Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Varianta ocolitoare a municipiului Arad - Est“, judeţul Arad, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. 2 Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ART. 3 Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul transporturilor şi infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila-Zoltán Ministrul finanţelor, Adrian Câciu Bucureşti, 19 ianuarie 2022. Nr. 89. ANEXA 1 CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Varianta ocolitoare a municipiului Arad - Est“
┌────────────┬─────────────────────────┐
│Ordonator │Ministerul │
│principal de│Transporturilor şi │
│credite: │Infrastructurii │
├────────────┼─────────────────────────┤
│ │Compania Naţională de │
│ │Administrare a │
│Beneficiar: │Infrastructurii Rutiere -│
│ │S.A. │
│ │Consiliul Judeţean Arad │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Amplasament:│judeţul Arad │
└────────────┴─────────────────────────┘
(a se vedea imaginea asociată) Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform prevederilor Normativului „Cod de proiectare seismică“ P100-1/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea investiţiei se realizează din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.