Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 63 din 6 iunie 2023  referitoare la propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind efectul  la nivelul Uniunii al anumitor decăderi din dreptul de a conduce autovehicule - COM (2023) 128 final    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 63 din 6 iunie 2023 referitoare la propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind efectul la nivelul Uniunii al anumitor decăderi din dreptul de a conduce autovehicule - COM (2023) 128 final

EMITENT: Senatul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 499 din 8 iunie 2023
    În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
    în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/174 din 30.05.2023,
    Senatul adoptă prezenta hotărâre.
    ART. 1
    Senatul României constată că propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind efectul la nivelul Uniunii al anumitor decăderi din dreptul de a conduce autovehicule - COM (2023) 128 final respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

    ART. 2
    Senatul României:
    1. apreciază că:
    a) descalificarea de conducere emisă de un stat membru unei persoane care nu este rezident normal în acel stat membru şi care deţine un permis de conducere eliberat de alt stat membru ar trebui să aibă efect la nivelul Uniunii;
    b) statul membru al infracţiunii este obligat să notifice statul membru emitent cu privire la orice descalificare a conducerii pe o durată de cel puţin o lună;

    2. consideră:
    a) oportună instituirea unui nou sistem care va permite interdicţia de a conduce autovehicule la nivelul UE atunci când un stat membru decide să decadă din drepturi un conducător auto din cauza unei încălcări a legislaţiei rutiere comise pe teritoriul său, pentru a preveni impunitatea în rândul persoanelor care săvârşesc aceste categorii de fapte;
    b) că domeniul de aplicare al acestei iniţiative acoperă acele încălcări care contribuie cel mai mult la accidentele rutiere şi la decese;

    3. susţine prevederile propunerii de Directivă şi se raliază dezideratului de creştere a nivelului de siguranţă rutieră în cadrul spaţiului comun prin recunoaşterea efectelor sancţiunilor asupra dreptului de a conduce.


    ART. 3
    Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 6 iunie 2023, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.


                    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
                    ALINA-ŞTEFANIA GORGHIU

    Bucureşti, 6 iunie 2023.
    Nr. 63.

    -------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016