Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile art. 362 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 1.011 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 291 alin. (1) lit. b), art. 299 şi art. 364^1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se acceptă pentru statul român donaţia bunurilor mobile cu valoarea totală de piaţă de 392.000 USD, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, făcută de către Harris Global Communications Inc din Statele Unite ale Americii, ca operaţiune compensatorie. ART. 2 Ministerul Apărării Naţionale, prin Unitatea Militară 01606 Sibiu, îndeplineşte formalităţile de acceptare a donaţiei în numele statului român. ART. 3 (1) Bunurile prevăzute în anexă devin proprietate privată a statului la data autentificării contractului de donaţie şi se dau în administrarea Ministerului Apărării Naţionale începând cu aceeaşi dată, cu destinaţia utilizării de către Ministerul Apărării Naţionale în activităţile specifice. (2) Predarea-primirea bunurilor prevăzute în anexă se face în termenul stabilit de părţi în cadrul contractului de donaţie. PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacşu p. Ministrul apărării naţionale, Eduard Bachide, secretar de stat Bucureşti, 12 octombrie 2023. Nr. 968. ANEXA 1 DESCRIEREA bunurilor mobile pentru care se acceptă donaţia făcută statului român, pentru Ministerul Apărării Naţionale, de către Harris Global Communications Inc, ca operaţiune compensatorie
┌─────────────────┬──────────┬─────────┐
│ │ │Valoarea │
│Denumirea/ │Titlul │bunului │
│Compunerea │obligaţiei│fără TVA/│
│bunului mobil │de │Valoarea │
│ │compensare│de piaţă │
│ │ │(USD) │
├─────────────────┼──────────┼─────────┤
│Laborator de │ │ │
│instruire pentru │ │ │
│staţiile radio │ │ │
│RF-7800V-HH │ │ │
│Harris │ │ │
│• 4 complete │ │ │
│staţii radio │Acordul de│ │
│RF-7800V-HH; │compensare│ │
│• 4 sisteme CPA │nr. 588 │392.000 │
│personalizate │din │USD │
│pentru România ce│15.03.2022│ │
│vor permite │ │ │
│programarea şi │ │ │
│configurarea │ │ │
│staţiilor radio; │ │ │
│• manuale şi │ │ │
│documentaţie │ │ │
│tehnică │ │ │
└─────────────────┴──────────┴─────────┘
NOTĂ: Valoarea în lei a bunurilor donate se determină pe baza cursului de schimb valutar al Băncii Naţionale a României, valabil în ziua încheierii contractului de donaţie. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.