Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 98 din 30 iunie 2021  referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic  şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Construirea unei Europe reziliente la schimbările climatice - Noua Strategie a UE privind adaptarea la schimbările climatice - COM(2021) 82 final    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 98 din 30 iunie 2021 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Construirea unei Europe reziliente la schimbările climatice - Noua Strategie a UE privind adaptarea la schimbările climatice - COM(2021) 82 final

EMITENT: Senatul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 660 din 5 iulie 2021
    În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
    în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/174 din 9.06.2021,
    Senatul adoptă prezenta hotărâre.
    ART. 1
    Senatul României:
    1. constată că:
    a) strategia prezintă modul în care Uniunea Europeană se poate adapta efectelor inevitabile ale schimbărilor climatice şi poate deveni rezilienţă climatic până în anul 2050. Prezentarea noii strategii UE de adaptare vine într-un context complex, definit de mai mulţi factori determinanţi:
    (i) rezultatele evaluării primei strategii UE privind adaptarea, publicată în anul 2013;
    (ii) Pactul ecologic european şi viziunea ambiţioasă a unei Europe neutre din punct de vedere climatic şi prietenoasă cu natura. Viziunea este consolidată de adoptarea, la nivelul Consiliului European, a obiectivului UE 2050 de neutralitate climatică;
    (iii) noul cadru legislativ privind guvernanţa energetică europeană, care include şi componenta de raportare a acţiunii pe adaptare;
    (iv) viitorul buget UE, ţintele şi opţiunile de finanţare a acţiunilor climatice, precum şi ţintele relevante din Facilitatea pentru reconstrucţie şi rezilienţă;
    (v) presiunea, în creştere, la nivel global, cu privire la asigurarea unui nivel adecvat pentru finanţarea adaptării la efectele inevitabile ale schimbărilor climatice în statele în curs de dezvoltare cel mai afectate. Acest aspect este strâns legat de asumarea unui obiectiv de neutralitate climatică de către acestea;
    (vi) reimplicarea SUA în eforturile internaţionale de combatere a schimbărilor climatice;
    (vii) pandemia de COVID-19;

    b) măsurile privind adaptarea climatică vor fi parte şi suport sau beneficiar şi în:
    (i) strategia „De la fermă la consumator“ (privind înverzirea politicii agricole comune);
    (ii) noua strategie a UE pentru păduri;
    (iii) strategia UE 2030 în domeniul biodiversităţii;
    (iv) strategia reînnoită privind finanţarea durabilă, ca să dăm doar câteva exemple relevante pentru Pactul ecologic european, fără a mai vorbi de noua legislaţie în domeniul schimbărilor climatice sau în Pactul climatic european.

    c) noua strategie este foarte ambiţioasă şi cuprinzătoare, cu „3+1“ principii majore, astfel:
    (i) mai inteligentă (cu acces pe expertiză, cunoaştere şi pe gestionarea incertitudinii legate de schimbările climatice);
    (ii) mai sistemică (orientată către suportul pentru politici de dezvoltare atât pe orizontală, transsectorial, cât şi pe verticală, la diferite niveluri - naţional, regional, local, macroregional);
    (iii) mai rapidă (accelerarea proceselor de adaptare).


    2. salută faptul că strategia include pentru prima oară şi o dimensiune internaţională, menită să extindă acţiunea globală a (ţărilor) UE în domeniul adaptării;
    3. consideră că:
    a) noua strategie a fost construită pe baza evaluării şi a învăţămintelor primei strategii europene pe adaptare, adoptată în anul 2013. Rezultatele acestei evaluări, dar şi setul de informaţii privind consistenţa acţiunilor pe adaptare din statele membre în perioada post-2013 au orientat lucrul la noua strategie, menită să răspundă unui context local şi global în care schimbările climatice au devenit o provocare şi o preocupare acută;
    b) faţă de strategia din anul 2013, cu 3 obiective majore şi 8 acţiuni, noua strategie UE pe adaptare este structurată în 4 principii susţinute de 14 acţiuni, fiecare incluzând şi seturi de măsuri pentru aplicarea acestora;

    4. are în vedere următoarele:
    a) în prezent, strategia naţională privind creşterea economică cu emisii reduse de carbon 2016-2030 include şi o componentă substanţială de adaptare. România lucrează în prezent la revizuirea Strategiei naţionale privind adaptarea la schimbările climatice şi la elaborarea Planului naţional de acţiune pentru implementarea acesteia pentru perioada 2021-2030. Noua strategie naţională pe adaptare va fi finalizată în anul 2022;
    b) din această perspectivă, noua strategie UE de adaptare poate furniza orientări concrete pentru priorităţile ţării noastre. În acelaşi timp, unele măsuri de adaptare sunt incluse în strategiile sectoriale existente şi planuri, în special pentru agricultură şi gestionarea apei, dar şi pentru gestionarea riscului de inundaţii, ce reprezintă priorităţi majore pentru România.



    ART. 2
    Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 30 iunie 2021, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.


                    PREŞEDINTELE SENATULUI
                    ANCA DANA DRAGU

    Bucureşti, 30 iunie 2021.
    Nr. 98.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016