Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 56 din 10 mai 2023 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Valorificarea talentelor în regiunile Europei - COM (2023) 32 final
EMITENT: Senatul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 409 din 12 mai 2023
În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/141 din 3.05.2023,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Senatul României:
1. constată că:
a) se analizează în detaliu situaţia din aceste regiuni, luând în considerare aspecte legate de performanţa pieţei muncii, eficacitatea şi performanţa sistemului educaţional, dar şi parametrii de atractivitate din perspectiva atragerii sau producerii de talente. În baza acestei analize, Comisia Europeană a identificat două categorii de regiuni: (1) regiuni aflate în capcana dezvoltării talentelor, care se confruntă cu o reducere importantă a populaţiei active (peste 4% în ultimii 5 ani), conjugată cu incapacitatea de a mobiliza talentele, şi o pondere redusă a nivelului de educaţie terţiară - la nivel UE; acest aspect contribuie la reducerea competitivităţii, cu impact asupra funcţionării pieţei interne, dar şi asupra coeziunii, majoritatea regiunilor aflate în această situaţie fiind zone rurale şi regiuni mai puţin dezvoltate; respectiv (2) regiunile care riscă să fie în capcana dezvoltării, din cauza reducerii populaţiei active tinere, între 15 şi 39 de ani, care reprezintă o componentă esenţială a populaţiei active şi este mai educată decât media populaţiei active; acest tip de migraţie reduce capacitatea regiunilor de a genera talente; au fost identificate regiunile afectate de o emigrare de peste 1% a populaţiei tinere în ultimii 5 ani, reprezentând 13% din populaţia UE;
b) documentul european subliniază existenţa unui număr semnificativ de regiuni (46) care se confruntă deja cu o lipsă de dezvoltare a talentelor prin prisma unui declin accelerat al persoanelor active şi al absolvenţilor de învăţământ superior, predominant în zona rurală. În această situaţie se află şi un număr de 6 regiuni din România (Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud, Sud-Vest, Vest). La acestea se adaugă un alt grup, de 36 de regiuni, care sunt expuse riscului de a ajunge în situaţia menţionată, având la bază o mobilitate crescută a populaţiei cu vârsta cuprinsă între 15 şi 39 de ani. România este evidenţiată în acest scenariu cu o singură regiune (Nord-Vest);
c) documentul european detaliază nevoile de investiţii şi reforme, precum şi o serie de instrumente ce pot fi utilizate de aceste regiuni pentru a depăşi dificultăţile indicate. În plus, documentul subliniază importanţa strategiilor locale şi ilustrează bune practici care au permis regiunilor să inverseze parţial aceste tendinţe demografice. Comunicarea oferă soluţii adaptate, bazate pe realitatea locului, multidimensionale, inclusiv utilizarea fondurilor şi a iniţiativelor UE existente pentru a sprijini regiunile cele mai afectate de tranziţia demografică în curs şi de efectele sale secundare şi pentru a preveni apariţia unor disparităţi teritoriale noi şi accentuate în UE;
d) Executivul european propune crearea unui mecanism care să reunească şi să promoveze strategii integrate la nivel regional şi teritorial de menţinere şi atragere a forţei de muncă înalt calificate în zonele în care se înregistrează deficite, alături de o serie de alte iniţiative UE, sub denumirea de „Mecanism de stimulare a talentelor“ (Talent Booster Mechanism);
2. apreciază că documentul european instituie un instrument care va sprijini regiunile UE afectate de declinul accelerat al populaţiei în vârstă de muncă să formeze, să păstreze şi să atragă persoanele, aptitudinile şi competenţele necesare pentru a aborda impactul tranziţiei demografice. Acest lucru va conduce spre asigurarea unei rezilienţe şi a unei atractivităţi mai mari a regiunilor care se confruntă cu o „capcană a dezvoltării talentelor“ sau care sunt expuse acestui risc, element esenţial în cadrul angajamentului UE de a nu lăsa pe nimeni şi niciun loc în urmă.
ART. 2
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 10 mai 2023, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
SORIN-MIHAI CÎMPEANU
Bucureşti, 10 mai 2023.
Nr. 56.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: