Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 871 din 14 octombrie 2020 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Construire corp nou la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, S+P+5E"
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 957 din 19 octombrie 2020
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Construire corp nou la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, S+P+5E“, realizat prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.“ - S.A., prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 2
Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale judeţul Teleorman, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
ART. 3
Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN
Contrasemnează:
Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei,
Ion Ştefan
Ministrul finanţelor publice,
Vasile-Florin Cîţu
Bucureşti, 14 octombrie 2020.
Nr. 871.
ANEXA 1
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiţii „Construire corp nou la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, S+P+5E“
Titular: Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei
Beneficiar: Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.“ - S.A., pe perioada realizării investiţiei U.A.T. judeţul Teleorman, după finalizarea investiţiei
Amplasament: municipiul Alexandria, Str. Libertăţii nr. 1, judeţul Teleorman
(a se vedea imaginea asociată)
Factori de risc
Obiectivul de investiţii se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările şi completările ulterioare.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale judeţul Teleorman, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: