Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 10 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ARTICOL UNIC
(1) Se aprobă stema comunei Mihai Viteazu, judeţul Constanţa, prevăzută în anexa nr. 1.
(2) Descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale stemei comunei Mihai Viteazu, judeţul Constanţa, sunt prevăzute în anexa nr. 2.
(3) Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎŢU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Kelemen Hunor
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
Cseke Attila Zoltán
Bucureşti, 3 iunie 2021.
Nr. 633.
ANEXA 1
*) Anexa nr. 1 este reprodusă de facsimil.
STEMA
comunei Mihai Viteazu, judeţul Constanţa
(a se vedea imaginea asociată)
ANEXA 2
DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Mihai Viteazu, judeţul Constanţa
Descrierea stemei
Stema comunei Mihai Viteazu se compune dintr-un scut triunghiular cu flancurile rotunjite, tăiat în bandă de un brâu undat de argint încărcat cu doi peşti albaştri.
În partea superioară, în câmp albastru, se află efigia unui bărbat cu barbă şi mustaţă, purtând pe cap o cuşmă cu pană în partea dreaptă, îmbrăcat cu o tunică, pe umeri purtând o pelerină.
În partea inferioară, în câmp roşu, se află două spice de grâu de aur.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate
Efigia lui Mihai Viteazu de argint constituie arma vorbitoare, făcând aluzie la denumirea localităţii.
Brâul undat reprezintă hidrografia localităţii, Lacul Sinoe.
Spicele de grâu şi peştii semnifică activitatea specifică zonei, agricultura şi pescuitul, iar numărul lor reprezentând satele ce alcătuiesc comuna.
Coroana murală cu un singur turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: