Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 72 din 22 aprilie 2026  referitoare la propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivelor (UE) 2016/2.341 şi 2016/97 în ceea ce priveşte consolidarea cadrului pentru furnizarea de pensii ocupaţionale - COM (2025) 842 final    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 72 din 22 aprilie 2026 referitoare la propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivelor (UE) 2016/2.341 şi 2016/97 în ceea ce priveşte consolidarea cadrului pentru furnizarea de pensii ocupaţionale - COM (2025) 842 final

EMITENT: Senatul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 328 din 24 aprilie 2026
    În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
    în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/165 din 14.04.2026,
    Senatul adoptă prezenta hotărâre.
    ART. 1
    Senatul României constată că propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivelor (UE) 2016/2.341 şi 2016/97 în ceea ce priveşte consolidarea cadrului pentru furnizarea de pensii ocupaţionale - COM (2025) 842 final respectă principiul subsidiarităţii şi nu respectă principiul proporţionalităţii.

    ART. 2
    Senatul României:
    1. consideră, în acord cu Ministerul Afacerilor Externe, că provocările la adresa sistemelor de pensii trebuie abordate în mod corespunzător şi coordonat. În caz contrar, vor fi generate impacte negative cu privire la echitatea între generaţii. Capacitatea de a aborda în mod eficace provocarea legată de pensii va modela rezilienţa economică şi coeziunea socială în următoarele decenii;
    2. exprimă dezacord, împreună cu Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, faţă de prevederile privind completarea art. 3 din Regulamentul PEPP, în forma propusă, poziţie susţinută şi în cadrul reuniunilor grupului de lucru.
    Forma propusă prevede obligativitatea acordării unui tratament fiscal cel puţin egal cu cel aplicabil altor produse similare, inclusiv accesul la cel mai favorabil regim fiscal disponibil, ceea ce ridică probleme de compatibilitate cu competenţele naţionale în materie fiscală;

    3. susţine, împreună cu Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital şi Guvernul României, că regimurile fiscale trebuie să rămână în competenţa exclusivă a statelor membre, iar principiul tratamentului fiscal comparabil poate fi acceptat doar ca orientare de politică, nu ca obligaţie juridică direct aplicabilă.
    În consecinţă, România susţine eliminarea dispoziţiilor referitoare la aplicarea celui mai favorabil tratament fiscal. Ministerul Finanţelor şi Ministerul Afacerilor Externe precizează că propunerea nu are implicaţii asupra bugetului Uniunii Europene. Totodată, Autoritatea europeană pentru asigurări şi pensii ocupaţionale ar trebui să îşi poată îndeplini atribuţiile suplimentare în limitele resurselor existente.



    ART. 3
    Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar opinia cuprinsă în prezenta hotărâre se transmite instituţiilor europene.

    Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 22 aprilie 2026, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.


                    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
                    MIHAI COTEŢ

    Bucureşti, 22 aprilie 2026.
    Nr. 72.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016