Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTĂRÂRE nr. 623 din 3 iunie 2021 privind aprobarea cuantumului şi a plăţii contribuţiilor financiare voluntare ale României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), în vederea finanţării activităţii OCDE pentru efectuarea studiilor ce vizează analiza aplicării principiilor guvernanţei corporative a întreprinderilor publice din România şi analiza situaţiei din România privind aplicarea Codurilor OCDE de liberalizare a mişcărilor de capital şi a operaţiunilor curente invizibile
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 5 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2016 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 (1) Se aprobă plata contribuţiei financiare voluntare a României către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) pentru efectuarea studiului ce vizează analiza aplicării principiilor guvernanţei corporative a întreprinderilor publice din România în scopul aderării la „Liniile directoare privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor de stat“, în sumă de 180.000 euro. (2) Se aprobă plata contribuţiei financiare voluntare a României către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică pentru efectuarea studiului ce vizează analiza aplicării în România a „Codurilor OCDE de liberalizare a mişcărilor de capital şi a operaţiunilor curente invizibile“, în scopul aderării la aceste coduri, în sumă de 230.000 euro.
ART. 2 (1) Plata contribuţiilor voluntare prevăzute la art. 1 se face din bugetul alocat în anul 2021 Ministerului Afacerilor Externe pentru promovarea candidaturii României la OCDE. (2) Echivalentul în lei al sumelor prevăzute la art. 1 se calculează pe baza cursului de schimb leu/euro valabil la data efectuării plăţilor.
ART. 3 Îndeplinirea tuturor formalităţilor şi procedurilor referitoare la iniţierea şi derularea studiilor menţionate la art. 1 revine Ministerului Finanţelor, care va coopera în acest scop cu structurile specializate ale OCDE şi cu instituţiile competente din România.
PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎŢU Contrasemnează: Ministrul finanţelor, Alexandru Nazare p. Ministrul afacerilor externe, Cornel Feruţă, secretar de stat Secretarul general al Guvernului, Tiberiu Horaţiu Gorun
Bucureşti, 3 iunie 2021. Nr. 623. ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email