanta a depus o cerere în care solicita anularea respectivului certificat şi emiterea unuia nou care să ateste că avea un handicap grav care necesita un asistent personal. La 2 aprilie 2021 Tribunalul Neamţ a admis cererea reclamantei şi a dispus emiterea unui nou certificat de către Comisia Neamţ prin care să fie recunoscut faptul că reclamanta suferea de o dizabilitate severă şi că avea nevoie de un asistent personal.
    9. Comisia Neamţ a declarat recurs împotriva acestei sentinţe. Prin Decizia definitivă din 19 octombrie 2021, notificată reclamantei la 5 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bacău a respins cererea reclamantei pentru motivul că, în pofida dependenţei şi a nevoii ei pentru asistenţă personală pentru toate sarcinile zilnice, starea ei nu putea fi considerată handicap în temeiul legislaţiei relevante din România, deoarece nu era menţionată în capitolul 7.I.1 din Ordinul ministrului nr. 762/1.992/2007 din 31 august 2007, care enumeră afecţiunile ortopedice considerate dizabilităţi. Părţile relevante ale deciziei sunt redactate după cum urmează:
    "Existenţa unor afecţiuni, necontestate de părţi, nu îndreptăţeşte, în mod automat, încadrarea într-un anumit grad de handicap, fără respectarea criteriilor medico-psihosociale menţionate în Ordinul nr. 762/1.992/2007.
    [...] [Curtea de apel] [...] [nu poate reţine] nici argumentul primei instanţe referitor la necesitatea încadrării intimatei în gradul de handicap grav, cu asistent personal, motivat de existenţa unei dependenţe totale sau parţiale de altă persoană în efectuarea activităţilor zilnice, precum şi de faptul că este imobilizată la pat, având nevoie de sprijin pentru mobilizare, deplasare în interiorul şi exteriorul locuinţei."

    10. Reclamanta s-a plâns, în temeiul art. 8 din Convenţie considerat separat şi, în esenţă, coroborat cu art. 14 din Convenţie, că instanţele naţionale nu au efectuat o evaluare complexă a dizabilităţii şi a afecţiunilor sale.
    MOTIVAREA CURŢII
    I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 8 din Convenţie
    11. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie şi nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil.
    12. Principiile generale privind obligaţiile pozitive ce revin statului pentru a garanta dreptul la respectarea vieţii private în contextul refuzului de a-i acorda unui reclamant dreptul la asistenţa adecvată necesară pentru afecţiunea sau pentru dizabilitatea sa au fost rezumate în Jivan împotriva României (nr. 62.250/19, pct. 40-42, 8 februarie 2022).
    13. Curtea reiterează faptul că, în general, statului i se acordă o marjă amplă în temeiul Convenţiei în chestiuni de politică generală, inclusiv politicile sociale, economice şi de asistenţă medicală (a se vedea, de exemplu, McDonald împotriva Regatului Unit, nr. 4.241/12, pct. 54, 20 mai 2014, cu trimiterile suplimentare). Totuşi, atunci când restrângerea drepturilor fundamentale se aplică unui grup deosebit de vulnerabil în societate, care a suferit o discriminare considerabilă în trecut, precum persoanele cu dizabilităţi sau persoanele vârstnice dependente, atunci marja de apreciere a statului este considerabil mai redusă şi trebuie să existe motive foarte solide pentru a impune restrângerile în cauză (a se vedea Jivan, citată anterior, pct. 42, cu trimiterile suplimentare).
    14. După cum a subliniat Curtea în hotărârea pronunţată în Cauza Jivan (citată anterior, pct. 43), Legea română privind persoanele cu handicap prevede protecţia persoanelor cu handicap în lumina principiilor directoare consacrate de această lege, inclusiv libertatea de alegere, incluziunea socială şi respectarea nevoilor specifice ale persoanelor în cauză. Nivelul de protecţie acordat se bazează pe o evaluare complexă şi personalizată prin care se stabileşte gradul de handicap al unei persoane. Această evaluare trebuie să se bazeze nu numai pe date medicale, ci şi pe alţi indicatori ai gradului de autonomie al persoanei în cauză (sau ai lipsei autonomiei acesteia) analizaţi în funcţie de condiţiile sale de viaţă.
    15. Pe baza cerinţelor din legislaţia internă, serviciile sociale au apreciat că reclamanta avea un grad ridicat de dependenţă şi o capacitate limitată de a îndeplini sarcini zilnice şi necesita un asistent personal pentru a răspunde nevoilor sale de bază (a se vedea supra, pct. 4-6). Cu toate acestea, Comisia Neamţ a emis un certificat care stabilea că situaţia medicală a reclamantei nu reprezenta o dizabilitate în temeiul criteriilor stabilite în Ordinul ministrului nr. 762/1.992/2007 din 31 august 2007 (a se vedea supra, pct. 7). Această apreciere a fost împărtăşită şi de curtea de apel, ultima instanţă naţională care a examinat fondul cauzei (a se vedea supra, pct. 9). Curtea nu poate decât să observe că aceste constatări sunt în mod evident contrare situaţiei deosebite a reclamantei, astfel cum este explicată în detaliu în raportul din 14 septembrie 2020 (a se vedea supra, pct. 6).
    16. În lumina principiului subsidiarităţii, nu este de competenţa Curţii să înlocuiască opiniile autorităţilor naţionale cu cele proprii şi să interpreteze şi să aplice dreptul intern. Cu toate acestea, instanţele naţionale, cărora le revine această sarcină, trebuie să interpreteze dreptul intern într-un mod care să respecte obligaţiile ce revin statului în temeiul Convenţiei (a se vedea Jivan, citată anterior, pct. 47).
    17. În această privinţă, Curtea nu poate decât să observe că atât Comisia Neamţ, cât şi curtea de apel şi-au concentrat aprecierea asupra afecţiunilor ortopedice ale reclamantei, apărute după ce aceasta a suferit o fractură de picior, rezumându-se doar să recunoască gradul ridicat de dependenţă şi capacitatea limitată a acesteia de a îndeplini sarcini zilnice (supra, pct. 9). În cererile sale adresate autorităţilor, reclamanta a invocat argumente referitoare la situaţia sa mai generală, atât medicală, cât şi socială, şi a furnizat probe în susţinerea acţiunii sale în faţa instanţelor interne. În opinia Curţii, aceste argumente au fost specifice, relevante şi importante, iar Guvernul nu a susţinut contrariul. Cu toate acestea, nici Comisia Neamţ, atunci când a emis certificatul din 2 octombrie 2020 (a se vedea supra, pct. 7), nici instanţa de apel, în decizia sa definitivă din 19 octombrie 2021, nu le-au luat cu adevărat în considerare.
    18. În special, dreptul reclamantei la autonomie şi la respectarea demnităţii sale nu pare să fi fost luat în considerare în cadrul aprecierilor interne. În plus, vârstei reclamantei nu i s-a acordat nicio atenţie de către autorităţi. În contrast evident cu Hotărârea judecătorească din 2 aprilie 2021 a Tribunalului Neamţ (a se vedea supra, pct. 8), nimic din deciziile Comisiei Neamţ ori ale curţii de apel nu explică discrepanţa evidentă dintre situaţia specială a reclamantei caracterizată de lipsa autonomiei şi constatarea că starea sa de sănătate nu reprezenta o dizabilitate în temeiul capitolului 7.I.1 din Ordinul ministrului nr. 762/1.992/2007 din 31 august 2007, unde sunt enumerate afecţiunile ortopedice considerate dizabilităţi (a se vedea supra, pct. 9). Ca urmare a acestor decizii, reclamanta a fost lăsată să se descurce singură, iar autorităţile nu au propus niciun aranjament practic alternativ pentru a-i asigura sprijinul constant de care avea nevoie (a se vedea Jivan, citată anterior, pct. 49).
    19. Ţinând seama de ceea ce era în joc pentru reclamantă, precum şi de vulnerabilitatea sa generală - care impunea o protecţie sporită din partea autorităţilor, şi sub rezerva rolului său subsidiar şi a marjei de apreciere a statului pârât, Curtea nu este convinsă că, în deciziile lor, comisia judeţeană şi curtea de apel au asigurat un echilibru just între interesele publice şi private concurente în joc, după cum prevede art. 8.
    20. În consecinţă, a fost încălcat art. 8 din Convenţie.

    II. Alte capete de cerere
    21. Reclamanta s-a plâns, de asemenea, în temeiul art. 14 coroborat cu art. 8 din Convenţie. Având în vedere faptele cauzei, susţinerile părţilor şi constatările sale de mai sus, Curtea consideră că a examinat principalele probleme juridice ridicate de speţă şi că nu este necesar să examineze celelalte capete de cerere [a se vedea Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva României (MC), nr. 47.848/08, pct. 156, CEDO 2014].
    Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
    22. Reclamanta a solicitat 10.000 euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.
    23. Guvernul a susţinut că o constatare a încălcării ar trebui să constituie o reparaţie echitabilă suficientă. De asemenea, a subliniat că în Cauza Jivan (citată anterior) Curtea a acordat 8.000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.
    24. Curtea acordă reclamantei 10.000 EUR pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit.


    PENTRU ACESTE MOTIVE,
    În unanimitate,
    CURTEA:
    1. declară cererea admisibilă;
    2. hotărăşte că a fost încălcat art. 8 din Convenţie;
    3. hotărăşte că nu este necesar să examineze admisibilitatea şi temeinicia capătului de cerere formulat în temeiul art. 14 din Convenţie, coroborat cu art. 8 din Convenţie;
    4. hotărăşte:
    (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni, suma de 10.000 EUR (zece mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral, sumă care trebuie convertită în moneda naţională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii;
    (b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale.

    Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 12 martie 2024, în conformitate cu art. 77 § 2 şi § 3 din Regulamentul Curţii.


                    PREŞEDINTE
                    TIM EICKE
                    Grefier adjunct interimar,
                    Crina Kaufman


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016