Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 71 din 24 iunie 2025 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Uniunea competenţelor - COM (2025) 90 final
EMITENT: Senatul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 617 din 1 iulie 2025
În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/198 din 18.06.2025,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Senatul României:
1. consideră că:
a) prezenta iniţiativă privind dezvoltarea Uniunii competenţelor este oportună, întrucât aceasta răspunde nevoii urgente de a combate deficitul de competenţe în UE, de a creşte participarea la educaţie şi formare şi de a susţine tranziţia digitală şi verde, prin investiţii în capitalul uman şi formare profesională continuă;
b) este necesară promovarea unui cadru european comun pentru recunoaşterea calificărilor şi competenţelor, întrucât acesta facilitează libera circulaţie a forţei de muncă, valorifică mai bine piaţa unică şi sprijină mobilitatea tinerilor şi a profesioniştilor din toate statele membre;
c) este importantă introducerea unei strategii dedicate educaţiei în domeniul ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică (STEM) şi sporirii echităţii de gen în acest sector, întrucât este esenţială pentru dezvoltarea tehnologică a Uniunii Europene şi reducerea decalajelor de competenţe în industriile strategice;
d) dezvoltarea unui sistem de educaţie şi formare profesională atractiv, modern şi adaptat este esenţială pentru a răspunde cerinţelor actuale ale pieţei muncii şi pentru a sprijini reînnoirea generaţională în sectoarele afectate de lipsa forţei de muncă, precum agricultura, construcţiile sau sănătatea;
2. susţine că:
a) Uniunea competenţelor oferă o abordare coerentă, integrată şi echitabilă pentru dezvoltarea competenţelor cetăţenilor europeni, contribuind la incluziune socială, coeziune teritorială şi la reducerea abandonului şcolar timpuriu;
b) documentul creează premisele unei colaborări consolidate între statele membre, instituţii educaţionale, întreprinderi şi autorităţi publice, prin parteneriate transnaţionale şi investiţii comune în educaţie şi formare;
c) investiţiile în competenţe şi învăţare pe tot parcursul vieţii, sprijinite prin fonduri europene şi parteneriate public-private, sunt esenţiale pentru a asigura competitivitatea întreprinderilor europene şi pentru a preveni migrarea talentelor în afara Uniunii Europene;
d) sprijinirea adulţilor slab calificaţi şi a grupurilor vulnerabile prin programe flexibile este crucială pentru adaptarea acestora la piaţa muncii, în continuă schimbare;
e) promovarea unui cadru european de educaţie digitală şi integrarea inteligenţei artificiale în procesul de învăţare contribuie la modernizarea sistemelor educaţionale şi la pregătirea Uniunii Europene pentru provocările tehnologice viitoare.
ART. 2
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 24 iunie 2025, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA ABRUDEAN
Bucureşti, 24 iunie 2025.
Nr. 71.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: