Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 79 din 2 mai 2022 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme privind exercitarea drepturilor Uniunii pentru punerea în aplicare şi asigurarea respectării Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi a Acordului comercial şi de cooperare dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe de altă parte - COM(2022) 89 final
EMITENT: Senatul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 467 din 10 mai 2022
În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/189 din 20.04.2022,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Senatul României constată că propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme privind exercitarea drepturilor Uniunii pentru punerea în aplicare şi asigurarea respectării Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi a Acordului comercial şi de cooperare dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe de altă parte - COM(2022) 89 final respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.
ART. 2
Senatul României:
1. consideră că prin propunerea de regulament Uniunii Europene i se asigură posibilitatea de a-şi proteja interesele în ceea ce priveşte punerea în aplicare şi asigurarea respectării Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi a Acordului comercial şi de cooperare dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe de altă parte;
2. susţine prezenta propunere de regulament şi o consideră oportună întrucât obiectivul propunerii este acela de a împuternici Comisia Europeană să adopte măsuri de remediere, reechilibrare, salvgardare, suspendare a obligaţiilor în cazul încălcării sau neîndeplinirii anumitor dispoziţii, contramăsuri şi chiar de a impune restricţii asupra schimburilor comerciale, a investiţiilor sau a altor activităţi care intră în domeniul de aplicare al acordului în cauză.
ART. 3
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 2 mai 2022, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE SENATULUI
FLORIN-VASILE CÎŢU
Bucureşti, 2 mai 2022.
Nr. 79.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: