Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 754 din 4 iulie 2024 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea transferurilor din bugetul de stat către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 637 din 4 iulie 2024
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii pe anul 2024 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, cu credite de angajament în sumă de 3.039.000 mii lei şi cu credite bugetare în sumă de 39.000 mii lei, la capitolul 56.01 „Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administraţiei“, titlul 51 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice“, articolul 51.01 „Transferuri curente“, alineatul 51.01.11 „Transferuri din bugetul de stat către bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate“, pentru asigurarea continuităţii în acordarea materialelor şi prestărilor de servicii cu caracter medical şi pentru plata cheltuielilor de personal aferente personalului propriu al caselor de asigurări de sănătate şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
ART. 2
Se autorizează Ministerul Finanţelor să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura cheltuielilor bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Sănătăţii, în vederea majorării acestuia cu sumele alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, potrivit art. 1.
ART. 3
Se autorizează Ministerul Finanţelor să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în volumul şi structura veniturilor şi cheltuielilor bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în vederea majorării cu sumele alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, potrivit art. 1, la partea de venituri, prin suplimentarea la capitolul 42.05 „Subvenţii de la bugetul de stat“ a subcapitolului 42.05.26 „Subvenţii primite de bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru echilibrare“ cu suma de 39.000 mii lei, iar la partea de cheltuieli, prin suplimentarea capitolului 66.05 „Sănătate“, titlul 20 „Bunuri şi servicii“ cu credite de angajament în sumă de 3.000.000 mii lei şi titlul 10 „Cheltuieli de personal“ cu credite de angajament şi credite bugetare în sumă de 39.000 mii lei.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacşu
p. Ministrul sănătăţii,
Alexandru-Florin Rogobete,
secretar de stat
p. Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,
Mihaela Ion
p. Ministrul finanţelor,
Alin Marius Andrieş,
secretar de stat
Bucureşti, 4 iulie 2024.
Nr. 754.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: