Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Varianta ocolitoare Giurgiu“, judeţul Giurgiu, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. 2 Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ART. 3 Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎŢU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Ilie-Dan Barna Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Cătălin Drulă Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila Zoltán Ministrul finanţelor, Alexandru Nazare Bucureşti, 24 februarie 2021. Nr. 58. ANEXA 1 CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Varianta ocolitoare Giurgiu“, judeţul Giurgiu Titular: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Beneficiar: Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A./D.R.D.P. Bucureşti Amplasament: judeţul Giurgiu Indicatorii tehnico-economici
┌───────────────────────┬──────┬───────┐
│Valoarea totală a │ │ │
│investiţiei (inclusiv │ │ │
│TVA): │mii │407.532│
│(în preţuri la data de │lei │ │
│1.04.2020/1 euro = │ │ │
│4,8246 lei) │ │ │
├───────────────────────┼──────┼───────┤
│din care: │mii │ │
│construcţii-montaj C + │lei │352.974│
│M: │ │ │
├───────────────────────┼──────┼───────┤
│Eşalonarea investiţiei │ │ │
│(INV/C+M) │ │ │
├───────────────────────┼──────┼───────┤
│ │mii │ │
│Anul I │lei/ │112.000│
│ │mii │/97.000│
│ │lei │ │
├───────────────────────┼──────┼───────┤
│ │mii │201.000│
│Anul II │lei/ │/ │
│ │mii │174.000│
│ │lei │ │
├───────────────────────┼──────┼───────┤
│ │mii │ │
│Anul III │lei/ │94.532/│
│ │mii │81.974 │
│ │lei │ │
├───────────────────────┼──────┼───────┤
│Capacităţi: │ │ │
├───────────────────────┼──────┼───────┤
│Lungime drum proiectat:│km │12,068 │
├───────────────────────┼──────┼───────┤
│Lăţime platformă: │m │19,50 │
├───────────────────────┼──────┼───────┤
│Durata de execuţie a │ │ │
│obiectivului de │luni │36 │
│investiţii: │ │ │
└───────────────────────┴──────┴───────┘
Factori de risc Obiectivul de investiţii se va proteja antiseismic conform prevederilor Normativului „Cod de proiectare seismică“ P1001/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.