Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTĂRÂRE nr. 973 din 13 noiembrie 2025 pentru plata cotizaţiei anuale a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, ce decurge din calitatea de membru cu drepturi depline la Asociaţia Panta Rhei, aferentă anului 2025
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2016 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată prin Legea nr. 336/2023, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă plata cotizaţiei anuale a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, ce decurge din calitatea de membru cu drepturi depline, la bugetul Asociaţiei Panta Rhei, aferentă anului 2025, în cuantum de 4.000 de euro.
ART. 2 Contravaloarea în lei a sumei prevăzute la art. 1 se suportă din bugetul de stat aprobat pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru anul 2025, de la capitolul 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare“, titlul 55 „Alte transferuri“, articolul 55.02 „Transferuri curente în străinătate (către organizaţii internaţionale)“, alineatul 55.02.01 „Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale“.
ART. 3 Echivalentul în lei al sumei prevăzute la art. 1 se va calcula pe baza cursului oficial de schimb euro/leu al Băncii Naţionale a României valabil la data efectuării plăţii.
PRIM-MINISTRU ILIE-GAVRIL BOLOJAN Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacşu p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Violeta Muşat, secretar de stat p. Ministrul finanţelor, Mihai Diaconu, secretar de stat
Bucureşti, 13 noiembrie 2025. Nr. 973.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email