Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTĂRÂRE nr. 696 din 25 mai 2022 pentru modificarea Statutului Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.610/2006, precum şi pentru reorganizarea activităţii de audit public intern de la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi de la nivelul agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. I Statutul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.610/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 noiembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. Articolul 8 va avea următorul cuprins: "ART. 8 Agenţia Naţională funcţionează cu un număr maxim de 2.175 de posturi, finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, dintre care 192 de posturi pentru aparatul central, 1.888 de posturi pentru agenţiile teritoriale şi Centrul Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu şi 95 de posturi pentru centrele regionale."
2. Anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta hotărâre.
ART. II Personalul care ocupă posturile de auditori publici interni din cadrul agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi posturile vacante de auditori publici interni din cadrul acestor agenţii se preiau în aparatul central al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
ART. III Măsura prevăzută la art. II, precum şi încadrarea în numărul de posturi şi în noua structură organizatorică se realizează în termen de minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, cu respectarea procedurii, dispoziţiilor legale şi regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal.
PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Ministrul muncii şi solidarităţii sociale, Marius-Constantin Budăi Ministrul finanţelor, Adrian Câciu
Bucureşti, 25 mai 2022. Nr. 696. ANEXA 1 (Anexa nr. 1 la statut) STRUCTURA ORGANIZATORICĂ*) a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă *) Structura organizatorică este reprodusă în facsimil. (a se vedea imaginea asociată)
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email