Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 8 din 3 mai 2022  privind constituirea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului  în domeniul securităţii naţionale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 8 din 3 mai 2022 privind constituirea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul securităţii naţionale

EMITENT: Parlamentul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 557 din 8 iunie 2022
    În temeiul prevederilor art. 64 alin. (4) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 4 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, republicată,
    luând în considerare transformările survenite în sistemul global de securitate,
    ţinând cont de angajamentele asumate de România ca stat membru al Uniunii Europene şi al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO),
    Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.
    ART. 1
    Se constituie Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul securităţii naţionale, denumită în continuare Comisia, având următoarele obiective:
    a) avizarea actelor normative aflate în procedura parlamentară care privesc domeniul securităţii;
    b) organizarea de dezbateri asupra modificărilor din domeniul securităţii naţionale.


    ART. 2
    (1) Comisia prevăzută la art. 1 se compune din 15 membri, desemnaţi de grupurile parlamentare din Camera Deputaţilor şi Senat, potrivit configuraţiei politice a Parlamentului României.
    (2) Comisia este condusă de un birou alcătuit din preşedinte, un vicepreşedinte şi un secretar.
    (3) Componenţa Comisiei şi biroul acesteia sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
    (4) În condiţiile în care unul dintre membrii Comisiei se află în imposibilitatea de a participa la lucrări, grupurile parlamentare vor desemna un înlocuitor.
    (5) Convocarea şedinţelor Comisiei se face cu cel puţin o zi înainte de către preşedinte sau, în lipsa acestuia, de către vicepreşedinte.

    ART. 3
    (1) Şedinţele Comisiei sunt, de regulă, publice.
    (2) Condiţiile în care reprezentanţii mass-mediei au acces la lucrările Comisiei se stabilesc de plenul acesteia.

    ART. 4
    (1) Pentru ca şedinţele Comisiei să aibă loc în mod legal este necesară participarea a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor care o compun.
    (2) Hotărârile Comisiei se adoptă cu votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi. Votul este deschis.

    ART. 5
    Spaţiile, dotările tehnice, precum şi numărul de personal necesare pentru funcţionarea Comisiei se aprobă de către birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului.

    Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 3 mai 2022, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.


                    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
                    VASILE-DANIEL SUCIU
                    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
                    ALINA-ŞTEFANIA GORGHIU

    Bucureşti, 3 mai 2022.
    Nr. 8.
    ANEXA 1

    COMPONENŢA NOMINALĂ
    a Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul securităţii naţionale
    I. Componenţa comisiei:
    1. Domnul deputat Bejinariu Eugen, Grupul parlamentar al PSD
    2. Domnul deputat Salan Viorel, Grupul parlamentar al PSD
    3. Doamna deputat Gliga Dumitriţa, Grupul parlamentar al PSD
    4. Domnul senator Mocioalcă Ion, Grupul parlamentar al PSD
    5. Domnul senator Mihai Alfred-Laurenţiu-Antonio, Grupul parlamentar al PSD
    6. Doamna senator Pauliuc Nicoleta, Grupul parlamentar al PNL
    7. Domnul deputat Balint Liviu-Ioan, Grupul parlamentar al PNL
    8. Domnul deputat Moldovan Sorin-Dan, Grupul parlamentar al PNL
    9. Domnul deputat Ştirbu Gigel-Sorinel, Grupul parlamentar al PNL
    10. Domnul deputat Rodeanu Bogdan-Ionel, Grupul parlamentar al USR
    11. Domnul deputat Ion Stelian-Cristian, Grupul parlamentar al USR
    12. Domnul deputat Barna Ilie-Dan, Grupul parlamentar al USR
    13. Domnul deputat Chelaru Mircia, Grupul parlamentar AUR
    14. Domnul deputat Hajdu Gábor, Grupul parlamentar UDMR
    15. Domnul deputat Stoica Bogdan-Alin, Grupul parlamentar Minorităţi

    II. Componenţa biroului comisiei:
    Preşedinte: deputat Bejinariu Eugen, Grupul parlamentar al PSD
    Vicepreşedinte: senator Pauliuc Nicoleta, Grupul parlamentar al PNL
    Secretar: deputat Rodeanu Bogdan-Ionel, Grupul parlamentar al USR


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016