Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTĂRÂRE nr. 738 din 28 iunie 2024 pentru aprobarea plăţii contribuţiei voluntare a României pentru anul 2024, către Forumul privind Administrarea Fiscală, în vederea participării la formatele de lucru din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 5 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2016 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată prin Legea nr. 336/2023, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă plata contribuţiei financiare voluntare a României pentru anul 2024 către Forumul privind Administrarea Fiscală, în vederea participării la formatele de lucru din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, în limita echivalentului în lei al sumei totale de 30.000 euro/an.
ART. 2 Suma necesară plăţii contribuţiei financiare voluntare a României prevăzută la art. 1 se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Finanţelor pentru anul 2024.
ART. 3 Echivalentul în lei al sumei prevăzute la art. 1 se calculează pe baza cursului oficial de schimb leu/euro al Băncii Naţionale a României, valabil la data efectuării plăţii.