Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 892 din 19 august 2021 privind aprobarea unor modificări şi completări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, situate în judeţele Ilfov, Braşov, Constanţa, Dâmboviţa, Sibiu, Prahova, Vâlcea şi municipiul Bucureşti
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 823 din 27 august 2021
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 288 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, ca urmare a reevaluării acestora în condiţiile legii.
ART. 2
Se aprobă modificarea valorii de inventar a imobilului 2677 aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, ca urmare a recepţionării şi punerii în funcţiune a unor obiective de investiţii.
ART. 3
Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a imobilului 3567 aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3, ca urmare a înscrierii acestuia în cartea funciară.
ART. 4
Se aprobă modificarea adreselor poştale ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 4, ca urmare a înscrierii acestora în cartea funciară.
ART. 5
Ministerul Apărării Naţionale îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor, va opera modificările şi completările intervenite în anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 6
Anexele nr. 1, 2, 3 şi 4^*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
*) Anexele nr. 1-4 nu se publică, fiind clasificate potrivit legii.
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎŢU
Contrasemnează:
Ministrul apărării naţionale,
Nicolae-Ionel Ciucă
Ministrul finanţelor,
Dan Vîlceanu
Bucureşti, 19 august 2021.
Nr. 892.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: