Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂREA ARBITRALĂ din 2 august 2011 având ca obiect Metodologia privind stabilirea remuneraţiilor cuvenite titularilor drepturilor conexe pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ prin intermediul serviciilor online sau mobile
EMITENT: Oficiul Român pentru Drepturile de Autor PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 691 din 29 septembrie 2011
──────────
Conţinută de DECIZIA nr. 232 din 5 august 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 29 septembrie 2011.
──────────
Corpul de arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor
Dosarul de arbitraj nr. 2/2010
Completul de arbitraj este constituit din:
Mihai Alexandru Tănăsescu - preşedinte
Tatiana Manolache Onofrei
Alice Mihaela David
Cătălin Ion Ciubotă
Edmond Gabriel Olteanu
Arbitrajul s-a desfăşurat în perioada 2 martie 2009-2 august 2011, dosarul fiind suspendat ca efect al formulării unei excepţii de neconstituţionalitate. Dosarul a fost reluat în actuala compunere a completului, la data de 18 octombrie 2010. Prin procesul-verbal din data de 22 octombrie 2010, completul a dispus suspendarea soluţionării cererii arbitrale până la soluţionarea cu caracter definitiv şi irevocabil a cererii de recuzare a membrilor completului, cerere cu care Asociaţia Naţională a Providerilor de Internet din România (ANISP) a învestit Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 53.094/3/2010.
La data de 16 mai 2011, Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM) a depus la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), în vederea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, protocolul semnat de părţi, care au convenit forma finală a Metodologiei privind stabilirea remuneraţiilor cuvenite titularilor drepturilor conexe pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ prin intermediul serviciilor online sau mobile, protocol pe care părţile îl semnaseră la data de 14 februarie 2011.
La data de 4 iulie 2011, ORDA a comunicat CREDIDAM necesitatea depunerii procesului-verbal şi a metodologiei completului de arbitraj în prezentul dosar.
În aceste împrejurări procedura arbitrală a fost reluată, iar la termenul din 29 iulie 2011 părţile au depus înscrisuri şi Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) a învestit completul de arbitraj să se pronunţe doar "dacă streamingul on demand este acoperit sau nu de metodologia de faţă".
Pentru a da posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă de înscrisuri şi de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la aplicabilitatea metodologiei şi cu privire la "streamingul on demand", completul a fixat termen la data de 2 august 2011, dată la care, nemaifiind alte cereri de formulat, s-a acordat părţilor cuvântul pe fondul cererii de arbitraj.
S-a formulat de către Societatea Română de Televiziune (SRTV) o cerere de îndreptare a erorii materiale a încheierilor de şedinţă din 18 octombrie 2010 şi 22 octombrie 2010.
Toate părţile apreciază că această chestiune prealabilă nu este de natură să împiedice trecerea la dezbaterea în fond a cererii de arbitraj, iar, pe de altă parte, că arbitrii s-au mai pronunţat cu privire la aceste aspecte.
Nemaifiind chestiuni prealabile, completul arbitral acordă cuvântul părţilor pe fondul cererii de arbitraj.
UPFR solicită adoptarea formei finale a Metodologiei privind stabilirea remuneraţiilor cuvenite titularilor drepturilor conexe pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ prin intermediul serviciilor online sau mobile, aşa cum aceasta a fost convenită de părţi, potrivit procesului-verbal şi protocolului din data de 14 februarie 2011, respectiv stabilirea faptului că utilizarea fonogramelor prin servicii online interactive nu face obiectul metodologiei anterior menţionate, cu respingerea oricăror pretenţii ale pârâtelor privind includerea serviciilor online interactive la cerere în obiectul acestei metodologii, pentru argumentele susţinute în cadrul notelor scrise depuse la acest termen.
UPFR subliniază că utilizarea fonogramelor prin servicii online la cerere corespunde dreptului patrimonial exclusiv de punere la dispoziţia publicului a fonogramelor, drept care este reglementat separat de remuneraţia echitabilă pentru comunicarea publică a fonogramelor atât în legislaţia naţională, cât şi la nivel internaţional.
Se fac menţiuni cu privire la gestiunea dreptului patrimonial exclusiv rezultat din utilizarea fonogramelor prin servicii online la cerere, în concret acesta fiind gestionat de producătorii de fonograme în mod individual, UPFR nefiind mandatat de aceştia pentru gestionarea colectivă a dreptului.
UPFR şi-a întemeiat concluziile pe dispoziţiile art. 112^1, art. 105 alin. (1) lit. f) şi g) şi art. 106 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 14 din Tratatul OMPI privind interpretările şi execuţiile şi art. 3(2) b) din Directiva nr. 29/2001/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale drepturilor conexe în societatea informaţională, arătând că dreptul de comunicare publică este distinct de punerea la dispoziţie, că legea prevede protecţii diferite, respectiv dreptul la remuneraţie al producătorilor şi dreptul patrimonial exclusiv de a interzice sau a autoriza, în privinţa art. 105 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, protecţia fiind sporită.
Cu privire la regimul de gestionare a drepturilor rezultând din "streamingul on demand", UPFR susţine că aceste drepturi pot fi gestionate numai individual şi că mandatele acordate de membrii săi vizează exclusiv serviciile noninteractive.
CREDIDAM solicită completului arbitral, strict pentru artiştii interpreţi, să ia act de înţelegerea părţilor din data de 14 februarie 2011 şi să aibă în vedere că punerea la dispoziţie este parte a comunicării publice, astfel cum aceste noţiuni sunt reglementate în Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi că, în cazul artiştilor interpreţi, obţinerea autorizării individuale exprese este imposibilă. Se mai arată că punerea în practică a dreptului nu se poate materializa decât în baza art. 123^2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.
CREDIDAM mai arată, făcând o descriere tehnică a noţiunii de "streaming on demand", că aceasta nu reprezintă o tehnologie distinctă, fiind vorba de o procedură de accesare a unor fişiere, şi se suprapune cu procedura de accesare a informaţiilor/materialelor stocate în fişiere electronice. Ca tehnologie, streamingul este o tehnologie de transfer liniar a informaţiei specifică exclusiv transmisiilor în direct.
Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) arată că noţiunea de punere la dispoziţia publicului este inclusă în aceea de comunicare publică, iar tarifele din protocolul semnat de părţi ar trebui să se aplice inclusiv pentru ceea ce UPFR înţelege prin "streamingul on demand". SRR mai arată că varianta propusă de UPFR în sensul necesităţii autorizaţiei individuale exprese în cazul comunicării interactive ar duce la blocarea întregului sistem, fapt ce ar fi în defavoarea atât a titularilor de drepturi, cât şi a utilizatorilor.
ANISP susţine aceleaşi concluzii cu privire la faptul că streamingul on demand nu există ca tehnologie distinctă. Sunt invocate dispoziţiile art. 98 alin. (4), art. 105 alin. (2), precum şi ale art. 15 teza a doua din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.
Este menţionată Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 181/2008 pentru constituirea Comisiei de negociere a Metodologiei privind remuneraţia echitabilă datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ ori a reproducerilor acestora prin intermediul internetului sau al altor reţele de comunicaţii de date, care indică cadrul legal, în sensul aplicabilităţii art. 106^5 coroborat cu art. 123^1 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi susţine că soluţionarea cererii de arbitraj prin aplicarea altor texte de lege decât cele sus-menţionate ar reprezenta plus petita. S-a mai arătat că definiţiile comunicării publice şi a punerii la dispoziţia publicului sunt valabile şi în cazul titularilor de drepturi conexe.
Cu privire la înscrisurile depuse în arbitraj, chiar din contractele depuse de UPFR rezultă că acesta are mandat pentru gestiunea colectivă a dreptului de comunicare publică prin punerea la dispoziţia publicului.
Din dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că este vorba de o utilizare ce nu permite o autorizare individuală.
SRTV solicită, în principal, să se ia act că "streamingul on demand" este cuprins în metodologia acceptată de părţi. Totodată, mai arată că încadrarea juridică a comunicărilor electronice prin intermediul internetului nu este reglementată unitar la nivel european, datorită noutăţii domeniului. În aceste condiţii arată că se impune o soluţie care să asigure materializarea dreptului şi deblocarea pieţei. În acest sens, în subsidiar, solicită ca, în cazul în care completul va constata că streamingul on demand nu este reglementat de metodologia convenită de părţi, să aibă în vedere că, cel puţin în privinţa artiştilor interpreţi, o astfel de soluţie ar fi de natură să facă imposibil accesul publicului la arhiva de înregistrări audio şi video a SRTV şi SRR, aspect care ar prejudicia drepturile utilizatorilor. Mai mult, până în anul 1996 drepturile conexe nu au avut o reglementare legislativă, iar arhivele celor două instituţii publice sunt anterioare acestei date.
Au depus concluzii scrise UPFR, CREDIDAM şi ANISP.
Cauza a fost luată în pronunţare, deliberările având loc la data de 2 august 2011 la sediul ORDA, cu participarea tuturor arbitrilor.
Faţă de cererile părţilor, înscrisurile depuse în probaţiune şi concluziile părţilor, completul arbitral constată următoarele:
La data de 29 septembrie 2008, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 181/2008 a fost constituită Comisia de negociere a Metodologiei privind remuneraţia echitabilă datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ ori a reproducerilor acestora prin intermediul internetului sau al altor reţele de comunicaţii de date.
Negocierile au avut loc la data de 14 octombrie 2008, 23 octombrie 2008, 30 octombrie 2008, 5 noiembrie 2008, 17 noiembrie 2008, ocazii cu care au fost încheiate procese-verbale. Întrucât părţile nu au fost în măsură să ajungă la un acord cu privire la forma finală a metodologiei, la data de 6 martie 2009 s-a constituit completul de arbitraj în temeiul art. 131^1 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare. După suspendările succesive arătate mai sus, completul arbitral a luat act de împrejurarea că între părţi s-a semnat la data de 14 februarie 2011 un proces-verbal/ protocol prin care acestea au convenit asupra formei finale a Metodologiei privind stabilirea remuneraţiilor cuvenite titularilor drepturilor conexe pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ prin intermediul serviciilor online sau mobile. Singura chestiune cu privire la care UPFR a învestit completul arbitral să se pronunţe a rămas dacă streamingul on demand este sau nu acoperit de metodologia convenită de părţi.
Completul reţine că streamingul on demand nu reprezintă prin el însuşi şi în mod distinct o modalitate de valorificare a drepturilor patrimoniale, fiind o aplicaţie tehnică a serviciilor streaming. Acesta reprezintă transmiterea datelor sub formă de flux, respectiv abilitatea unei aplicaţii de a reda date media într-un mod continuu, în timp ce aceste fluxuri sunt transmise clientului/utilizatorului printr-o reţea de date. Completul arbitral constată că părţile, prin art. 2 alin. (2) lit. a) şi b) şi prin art. 5 alin. (1) lit. a) din metodologia convenită, au prevăzut modalitatea de comunicare publică a fonogramelor de comerţ prin intermediul serviciilor online sau mobile, precum şi remuneraţia datorată de utilizatori pentru această comunicare publică (expres denumită de părţi streaming). În aceste condiţii, completul reţine că metodologia convenită de părţi şi care formează obiectul procesului-verbal/protocolului din data de 14 februarie 2011 se aplică şi streamingului on demand, ca varietate/aplicaţie tehnică a noţiunii de "streaming", reglementată de părţi ca modalitate de comunicare publică.
Completul apreciază că, atât timp cât streamingul ca noţiune a fost recunoscut de părţi în cuprinsul metodologiei ca fiind o modalitate a comunicării publice supusă regimului de gestiune colectivă a drepturilor, nu există niciun temei ca o varietate/aplicaţie a acestei noţiuni, respectiv streamingul on demand, să aibă un regim juridic diferit.
Drept pentru care va respinge solicitarea UPFR în sensul limitării aplicabilităţii metodologiei convenite de părţi cu privire la streamingul on demand.
Completul constată că în privinţa streamingul on demand ca modalitate de comunicare publică sunt aplicabile dispoziţiile art. 15 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că se consideră "publică orice comunicare a unei opere, prin mijloace cu fir sau fără fir, realizată prin punerea la dispoziţie publicului, inclusiv prin internet sau alte reţele de calculatoare, astfel încât oricare dintre membrii publicului să poată avea acces la aceasta din orice loc sau în orice moment ales în mod individual".
Faţă de considerentele expuse, completul de arbitraj
HOTĂRĂŞTE:
Respinge cererea UPFR în sensul limitării aplicabilităţii metodologiei convenite de părţi cu privire la streamingul on demand.
Forma finală a metodologiei este următoarea:
METODOLOGIE
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
