Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 626 din 24 septembrie 1998  privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Feroviare Române - AFER    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 626 din 24 septembrie 1998 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Feroviare Române - AFER

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 373 din 1 octombrie 1998
    În temeiul prevederilor art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, ale art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române şi ale art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 95/1998 privind înfiinţarea unor instituţii publice în subordinea Ministerului Transporturilor,
    Guvernul României hotărăşte:
    ART. 1
    (1) Autoritatea Feroviara Română - AFER, denumita în continuare AFER, este organismul tehnic specializat al Ministerului Transporturilor, desemnat să asigure, în principal, inspecţia de stat şi controlul de siguranţă a circulaţiei în transportul feroviar şi cu metroul, activitatea specifică de registru feroviar, licentierea operatorilor de transport feroviar, autorizarea şi supravegherea tehnica a furnizorilor interni de produse şi servicii în domeniul feroviar, organizarea examenelor şi emiterea atestatelor, certificatelor şi a licenţelor, după caz, pentru personalul de siguranţă a circulaţiei, cercetarea evenimentelor şi accidentelor feroviare.
    (2) Atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare ale AFER sunt cuprinse în regulamentul de organizare şi funcţionare prevăzut în anexa nr. 1.
    (3) AFER este instituţie publică finanţată integral din venituri extrabugetare realizate din prestaţii de servicii specifice, precum şi din desfăşurarea altor activităţi privind valorificarea unor produse din activităţi proprii şi conexe, chirii, prestaţii editoriale, studii, proiecte, lucrări, alte prestări de servicii, exploatări ale unor bunuri pe care le au în administrare etc., pe bază de tarife stabilite în condiţiile legii.

    ART. 2
    (1) Patrimoniul AFER, se constituie prin preluarea în administrare a activului şi a pasivului Regiei Autonome "Registrul Feroviar Roman - REFER", rezultate din bilanţul de închidere de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prin preluarea în administrare, din dotarea Ministerului Transporturilor, a doua autoturisme aflate în folosinţă Inspectoratului feroviar, precum şi prin preluarea, fără plata, din patrimoniul Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, a şase vagoane şi a unei locomotive, utilizate la efectuarea de încercări specifice siguranţei circulaţiei în transportul feroviar, potrivit anexelor nr. 2 şi 3.
    (2) Valoarea patrimoniului aflat în administrarea Ministerului Transporturilor şi, respectiv, a patrimoniului Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române se diminuează cu valoarea bunurilor prevăzute în anexa nr. 2 şi, respectiv, nr. 3.
    (3) Predarea-preluarea bunurilor prevăzute la alin. (1) se face pe bază de protocol, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
    (4) Bunurile preluate potrivit alin. (1) sunt bunuri proprietate privată a statului, date în administrarea AFER pe toată durata de existenta a acesteia, putând fi înstrăinate, în condiţiile legii.
    (5) Pentru exercitarea atribuţiilor specifice de inspecţie, control şi registru, parcul normat al AFER este de 35 de autoturisme, cu o norma de consum de combustibil de 300 litri pe luna şi pe autoturism. Nu se considera depăşiri ale consumului normat pe autoturism consumul care, la nivelul anului, se încadrează în cantitatea de combustibil normata în raport cu numărul de autoturisme aprobat pentru AFER.

    ART. 3
    AFER preia toate drepturile şi obligaţiile Regiei Autonome "Registrul Feroviar Roman - REFER" care decurg din activitatea curenta şi din contractele încheiate cu persoane fizice sau juridice, române sau străine, şi se substituie acesteia în litigiile în curs de judecată.

    ART. 4
    (1) Conducerea AFER este asigurata de către un consiliu de conducere format din 9 persoane.
    (2) Preşedintele consiliului de conducere este directorul general al AFER.

    ART. 5
    Activitatea de inspecţie şi control, organizată distinct în cadrul AFER, este condusă de către inspectorul de stat şef, care este şi vicepreşedintele consiliului de conducere.

    ART. 6
    Directorul general, inspectorul de stat şef şi ceilalţi membri ai consiliului de conducere sunt numiţi şi revocaţi prin ordin al ministrului transporturilor.

    ART. 7
    (1) Personalul preluat de la Regia Autonomă "Registrul Feroviar Roman - REFER" şi de la Inspectoratul feroviar din cadrul Ministerului Transporturilor se considera transferat la AFER.
    (2) Personalul prevăzut la alin. (1), care, la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, a beneficiat de facilităţi la călătoria pe calea ferată, beneficiază în continuare de acestea, în aceleaşi condiţii în care a beneficiat ca salariat al Regiei Autonome "Registrul Feroviar Roman - REFER" sau al Inspectoratului feroviar din cadrul Ministerului Transporturilor.
    (3) Personalul transferat beneficiază de salariile şi drepturile avute anterior până la încheierea contractului colectiv de muncă al personalului de la AFER, precum şi de alte drepturi prevăzute în legislaţia în vigoare. Drepturile de salarizare şi celelalte drepturi de personal se stabilesc prin contractul colectiv de muncă.
    (4) Contractul colectiv de muncă va fi negociat şi înregistrat la direcţia generală de muncă şi protecţie socială în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
    (5) Salarizarea personalului se face potrivit reglementărilor stabilite pentru instituţiile publice finanţate integral din venituri extrabugetare.

    ART. 8
    (1) AFER întocmeşte, anual, bugetul de venituri şi cheltuieli, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor.
    (2) Bugetul de venituri şi cheltuieli se avizează de consiliul de conducere al AFER şi se aproba de Ministerul Transporturilor.
    (3) Soldurile anuale rezultate din execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli al AFER rămân la dispoziţia acesteia şi se folosesc în anul următor cu aceeaşi destinaţie.
    (4) AFER poate realiza şi poate dispune de venituri şi de cheltuieli în valută, în condiţiile prevăzute de actele normative în vigoare.
    (5) AFER propune modalităţile de finanţare a dotării cu echipamente, inclusiv prin credite şi/sau împrumuturi contractate de stat sau cu garanţia statului, în lei şi în valută, rambursabile din veniturile extrabugetare prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli.

    ART. 9
    Pentru respectarea cerinţelor privind securitatea transportului feroviar şi cu metroul, în activităţile de construire, reparare, întreţinere şi exploatare a materialului rulant şi a infrastructurii feroviare se vor utiliza numai produse, servicii, precum şi personal pentru care AFER a eliberat, după caz, certificate, atestate, autorizaţii şi/sau licenţe.

    ART. 10
    În exercitarea atribuţiilor de control, inspecţie de stat şi de registru, personalul AFER şi, după caz, personalul Ministerului Transporturilor are drept de control pe toate mijloacele de transport feroviar şi pe metrou, în unităţile cu specific feroviar care funcţionează sub autoritatea sau în subordinea Ministerului Transporturilor, în societăţile comerciale care furnizează produse sau prestează servicii pentru calea ferată şi metrou şi în unităţile operatorilor de transport feroviar, pe baza legitimatiei speciale emise şi în condiţiile stabilite de Ministerul Transporturilor.

    ART. 11
    Pentru organizarea şi desfăşurarea în teritoriu a activităţilor de inspecţie, control şi registru, Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române va asigura AFER, pe bază de convenţie, spaţii pentru birouri, în limita a 60-80 mp, la fiecare sediu actual al regionalelor de cale ferată din structura S.N.C.F.R., şi în limita a 160-180 mp, în clădirea Palatului C.F.R.

    ART. 12
    Hotărârea Guvernului nr. 44/1997 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 7 martie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se modifica după cum urmează:
    a) din cuprinsul art. 3 alin. (1) se elimina sintagma "Inspectoratul feroviar";
    b) din organigrama Ministerului Transporturilor prevăzută în anexa nr. 1 se elimina "Inspectoratul feroviar";
    c) poziţia nr. 45 din anexa nr. 2 se abroga;
    d) anexa nr. 2 se completează la "Unităţi subordonate Ministerului Transporturilor" cu o noua poziţie care va avea următorul cuprins:
    "35^1. Autoritatea Feroviară Extrabugetară Bucureşti" Română - AFER"

    e) poziţia A3 "Inspectoratul feroviar" din anexa nr. 3 se abroga, cu modificarea corespunzătoare a totalului, de la 13 la 10.


    ART. 13
    Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

    ART. 14
    Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga prevederile referitoare la înfiinţarea Regiei Autonome "Registrul Feroviar Român - REFER" din Hotărârea Guvernului nr. 162/1993 privind înfiinţarea şi funcţionarea Regiei Autonome "Registrul Feroviar Român - REFER" şi a Societăţii Comerciale "Institutul de Cercetări în Transporturi -INCERTRANS" - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 13 mai 1993, cu modificările şi completările ulterioare.



                    PRIM-MINISTRU
                    RADU VASILE
                    Contrasemnează:
                    Ministrul transporturilor,
                    Traian Basescu
                    p. Ministrul finanţelor,
                    Dan Radu Rusanu,
                    secretar de stat
                    Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
                    Alexandru Athanasiu

    ANEXA 1

    REGULAMENT

    ANEXA 2

    LISTA
    cuprinzând datele de identificare şi valoarea de inventar aautoturismelor
    din dotarea Ministerului Transporturilor care sepreiau în administrare
    de către Autoritatea Feroviară Română - AFER

┌────┬─────────┬─────────┬────────────┬─────────┐
│ │ │ │Numărul de │Valoarea │
│Nr. │Marca şi │Tip-serie│identificare│de │
│crt.│tipul │motor │a caroseriei│inventar │
│ │ │ │ │(lei) │
├────┼─────────┼─────────┼────────────┼─────────┤
│0 │1 │2 │3 │4 │
├────┼─────────┼─────────┼────────────┼─────────┤
│1. │DACIA1310│102-15 │UU1R11711 │220.000 │
│ │TLX │036868 │M2390833 │ │
├────┼─────────┼─────────┼────────────┼─────────┤
│2. │DACIA1310│102-14 │UU1R11711 │6.134.619│
│ │L │100575 │R2501000 │ │
├────┴─────────┼─────────┴────────────┼─────────┤
│ │TOTAL VALOARE: │6.354.619│
└──────────────┴──────────────────────┴─────────┘


    ANEXA 3

    BUNURILE
    ce urmează a fi transferate de la Societatea Naţională a CăilorFerate Române la Autoritatea Feroviară Română - AFER

┌────┬───────────────┬─────────────────┬───────────┬────────────┐
│Nr. │Denumirea │Nr. de │Valoarea de│Valoarea │
│crt.│bunului │identificare │inventar │rămasă │
│ │ │ │(lei) │neamortizată│
├────┼───────────────┼─────────────────┼───────────┼────────────┤
│1. │Locomotivă LDH │81-0283-2 │196.357.221│62.903.442 │
│ │1250 │ │ │ │
├────┼───────────────┼─────────────────┼───────────┼────────────┤
│2. │Vagon-laborator│61.53.99.80.001-5│182.079.832│138.715.736 │
├────┼───────────────┼─────────────────┼───────────┼────────────┤
│3. │Vagon-laborator│61.53.99.92.001-1│148.249.497│105.573.501 │
├────┼───────────────┼─────────────────┼───────────┼────────────┤
│4. │Vagon-laborator│80.53.97.10.500-0│1.110.144 │- │
├────┼───────────────┼─────────────────┼───────────┼────────────┤
│5. │Vagon-laborator│80.53.97.30.200-3│31.845.067 │20.174.362 │
├────┼───────────────┼─────────────────┼───────────┼────────────┤
│6. │Vagon-laborator│80.53.97.30.500-6│20.575.166 │8.522.575 │
├────┼───────────────┼─────────────────┼───────────┼────────────┤
│7. │Vagon Eacs │31.53.5476.593-7 │13.223.566 │9.917.753 │
├────┴───────────────┼─────────────────┼───────────┼────────────┤
│ │TOTAL: │593.440.483│345.807.369 │
└────────────────────┴─────────────────┴───────────┴────────────┘


           --------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016