Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 56 din 13 februarie 2025 privind aprobarea prealabilă în vederea recunoaşterii prin hotărâre judecătorească a Asociaţiei Obşteşti "Asociaţia Investitorilor din România"
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 139 din 17 februarie 2025
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 76 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2.582 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Se aprobă, în vederea recunoaşterii prin hotărâre judecătorească, funcţionarea în România a Asociaţiei Obşteşti „Asociaţia Investitorilor din România“, persoană juridică de drept privat, asociaţie obştească neguvernamentală, apolitică, nonprofit, necomercială, cu sediul în Republica Moldova, municipiul Chişinău, str. Mihai Viteazul nr. 4.
ART. 2
Asociaţia Obştească „Asociaţia Investitorilor din România“ are drept scop consolidarea prestigiului mediului de afaceri din România în Republica Moldova, contribuind la reprezentarea, promovarea şi apărarea intereselor comune economice, tehnice şi juridice ale membrilor asociaţiei în mediul de afaceri din Republica Moldova.
ART. 3
Asociaţia Obştească „Asociaţia Investitorilor din România“ este neutră din punct de vedere confesional, ideologic şi politic.
ART. 4
(1) Asociaţia Obştească „Asociaţia Investitorilor din România“ îşi va desfăşura activitatea în România prin intermediul unei reprezentanţe denumite Reprezentanţa Asociaţiei Obşteşti „Asociaţia Investitorilor din România“, cu sediul în str. Dr. Burghelea nr. 12 A, etajul 1, camera 1, sectorul 2, Bucureşti.
(2) În vederea realizării scopurilor asociaţiei, reprezentanţa acesteia în România va desfăşura activităţi pentru consolidarea cooperării bilaterale dintre România şi Republica Moldova, contribuind activ la toate iniţiativele de dezvoltare a mediului investiţional şi de afaceri din Republica Moldova.
ART. 5
Asociaţia Obştească „Asociaţia Investitorilor din România“, prin reprezentanţa sa, îşi desfăşoară activitatea cu respectarea legislaţiei din România, după obţinerea hotărârii judecătoreşti de recunoaştere şi după înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de la grefa Tribunalului Bucureşti.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacşu
Ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului şi turismului,
Bogdan-Gruia Ivan
p. Ministrul afacerilor externe,
Luca-Alexandru Niculescu,
secretar de stat
Bucureşti, 13 februarie 2025.
Nr. 56.
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: