Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 10 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ARTICOL UNIC
(1) Se aprobă stema municipiului Constanţa, judeţul Constanţa, prevăzută în anexa nr. 1.
(2) Descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale stemei municipiului Constanţa, judeţul Constanţa, sunt prevăzute în anexa nr. 2.
(3) Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
Marin Ţole,
secretar de stat
Bucureşti, 6 iunie 2024.
Nr. 614.
ANEXA 1
*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
STEMA
municipiului Constanţa, judeţul Constanţa
(a se vedea imaginea asociată)
ANEXA 2
DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE
elementelor însumate ale stemei
municipiului Constanţa, judeţul Constanţa
Descrierea stemei
Stema municipiului Constanţa se compune dintr-un scut triunghiular, cu marginile rotunjite, despicat.
În partea dreaptă, în câmp roşu, se află silueta unui far de argint, iar în colţul din dreapta sus un soare de aur, ieşind.
În partea stângă, în câmp verde, se află un personaj feminin îmbrăcat cu un chiton cu mâneci şi care poartă un văl; părul este coafat după moda Romei antice şi pe cap poartă o diademă. Personajul ţine în mâna stângă un corn al abundenţei plin cu fructe, iar mâna dreaptă este poziţionată pe echea unei corăbii. Personajul feminin are lângă piciorul stâng o imagine simbolică a Pontului Euxin, care reprezintă torsul, mult micşorat, al unui personaj masculin, nud, ieşind din valurile mării. Personajul masculin este încoronat, poartă plete şi barbă şi se sprijină cu mâna stângă de prova unei corăbii, ieşind. Capul îi este întors trei sferturi spre dreapta, privind spre personajul feminin, parcă cerând ajutorul, totul de aur.
În vârful scutului se află trei fascii subţiri undate de argint, trecând dintr-o partiţie în alta.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, cu şapte turnuri crenelate.
Semnificaţiile elementelor însumate
Farul face trimitere la Farul Genovez, monument, de asemenea, de referinţă pentru evoluţia istorică a Constanţei. El a fost construit în secolul al XIX-lea pe locul vechiului far, ridicat de negustorii genovezi, ajunşi în Marea Neagră, în secolul al XIII-lea. Amplasat pe faleza sudică, el a funcţionat până la inaugurarea portului modern, în anul 1913.
Imaginea cu cele două personaje este inspirată de grupul statuar, descoperit la Constanţa în anul 1962, grup care o reprezintă pe zeiţa Fortuna şi zeul Ponthos. Această imagine a devenit emblematică pentru continuitatea dintre Tomisul antic şi Constanţa modernă. Statuia se află la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa şi reprezintă o imagine a zeiţei Fortuna, unică în lume.
Coroana murală de argint cu şapte turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de municipiu reşedinţă de judeţ.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: